Clopotul, 1976 (Anul 32, nr. 4229-4280)

1976-09-24 / nr. 4266

Decada culturii la Botoșani Astăzi se deschide ediția a IV-a a manifestărilor politice și cultural - educative desfă­șurate sub genericul Decada culturii la Botoșani. Organi­zatorii decadei, lucrînd în spi­ritul ideilor Congresului edu­cației politice și al culturii socialiste, au orientat pro­gramul manifestărilor în sen­sul realizării unor deziderate educative majore și al răs­pândirii culturii, artei socia­liste și a științei în rîndul oa­menilor muncii. Decada a fost organizată în așa mod încît fiecare zi este dedicată unui gen amintit de activitate cultural - educativă sau artistică. Dintre acțiunile de larg interes menționăm deschiderea stagiunii institu­țiilor artistice din Botoșani, zilele dedicate răspîndirii ști­inței, popularizării legilor etc. în ziua științei vom avea ca­­ oaspeți pe acad. Eugen Ma­­covschi și prof. univ. dr. Vic­tor Săhleanu și Florin Zăgă­­nescu, reuniți într-o brigadă științifică a revistei „Maga­zin“. Pentru ziua dedicată popularizării cărții, Muzeul literaturii din București ne-a oferit o expoziție denumită cu cuvintele lui Eminescu „Inde­pendența — suma vieții noas­tre istorice“. Expoziția de sculptură „Omagiu omului“ și expoziția artiștilor care s-au documentat în această vară la Botoșani vor fi evenimentele zilei dedicate artelor plastice. Iată deci, numai o simplă e­­numerare a cîtorva acțiuni ne dovedește că Decada cul­turii la Botoșani va avea su­ficiente puncte de interes pentru noi, locuitorii munici­piului. Trei idei importante am re­ținut din discuția purtată cu Ioan Cobîlă, dirijorul orches­trei „Rapsozii Botoșanilor“, în legătură cu noua stagiune ar­tistică : 1. Toți membrii orchestrei, în frunte cu dirijorul, și-au a­­sumat răspunderea de a cule­ge, valorifica și păstra nealte­­rat folclorul vechi și nou al meleagurilor botoșănene. Dacă la începutul activității sale, orchestra mai avea în reper­toriu unele piese folclorice în­doielnice, acum repertoriul in­clude numai ceea ce este au­tentic și valoros în folclorul botoșănean. Este rezultatul ex­perienței a cinci ani de activi­tate, dar și al creșterii exigen­țelor față de munca fiecărui membru al orchestrei. 2. Anul acesta, orchestra „Rapsozii Botoșanilor" va de­veni un nucleu în jurul căruia să se adune, să activeze și să se perfecționeze cele mai bune formații artistice de amatori ale sindicatelor, cu intenția de a se alcătui, la nivelul consi­liului județean al sindicatelor, un ansamblu artistic puternic și de o înaltă calitate. 3. Colaborarea cu artiștii a­matori se va realiza, în conti­nuare, în acele spectacole pe care orchestra „Rapsozii Bo­toșanilor“ le va dedica frun­tașilor în întrecerea socialis­ta. Inițiativa, începută în a­­nul trecut (s-au dat spectacole pentru fruntașii de pe șantie­rele: baraj — Bucecea, I.J.C.M., de la I.A.S. Leorda, S.M.A. Frumușica, Dîngeni, Ungureni, I.T. „Moldova“ etc.), va continua și în acest an, a­­vînd un efect educativ deose­bit: în continuare, tov. Cobîlă, ne prezintă cîteva amănunte din stagiunea 1976-1977 . — Spectacolul premieră al stagiunii este intitulat „Cint și joc de pe la noi“, urmînd ca mai­ tîrziu, să realizăm încă două premiere. Soliștii noștri vocali: Laura Lavric, Anton Achhiței, Laurențiu Buta, Da­niela Condurache. Soliști in­strumentiști : Vasile Ursache, Doru Farcaș, Vasile Nuțu, Au­rel Amarandei, Gheorghe Bo­rei, Nistor Paicu. Vom colabo­ra, în continuare, cu ansam­blul „Rapsodia română“, cu soliști de prestigiu din țară, cu condiția ca ei sa se înca­dreze în specificul programu­lui orchestrei noastre. Dorin BACIU ORCHESTRA „RAPSOZII BOTOȘANILOR“ ► Folclorul vechi și folclorul nou — aceeași grijă pentru păstrarea nealterată a acestui tezaur artistic popular Desene de Marcel Mănăstireanu și Mihai Pastranvagiu V DEBUT Constantin Iftimie este elev la Liceul „Mihai Em­ines­­cu“. Scrie poeme vaste, cu credința că în ele „arderea este completă“". Ne-a plăcut îndrăzneala tinerească de „a arde“ complet în poemele sale. Este o îndrăzneală de poet și do­rim să devină într-adevăr poet. Drumul este lung și, spe­răm, îl va parcurge pînă la capăt. Deocamdată îi publi­căm fragmente dintr-un poem închinat patriei și străbuni­lor patriei. STRĂBUNII Pun urechea Pe letopisețe sfinte Și simt Cum istoria clocotește Fără odihnă, Făcîndu-și loc Printre frunțile cronicarilor Rotunjite de credința Ca niște pietre de rîu, în care zvonul apei odihnește în primordiale tăceri Și cuvintele se răsucesc în humusul roditor al limbii Pentru o nouă naștere în lumină Voi ne-ați urcat pe umeri Ca orizontul să ne fie mai aproape Și zborul păsărilor Să ne fie năvod pentru vise. Lacrimile voastre Ați albit fluierele de os Și pămîntul încă ne frige tălpile, Aducîndu-ne aminte Că pîinea ați frămîntat-o Cu sudoarea și sîngele vostru Și ați copt-o In restul inimii Pentru ca în calendare Ospitalitatea să ne fie duminică, Și doinele Să înmugurească Pe buzele fiilor în cîntece de iubire de țară. IN PRAGUL UNEI NOI STAGIUNI TEATRUL „MIHAI EMINESCU“ . La baza opțiunii repertoriale, valoarea ideologică și artistică a lucrărilor Așteptată cu emoție­ și spe­ranță, deschiderea unei noi stagiuni înseamnă un prilej de sărbătoare pentru colectivul oricărui teatru. Deși pentru noi stagiunea a început, de fapt, încă din luna august, o­­dată cu reprezentarea în aer liber, la mănăstirea Vorona, a spectacolului în premieră ab­solută, cu piesa „Alexandru Lăpușneanu“ de Virgil Stoe­­nescu, semnificația festivă a zilei de 1 octombrie — dată ce marchează prin tradiție în­ceputul de nou an teatral — se va păstra neștirbită. Tea­trul „Mihai Eminescu“ își va deschide stagiunea cu trei pre­miere absolute : vineri, 1 oc­tombrie, la ora 20,30, va avea loc premiera în sală a specta­colului „Alexandru Lăpușnea­nu“. în „ziua teatrului", sîm­­bătă, 2 octombrie, — ora 17, vom deschide stagiunea „Stu­dioului de teatru scurt“ cu premiera spectacolului „Emmi“ și „Histrion" de Mihai Emi­­nescu, realizat în regia artis­tului emerit Ion Olteanu, iar la ora 20,30 vom prezenta pre­miera spectacolului „Unde ești mamă ?“ de Ion Bădărău. în aceeași zi, la ora 10,30 va avea loc în sala de marmură a teatrului, colocviul pe tema „Teatrul și istoria". Manifes­tarea, organizată în colabora­re cu Asociația oamenilor de artă din instituțiile teatrale și muzicale — A.T.M., va be­neficia de participarea unor prestigioase personalități ale vieții cultural-artistice : pro­fesori universitari, dramaturgi, critici dramatici. Ce vom oferi în continuare publicului nostru ? Gîndit în ideea conturării unui profil distinct al teatrului din Boto­șani, repertoriul stagiunii 1976 - 1977 se caracterizează prin cîteva trăsături menite să imprime particularități spe­cifice activității noastre. în primul rînd am urmărit valorificarea creațiilor drama­tice ale autorilor originari de pe meleagurile Botoșanilor: Mihai Eminescu, Nicolae Ior­­ga, Mihail Sorbul, obligație de onoare pentru noi, a cărei în­făptuire va contribui la dez­voltarea mișcării teatrale ro­mânești, prin introducerea sau reintroducerea în circuitul va­lorilor scenei a unor opere pe nedrept ignorate. Ceea ce con­feră o notă aparte programu­lui nostru repertorial este și faptul că la sala mare nu vom prezenta decît lucrări în pre­mieră pe țară : dramele isto­rice „Mușatinii“ de Mihai E­­minescu și „Cantemir Bătrî­­nul“ de Nicolae Iorga, come­dia satirică „Fantomiada“ de Ion Băeșu, „Lena“ de Arios­to, „Dar mîine.. .* —­ un sever rechizitoriu îndreptat împotri­va rînduielilor societății capi­taliste contempor­ane, semnat de dramaturgul progresist nor­vegian Nordhal Grieg. (Conti­nuarea articolului în numărul viitor). Constantin DINISCHIOTU director al Teatrului „Mihai Eminescu“ Expoziția de pictură naivă a familiei Scarco Galeria de artă din Piața Cosmonauților București adă­postește o expoziție de pictură naivă, tablourile fiind semnate de Octav, Georgeta și Mariana Scarco din Botoșani. Expoziția este o consecință lăudabilă a colaborării dintre centrele de îndrumare a creației populare din București și Botoșani. „O familie unită prin aceeași pa­siune pentru frumos“ — ci­tim în catalogul expoziției. Ultimul roman al scriitoru­lui clujean vine să complete­ze universul creat în cărțile anterioare : „F“, „Vînătoarea regală“, „O bere pentru calul meu“. Ne găsim astfel în fa­ța unei nedeclarate, dar vizi­bil conturate, tentative de a integra într-un ciclu, pe ca­­re-l presimțim vast, realități umane și sociale, surprinse în plin proces de decantare și limpezire revoluționară. Am­biție balzaciană, susținută de o viziune și de o scriitură modernă, dar mai ales de un talent cu totul remarcabil. Ca și în celelalte romane a­­mintite, și în „Ploile de din­colo de vreme“, este pusă a­­ceeași problemă, a absurdu­lui, din relațiile umane. Lo­gica ne spune că după A tre­buie să urmeze B. Și totuși de foarte multe ori urmează, să zicem, D. Să exemplificăm din roman : Liliea, soția lui Caragherovici, la dispariția căruia Moise și-a adus o, mai mult decît evidentă, contribu­ție, devine amanta și apoi so­ția lui Moise, care mai e vi­novat față de ea și cu o ten­tativă de crimă. Totul în a­­fara oricăror legi logice și de bun simț. Nici măcar intenția de răzbunare a Ancăi din „Năpasta“ lui Caragiale. Procurorul Tică Dunărin­­țu e în această carte mai es­tompat. Pe nesimțite, locul lui e luat de... cititor. Acesta din urmă devine martor și participant direct la eveni­mente. Lucrul se simte mai ales în dialogurile cu Fran­­cisc, circarul, personaj sim­bolic, care nu odată, preia în direct, gîndurile autorului. Ideea de bază a noului ro­man este aceea că realitatea, scăpată de sub control, se amplifică, se modifică, se me­tamorfozează, pînă la punctul în care n-o mai putem nici măcar recunoaște. Astfel jo­cul cu lumea și cu oamenii, devine un joc­­ nu numai foar­te responsabil ci și foarte pe­riculos. Reiese limpede că oa­menii, după ce a trecut timpul, atunci cînd ajung dincolo de vreme, acolo unde, metaforic, ploile spală contu­rurile realului, nu mai știu bine dacă Moise a făptuit ceea ce se spune că a făptuit, dacă a participat la revoluție sau numai s-a jucat de-a re­voluția, într­-un joc organizat de Gălătioan și de alții ca el. Procurorul Dunăriuțu ri­dică problema răspunderii și a adevărului. Dar adevărul se modifică în procesul trecerii dincolo de vreme — adică dincolo problema de eveniment — și răspunderii devine problema bunei credințe, pentru care nu există alte do­vezi decît faptele. Dar fapte­le au și devenit altceva, sub acțiunea — iarăși metaforic vorbind — a ploilor care spa­lă și decolorează, proces cu consecințe ciudate pentru trăirile noastre subiective. Dialectic adevăr - real și răspundere - bună credință, s-ar fi putut rezolva prin in­troducerea ideii de perspecti­vă, implicit a punctului de vedere din care sunt privite lucrurile. Romancierul evită această cale bătătorită și se angajează în aventura detec­tării proceselor intime din Lucian VALEA (Continuare în pag. a VIII-a) CRONICA LITERARĂ U R. Popescu „PLOILE DE DINCOLO DE VREME“ J CLOPOTUL nr. 4266/1976

Next