Ateneu, 1989 (Anul 26, nr. 1-12)
1989-12-01 / nr. 12
♦ ANUL VII Nr. 12 (84) ♦ ♦ DECEMBRIE 1989 ♦ CREANGA DE AUR Singurul loc unde ne putem întoarce, în gînd, cu plăcere : Amintirile din copilărie. Nimeni nu ne poate împiedica să o facem zilnic, oricind, în orice clipă chiar. Se-ntîmplă ca amintirile noastre din copilărie să n-aibă farmecul amintirilor Lui, harul de-a ni le povesti nicicum asemănător cu al Lui, şi-atunci, deseori, poposim în hazliile lui amintiri, în acele luări în răspăr ale timpului, care oricîte eforturi ar fi făcut, n-ar fi putut aşterne uitarea peste asemenea mod de-a privi, de-a trăi, de-a reda. Amintirile noastre, pentru noi, pot fi foarte exacte, dar atît, în timp ce amintirile Lui, încărcate de fantasticul realităţii trăite, de aura firescului trecut prin ochiul copilului de la munte, sînt eterne, deşi par comune, putînd să fi fost trăite de orice copil al acelui mijloc de secol XIX, însă El le-a redat. El a avut acea încredere genuină în cuvîntul scris cu folos şi cu har, încredere în magia pe care cuvintele o dau adevărului cînd acesta este trăit firesc, în afara disperării, în esenţa vieţii, cînd acesta găseşte gura de aur care să-l exprime. Cine ar fi putut să redea mai bine aceste amintiri în afară de ce-i ce le-a trăit ? De ce nu le-a redat, din modul lui de trăire, Nică Oşlobanu sau Mogorogea sau, ştiu eu, Măriuca sau Smărăndiţa Popii ? Dar n-a putut-o face decît Creangă sau altul cu acelaşi har, care ar fi trebuit neapărat să aibă norocul de a-l întîlni pe Eminescu, care ar fi trebuit să aibă răbdarea de a-l asculta pe Eminescu, care, sub ochii geniului, ar fi pus mina pe pană şi ar fi scris cu litere eterne ceea ce era sortit eternităţii. Şi acesta n-a putut fi altul decît Nică a lui Ştefan Apetrei din Humuleşti, Ion Creangă, un institutor ieşit de sub învăţăturile clericale ale Moldovei, ale Iaşilor, un om ieşit de sub sutanele catiheţilor şi diaconilor, căruia nu i-a scăpat nimic din ceea ce i-ar fi ajutat să poată zidi slovele de aur, un om căruia îi putem zice fără şovărire Creangă de Aur. Nimeni altul, numai Creangă a putut înţelege ceea ce i-a cerut Eminescu, şi de ce ,i-a cerut. A înţeles şi a împlinit, aşa cum face omul căruia i se cere ceva ce numai el ştie să facă. Scurta lor prietenie a marcat poate la cel mai înalt grad o modalitate de viaţă literară, de înțelegere, de lipsă de egoism, invidie, scorpionism, dihonie, carierism literar pe căi oculte în detrimentul altuia —• o modalitate exemplară care ar trebui să se reinstituie. Dar această modalitate poate fi împlinită numai la altitudinea pe care au atins-o cei doi. O inimă și-un suflet ca ale lui Creangă puteau fi clipele liniştite, locurile de adevărată feri- Gellu DORIAN (Continuare în pag. 3) ioHn DESEN DE COSTEL BADEA A scrie ţării un poem A scrie ţării un poem înseamnă a urca pe schelele viitorului neuitînd a privi spre piscurile trecutului din măreţia prezentului, înseamnă a scrie cuvintele frumos meşteşugite şi rostite de timp, de istorie , libertate, lumină, frăţie — cu oţelul proaspăt curgînd pe game • de furnale, cu lumina ţîşnind din tumultul de ape, • cu foşnetul viu al pădurii, cu unduirea doinei... A scrie ţării un poem înseamnă a scrie de douăzeci şi trei de milioane de ori : — Sínt holdă şi hrana mi-e seva acestui pămint; — Sínt arbore şi rădăcinile mi-s arterele acestui părmînt; — Sínt izvor . . . cu murmurul slav şi vers în imnul acestui pamînt; — Sínt istorie. Mihai GEORGE Epistolar inedit Din valoroasa corespondenţă a lui Corneliu V. Botez, continuăm să încredinţăm tiparului cîteva scrisori şi cărţi poştale inedite ale unor generoşi informatori din Botoşani despre Mihai Eminescu, părinţii, fraţii şi alte rude ale poetului. Mărturisindu-şi părerea subiectivă despre botoşăneni, despre doctorul Alexandru Ştefanovici (fost coleg de clasă cu Ilie, fratele poetului), care păstrase duioase amintiri despre Eminescu şi familia sa, reproduse în Omagiul gălăţenilor (pp. 49-52), tînărul V. Pisoschy transmite lui Corneliu V. Botez inscripţiile de pe soclul poetului din 1890 (dedicaţia omagială a studenţilor iniţiatori şi prima strofă din Glossa), prin scrisoarea de mai jos : „Mult stimate D-le Botez, îmi pare foarte rău că nu v-am putut servi, aşa cum aş fi dorit. Oamenii sînt răi în Botoşani şi cred că sînteţi convinşi de acest lucru. Dacă voiţi să cunoaşteţi multe lucruri interesante din viaţa lui Eminescu, adresaţi-vă D-lui Ii. L.J Caragiale, care o cunoaşte foarte bine şi care e un om mult mai de treabă ca Dr. Ştefanovici, pe ale cărui relaţiuni eu n-aş pune nici un temei în urma convorbirii ce am avut cu Domnia-sa. Conceptele şi demisiunea lui Eminescu din Consiliul General au fost cerutede Academie încă de acum cîţiva aili, cînd au fost şi trimise. Inscripţiunile de pe statuia lui Eminescu sînt: I Poetului MIHAIL EMINESCU 1849—1889 Studenţii Universitari Români Bucureşti — Iaşi Omagiu şi admiraţiune Vremea trece, vremea vine, Toate-s vechi şi nouă toate ; Ce e rău şi ce e bine Tu te-ntreabă şi socoate ; Nuspera şi nu ai teamă, Ce e val ca valul trece ; Ce te-ntreabă, de te cheamă Tu rămîi la toate rece. Asta e tot ce pot să vă comunic despre Eminescu, pe care nu l-ai cunoscut şi nu-l cunosc decît din citit şi din cele auzite de la D-nii [I. L.] Caragiale şi [Alexandru] Vlahuţă. Al Dv. după consideraţie, V. PISOSCHY 11.4,[1]909“ [Ms. V/57, f. 90] Nicolae MARGINEANU Convorbiri cu... — Stimate Nicolae Mărgineanu, lucraţi la un film dedicat pilduitoarei prietenii dintre Creangă şi Eminescu. Deoarece titlul înseamnă o deschidere spre operă, v-aş întreba : de ce „Stol de cocori“ ? — Scenaristul Mircea Radu Iacoban a ales, acest titlu după poezia Stelele-n cer („Stol de cocori / Apucă-ntinsele / Şi necuprinsele / Drumuri de nori“). Esteîn film despre viaţa lui Creangă, un film din care — se înţelege — nu putea lipsi Eminescu pentru că, fără „bădiţa Mihai“, humuleşteanul n-ar fi ajuns un mare scriitor, poetul trezind la viaţă spirituală un om cu mult talent, dar care putea foarte uşor să se risipească doar oral. Asta este şi ideea filmului : întîlnirea ,şi prietenia dintre cei doi. încercăm să ne apropiem cu discreţie şi căldură de personajele aduse la viaţă. Este un film foarte greu, cel mai greu pe care l-am făcut. Avem în faţă şi un mare handicap pe care trebuie să-l treacă actorii, personajele principale, Eminescu, Creangă şi Veronica, fiind adevărate icoane pentru fiecare din noi, pentru fiecare român. — Ce pune scenariul la dispoziţia regizorului ? — O partitură foarte fidelă biografiei celor doi scriitori, o partitură plină de respect faţă de genialele personalităţi, respect care devine chiar inhibant pentru realizatorii filmului. Aici a fost şi este încă lupta mare pe care o dăm : de a aduce pe ecran firescul din viaţa de zi cu zi. S-au exprimat şi se mai exprimă încă îndoieli privind posibilitatea realizării depline a unei opere cinematografice dedicate Luceafărului. Cu ce sentimente aţi abordat lucrul la film ? — Cu sentimentul datoriei că un astfel de film trebuie, făcut, avînd deci conştiinţa că dificultăţile nu pot şi nu trebuie să ne oprească din drum. — Despre echipa de interpreţi şi realizatori ? — Le amintesc numele cu plăcere : Dorel Vişan (Creangă), Adrian Pintea (Eminescu), Maria Ploaie (Veronica) şi-o surpriză — Mioara Ifrim în rolul Tincăi. Imaginea este semnată de Relu Morariu — un operator la primul său film artistic ; scenografia — Magdalena Mărăşescu şi Alioşa Stancu ; costumele — Mioara Trandafir. — Se poate vorbi şi despre o contribuţie botoşăneană la realizarea filmului ? — Aş vrea să mulţumesc — şi mă bucur că o pot face — pentru sprijinul extraordinar pe care l-am primit la Botoşani. Cea mai grea secvenţă din film am realizat-o aici. Fără acest sprijin — şi din partea autorităţilor şi din partea populaţiei — nu aş fi putut izbuti ceea ce mi-am propus. Este prima dată în cariera mea cînd am văzut o asemenea mobilizare. încurajator lucru ! — Filmările au început în primăvara acestui an cînd liliacul era în floare. Aveţi în intenţie să mai reveniţi la Botoşani ? Pe cînd preconizaţi premiera ? — Chiar dacă noi am venit la Botoşani căutînd... strada principală din Iaşii lui Creangă şi Eminescu, vom reveni în octombrie cînd vom filma în codrii Voronei şi apoi, din nou, la iarnă, la Botoşani. Sper ca filmul să fie terminat în primăvara viitoare, cînd va înflori din nou liliacul. Preconizăm premiere la Iaşi şi Botoşani şi sper, din toată inima, ca publicul de aici să nu ocolească acest film. Mulţumesc din noul celor peste 500 de figuranţi din Botoşani şi îi rog să nu se supere dacă nu toţi se vor recunoaşte în opera finită. Tuturor botoşănenilor — cele mai bune sentimente şi urări ! — Vă mulţumesc şi vă aşteptăm la premiera botoşăneană a filmului. Dumitru LAVRIC Un film Creanga îgi i n e s c u