Clopotul, 1978 (Anul 34, nr. 4333-4384)

1978-10-27 / nr. 4375

ci?»m »* g&tfîA AIi*A u Boto^ 140 de ani de teatru ------------românesc------------­ Orașul Botoșani are o veche tradiție teatrală, așa cum nu­mai puține orașe din țară o au, încă în anul 1838 a găzduit spectacolele trupei conduse de Costache Caragiale. Un grup de tineri entuziaști înjghebează mai tîrziu spectacole de diletanți în anul 1849, apoi în 1857. Se simte, foarte devreme, nevoia u­­nui local destinat anume teatrului. Astfel în 1860 se construiește teatrul „Petrache Cristea“. Aici joacă Aristizza Romanescu în anul 1885 și Notaria în 1888. Sala „Cristea" fiind închisă, spec­tacolele continuă a fi prezentate în Sala meseriașilor, unde, In anul 1900, Agatha Bîrsescu împreună cu celebra trupă vieneză Burgtheater joacă ,„Hedda Gabler“ și „Strigoii“ de Ibsen. In 1901 este inaugurată o nouă clădire — Popovici — unde joacă Aglaie Pruteanu în „Nora“ și Ermete Novelli. în 1914, teatrul își capătă localul său, o clădire impunătoare, care va fi dis­trusă de bombardament în 1944. Pe scena acestui teatru au con­certat George Enescu și Kreisler, a cîntat Leonard, a jucat George Vraca... Tradiția teatrală a fost continuată și după 23 August 1944, aplecarea către teatru a publicului botoșănean fiind încurajată de politica culturală generoasă a partidului și statului nostru, în 1958 se reface in întregime clădirea teatrului și, cu premie­ra piesei „Mielul turbat“, începe perioada contemporană a ac­tivității teatrale la Botoșani. Integrîndu-se în avîntul general pe care mișcarea teatrală din România l-a luat în anii noștri, teatrul „Mihai Eminescu“ s-a străduit în permanență să răs­pundă din plin mărețelor sarcini care i-au revenit : promova­rea dramaturgiei naționale, contemporane și clasice, și a ma­rilor valori ale dramaturgiei universale pentru a satisface ce­rințele educării estetice și patriotice a maselor de spectatori. Privind retrospectiv activitatea depusă din 1958 pînă azi, putem afirma că entuziastul colectiv actoricesc botoșănean și-a făcut bine datoria de a sluji arta și miile de spectatori. Au fost puse în scenă 165 de premiere și 5 600 de spectacole, vizio­nate de peste un milion și șapte sute de mii de spectatori. Pre­mierele românești au fost in număr de 94, dintre care 23 pre­miere absolute. ’ Ne-am aplecat asupra dramaturgiei naționale clasice, dar și asupra piesei contemporane. 56 de piese contem­porane au fost jucate la Botoșani, în ultimii ani, o seamă de inițiative ale teatrului — cum ar fi Zilele de teatru Eminescu, Iorga sau Sorbul, Toamna teatrală la Botoșani — au impus instituția noastră atenției întregii țări. Valorificarea moștenirii dramaturgiei naționale se împletește armonios cu abordarea piesei de actualitate izvorîtă din realitatea contemporană, în felul acesta, credem noi, vom reuși să aducem o contribuție cît mai importantă la vasta operă educativă inițiată și îndru­mată de partid. Stelian PREDA directorul Teatrului „Mihai Eminescu“ • Teatrul din Tîrgu Mureș (secția maghiară) : DOMNISOA­­RA NASTASIA de G.M. Zamfi­­rescu. După mărturisirile regi­zorului Dan Alecsandrescu și, evident, după înfățișarea gene­rală a spectacolului, ideea regi­zorală dominantă a fost deschi­derea către universalitate a a­­cestei capodopere dramatice ro­mânești. Lucrînd în acest sens, regizorul a atenuat cu discreție pitorescul oferit de text. (E vor­ba de pitorescul mahalalei bucu­­reștene). De asemenea, au fost operate și sensibile modificări caracterologice. Am avut în fa­ță personaje aproape noi, față de imaginea tradițională ce ne-o formasem. Aceste modificări, impuse de o viziune regizorală novatoare și deosebit­­ de clară, au concurat la crearea unui spectacol original și deplin a­­tractiv. La fel și sceno­grafia lui Mircea Marcaleoji es­te deosebit de originală și e su­bordonată unei idei regizorale clare : ideea spațiului închis, a claustrului din care eroii nu pot scăpa decât prin moarte. E­­forturile regizorului Dan Ale­­csandrescu, credem noi, s-au în­dreptat către o interpretare cla­sică a unei piese accentuat mo­derne. Subliniem și marea pro­­fesionalitate dovedită de regi­zor, scenograf și actori. Actorii, propunîndu-li-se o nouă Nasta­­sie, un nou Vulpașin etc. (cu porniri mai puțin brutale și ex­terioare, deci mai interiorizate și complexe) au înțeles exact intențiile regizorului, servin­­du-le cu talent și profesionali­­tate exemplară, .Spectacolul tea­trului din Tîrgu Mureș s-a bu­curat în mod cert de succes. Tensiunea dramatică de pe sce­nă a coborît în sală, emoționînd. Succesul tîrg­ureșenilor a fost aplaudat de public și recunos­cut, prin cîteva premii, de către juriu. Menționăm cu stimă pe actorii Farcaș Ibolya, Ilyeș Kinga, Csaba Andraș, Tori La­­slo. Dar întregul colectiv este mai mult decit merituos (Dorin FETESCU). CLOPOTUL nr. 4375/1978 Toamna teatrală la Botoșani PREMIERE ALE TEATRULUI „MIHAI EMINESCU“ NĂPASTA Un tînăr regizor — actor, Mi­hai Velcescu, confruntat cu o capodoperă și cu atîtea variante dramatice de prestigiu în spe­ță, reușește să arunce lumini de-a dreptul particulare asupra unui text ce părea univoc în sensuri, reafirmînd practic a­­serțiunea că opera clasică este virtual și permanent capabilă de noi străluciri. Este vorba de o abordare cultural-filozofică a dramei, din perspectivă specific românească, intr-o manieră mi­oritică, sadoveniană (vezi „Bal­tagul“) vizînd ancestralul, ar­hetipalul, cu ecouri prelungi din mitologia folclorică — păgînă sau creștină — de tip carpatin și sugestii de filozofie a cultu­rii filtrate prin Mircea Eliade, Lucian Blaga și Vasile Voicu­­lescu. Viziunea arhetipală asupra personajelor, stilizarea pînă la cele mai adinci esențe și sem­­ ne I. L. Caragiale iificații, simbolul și emblemati­cul vizate în gestică, decor și replică, o atmosferă de hiera­tism popular brâncușian, miti­cul și imagismul folcloric — toate își dau întîlnire. Inten­ția I a contura organic un cerc al culpabilității umane, evoluînd intr-un primitivism cosmic ce nu exclude însă un anume ra­finament modern al combustiei psihologice. Accentuez cuvîntul intenție pentru a sugera și u­­nele neajunsuri ale spectacolu­lui legate fie de eterogenitatea manierelor utilizate, fie de anu­mite îngroșări și inconsecvențe în impact cu vocația abstracti­zării ce o impune deliberat re­gizorul. A doua remarcă asupra spec­tacolului botoșănean este coe­­rența­ și personalitatea interpre­tativă. Actorii, tineri, formea­ză o echipă sudată și inteligen­tă, care și-a însușit bine inten­țiile regizorale.­­ Unul dintre personaje este interpretat chiar de Mihai Velcescu, care propu­ne un ton interesant, dar fără consistență, lunecos și greu de înțeles. Marina Maican compu­ne o Ancă profundă și comple­xă, instinctuală și meditativă, brutală și angelică în același timp, dar, se pare, prea fragilă pentru context. La fel de com­plex și sugestiv este și Gheor­­ghe (interpretat de Geo Popa), în mod deosebit ținem să subli­niem evoluția lui Sebastian Co­­mănici în rolul lui Dragomir — partitură realizată cu unicitate. Un Dragomir memorabil, nuan­țat, de asemenea anvergură și forță de percuție, nu credem a mai fi înregistrat pînă acum altă variantă spectaculară a „Năpastei“. în total — un spectacol de­ înaltă profesionalitate, la forța sugestivă a căruia contribuie convingător și scenografia lui Constantin Molocea, ca și mu­zica realizată pe două variante ale baladei Miorița. (C. CEUCA). HOMER TRAVESTIT de Eugen Lovinescu Un spectacol scenic discutabil și surprinzător (în premieră ab­solută). Prima surpriză o con­stituie chiar autorul, Eugen Lo­vinescu. De o structură intelec­tuală riguros clasică, marele critic literar nu realizează doar un divertisment, o destindere a inteligenței , reîntoarcerea la zidurile Olimpului, reinterpreta­­rea unor motive spirituale din Lucian de Samosata într-o sprințară și colorată acțiune, de­­mitizarea zeilor, sunt consecin­țele unui­­ talent, dramatic, os­­cilînd între surîsul trist și visul adinc îngroșat, care descinde • Teatrul „V. I. Popa“ Bîr­­lad , B-ALE CARNAVALULUI. Cu intenții regizorale majore, (regizorii — Adrian Lupu și Magdalena Klein), într-o optică originală, modernă, spectacolul bîrlăidean ni se pare interesant și propice întîlnirilor de la Bo­toșani, dar insuficient servit ac­­toricește. Cuvintele se grămă­desc uneori fără tîlc, emisiile sunt expediate și chinuite (poa­te și din cauza măștilor), ges­turile sunt îngroșate în direcția erotismului vulgar, prea puține urme de filigran în compunerea unor roluri. Asistăm la un oa­recare divorț între regie, sce­nografie și muzică , pe de o par­te și jocul actorilor pe de altă parte. Rîsul provocat de spec­tacol devine adesea macabru, nu tonifiant, impresia generală rămîne impură, chiar dacă Au­relian Napu și Virgil Leahu (respectiv în rolurile lui Crăcă­naș și Iordache) se abat de la regulă în direcție pozitivă. Nu­mai Elena Petrican, actriță cu valențe multiple (aici in rolul Miței Baston), s-a putut eleva la măsura intențiilor regizorale, șarjînd voit spre a realiza o re­plică muntenească a Chiriței. Modernitatea spectacolului („haina nouă“) consistă într-o redare foarte plastică a atmos­ferei pline de culoare și spu­­mozitate a textului, în mod cu totul substanțial contribuie co­­loristic scenografia lui Radu Coreiova (valorificînd deplin jocurile dramatice cu măști ale folclorului­ românesc) precum și laitmotivele muzicale în tonuri minore, răscolitoare, inspirat compuse de Iosif Herțea. Des­­părțindu-ne de trecut rîzînd, asistăm la o adîncire umanita­ră a comediei lui Caragiale în direcția unei drame , ascunse : nostalgia spiritelor umile și mo­­deste, aspirația lor către o lu­me mai înaltă, mai frumoasă... (C. CONSTANTIN). • Teatrul național din Craio­va : „GAIȚELE" de Al. Kirițes­­cu. La trei decenii de la prima sa reprezentare, „Gaițele“ des­­chidP noua stagiune a naționalu­lui craiovean nutrind împlini­rea unor ambiții artistice deo­sebite și propunîndu-și așa cum se subliniază în caietul­ pro­cu aplomb din mantia lui Aris­­tofan și Caragiale. Fabula scenică, ușor difuză, este însă concentrată de o ex­periență regizorală armonioasă (Geo Saizescu și Flavia Buref) posedînd mult prea numeroase elemente de captare a publicu­lui avizat și neavizat, realizînd o distribuție sugestivă și con­trastantă. Jocul nuanțat al­ An­gelai Spiridon, vocea ușor cris­pată uneori a Elenei Ligi, re­gistrul verbal bogat, cît­ și de­zinvoltura mișcării actorilor Do­ni Buzea­, Constantin Măru, To­m­a Vasile, Teodor Brădescu, Geo Popa, Ion Ligi, Jean May­gram, „o variantă de spectacol în consonanță cu tradiția dar și o reevaluare de vădită origi­nalitate sub raportul contem­poraneității“. Renumele autoru­lui — față de care scena craio­­veană a manifestat — în timp — un interes nedezmințit, va­loarea piesei — una din cele mai bune comedii din perioada interbelică — precum și dispo­nibilitățile artistice ale colecti­vului de interpreți au constituit argumente temeinice pentru ca spectacolul să fie așteptat cu un interes deosebit la Botoșani. Ce a lipsit spectacolului a fost în­să tocmai această „haină nouă“, efortul de „recitire" a textului din punct de vedere al actuali­tății nefiind urmărit de regizo­rul Mircea Cornișteanu cu con­secvența necesară. Travaliul actoricesc (am reți­nut dintre interpreți, în special, pe Anca Lădancă) și regizorul nu și-au găsit împlinirea aștep­tată pe tot parcursul spectaco­lului. Parțial, această insatisfac­ție se datorează și scenografiei semnate de Olimpia Damian și Ștefan Ulmu (L. DUMITRU). _ • Teatrul national din Iași : JOCUL IELELOR de Camil Pe­­trescu. Abordînd unul din cele mai interesante — dar și mai dificile texte din literatura dra­matică românească, naționalul ieșean și-a propus, în același timp — pe linia unor fertile că­utări — și redescoperirea unor noi puncte de interes în drama semnată de Camil Petrescu. Meritul — în acest sens — re­vine în primul rînd regizorului Tudor Florian care și-a propus o nouă redimensionare a uni­dicii și, în general,­ vibrația" în­tregului ansamblu actoricesc ne îndreptățesc să ne gîndim că dinspre Olimp pot poposi ecou­rile unei inspirate seriozități ar­tistice pe scena teatrului nostru, îndepărtînd pericolul gratuități­lor comerciale. Mențiuni deosebite trebuie aduse muzicii, adecvate și an­trenante (compozitor Laurențiu Profeta), costumele sugestive (Doina Levința), cît mai ales decorurilor plastice semnate de maestrul C. Piliuță, combinînd în imagini și forme suplețea an­tică cu ironia mușcătoare. (Du­mitru ȚIGANIUC), versului camilpetrescian pe li­nia apropierii acestuia de pro­porțiile umane obișnuite. Rezol­varea artistică — în spectacol — a acestei intenții s-a dovedit însă inadecvată tensiunii pe ca­re o implică „Jocul ielelor“; în plus, conceperea unor persona­je (în special Saru-Sinești în interpretarea lui Teofil Vâlcu) pe linia simplificării sufletești și a reducției minimalizatoare a afectat însuși statututul eroului principal întruchipat de Sergiu Tudose, trădînd în mod vizibil chiar esența conflictului. Așadar , o intenție lăudabi­lă — eșuată dintr-o insuficien­tă implicare în tensiunea spe­cifică unei drame de idei (Du­mitru LAVRIC). • Teatrul „Al. Davila" Pi­tești: „CONFRAȚII" de Gib Mi­­h­ăescu. Desigur, acțiunea de re­valorificare a piesei uitate este o idee generoasă și, în dese ca­zuri, profitabilă pentru specta­torul de azi. Cu o condiție foar­te simplă , ca piesa uitată să fie veritabilă operă de artă. Da­că se află în zona mediocrității artistice, nu­ vedem utilitatea reconsiderării ei. Or, piesa lui Gib Mihăescu nu este o operă artistică de mare valoare. Colectivul actoricesc piteștean face un spectacol mediocru. Re­ținem cîteva nume de actori : Angela Radoslavescu, Ion Foc­­șa, Ion Roxin, Petre Tanasie­­vici, Carmen Roxin, Petre Du­­mitrescu. Regia artistică, foarte neclară, este semnată de Mi­hail Radoslavescu. Scenografia . Mugur Pascu (Dorin BACIU). • PREMIILE acordate la festivalul Toamna teatrală la Botoșani : 1. Premiul pentru cea mai bună regie — Dan Ale­csandrescu, pentru regia spectacolului „Domnișoara Nastasia“ prezentat de teatrul din Tîrgu Mureș (secția maghiară) ; 2. Pre­miul pentru o idee originală în valorificarea unei piese clasice românești — Mihai Velcescu, pentru regia spectacolului „Nă­pasta", prezentat de teatrul „Mihai Eminescu“ din Botoșani; 3. Premiul pentru cea mai bună scenografie — Mircea Marca­leoji, Tîrgu Mureș ; 4. Premiul pentru cea mai bună interpre­tare a unui rol feminin — Elena Petrican, teatrul „V. I. Popa“, Bîrlad ; 5. Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui rol masculin —• Sebastian Comănici, teatrul „Mihai Eminescu" Botoșani; 6. Diploma oferită de Studioul de radio Iași — Farcaș Ibolya, Tîrgu Mureș; 7. Mențiune oferită de­ ziarul „Clopotul" — Anca Lăduncă, Teatrul național Craiova. Șapte zile de creație (Urmare din pagina I) uu­ larg și fructuos în chestiuni interesînd teoria și practica tea­trală, s-a încurajat afirmarea ideilor în spectacole și s-au de­nunțat cu vigoare platitudinea, prostul gust, semnele de incul­tură teatrală. Din păcate, parti­ciparea la aceste întilniri a ar­tiștilor, oamenilor­­ de­­ cultură, spectatorilor botoșăneni a fost minimă, în schimb, pe scenă, ar­tiștii botoșăneni au prezentat argumente­ diverse, unele con­vingătoare, altele promițătoare, unele evazive — dar o suită bo­gată de­ argumente — în susți­nerea temei festivalului. Juriul a menționat, de altfel, unele re­ușite și a dat și o declarație de principii de recunoaștere a me­ritelor Teatrului „Mihai Emi­nescu“, în ultimii ani, în consi­derarea vechii și noii drama­turgii originale. Publicul a fost mereu prezent, spre satisfacția noastră, a tutu­ror, autoritățile de partid și de stat locale, deosebit de ospita­liere. Programul cultural stabi­lit s-a desfășurat normal. Au fost­ șapte zile de creație și gîn­­dire colectivă care va rodi, ne­îndoielnic, noi înfăptuiri și idei. Oameni de teatru care au fost prezenți la Botoșani , Valentin Silvestru, Dan Alecsandrescu, Te­odor Mănescu, Geo Saizescu, Flavia Buref, C. Paiu, G. Geno­iu, D. Chirilă ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- -

Next