Astra Dejeană, 2016 (Anul 23, nr. 1-2)

2016 / nr. 1

ASTRA DEJEANĂ CULTURA - PATRIMONIU ŞI EXPRESIE A IDENTITĂŢII NAŢIONALE Cultura este o componentă structurală, dar şi o expresie a sufletului şi a spiritualităţii fiecărui popor. In lumea contemporană marcată de procesul de globalizare, naţiunile îşi preţuiesc creaţiile lor reprezentative, personalităţile şi valorile în care se recunosc şi care constituie patrimoniul cultural al umanităţii. De-a lungul istoriei sale, naţiunea română a produs un ansamblu de valori şi de creaţii spirituale care îi conferă identitate şi un loc distinct în civilizaţia europeană. In evoluţia culturii româneşti, tradiţia este un element caracteristic care o defineşte. Ea tezaurizează şi acumulează valorile, reţine ceea ce este durabil, transmite peste epoci operele care „înving timpul", care rămân actuale prin semnificaţia lor. Este cazul marilor creatori, care sunt permanent contemporanii noştri, întrucât exprimă ceva esenţial. Despre epoca lui Caragiale se spunea că îşi va pierde semnificaţia, plecând de la ideea că, societatea românească va depăşi năravurile politice satirizate, dar observăm că mai are încă atâtea rezonanţe în lumea contemporană. Ea este mereu actuală şi va rezista încă multă vreme. Informaţiile despre România în mediile occidentale, persistenţa unor prejudecăţi şi reprezentări stereotipizate (Ţara lui Dracula), precum şi asocierea ţării noastre cu un cortegiu de maladii ale tranziţiei, au produs în opinia publică din aceste state o imagine preponderent negative a României. Oricât se străduiesc răuvoitorii să spună că acest popor, al cărui nume este o excepţie în spaţiul geografic în care s-a format, ar avea o cultură mai puţin valoroasă decât a altora, este o părere total greşită. Noi avem dovezi palpabile, că n-am fost şi nu suntem mai prejos decât alţii. Ele se bazează pe adevărul istoric pe care nu îl poate cunoaşte mai bine decât poporul însuşi. Evoluţia noastră culturală se manifestă prin succesiunea epocilor pe care le-a parcurs de-a lungul existenţei sale. Vorbim despre o epocă şi o cultură getodacă, de una daco-romană, când a avut loc etnogeza românească. Este perioada când această populaţie vine în contact cu marile civilizaţii, cea romană şi greacă, ale căror influenţe se vor resimţi mai târziu. Un suport considerabil în dezvoltarea culturii româneşti îl constituie epoca medievală, când se pun bazele unor instituţii ce îşi au rădăcinile în ideile umanismului şi iluminismului reprezentate de Nicolae Olahus, Johannes Honterus, apoi de cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, care susţin ideea latinităţii poporului şi a limbii române. Această perioadă este dominată de personalităţi istorice, precum Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, mari ctitori de aşezăminte culturale. Un rol important îl joacă acum Biserica, o instituţie care va întreţine flacăra culturii, va fi locul unde se vor desfăşura primele forme ale învăţământului, acolo se vor tipări primele cărţi, se vor naşte primele opere de artă. Epoca modernă este epoca marilor intemeietori ai culturii moderne reprezentată de Gheorghe Asachi , Ion Heliade Rădulescu , Gheorghe Lazăr, Spinu Haret, ctitori ai învăţământului românesc în care se vor pregăti marile valori ce vor înnobila cultura românească în toate domeniile : literatură, artă, ştiinţă, filozofie, istorie, etc. Veacul al XIX-lea este unul al marilor prefaceri. Literatura este dominată de figurile reprezentative ale scriitorilor clasici : Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, I.L Caragiale, George Coşbuc, etc, iar arta cunoaşte cea mai mare înflorire de până acum. In pictură se remarcă Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ion Adreescu, Ştefan Luchian, în sculptură Ion Georgescu, Constantin Brâncuşi, în muzică Ciprian Porumbescu şi Biserica, o instituţie care va întreţine flacăra culturii, va fi locul unde se vor desfăşura primele forme ale învăţământului, acolo se vor tipări primele cărţi, se vor naşte primele opere de artă. Biserica, o instituţie care va întreţine flacăra culturii, va fi locul unde se vor desfăşura primele forme ale învăţământului, acolo se vor tipări primele cărţi, se vor naşte primele opere de artă. Epoca modernă este epoca marilor intemeietori ai culturii moderne reprezentată de Gheorghe Asachi , Ion Heliade Rădulescu , Gheorghe Lazăr, Spiru Haret, ctitori ai învăţământului românesc în care se vor pregăti marile valori ce vor înnobila cultura românească în toate domeniile : literatură, artă, ştiinţă, filozofie, istorie, etc. Veacul al XIX-lea este unul al marilor prefaceri. Literatura este dominată de figurile reprezentative ale scriitorilor clasici : Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ioan Slavici, EL Caragiale, George Coşbuc, etc, iar arta cunoaşte cea mai mare înflorire de până acum. In pictură se remarcă Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ion Adreescu, Ştefan Luchian, în sculptură Ion Georgescu, Constantin Brâncuşi, în muzică Ciprian Porumbescu şi George Enescu. Un loc important îl va juca istoriografia prin reprezentanţii de seamă ai Şcolii Ardelene, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Samuel Micu, Ion Budai Deleanu, prin istoricii paşoptişti Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Simion Bărnuţiu, I. H. Rădulescu. In domeniul ştiinţei se afirmă Victor Babeş (autorul primului tratat de bacteorologie din lume ) şi Gheorghe Marinescu (fondatorul şcolii româneşti de neurologie ), Emil Racoviţă ( speolog ), Emanoil Bacaloglu (fizician ), Traian Vuia şi Henri Coandă ( constructorii primelor avioane din lume), înfăptuirea României Mari prin actul de la pag- 9