Bilete de Papagal, 1930 (Anul 3, nr. 461-477)
1930-06-15 / nr. 461
j u i i i m i u a I %j I u i i it; i » o v nul III ‘'"ectori : CARNETUL LUI COCO, VINERI 6 IUNIE 1930. Orele 7 seara. Un vârtej de baloane de Moși, agățate — sateliți — de o limuzină. Trece Regele Mihai spre Cotroceni, lângă Mama Lui. De la plecarea Absentului și de la moartea Regelui Ferdinand, publicul, stăpânit până atunci de bărbați în maturitate, se desvață să salute automobilele regale și Copilul este întâmpinat mai mult cu zâmbetul, părintesc, al cetățenilor cu copii frumoși. Au contribuit la indiferența votului universal, exprimat cu pălăria, zvonurile, repetatele tăgade, declarațiile politice și faptul că pe firma dinapoi a mașinilor emblema Coroanei s’a înmulțit, ca și subdiviziunile autorității. Lucrul unic e singurul de preț. Regenții nu s’au prea bucurat, mai ales de autoritate. Stma publică a devenit greoaie. Figura de medalie a Prințului Aiculae îndemna totdeauna să se scoată căciula, însă nimănuia nu-i aducea aminte de Regență. El era frate cu Absentl. Și era Prinț. Nu era unul din unul din Regență. Sentimentul popular nu se învoia cu gândul oficial, de strictă paradă și de imprimat cu formule, că un Arhiereu patronat, în știrea tuturora, de milioane și cărmuind un el aproximativ, jumătate ateu și jumătate protestantist, a putea împărți vre-o putere oarecare și mai ales parea Domniei. Cu Prințul Niculae, socotit reprezin Mnt întreg și leal al Absentului. Se poate spune despre acest Prinț Niculae, că el realizează în arme sufletești medievale, lucii și albe, visul din caracterizarea lui Bayard, „chevalier sans peur et sans reprodhe zvonul că Prințul Carol e în țară, circulă de astă dată printre oamenii informați. De atâtea ori a fost fără să fie, încât publicul s’a deprins și cu normala lui inevitabilă sosire și cu necazul că nu sosește mai curând. " Prietenii „carlismului“ așteaptă de la întoarcerea Absentului, toate binefacerile făgăduite de imaginea diverșilor dictatori, propuși de doi ani încoace examenului colectiv■—iar adversarii lui, copleșiți de un soi de neputință istorică, evidentă în activitatea Statului, care face că toate inițiativele sfîrșesc în impas, zic și ei, — Să vie. Mai bine un cap decât 400, în orice caz. O indisciplină mai mult morală decât materială, a lăbărțat figurile geometrice fixe, pătratul merge spre trunghi și cur conferința s’a ovalizat, ca la motoarele zate cilindrii. S’a petrecut ca o strămutare: ghimpele,ieșit între petalele rozei și , udăcinile obosite circulă la suprafață. Ușile nu se mai închid exact. Pana scrie strîmb. Creionul se rupe și trebue ascuțit mereu. Nasturii spânzură, găurile nu-i mai cuprind. Din punctul de vedere social, este ceva analog cu pierderea chefului de viață, nejustificată aparent, o sinucidere de miliardar.ipsește foarte puțin, dar lipsește un puțin esențial, cu 1 milimetru în plus materialul ar fi fost de ajuns pentru instruirea unui centigram. Peste tot lipsește un miligram, din toate—un centimilimetru. Lipsește... Absentul. Orele 12.30 noaptea. Telefonul. A venit! Cine a venit? m’ai deșteptat din somn. Te culcase și așa de vreme? De zece ani, nu m’am simțit atât de obosit. Pot să-ți spui ceva la telefon? Ai o voce misterioasă, spune: ALf-Xll <VRGHEZI BRĂESCU