Apărarea Patriei, ianuarie-iunie 1967 (Anul 23, nr. 1-26)
1967-01-18 / nr. 3
Apărarea patriei M Rea- 11 nu departe de „Piața Unirii“ si din Iași se ridică o clădire ’ ’ cu un cat, foarte des vizitată in aceste zile de elevi, studenți, militari, muncitori, oameni de toate profesiile și vîrstele. Este ultima casă domnească a lui Alexandru Ioan Cuza din acest oraș. Ea adăpostește azi Muzeul Unirii Să cercetăm, pornind de la fosta reședință domnească din Iași, citeva din emoționantele mărturii despre Unirea Principatelor Române, păstrate in colecțiile muzeelor și ale bibliotecilor din țară, care reconstituie cu iidetitate eforturile depuse de poporul român pentru infăptuirea unității și cucerirea libertății sale nationale. Cele 14 săli ale Muzeului Unirii din Iași cuprind un mare număr de documente originale, scrisori, obiecte de epocă, gravuri și stampe, lucrări de artă, medalii care pun in lumină adevărul istoric privind revoluția de la 1848 și îndeosebi Unirea, precum și poziția marilor puteri europene și a diferitelor categorii sociale din Țările Române, fată de aceste momente de răscruce din istoria poporului nostru. In fata vizitatorului, ca intr-un film, se perindă chipurile unioniștilor , ale deputaților pontași in Divanul ad-hoc, intre care desigur binecunoscutul Moș Ion Roată, figurile marilor bărbați ai epocii — Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Anastase Panu, Costache Negri, C. A. Rosetti, frații Golești, Gh. Magheru și ale altora. Citim cu venerație titluri de ziare și publicații care în coloanele lor evocă tulburător atmosfera acelor vremi, romantismul lor generos, temperatura morală și intelectuală la care vibrau oamenii care le reprezentau . „Steaua Dunării", avind ca redactor responsabil pe M. Kogălniceanu, „România literară", condusă de Vasile Alecsandri, „Românul", avind în frunte pe C. A. Rosetti, „Dîmbovița“ lui Dimitrie Bolintineanu și altele. ...Un document original îngălbenit de vreme: raportul administrației Ținutului Roman către Ministerul de interne prin care se arată că prin sate s-au raspindit buletine ale Divanului adeveniment, partida națională din Țara Românească a reușit să impună, sub presiunea zecilor de mii de oameni din popor, care inconjuraseră sediul Adunării din Dealul Mitropoliei, alegerea ca domn al tării lor a lui Al. I. Cuza. In seara zilei de 24 ianuarie, la închiderea ediției, ziarul „Steaua Dunării" sub titlul „Vivat România unită și suverană !“ scrie un articol in care citim „Mai multe depeșe telegrafice sosite de la București, felicită pe înălțimea sa Alexandru Ioan anunțindu-l că și in adunarea electivă a Valahiei, astăzi cu unanimitarea voturilor înălțimea sa a fost ales Domn stăpinitor și al Valahiei". Se poate admira aici și o minunată Stemă a Principatelor Unite, lucrată în porțelan, avind deviza unioniștilor: „Toți pentru unu". Sunt expuse, de asemenea, documente numismatice, printre care matrițele și medalia in bronz cu prilejul intilnirii oștilor moldoromâne la Socola în 1859. O schemă ilustrează organizarea armatei Principatelor Unite in același an. Numeroase exponate reflectă, de altfel, problema armatei în timpul Unirii. In cartea de onoare a muzeului, citim cuvintele scrise de conducătorii de partid și de stat, in frunte cu tovarășul Nicolae Ceaușescu, care au cercetat sălile acestui locaș cu prilejul vizitei făcute in regiunea Iași, in mai 1966: „Am vizitat cu mult interes Muzeul Unirii care infătișează in imagini emoționante lupta Înaintașilor noștri, înflăcărați patrioți pentru Unire, pentru libertate și independenta tării. Gindurile, idealurile și năzuințele lor au devenit astăzi înfăptuire trainică și deplină in Republica Socialistă România. Felicităm pe organizatorii acestui interesant și de seamă muzeu". Numeroase alte locașe de cultură, muzee, biblioteci, colecții păstrează documente, mărturii diferite despre Unire. Printre acestea, amintim în primul rînd „Muzeul Unirii" din Focșani. Chiar clădirea in care se află instituția are un istoric vrednic de luat in seamă, in legătură directă cu Unirea. Aici a funcționat Comisiunea Centrală a Principatelor Unite, Moldova și Țara Roma ACTUL ENERGIC AL ÎNTRECU NAȚIUNI ROMANE MĂRTURII EMOȚIONANTE hoc și propunerile locuitorilor pontași (clăcași). Ministerul ordonă ca aceste hirtii să fie conoscate, iar locuitorii care le difuzează să fie cu asprime pedepsiți (9 ianuarie 1858). Iată și un Buletin al ședințelor Adunării adhoc a Moldovei, nr. 3, care a fost confiscat de prin sate. El cuprinde procesul verbal nr. 7 din 7 octombrie 1857 privind „dorințele tării“, printre care și „Unirea principatelor intr-un singur stat sub numele de România" (14 oct. 1858). Intr-o altă scrisoare originală deslușim raportul administrației ținutului Putna către Ministerul de interne in care se arată că fostul deputat al pontașilor Ion Roată din satul Cimpurile „ar fi în corespondență cu unii din locuitorii a deosebitelor sate". Aceste documente și multe altele, ca „Dorințele românilor exprimate în ședința Divanului ad-hoc din 3 octombrie 1857“, evidențiază că purtătoarele cele mai hotărite ale ideii Unirii au fost masele populare, care vedeau in făurirea statului national unitar calea spre eliberarea socială și politică. Intr-o altă vitrină este expusi o cărticică cuprinzind textul Convenției de la Paris din 1858 in legătură cu organizarea definitivă a Țărilor Române. Filmul Unirii se derulează in fata ochilor noștri cu ajutorul diferitelor exponate, ordonanțe ale Căimăcămiei Principatului Moldovei, Departamentul din lăuntru. In legătură cu zilele fixate pentru alegeri, pe categorii și criteriile după care s-au întocmit listele electorale (23 noiembrie 1858), cererile colonelului Alexandru I. Cuza, ale lui Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri de a fi înscriși în listele electorale, un act in care A. Rosetti și N. Catargi, alegători din districtul Fălcici, contestă dreptul de alegător al prințului Grigore Sturdza, deoarece era supus otoman (10 decembrie 1858). Lupta continuă . Prin acțiunea perseverentă a partidei naționale, este ales ca domn al Moldovei, în ianuarie 1859, colonelul Al. I. Cuza, luptător pașoptist, cunoscut pentru activitatea sa progresistă și prounionistă. In țara noastră, pe o măsură, cele două urne ale societății de medici și naturaliști din Iași care au servit la exprimarea voturilor privind alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei in ședința secretă din 3 ianuarie Pe un perete, proclamația lui Alexandru I. Cuza cu prilejul alegerii sale (5.1.1859). Sunt expuse de asemenea scrisorile lui Vasile Alecsandri, ministrul afacerilor externe al Moldovei, către marile puteri in care anunță alegerea lui Al. I. Cuza ca domnitor al Moldovei. Scurt timp după acest impas tarănească. La intrarea hol,te ini impună statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Printre exponate se află obiecte care au aparținut domnitorului și soției sale — Elena Cuza, lui Mihail Kogălniceanu, stema orașului Focșani după Unire, urnele cu bilete care s-au folosit pentru desemnarea candidaturii lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei in sala „Elefant“ din Iași, ș.a. Numeroase fotocopii intălișează aspecte privind reformele infăptuite în timpul domniei lui Al. I. Cuza O sală întreagă este închinată evenimentelor Unirii și la Muzeul orașului București. Deosebit de interesante sunt articolele din paginile gazetelor care înfăișează presiunea uriașă exercitată de locuitorii Bucureștiului și țăranii din împrejurimi, veniți în miile pe Dealul Mitropoliei, asupra Adunării elective. La această ridicare de mase au participat activ și gazetari ca N. Orășanu, I. G. Valentineanu, Constantin și Mitică Racoviță, Ion Bălășescu ș.a. Ei merg in oraș, îndeamnă pe locuitori să vină pe Dealul Mitropoliei, să vegheze la alegerea domnului. Muzeul orașului București este deosebit de bogat în obiecte valoroase care au aparținut domnitorului Cuza. Numeroase documente numismatice vorbesc despre ctitoriile din timpul domnitorului: Manufactura de arme, Academia română, Azilul pentru copii găsiți etc. Muzeul militar central din Capitală dispune de una dintre cele mai bogate colecții de obiecte și documente referitoare la istoricul act al Unirii Țărilor Române, dintre care cele mai multe originare. Aici, poți vedea un drapel domnesc din 1859, care se confundă cu drapelul de stat, avind reunite cele două steme, zimbrul și vulturul, și o inscripție : „Reprezentanții României v-au încredințat stindardul", un alt drapel domnesc din 1863, cu inscripția „Unirea principatelor, fericirea românilor“ — Alexandru Ioan I“, drapelul militar al Regimentului 6 linie, inmînat de Cuza la septembrie 1863 pe platoul Cotroceni cu inscripția „Honor et patria". Sunt expuse obiecte care au aparținut domnitorului, ordini și medalii militare, documente privind organizarea armatei vremii, regulamente, litografii din viața armatei etc. Vestigiile Unirii, semne de preț ale unei epoci glorioase, sunt cercetate cu emoție și venerație de generațiile de azi care, sub conducerea Partidului Comunist Român, cinstesc marile tradiții ale poporului nostru, ridicind România pe înaltele trepte ale progresului și civilizației socialiste. Locotenent-colonel E. BOC Nr. 3 (5840) t»ag. 3 Una dintre măsurile care au precedat recunoașterea Unirii depline a fost unificarea celor două armate. Opera de unificare a armatei, inițiată de Al. I. Cuza, a început încă de la 27 martie 1859 cînd — așa cum reiese din schimbul de scrisori dintre generalul muntean Barbu Vlădoianu și generalul moldovean Milicescu — un regiment din București s-a deplasat la Iași, concomitent cu venirea în Capitala Țării Românești a unui regiment din oastea Moldovei. Tot atunci s-a instituit o comisie mixtă care a stabilit planul de introducere a uniformei și echipamentului unic. Din ordinul domnitorului Al. I. Cuza s-a amenajat tabăra de la Florești, concentrare de forțe comune determinată nu numai de contracararea vreunei încercări de imixtiune din afară dar și pentru a realiza coeziunea morală a militarilor munteni cu cei moldoveni. Doctorului Carol Davila i se încredințează conducerea serviciului sanitar militar, fiind numit la 3 decembrie 1860 „inspector general al serviciului sanitar al întregii armate“. Flota de pe tot cuprinsul Dunării se constituie într-un singur corp. Apoi alte inițiative și măsuri succesive vin să definitiveze în practică fizionomia armatei naționale unitare. Dintre ele amintim crearea Statului major general, unic, căruia i se subordonau ministerele de război de la Iași și București , instituirea unei singure conduceri asupra intendenței și administrației; adoptarea unor regulamente unice; instrucția desfășurată după aceleași principii; contopirea școlilor militare într-una singură; numirea unui singur ministru de război în persoana generalului Ion Emanoil Florescu; încheierea procesului de unificare a armatei muntene cu cea moldoveană nu rezolva, totuși, decît parțial problemele majore pe care le ridica făurirea unei armate naționale. Pentru a răspunde imperativului vremii — consolidarea Unirii — armata era necesar să fie temeinic instruită și dotată corespunzător. Astfel, cu sprijinul mai ales a doi dintre miniștrii săi de război, generalul Ion Em. Florescu și generalul Savel Manu, domnitorul Al. I. Cuza a pășit la o activitate sistematică de ridicare a capacității combative a armatei, prin înființarea de noi categorii de arme și unități, prin reorganizarea și reprofilarea unora dintre acestea, prin sporirea efectivelor, prin înzestrarea trupelor cu armament perfecționat, prin crearea și dezvoltarea unor întreprinderi destinate exclusiv nevoilor oștirii, prin modernizarea și intensificarea instrucției, prin întărirea disciplinei, prin așezarea educației militarilor pe temeiuri noi. Printre unitățile create în epoca Unirii se numără corpul de geniu. Intîia formație a acestei noi arme a luat naștere pentru prima oară în Moldova la 31 mai 1859. La scurtă vreme se înființa un batalion similar în Muntenia. Prin contopirea lor în 1860 s-a constituit Regimentul 1 de geniu. In structura armatei au apărut apoi și alte formațiuni, cum sînt : corpul de intendență (1861), compania sanitară (1861), corpul ofițerilor de administrație (1862), trenul echipajelor (1863), unitățile de dorobanți și grăniceri în Moldova (1864), cunoscute anterior doar printre trupele neregulate din Țara Românească. Este de subliniat că în răstimpul 1859—1866 toate principalele arme din oastea română cunosc o creștere simțitoare în efective și materiale. Chiar din 1860 infanteria — arma de bază — și-a mărit efectivele cu încă două regimente de linie și un batalion de vînători, primul din istoria armatei române. Pe lîngă fiecare regiment de linie a fost atașat, începînd din anul 1865, cîte un serviciu de salonieri. Cavaleria, la rîndul ei, a sporit cu două escadroane. Cele două baterii de artilerie existente în oastea fiecărui principat sînt constituite în 1861, într-un singur corp, sub numele de Regimentul 1 artilerie. în 1864 în compunerea acestui regiment intră alte două baterii pedestre. Sporirea efectivelor a fost înlesnită și de modificarea vechiului sistem de recrutare. Conform decretului din 1860, toți cetățenii, fără deosebire, erau obligați să satisfacă serviciul militar. Intrarea în oștire este facilitată și mai mult prin adoptarea regulamentului din 1865 referitor la înscrierea de bună voie în serviciul armatei, precum și a regulamentului din ianuarie 1866 cu privire la „instruirea gloatelor“, aplicarea într-un fel a ideilor ce animaseră pe unii fruntași ai revoluției de la 1848 din Țara Românească. O grijă deosebită a manifestat Al. I. Cuza și sfetnicii săi cei mai apropiați pentru dotarea trupelor cu armament corespunzător și în cantități suficiente efectivelor aflate sub arme. Edificator în acest sens este bugetul pe anul 1864 care afectează Ministerului de război 9,7 milioane, din care 800 mii lei pentru ridicarea unei „ fonderi“ de tunuri, 7,98 milioane pentru procurarea a 48 tunuri, 40 mii puști și muniție de război respectivă, 670 mii pentru confecționarea unor accesorii de uniforme și 261 mii lei pentru cumpărarea de materiale necesare flotilei. Merită a fi relevat aportul pe care l-au adus masele populare la dotarea oștirii cu armament. în 1864, de pildă, s-a inițiat o mișcare generală de înzestrare a armatei cu tunuri, pe baza lansării unei subscripții publice. Fiecare județ trebuia să adune o sumă de 1000 galbeni sau 32 mii lei, contravaloarea unui tun. în întreaga țară s-a strîns în total peste 1,2 milioane. în vederea îmbunătățirii navigației și a întăririi flotei fluviale militare, la 3 iulie 1865, Alexandru I. Cuza autoriza pe ministrul de război să contracteze cu industriașul Grieg din Londra construirea unui vapor, iar cu fabricantul Mayer din Linz a patru șlepuri, toate pentru armată. Consecvent principiului exprimat și de ministrul său de război la 1864, general Savel Manu, potrivit căruia „cea dintîi condițiune ca o armată să fie posibilă, este ca statul să-și creeze toate mijloacele de întreținere a ei“, inclusiv „manufacturi de arme și fonderii de tot felul de mașini de război“, Alexandru Ioan Cuza s-a ocupat de înființarea și dezvoltarea întreprinderilor industriale menite să deservească nevoile armatei. Astfel, în 1862 începe construcția atelierelor pirotehniei din București, din care la sfîrșitul aceluiași an ies primele proiectile. La 8 iulie 1863 se pune, tot la București, piatra fundamentală a Manufacturii de arme din România , devenită ulterior Arsenalul armatei, în vederea dezvoltării artileriei, ministrul de război fusese autorizat să facă propuneri pentru ridicarea unei „fonderii“ care să fabrice tunuri. In 1864, cînd au fost alocate și fonduri în buget, s-a hotărît ca întreprinderea preconizată să se ridice la Tîrgoviște, iar depozitarea armelor produse să se facă la Mînăstirea Dealului. Pe lîngă lărgirea efectivelor sau înarmarea trupelor cu tehnică modernă, în centrul preocupărilor conducerii armatei a stat și „râspîndirea instrucției în oaste ca cel mai puternic mijloc spre a regenera oastea patriei noastre“. Și în această privință sînt de menționat unele înfăptuiri sau înnoiri care se remarcă. Mai întîi instituirea în unități a școlilor de gradul I, socotite „ca institute din cele mai necesarii, fiind chemate a ridica pe soldat la înălțimea poliției sale“, școli a căror activitate a fost reglementată la mijlocul anului 1861. Ele au avut un rol precumpănitor în pregătirea militară a soldaților și în educarea lor. Apoi generalizarea și permanentizarea manevrelor, ca una din componentele de seamă ale planului de instrucție. O formă cu totul inedită avea să o constituie introducerea instruirii în tabere, organizate fie pe întreaga armată, fie pe anumite corpuri și unde pe o perioadă mai întinsă sau mai scurtă se executa un program special de pregătire. Generalul Ion Em. Florescu aprecia concentrarea trupelor în tabere „ca fiind singurul mediu de a putea desăvîrși mai bine instrucția unei armate“. Se introduc, de asemenea, noi regulamente. în 1860 se elaborează Regulamentul comenduirii de garnizoană, în 1861 Regulamentul pentru exerciții și manevre, în 1862 Regulamentul asupra serviciului armatelor în campanie, în 1863 Regulamentul pentru comandamentele militare și Regulamentul serviciului transporturilor și a convoiurilor, în 1865 Regulamentul asupra serviciului și instrucției dorobanților în serviciul activ al statului ș.a. Pentru asigurarea pregătirii cadrelor s-au înființat noi școli sau au fost lărgite cele ce existau dinainte, mărindu-se și efectivul acestora, creîndu-se un sistem de burse și semiburse. Din 1863 se organizează Școala copiilor de trupă, în care erau pregătiți viitorii sergenți și furieri, „un element din cele mai puternice într-o armată“. După un an se unifică cu Școala normală de scrimă, gimnastică și tragere la țintă de la Iași, luînd numele acesteia din urmă. Este trecută sub auspiciile ministrului de război Școala de arte și meserii din București. Aceasta trebuia să pregătească specialiștii ceruți de întreprinderile militare, care să înlocuiască angajații străini. De politica pe care a dus-o Al. I. Cuza în armată este legată și apariția presei militare. Primul ziar păstrat apărea la 6 februarie 1860 sub titulatura de „Monitorul oastei“ și avea caracterul subliniat al unei publicații de informare cu toate acele știri care priveau armata. In anul 1864 vedea lumina tiparului revista „România militară“, publicație teoretică ce-și propunea: „A aduna și cerceta instituțiile vechi militare ale patriei, instituții ce au făcut atîtea veacuri gloria României și ne-au asigurat existența. A trata în lipsă de orice uvraje militare, tot ce se raporta la instrucția oastei, baza cea mai solidă a unei armate. A întreține pe oșteanul Român cu cunoștința evenimentelor militare ce se petrec în lume“. începînd din 1865 se publică și primul număr al „Almanahului militar“. Atît ziarele cît și revistele militare au însemnat nu numai tribune de dezbatere a celor mai actuale probleme de ordin tactic sau strategic ce se ridicau atunci în fața științei și artei militare, dar și un mijloc din cele mai eficiente de educare a ostașilor în spiritul dragostei față de pămîntul strămoșesc și virtuțile militare roasele străbune. Mărturie stau numearticole ce tratează diverse aspecte ale luptei de eliberare națională a poporului român. Sub Cuza s-au întreprins și alte acțiuni de aceeași natură. S-a ordonat ca toate corpurile să-și întocmească istoricul. S-a instituit un concurs pentru alcătuirea a două lucrări, din care una să fie o istorie militară a țării, iar cealaltă o culegere cu „faptele cele mai însemnate de bravură, de generozitate, umanitate, patriotism, desinteresare și eroism“, deoarece este „nemerit de a se pune în mîna soldatului cărți de citit care, aducîndu-i anumite glorioase suvenire și nobile exemple, sâ fie în același timp în raport cu gusturile și poziția sa“. Bilanțul remarcabilelor înfăptuiri de pe tărîm militar cuprinse în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, alăturat realizărilor din celelalte sectoare ale vieții de stat, întregește imaginea marii opere de așezare a României pe baze moderne, întreprinsă în perioada 1859—1866. E. POPESCU E. CAZANIȘTEANU muzeografi principali la Muzeul militar central ORGANIZAREA SI ÎNTĂRIREA .> ADAAATCI Al ATI AM AI C SUB DOMNIA LUI AL I. CUZA Ssipals bto&atm Sals taxiUă **& A&ECS&MBHÏI JIOAK !«■ Manevra generală din 23 august 1959 la Băicoi, litografie Măreț eveniment istoric Iriviare din pagia relațiilor clăcășești. Astfel, lu cunoscuta jalbă a clăcașilor moldoveni — al cărei prim semnatar este Ion Roată — după ce se menționează suferințele indurate de țărani, se precizează că dorința lor cea mai mare „este căderea boierescului... Vroim să scăpăm, vroim să ne răscumpărăm din robia în care suntem... să nu mai fim ai nimănui, să fim numai ai țării și să avem și noi o țară". Reprezentanții boierimii s-au pronunțat împotriva satisfacerii revendicărilor expuse de deputații săteni din cele două Principate, iar Turcia a dizolvat divanurile. Deși reprezentanții tuturor claselor sociale, întruniți în divanuri, se pronunțaseră cu fermitate pentru unirea Moldovei cu Țara Românească, puterile europene întrunite în vara anului 1858 într-o conferință la Paris s-au pronunțat numai pentru o unire parțială a Principatelor, fiecare urmînd să-și aleagă cite un domnitor, o adunare și un guvern separat. O convenție specială stabilea viitoarea organizare a „Principatelor Unite" cit și drepturile electorale de la care țărănimea era exclusă. In aceste condiții, pentru poporul român a devenit clar că numai prin acțiuni hotărîte interne și nu prin bunăvoința guvernelor străine își va putea făuri statul său național. în ciuda tuturor opreliștilor, mișcarea unionistă s-a extins crescînd în amploare. în Moldova, deputații „partidei naționale", folosind presiunea maselor de alegători și contradicțiile din rîndul moșierimii conservatoare, au putut asigura, la 5 ianuarie 1859, alegerea ca domn a colonelului Alexandru Ioan Cuza, revoluționar pașoptist și luptător înflăcărat pentru cauza Unirii. Alegerea lui Cuza a fost sărbătorită cu entuziasm nu numai în Moldova, ci și în Muntenia în Adunarea Țării Românești, datorită ingerințelor electorale ale caimacamilor, pătrunsese o majoritate conservatoare, partizană a fostulu domnitor Gh. Bibescu, pe care vroia să-l realeagă. Minoritatea progresista, formată din deputații partide nationale (unioniști), sprijinindu-se pe forța maselor populare orășeneșt și sătești, dejoacă planurile separatiștilor imprimind alt curs desfășurării evenimentelor. Căimăcămia ordonase măsuri drastice împotriva oricărei de populație in preajma aglomerări Adunării, dar în pofida acestor măsuri, la 22 ianuarie 1859, cînd s au întrunit deputații, circa 30 000 de oameni — meseriași, lucrători, comercianți și țărani din satele din jurul Capitalei — au urcat pe Dealul Mitropoliei. Ziaristul N. T. Orășanu, martor ocular, relatează că „poporul nu mai reprezenta o adunătură de oameni, ci o mare vie ale cărei valuri abia se puteau mișca și care amenința să năvălească pe uși și pe ferestre în Cameră ca să-și susțină drepturile și principiul său". Dezbaterile din Adunare erau influențate de presiunea mulțimii de afară. Consulii străini relatează că voința poporului era de neclintit. La 24 ianuarie 1859, într-o ședință secretă a Adunării elective, deputații unioniști au propus ca domn pe Al. I. Cuza. Deputații conservatori au protestat inițial, pretexted că prin îndoita alegere a lui Cuza s-ar încălca convenția de la Paris, dar în cele din urmă au fost nevoiți să cedeze voinței de nestăvilit a maselor populare. La vestea alegerii lui Cuza, strigătele de bucurie ale mulțimii au străbătut văzduhul, în acele clipe de entuziasm național — scrie un participant — „tot Bucureștiul era în picioare de la Filaret la Dealul Mitropoliei pînă la Băneasa". Și din piepturile tuturor răsunau strigătele : „Trăiască Unirea ! Trăiască Vodă Cuza ! Trăiască România una și nedespărțită !a înfăptuirea actului de la 24 ianuarie a avut un puternic ecou și în rîndurile populației din Transilvania. Țărănimea, burghezia și intelectualitatea română au salutat cu bucurie realizarea Unirii Principatelor. După 24 ianuarie, forța de atracție a tînărului stat național român asupra ardelenilor a sporit mereu. Prin alegerea aceluiași domn în cele două Principate, poporul român a pus țările europene adverse în fața unui fapt împlinit pe care au trebuit să-l recunoască: în geografia politică a Europei a apărut numele unui nou stat național — numele patriei noastre — România. Actul măreț din 24 ianuarie 1859 a deschis o nouă etapă în dezvoltarea istorică a poporului român, fiind urmat de adinci prefaceri pe plan economic, social, politic și cultural. în perioada domniei lui Cuza au fost înfăptuite o serie de reforme structurale care au modernizat statul și au contribuit la progresul României pe toate tărîmurile. Unirea din 1859, întărind forța economică, politică și militară a statului român, a constituit o premisă și pentru cucerirea independenței naționale în anul 1877, în cadrul statului național român au crescut forțele de producție, s-a dezvoltat proletariatul, care a preluat și ridicat pe o treaptă superioară cele mai nobile tradiții ale luptei pentru unitatea națională și pentru progres social politic. (Biblioteca Academiei—cabinetul stampe)