Ateneu, 1989 (Anul 26, nr. 1-12)
1989-06-01 / nr. 6
ATENEU Moştenirea culturala ______________| Una din trăsăturile culturii socialiste, ale spiritului revoluţionar al societăţii noastre este conştiinţa continuităţii culturii şi civilizaţiei poporului român din cele mai vechi timpuri pînă astăzi şi, în temeiul acesteia, valorificarea moştenirii tezaurului inestimabil al spiritualităţii româneşti în condiţiile actualităţii socialiste — parte integrantă a aspiraţiilor de pace şi progres ale naţiunii noastre. „Dovezile de cultură materială existente pe întregul cuprins al patriei noastre — sublinia secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu — vorbesc cu elocvenţă despre geniul creator al poporului român, despre talentul şi măiestria cu care l-a înzestrat natura, despre marea lui sete de frumos. Totodată , istoria arată că marii noştri gînditori şi creatori de valori spirituale şi-au pus vocaţia în slujba libertăţii şi independenţei patriei, a dezvoltării limbii şi culturii ei, a propăşirii naţiunii române“. Ca pe întreg teritoriul ţării, întîlnim şi pe meleagurile băcăuane urmele unei străvechi existenţe, dovezi, evidente — materiale şi spirituale — de integrare statornică şi activă a tradiţiei locale în istoria naţională, fie că ne referim la apărarea şi afirmarea fiinţei naţionale, fie evidenţiind creaţia materială şi spirituală a căror diversitate ilustrează deopotrivă geniul creaţiei populare, dăinuirea ei de-a lungul veacurilor în expresia unităţii şi diversităţii, dar şi contribuţia unor personalităţi din acest perimetru geografic la promovarea valorilor culturale, ştiinţifice şi artistice în plan naţional şi universal. Numeroase vestigii arheologice, descoperite mai în fiecare localitate, sînt mărturia incontestabilă a unei intense activităţi economice atestînd şi ilustrînd succesiunea istorică din vechi timpuri : civilizaţia de tip cucutenian, cea geto-dacă, legăturile cu lumea romană, perioada de formare a poporului român, viaţa medievală, lupta maselor populare pentru dreptate socială, independenţă şi unitate statală, istoria modernă, complexa afirmare a actualităţii socialiste. Ocupaţiile economice, arta şi meşteşugul popular, tradiţia orala, zestrea etnografică alăturîndu-se operelor lui Vasile Alecsandri, Costache Negri, Ion lonescu de la Brad, Ioan Borcea, Vasile Pârvan, George Bacovia, Ştefan Zeletin, George Enescu, Gheorghe Vrănceanu, Ioan Athanasiu şi ale altora născuţi pe aceste meleaguri sau care şi-au durat aici o bună parte din creaţii, constituie bunuri şi valori care amplificate prin creaţia urmaşilor de astăzi prezenţi în Festivalul naţional „Cintarea României“, într-o diversitate de manifestări, contribuie la afirmarea patrimoniului cultural naţional, la constituirea specificului trăsăturilor culturii şi artei noastre socialiste. Memoria locului păstrează, de asemenea, amintirea trecerii lui Eminescu, în îndatoririle lui de revizor şcolar, pe la comuna Lipova. Participantă la marile momente ale istoriei patriei, populaţia băcăuană a transmis urmaşilor nu numai valorile creaţiei, dar şi năzuinţa spre progres — trăsături amplificate astăzi la dimensiunile marilor prefigurări şi ctitoriri ale civilizaţiei socialiste —, precum şi o intensă viaţă spirituală concretizată în dezvoltarea culturii, învăţămîntului, artei, cercetării ştiinţifice, drept cea mai evidentă ilustrare a valorificării moştenirii culturale şi integrării tradiţiilor în noi realizări demne de contemporaneitatea socialistă. Centenarele lui Eminescu şi Creangă prilejuiesc revistei „Ateneu" şi „Caietelor botoşânene”, ca de altfel tuturor factorilor educativi, temeiul valorificării creaţiei celor doi mari clasici din perspectiva celor mai înalte realizări materiale din istoria poporului nostru, dar şi de la înălţimea unei spiritualităţi proprii acestei etape istorice a cărei expresie pură şi nobilă este însăşi limba română. PAGINA 2 A, în perioada cînd Eminescu şi-a început vasta sa activitate publicistică, prinsese deja contur ideea că prin poziţia lor circumscrisă jocului de interese a marilor puteri vecine, principatele române vor putea asigura dăinuire şi identitate fiinţei naţionale doar printr-o rîvnă creatoare încorporată în fapte de cultură neperisabile, singurele care pot neutraliza tendinţele străine de dominaţie. Ideea stăpînea spiritualitatea românească şi nici Xenopol, Hasdeu, Maiorescu nu gîndeau altfel: „Meritul popoarelor, scria Xenopol la începutul acestui veac, se măsoară mult şi cu izbînzile lor pe tărîm intelectual“. Nu este greu să desprindem satisfacţia poetului cînd înregistrează cuvintele unui diplomat englez adresate domnitorului român : „România — consemnează Eminescu înCurierul de Iaşi“ din 6 oct. 1876 — este destinată a juca un rol civilizator între popoarele din Orient“. Izbînzile din domeniul valorilor pune mai bine în evidenţă meritul popoarelor deoarece scapă de sub incidenţa dreptului celui mai puternic. Deviza pe care Eminescu şi ceilalţi studenţi români au imprimat-o manifestărilor de la Putna din 1871 — „cultura este puterea popoarelor“ — se va statornici durabil în conştiinţa poetului convins că numai prin cultură putem dobîndi adevărata emancipare şi recunoaştere în rîndul naţiunilor lumii. „Trebuie — spunea poetul în „Timpul“ din 22 iulie 1880 — să fim un stat de cultură la gurile Dunării ; aceasta este misiunea poporului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele străbunilor noştri“. Aşadar, procesul împlinirii misiunii istorice a principatelor române prin devenire culturală este dispus de Eminescu în cadrele axelor rectangulare ale trecutului şi viitorului, ale moştenirii străbunilor şi menirii urmaşilor. Istoria şi cultura puse în rost printr-o amplă activitate creatoare de valori materiale şi spirituale vor constitui punctele nucleice fundamentale, predicţiile operatorii indefectibile pentru întregul său demers social-politic, fermentul guvernării şi al vieţii de stat, înzestrat cu aceste determinaţii, statul de cultură imaginat de Eminescu putea genera o lungă dezbatere în cadrul intelectualităţii româneşti ulterioare. Cîteva decenii mai tîrziu Ion Petrovici avea să reafirme că „un popor îşi desăvîrşeşte independenţa prin cultură“ mai ales dacă aceasta poartă în substanţa ei „o notă specific naţională“. Şi mai consemnăm, tot aşa fugar, apoftegmatic, fără o aplecare mai insistentă asupra faptului, şi notaţia lui Camil Petrescu din timpul ultimului holocaust mondial, unde spunea că „românismul este chemat la o afirmaţie de cultură dominantă, în aşa măsură că tot ce s-ar putea să piardă într-un domeniu, să se redobîndească în alt domeniu unde dominaţia nu se mai poate impune brutal“ („Caiete filosofice“, nr. 8 din anul 1944). Cine cercetează manuscrisele şi publicistica eminesciană rămîne surprins de insistenţa cu care poetul subliniază rolul edificator al culturii în cadrul unei comunităţi umane. Mare sau mic, orice popor trebuie să-şi elaboreze propriul său sistem de valori care să-l definească şi să-l aşeze în concertul spiritualităţii universale, în fundamentarea statului de cultură Eminescu aşeza aşadar în primul rînd valorile spirituale, sintetizatoare de energie naţională şi împregnate de semnele matricei noastre specifice, singurele care pot ajuta la redobîndirea vechii demnităţi pierdute, a celei de pe vremea lui Matei Basarab de exemplu, cînd „românii“ erau relativ unul din popoarele cele mai culte din Europa“ (ms. 2257). Resurecţia acestui elan cultural devălmăşit de modernitate are la Eminescu o semnificaţie mult mai largă întrucît „aici între hotarele strimte ale ţării româneşti, trebuie să se adune capitalul de cultură din care au să se împrumute fraţii noştri de prin ţările de primprejur, dimpreună cu celălalte popoare mai înapoiate decît noi“ („Timpul“, 2 nov. 1879). înfăptuirea menirii noastre istorice se va putea realiza numai prin cultură şi prin aşezarea în locul epitropului străin „a sentimentului conservaţiunii noastre ca popor“ (ms. 2264 din epoca activităţii bucureştene). Din această perspectivă Mircea Eliade complinea gîndul eminescian cu observaţii deosebit de subtile : „Sunt popoare, spunea viitorul erudit al religiilor şi mitologiilor într-un articol publicat în „Vremea“ din mai 1943, cărora le incumbă o misiune istorică, şi altele al căror rol e mai degrabă pasiv ; acestea din urmă sunt popoarele care nu interesează în istorie. Misiunea istorică a unui popor se judecă după creaţiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existenţa şi misiunea unui popor. Istoria nu ţine seamă de popoarele sterile din fire“. Şi la fel gîndea Petrovici care, în volumul său „Fulguraţii filosofice şi literare“ arăta că „prestigiul unui popor şi respectul de care se bucură în lume cresc odată cu producţia sa culturală. Fiecărei naţii i se cere o contribuţie la opera universală a civilizaţiei, dacă vrea să-şi consolideze dreptul ei de a exista“. De bună seamă Eminescu, prin felul cum concepea înfăptuirea statului de cultură la gurile Dunării, cu peste cincizeci de ani înaintea celor doi, nu era departe de aceste reflecţii dăltuite în granit. „Farmecul culturii e cel mai mare farmec“, spunea Eminescu într-o însemnare din ms. 2257 sub efuziunea unei mistuitoare sete de ideativ de care nu se va debranşa niciodată. Dar cultura trebuie asociată cu ideea naţionalităţii, perimată de la instalarea domniilor fanariote încoace. Resurecţionarea muncii intelectuale trebuia luată de la capăt, iar acest capăt Eminescu îl fixa în vremea lui Matei Basarab cînd cultura şi ideea naţionalităţii au realizat cea mai perfectă osmoză. „De la Matei Basarab care a dat poporului unitatea de limbă şi de credinţă, deznaţionalizarea chiar individuală e aproape cu neputinţă. Cărţile de sub Matei Basarab sunt pentru români ceea ce Biblia lui Luther a fost pentru popoarele Germaniei“ („Timpul“, 12 martie 1883). Părerea constantă a lui Eminescu este că dacă n-ar fi existat „fatala dezbinare“ între domnitorul muntean Matei Basarab şi cel moldovean Vasile Lupu, „ţările noastre ar fi azi la înălţimea Franţei sau a Germaniei“ (ms. 2264). După această dată unitatea dintre naţionalitate şi cultură s-a frînt în detrimentul celei din urmă. Ceea ce a persistat însă nealterat a fost ideea naţionalităţii care „a ţinut loc multor goluri de cultură“ („Timpul“, 27 nov. 1882). România, spunea poetul, nu este nici „oţel“ şi nici o „Americă orientală“, pentru că poporul român îşi are particularităţile sale etnice, depozitează „o avere sufletească“, „datini strămoşeşti“ iar acestea reclamă conducători pătrunşi de spiritul autohton, de „simţul naţiunei“, de „aptitudini naţionale“. Principatele române de după unire şi independenţă, eliberate de orice oblăduire străină, trebuiau să-şi găsească un culoar propriu şi sigur de evoluţie, fundamentat pe particularităţile sale, pe sistemul de tradiţii şi pe modul nostru de viaţă specific. O spusese la vremea sa şi Costache Conachi , legităţile dezvoltării noastre trebuiesc „întemeiate de obiceiurile firii prinse din hotărîrile vechi a cărţilor de giudecată, iar nu din cabinetul domniţii Marghioalii“. Această idee-etalon a evoluţiei organice în marginile naţionalităţii, Eminescu o aşeza la baza întregii activităţi publicistice şi din această perspectivă trebuie să-i privim opiniile gazetăreşti, vizavi de evenimentele timpului. Mereu„ cuv cartea istoriei la îndemînă el arată că poporul român, sceptic şi conservator din fire, „păstrează în caracterul său neatinsă unitatea originară, preesistentă ramificaţiunilor şi despărţirii lui“ („Timpul“, 16 febr. 1882). Românii au făcut din scepticism „corectivul tuturor mişcărilor noastre din trecut, spune poetul într-un manuscris din epoca bucureşteană de activitate. „Caracterul poporului nostru, spunea el în altă parte, este atît de blind încît el pare făcut anume pentru ca cei virtuoşi să domnească peste el“ („Timpul“, 19 febr. 1881). Concluzia eminesciană poate fi luată şi ca o replică la teza lui Hasdeu relatată în „Satyrul“ din 1866, unde marele învăţat afirma că romanii „îşi modifică totdeauna caracterul după imaginea oamenilor de stat ce-i conduc : viteji sub guvern viteaz, înţelepţi sub guvern înţelept, servili sub despoţi şi liberali cînd nimeni nu-i apasă“. Or, Eminescu aşează în locul acestei labilităţi aleatorii trăsături ferme şi invariante care probează o mai bună cunoaştere a poporului. „Ceea ce se cere înainte de toate pentru a-l administra bine (pe popor, ad. n.) şi pentru a-1 conduce este muncă şi ştiinţă“ spune poetul în „Timpul“ din 19 nov 1882. Poporul român îşi are individualitatea sa etnică şi nu poate fi condus de demnitari străini de spiritul lui, „capabili să fie miniştri în orice ţară“ din lume, scria Eminescu în „Timpul“ din 27 aprilie 1880. Viitorul naţiunii noastre nu poate fi detaşat de asumarea unei misiuni culturale ca o dimensiune a emancipării, ca o formă de rezistenţă şi pavăză împotriva tendinţelor de vasalitate cu care istoria ne-a încercat dintotdeauna. Procesul complex al dezvoltării noastre istorice este determinat de coeficientul cultural care poate fertiliza sau zădărnici sensul şi direcţia „mişcării noastre proprii“ de evoluţie, după cum Ionel NECULA Eminescu şi paradigmele statului de cultură (Continuare în pag. 9) • SPIRU VERGULESCU — MIHAI EMINESCU Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu (Urmare din pag. 1) Toate aceste istorice realizări ilustrează cu putere justeţea politicii partidului nostru comunist, forţa şi superioritatea orînduirii socialiste, pe care o edificăm cu succes în România, minunata capacitate a poporului român de a asigura — sub conducerea partidului — progresul şi înflorirea continuă a patriei noastre socialiste. Omagiind astăzi opera luminoasă a lui Mihai Eminescu — ca de altfel a tuturor marilor creatori din toate domeniile — avem datoria să dezvoltăm şi să îmbogăţim permanent, cu noi şi noi creaţii, minunatul patrimoniu naţional — tezaur de gîndire înaintată, revoluţionară, care, prin conţinutul de idei şi mesajul profund umanist şi patriotic, reprezintă o contribuţie de seamă la mobilizarea întregului popor în edificarea noii orînduiri, la formarea şi educarea omului nou, înaintat, constructor conştient şi devotat al socialismului şi comunismului în România. Apreciind munca şi realizările creatorilor de artă şi cultură contemporanii, partidul, societatea noastră le adresează acestora chemarea de a realiza noi opere literar-artistice, de toate genurile, care să reflecte pe larg marile înfăptuiri ale poporului român, strălucitele fapte ale constructorilor socialismului care, într-o perioadă istorică scurtă, au ridicat patria noastră la un nivel înalt de civilizaţie şi cultură, transformînd năzuinţele şi visurile înaintaşilor despre un viitor liber şi fericit, într-o realitate concretă a României de azi. Aşa cum a făcut însuşi Eminescu, numai trăind împreună cu poporul, realizînd creaţii legate de viaţa poporului patriei noastre, creatorii de literatură şi artă de azi pot realiza opere de înaltă valoare, îşi pot îndeplini nobila misiune ce le revine în amplul şi complexul proces al dezvoltării revoluţionare a societăţii noastre, în care tot ce se realizează este destinat înălţării patriei, creşterii bunăstării şi fericirii omului, a întregii naţiuni, întăririindependenţei şi suveranităţii României. Cinstind memoria lui Mihai Eminescu, să facem totul pentru a asigura înfăptuirea neabătută a programului partidului de construcţie socialistă, pentru înflorirea continuă a artei şi culturii româneşti, pentru sporirea forţei sale educative, a mesajului său profund umanist, revoluţionar, să creăm şi să dăm poporului noi şi valoroase opere care să slujească progresului şi înălţării patriei, ridicării conştiinţei socialiste, dezvoltării înaltelor trăsături ale omului nou, înaintat, făuritor conştient al celei mai drepte şi umane societăţi, al visului de aur al omenirii — comunismul ! Telegrama adresată tovarăşului Nicolae Ceauşescu (Urmare din pag. 1) a vieţii spirituale şi a creaţiei literarartistice. Desfăşurîndu-se în anul celei de-a 45-a aniversări a victoriei revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 şi al celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român — evenimente de mare însemnătate în viaţa social-politică a ţării —, lucrările Simpozionului omagial, manifestările consacrate Centenarului Eminescu au evidenţiat cu putere hotărîrea fermă a oamenilor de cultură şi artă ca, asemenea întregului nostru popor, strîns uniţi în jurul partidului, al dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, să-şi sporească contribuţia la continua înflorire a patriei, la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a maselor, la ridicarea nivelului lor de cunoaştere. Acţionînd neabătut pentru înfăptuirea strălucitului program ideologic al partidului, avînd permanent drept călăuză tezele, ideile şi orientările de inestimabilă valoare teoretică şi practică, fundamentate în magistrala dumneavoastră operă, ne angajăm să facem totul pentru a spori contribuţia oamenilor de cultură şi artă la realizarea de noi creaţii care să oglindească uriaşa muncă a poporului nostru, în care eroii principali să fie muncitorii, ţăranii, intelectualii, cu preocupările lor, cu dorinţele lor de progres, de bunăstare, cu hotărîrea lor de a contribui la făurirea socialismului şi comunismului în România. Reafirmăm, şi cu acest prilej deplina aprobare şi profunda încredere a tuturor creatorilor din domeniul ştiinţei, culturii şi artei faţă de politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, strălucit concepută şi înfăptuită de dumneavoastră, mult stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit şi respectat fiu al poporului român, care, printr-o activitate eroică şi o gîndire vizionară, asiguraţi mersul ferm al României pe calea socialismului şi comunismului, sporirea prestigiului său în lume, afirmarea demnă, liberă şi suverană a patriei. Intr-o vie şi deplină unanimitate, participanţii la Simpozionul omagial Mihai Eminescu folosesc acest prilej pentru a vă exprima dumneavoastră, mult stimată tovarăşă Elena Ceauşescu, cele mai calde sentimente de aleasă dragoste şi neţărmurit respect, satisfacţia deplină şi întreaga recunoştinţă pentru strălucita activitate politică, revoluţionară şi patriotică pe care o desfăşuraţi, asigurîndu-vă că vom face totul pentru dezvoltarea ştiinţei, culturii şi artei, astfel ca aspiraţiile Luceafărului poeziei româneşti să-şi găsească o minunată împlinire în ampla operă de edificare a celei mai drepte şi demne orînduiri — comunismul, visul de aur al omenirii! cîntat poporul român, trecutul, prezentul şi viitorul său, înscriindu-se pentru totdeauna în conştiinţa întregii noastre naţiuni şi în patrimoniul culturii universale ca exponent al unor luminoase idealuri şi năzuinţe de dreptate socială şi naţională, de afirmare liberă, demnă şi independentă a României. Simpozion omagial (Urmare din pag. 1) La simpozionul omagial au prezentat comunicări: tovarăşul Dumitru Radu Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, tovarăşul Dumitru Ghişe, preşedintele Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, tovarăşul Ion Dodu Bălan, prof. univ. la Universitatea Bucureşti, tovarăşul Constantin Ciopraga, de la Universitatea „Al. I. Cuza“ — Iaşi, tovarăşul Eugen Todoran, de la Universitatea din Timişoara, tovarăşul Hajdú Győző redactor-şef al revistei „Igaz Szo“ din Tg. Mureş, şi poetul Cezar Baltag. Simpozionul omagial consacrat centenarului Mihai Eminescu a continuat în secţiunile : „Poezie, proză, teatru“ şi „Ştiinţă, filozofie, publicistică“. La lucrări au participat oameni de cultură români şi invitaţi de peste hotare. Lucrările simpozionului s-au desfăşurat sub semnul de emoţie şi nobleţe al ideilor şi aprecierilor cuprinse în Mesajul tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, în care se subliniază înalta preţuire pentru opera nemuritoare a poetului nostru naţional ce „a Sesiunea ştiinţifica nEminescu - poet naţional şi universal“ In cadrul amplului program de manifestări omagiale dedicate împlinirii unui secol de la trecerea în nemurire a Luceafărului poeziei româneşti, la Academia Republicii Socialiste România a avut loc sesiunea ştiinţifică „Mihai Eminescu — poet naţional şi universal“. Sesiunea a pus în evidenţă grija permanentă şi preţuirea deosebită manifestate de conducerea partidului şi statului, de tovarăşul Nicolae Ceauşescu, de tovarăşa Elena Ceauşescu pentru înflorirea artei şi culturii româneşti, valorificarea moştenirii literare, pentru cunoaşterea acestei monumentale opere intrate în conştiinţa întregului popor, în patrimoniul naţional şi universal. Relevînd valoarea operei eminesciene, sesiunea a subliniat profundele semnificaţii ale politicii culturale, promovate de Partidul Comunist Român, direcţiile sale prioritare ce vizează păstrarea tradiţiilor umaniste ale poporului român, înflorirea necontenită a vieţii spirituale, a creaţiei literar-artistice, responsabilităţile majore ce revin culturii în procesul de formare a omului nou, constructor devotat al socialismului şi comunismului în România. IUNIE 1989