Clopotul, 1978 (Anul 34, nr. 4333-4384)
1978-10-27 / nr. 4375
ci?»m »* g&tfîA AIi*A u Boto^ 140 de ani de teatru ------------românesc------------ Orașul Botoșani are o veche tradiție teatrală, așa cum numai puține orașe din țară o au, încă în anul 1838 a găzduit spectacolele trupei conduse de Costache Caragiale. Un grup de tineri entuziaști înjghebează mai tîrziu spectacole de diletanți în anul 1849, apoi în 1857. Se simte, foarte devreme, nevoia unui local destinat anume teatrului. Astfel în 1860 se construiește teatrul „Petrache Cristea“. Aici joacă Aristizza Romanescu în anul 1885 și Notaria în 1888. Sala „Cristea" fiind închisă, spectacolele continuă a fi prezentate în Sala meseriașilor, unde, In anul 1900, Agatha Bîrsescu împreună cu celebra trupă vieneză Burgtheater joacă ,„Hedda Gabler“ și „Strigoii“ de Ibsen. In 1901 este inaugurată o nouă clădire — Popovici — unde joacă Aglaie Pruteanu în „Nora“ și Ermete Novelli. în 1914, teatrul își capătă localul său, o clădire impunătoare, care va fi distrusă de bombardament în 1944. Pe scena acestui teatru au concertat George Enescu și Kreisler, a cîntat Leonard, a jucat George Vraca... Tradiția teatrală a fost continuată și după 23 August 1944, aplecarea către teatru a publicului botoșănean fiind încurajată de politica culturală generoasă a partidului și statului nostru, în 1958 se reface in întregime clădirea teatrului și, cu premiera piesei „Mielul turbat“, începe perioada contemporană a activității teatrale la Botoșani. Integrîndu-se în avîntul general pe care mișcarea teatrală din România l-a luat în anii noștri, teatrul „Mihai Eminescu“ s-a străduit în permanență să răspundă din plin mărețelor sarcini care i-au revenit : promovarea dramaturgiei naționale, contemporane și clasice, și a marilor valori ale dramaturgiei universale pentru a satisface cerințele educării estetice și patriotice a maselor de spectatori. Privind retrospectiv activitatea depusă din 1958 pînă azi, putem afirma că entuziastul colectiv actoricesc botoșănean și-a făcut bine datoria de a sluji arta și miile de spectatori. Au fost puse în scenă 165 de premiere și 5 600 de spectacole, vizionate de peste un milion și șapte sute de mii de spectatori. Premierele românești au fost in număr de 94, dintre care 23 premiere absolute. ’ Ne-am aplecat asupra dramaturgiei naționale clasice, dar și asupra piesei contemporane. 56 de piese contemporane au fost jucate la Botoșani, în ultimii ani, o seamă de inițiative ale teatrului — cum ar fi Zilele de teatru Eminescu, Iorga sau Sorbul, Toamna teatrală la Botoșani — au impus instituția noastră atenției întregii țări. Valorificarea moștenirii dramaturgiei naționale se împletește armonios cu abordarea piesei de actualitate izvorîtă din realitatea contemporană, în felul acesta, credem noi, vom reuși să aducem o contribuție cît mai importantă la vasta operă educativă inițiată și îndrumată de partid. Stelian PREDA directorul Teatrului „Mihai Eminescu“ • Teatrul din Tîrgu Mureș (secția maghiară) : DOMNISOARA NASTASIA de G.M. Zamfirescu. După mărturisirile regizorului Dan Alecsandrescu și, evident, după înfățișarea generală a spectacolului, ideea regizorală dominantă a fost deschiderea către universalitate a acestei capodopere dramatice românești. Lucrînd în acest sens, regizorul a atenuat cu discreție pitorescul oferit de text. (E vorba de pitorescul mahalalei bucureștene). De asemenea, au fost operate și sensibile modificări caracterologice. Am avut în față personaje aproape noi, față de imaginea tradițională ce ne-o formasem. Aceste modificări, impuse de o viziune regizorală novatoare și deosebit de clară, au concurat la crearea unui spectacol original și deplin atractiv. La fel și scenografia lui Mircea Marcaleoji este deosebit de originală și e subordonată unei idei regizorale clare : ideea spațiului închis, a claustrului din care eroii nu pot scăpa decât prin moarte. Eforturile regizorului Dan Alecsandrescu, credem noi, s-au îndreptat către o interpretare clasică a unei piese accentuat moderne. Subliniem și marea profesionalitate dovedită de regizor, scenograf și actori. Actorii, propunîndu-li-se o nouă Nastasie, un nou Vulpașin etc. (cu porniri mai puțin brutale și exterioare, deci mai interiorizate și complexe) au înțeles exact intențiile regizorului, servindu-le cu talent și profesionalitate exemplară, .Spectacolul teatrului din Tîrgu Mureș s-a bucurat în mod cert de succes. Tensiunea dramatică de pe scenă a coborît în sală, emoționînd. Succesul tîrgureșenilor a fost aplaudat de public și recunoscut, prin cîteva premii, de către juriu. Menționăm cu stimă pe actorii Farcaș Ibolya, Ilyeș Kinga, Csaba Andraș, Tori Laslo. Dar întregul colectiv este mai mult decit merituos (Dorin FETESCU). CLOPOTUL nr. 4375/1978 Toamna teatrală la Botoșani PREMIERE ALE TEATRULUI „MIHAI EMINESCU“ NĂPASTA Un tînăr regizor — actor, Mihai Velcescu, confruntat cu o capodoperă și cu atîtea variante dramatice de prestigiu în speță, reușește să arunce lumini de-a dreptul particulare asupra unui text ce părea univoc în sensuri, reafirmînd practic aserțiunea că opera clasică este virtual și permanent capabilă de noi străluciri. Este vorba de o abordare cultural-filozofică a dramei, din perspectivă specific românească, intr-o manieră mioritică, sadoveniană (vezi „Baltagul“) vizînd ancestralul, arhetipalul, cu ecouri prelungi din mitologia folclorică — păgînă sau creștină — de tip carpatin și sugestii de filozofie a culturii filtrate prin Mircea Eliade, Lucian Blaga și Vasile Voiculescu. Viziunea arhetipală asupra personajelor, stilizarea pînă la cele mai adinci esențe și sem ne I. L. Caragiale iificații, simbolul și emblematicul vizate în gestică, decor și replică, o atmosferă de hieratism popular brâncușian, miticul și imagismul folcloric — toate își dau întîlnire. Intenția I a contura organic un cerc al culpabilității umane, evoluînd intr-un primitivism cosmic ce nu exclude însă un anume rafinament modern al combustiei psihologice. Accentuez cuvîntul intenție pentru a sugera și unele neajunsuri ale spectacolului legate fie de eterogenitatea manierelor utilizate, fie de anumite îngroșări și inconsecvențe în impact cu vocația abstractizării ce o impune deliberat regizorul. A doua remarcă asupra spectacolului botoșănean este coerența și personalitatea interpretativă. Actorii, tineri, formează o echipă sudată și inteligentă, care și-a însușit bine intențiile regizorale. Unul dintre personaje este interpretat chiar de Mihai Velcescu, care propune un ton interesant, dar fără consistență, lunecos și greu de înțeles. Marina Maican compune o Ancă profundă și complexă, instinctuală și meditativă, brutală și angelică în același timp, dar, se pare, prea fragilă pentru context. La fel de complex și sugestiv este și Gheorghe (interpretat de Geo Popa), în mod deosebit ținem să subliniem evoluția lui Sebastian Comănici în rolul lui Dragomir — partitură realizată cu unicitate. Un Dragomir memorabil, nuanțat, de asemenea anvergură și forță de percuție, nu credem a mai fi înregistrat pînă acum altă variantă spectaculară a „Năpastei“. în total — un spectacol de înaltă profesionalitate, la forța sugestivă a căruia contribuie convingător și scenografia lui Constantin Molocea, ca și muzica realizată pe două variante ale baladei Miorița. (C. CEUCA). HOMER TRAVESTIT de Eugen Lovinescu Un spectacol scenic discutabil și surprinzător (în premieră absolută). Prima surpriză o constituie chiar autorul, Eugen Lovinescu. De o structură intelectuală riguros clasică, marele critic literar nu realizează doar un divertisment, o destindere a inteligenței , reîntoarcerea la zidurile Olimpului, reinterpretarea unor motive spirituale din Lucian de Samosata într-o sprințară și colorată acțiune, demitizarea zeilor, sunt consecințele unui talent, dramatic, oscilînd între surîsul trist și visul adinc îngroșat, care descinde • Teatrul „V. I. Popa“ Bîrlad , B-ALE CARNAVALULUI. Cu intenții regizorale majore, (regizorii — Adrian Lupu și Magdalena Klein), într-o optică originală, modernă, spectacolul bîrlăidean ni se pare interesant și propice întîlnirilor de la Botoșani, dar insuficient servit actoricește. Cuvintele se grămădesc uneori fără tîlc, emisiile sunt expediate și chinuite (poate și din cauza măștilor), gesturile sunt îngroșate în direcția erotismului vulgar, prea puține urme de filigran în compunerea unor roluri. Asistăm la un oarecare divorț între regie, scenografie și muzică , pe de o parte și jocul actorilor pe de altă parte. Rîsul provocat de spectacol devine adesea macabru, nu tonifiant, impresia generală rămîne impură, chiar dacă Aurelian Napu și Virgil Leahu (respectiv în rolurile lui Crăcănaș și Iordache) se abat de la regulă în direcție pozitivă. Numai Elena Petrican, actriță cu valențe multiple (aici in rolul Miței Baston), s-a putut eleva la măsura intențiilor regizorale, șarjînd voit spre a realiza o replică muntenească a Chiriței. Modernitatea spectacolului („haina nouă“) consistă într-o redare foarte plastică a atmosferei pline de culoare și spumozitate a textului, în mod cu totul substanțial contribuie coloristic scenografia lui Radu Coreiova (valorificînd deplin jocurile dramatice cu măști ale folclorului românesc) precum și laitmotivele muzicale în tonuri minore, răscolitoare, inspirat compuse de Iosif Herțea. Despărțindu-ne de trecut rîzînd, asistăm la o adîncire umanitară a comediei lui Caragiale în direcția unei drame , ascunse : nostalgia spiritelor umile și modeste, aspirația lor către o lume mai înaltă, mai frumoasă... (C. CONSTANTIN). • Teatrul național din Craiova : „GAIȚELE" de Al. Kirițescu. La trei decenii de la prima sa reprezentare, „Gaițele“ deschidP noua stagiune a naționalului craiovean nutrind împlinirea unor ambiții artistice deosebite și propunîndu-și așa cum se subliniază în caietul procu aplomb din mantia lui Aristofan și Caragiale. Fabula scenică, ușor difuză, este însă concentrată de o experiență regizorală armonioasă (Geo Saizescu și Flavia Buref) posedînd mult prea numeroase elemente de captare a publicului avizat și neavizat, realizînd o distribuție sugestivă și contrastantă. Jocul nuanțat al Angelai Spiridon, vocea ușor crispată uneori a Elenei Ligi, registrul verbal bogat, cît și dezinvoltura mișcării actorilor Doni Buzea, Constantin Măru, Toma Vasile, Teodor Brădescu, Geo Popa, Ion Ligi, Jean Maygram, „o variantă de spectacol în consonanță cu tradiția dar și o reevaluare de vădită originalitate sub raportul contemporaneității“. Renumele autorului — față de care scena craioveană a manifestat — în timp — un interes nedezmințit, valoarea piesei — una din cele mai bune comedii din perioada interbelică — precum și disponibilitățile artistice ale colectivului de interpreți au constituit argumente temeinice pentru ca spectacolul să fie așteptat cu un interes deosebit la Botoșani. Ce a lipsit spectacolului a fost însă tocmai această „haină nouă“, efortul de „recitire" a textului din punct de vedere al actualității nefiind urmărit de regizorul Mircea Cornișteanu cu consecvența necesară. Travaliul actoricesc (am reținut dintre interpreți, în special, pe Anca Lădancă) și regizorul nu și-au găsit împlinirea așteptată pe tot parcursul spectacolului. Parțial, această insatisfacție se datorează și scenografiei semnate de Olimpia Damian și Ștefan Ulmu (L. DUMITRU). _ • Teatrul national din Iași : JOCUL IELELOR de Camil Petrescu. Abordînd unul din cele mai interesante — dar și mai dificile texte din literatura dramatică românească, naționalul ieșean și-a propus, în același timp — pe linia unor fertile căutări — și redescoperirea unor noi puncte de interes în drama semnată de Camil Petrescu. Meritul — în acest sens — revine în primul rînd regizorului Tudor Florian care și-a propus o nouă redimensionare a unidicii și, în general, vibrația" întregului ansamblu actoricesc ne îndreptățesc să ne gîndim că dinspre Olimp pot poposi ecourile unei inspirate seriozități artistice pe scena teatrului nostru, îndepărtînd pericolul gratuităților comerciale. Mențiuni deosebite trebuie aduse muzicii, adecvate și antrenante (compozitor Laurențiu Profeta), costumele sugestive (Doina Levința), cît mai ales decorurilor plastice semnate de maestrul C. Piliuță, combinînd în imagini și forme suplețea antică cu ironia mușcătoare. (Dumitru ȚIGANIUC), versului camilpetrescian pe linia apropierii acestuia de proporțiile umane obișnuite. Rezolvarea artistică — în spectacol — a acestei intenții s-a dovedit însă inadecvată tensiunii pe care o implică „Jocul ielelor“; în plus, conceperea unor personaje (în special Saru-Sinești în interpretarea lui Teofil Vâlcu) pe linia simplificării sufletești și a reducției minimalizatoare a afectat însuși statututul eroului principal întruchipat de Sergiu Tudose, trădînd în mod vizibil chiar esența conflictului. Așadar , o intenție lăudabilă — eșuată dintr-o insuficientă implicare în tensiunea specifică unei drame de idei (Dumitru LAVRIC). • Teatrul „Al. Davila" Pitești: „CONFRAȚII" de Gib Mihăescu. Desigur, acțiunea de revalorificare a piesei uitate este o idee generoasă și, în dese cazuri, profitabilă pentru spectatorul de azi. Cu o condiție foarte simplă , ca piesa uitată să fie veritabilă operă de artă. Dacă se află în zona mediocrității artistice, nu vedem utilitatea reconsiderării ei. Or, piesa lui Gib Mihăescu nu este o operă artistică de mare valoare. Colectivul actoricesc piteștean face un spectacol mediocru. Reținem cîteva nume de actori : Angela Radoslavescu, Ion Focșa, Ion Roxin, Petre Tanasievici, Carmen Roxin, Petre Dumitrescu. Regia artistică, foarte neclară, este semnată de Mihail Radoslavescu. Scenografia . Mugur Pascu (Dorin BACIU). • PREMIILE acordate la festivalul Toamna teatrală la Botoșani : 1. Premiul pentru cea mai bună regie — Dan Alecsandrescu, pentru regia spectacolului „Domnișoara Nastasia“ prezentat de teatrul din Tîrgu Mureș (secția maghiară) ; 2. Premiul pentru o idee originală în valorificarea unei piese clasice românești — Mihai Velcescu, pentru regia spectacolului „Năpasta", prezentat de teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoșani; 3. Premiul pentru cea mai bună scenografie — Mircea Marcaleoji, Tîrgu Mureș ; 4. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol feminin — Elena Petrican, teatrul „V. I. Popa“, Bîrlad ; 5. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin —• Sebastian Comănici, teatrul „Mihai Eminescu" Botoșani; 6. Diploma oferită de Studioul de radio Iași — Farcaș Ibolya, Tîrgu Mureș; 7. Mențiune oferită de ziarul „Clopotul" — Anca Lăduncă, Teatrul național Craiova. Șapte zile de creație (Urmare din pagina I) uu larg și fructuos în chestiuni interesînd teoria și practica teatrală, s-a încurajat afirmarea ideilor în spectacole și s-au denunțat cu vigoare platitudinea, prostul gust, semnele de incultură teatrală. Din păcate, participarea la aceste întilniri a artiștilor, oamenilor de cultură, spectatorilor botoșăneni a fost minimă, în schimb, pe scenă, artiștii botoșăneni au prezentat argumente diverse, unele convingătoare, altele promițătoare, unele evazive — dar o suită bogată de argumente — în susținerea temei festivalului. Juriul a menționat, de altfel, unele reușite și a dat și o declarație de principii de recunoaștere a meritelor Teatrului „Mihai Eminescu“, în ultimii ani, în considerarea vechii și noii dramaturgii originale. Publicul a fost mereu prezent, spre satisfacția noastră, a tuturor, autoritățile de partid și de stat locale, deosebit de ospitaliere. Programul cultural stabilit s-a desfășurat normal. Au fost șapte zile de creație și gîndire colectivă care va rodi, neîndoielnic, noi înfăptuiri și idei. Oameni de teatru care au fost prezenți la Botoșani , Valentin Silvestru, Dan Alecsandrescu, Teodor Mănescu, Geo Saizescu, Flavia Buref, C. Paiu, G. Genoiu, D. Chirilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -