Cercetări Teatrale, 2023 (Nr. 1)

2023 / Nr. 1

232 Tiberius VALINIUC Cea mai însemnată dintre creațiile dramatice ale lui Moșoiu, Striana (1926) - împărțită în două tablouri, Râsul Stri­­anei și Lacrima Strianei -, cu totul impropriu numită „come­die“, a fost reprezentată pentru prima dată pe scena Teatrului Național din București, în seara de 15 ianuarie 1926, cu Maria Giurgea în rolul principal și George Calboreanu în rolul lui Stroe. Au mai jucat G. Ciprian, I. Pop-Marțian și I. Barbelian. Direcția de scenă i-a aparținut lui V. Enescu. Din prima vari­antă a piesei, Moșoiu a suprimat 174 de versuri, pentru a face posibilă montarea scenică, în secolele al XIX-lea și al XX-lea, evocarea lui Ștefan cel Mare fusese întâlnită la un număr mare de dramaturgi: G. Asachi, V. Alecsandri, Gh. Barontzi, A. Xenopol, I. Caragiale, I. Bistrițeanu, B. Delavrancea etc. în acest context, Striana lui Moșoiu pare nefiresc plasată isto­ric, intrarea în scenă a lui Ștefan cel Mare fiind oarecum arbi­trară. în piesă, iubirea neîmplinită a personajelor, învăluită într-o aură romantică și căutând să răscolească sensibilitatea spectatorilor, își găsește mai curând locul în lumea basmelor populare decât în cea reală a satului sau a târgului românesc. Soluția unui carpe diem răzbate din tiradele personajelor, creând imagini eterate și punând în lumină un soi de vita­lism cu iz semănătorist, prea puțin benefic acțiunii drama­tice. Autorul găsește cu greu o formulă proprie, lăsându-se ghidat de muzicalitatea frazei poetice, împrumutată probabil de la D. Anghel: „Striana: De ce-ați venit aicea, la hanul meu pustiu?/ Sunt hanuri, pe aproape, cu vin mult mai chefliu!/ Berheciul ce-ți dă viață, să-l bei și să-l bei iară, / Dar Nicoreș­­tiul strașnic ce-i vinde-n drum Nicoară? Te ’mbată ca miro­sul tulburător de tei.../Aici nu ’mbată vinul, ci ’mbată ochii mei­...“. Atins de-o „dragoste bolnavă și [de-o] patimă târzie“, Stroe se alătură lui Ștefan cel Mare în bătălia de la Soci, pur­tată împotriva lui Radu cel Frumos în 1471, în care domnito­rul moldovean ieșise învingător. Lăudat pentru faptele sale de vitejie, Stroe se aruncă într-o a doua luptă cu oastea lui Radu, măcinat de stări sufletești nedecantate și de aceleași combus­tii ale iubirii neîmplinite. în final, Stroe își găsește moartea eroică la poarta hanului Strianei. O aceeași suferință interi­oară, însoțită când de lamentări și rostiri litanice - întâlnite, de altfel, în creația majorității simboliștilor munteni -, când NM­­ 71. 2023

Next