Clopotul, 1987 (Anul 43, nr. 4803-4854)

1987-04-03 / nr. 4816

La Botoșani, in curînd Al IV-l­ea simpozion național de numismatică în perioada 15-17 mai a.c. se va desfășura, la Botoșani, al IV-lea Simpozion Național de Numismatică, organizat în cadrul manifestărilor științifi­ce ale Festivalului național „Căntarea României*1. La simpozion vor fi prezen­tate comunicări și referate ști­­i­nțifice pe teme­­ ale descoperi­rilor monetare pe teritoriul pa­triei, ale personalităților, eve­nimentelor consemnate în nu­mismatică, sigilografie, heral­dică, insignografie, etc. Cei ce doresc a participa la simpo­zion cu astfel de lucrări se pot adresa secției Botoșani a So­cietății Numismatice Române, str. I.C. Frimu nr. 61, bloc C4, ap. 7. MEMORIA DOCUMENTELOR • MEMORIA DOCUMENTELOR • MEMORIA DOCUMENTELOR Un simbol In lupta românilor pentru neatîrnare se La 12 aprilie împlinesc 530 de ani de cînd Ștefan cel Mare — acel „împărat senin al românimii“, cum o numea savantul Nicolae Iorga — a urcat în tronul strămoșilor săi Mușatini. Această aniversare se constituie într-un prilej pen­tru întreg neamul românesc de a evoca și cinsti memoria ce­lui care vreme de o jumătate de veac (1457-1504) a stat nea­dormit cu sabia în mînă pen­tru a apăra „poarta tuturor creștinilor“ — cum el însuși numea Moldova — împotriva cotropitorilor străini. Primăvara anului 1457. Un tînăr blond, în fruntea unei armate muntene, pusă la dis­poziție de vărul său, domnul Vlad Țepeș, intra în sudul Moldovei și se îndrepta spre Suceava pentru a-l înlătura din tron pe ucigașul tatălui său, Petru Aron. După ce și-a mărit­ oastea cu mulți moldo­veni din partea de sud a țării, acest cocon domnesc a reușit să-l înfrîngă pe uzurpatorul Petru Aron în lupta de la Dol­­jești (12 aprilie 1457). Apoi, „la locul ce să cheamă Direptatea“ — după cum citim în letopise­țul lui Grigore Ureche — în­treaga țară l-a ales cu mare entuziasm domn și voievod. Ștefan cel Mare a iubit pa­cea și buna înțelegere cu toți vecinii. Și dacă a purtat nu­meroase războaie, nu trebuie să se uite un mare adevăr și anume că aces­tea au fost răz­boaie de apăra­re, războaie ce i-au fost impuse de vecinii ce voiau să stăpînească Moldova. Principala lui preocupare a fost dezvoltarea țării din punct de vedere economic și cultu­ral. In a doua jumătate a se­colului al XV-lea negustori din multe țări europene vizi­tau înfloritoarele orașe ale Moldovei pentru a cumpăra mărfuri indigene sau pentru a le vinde pe cele aduse cu ei. Prin grija lui Vodă, în Moldo­va au fost zidite frumoase cti­torii, care erau și importante centre de cultură. (Va urma). Prof. dr. loan MURARIU 530 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare CIVICA Fîntinăle tn peisajul rural, ca și în cel urban, prezența fîntinilor constituie o permanență; acestea și-au dovedit pe deplin utilitatea. Sunt fîntîni renumite, a căror apă a trecut exa­menul exigent al igienei, fiind căutată și consumată de mii de oameni. Multe sunt surse de apă menite să compenseze deficitele de moment, în cazul unor avarii din rețelele urba­ne­­ alte fîntîni, ori aceleași pe timp de îngheț sau secetă e au constituit rezervele de apă pentru mii de animale , la &orbănești, de pildă, în plină iarnă, trei fîntîni au furnizat «Unic fermei de bovine 14—15 m.c. de apă! Cu ani in urmă am lăudat inițiativa gospodarilor din municipiu în legătură cu amenajarea unor fintini. Au ră­mas ca surse spre care se îndreaptă mulți citadini, nu nu­mai cînd robinetul nu oferă prețiosul lichid, fîntînile din Bd. Mihai Eminescu nr. 67, cele din str. Dobrogeanu Ghe­­rea și Octav Băncilă și multe altele — inscripționate și nu­merotate. Din păcate insă (și o spunem gindindu-ne la munca in­vestită și la ceea ce înseamnă o fîntînă atunci cînd e nevoie de apă), unele din aceste sigure rezerve de apă au ajuns ia paragină. Nu am făcut un inventar in acest sens, dar vom aminti cîteva cazuri pentru a ilustra neglijența, lipsa spiritului gospodăresc , pe str. I. C. Frimu, lingă blocul turn, in asociația de locatari nr. 13, Ungă blocul B 3, pe str. Bu­covina și chiar cea din str. Cuza Vodă, a cărei fotografie a fost publicată in coloanele ziarului, ca exemplu de amena­jare, cu ani în urmă. *. Ion DINESCU Lăutarii di) Cei mai vestiți lăutari ai se­colului trecut prin părțile noastre au fost Paraschivii. Paraschiv Țuțuianu s-a stabi­lit în Botoșani, venind din Ba­sarabia, după 1812, unde și-a întemeiat familia din care fă­ceau parte cei trei fii ai săi : Nastasă (muscalagiu), Petra­­che și Ioan (vioriști). Primul a avut șapte băieți care s-au do­vedit demni urmași, cîntînd la diferite instrumente : Ilie, Naum, Grigorie, Neculai, Cos­­tică, Ghiță și Vasile. Cel mai dotat dintre toți a fost Necu­lai, care a pus bazele unui ta­raf cu care a dus faima cîn­­tecului botoșănean la Peters­burg, Moscova, Kiev, Paris, Tunis, Monte Carlo, Milano, Palermo, Amsterdam și chiar Anglia. In familia Filip, existau în secolul trecut cinci lăutari : Iancu, Gheorghe, Dumitru, Zamfirache și Vasile. Cel mai valoros a fost primul, care a­­vind o pregătire muzicală su­perioară, avea în jurul anului 1887, una din cele mai bune orchestre din oraș. Cu un re­pertoriu bogat și variat, vio­ristul și compozitorul Iancu Filip, era prezent în grădinile de vară, în cafenele și la pe­trecerile de familie mai siman­dicoase. Incepînd din primele dece­nii ale secolului nostru, lăuta­rii botoșăneni s-au emancipat, vechii muscalagii, cobzari și catargii dispărînd costumația lor. Mai odată cu elevați, noii muzicanți (denumirea de lăutar fiind puțin folosită) au îmbrățișat alte instrumente (pianul, flautul, pistonul, saxofonul, acordeonul, chitara), unii purtînd smoching și pa­pion. Prezența acestora în ma­nifestările culturale de masă, de altădată, s-a redus simțitor, rolul lor reducîndu-se, printre altele, și la asigurarea fondu­lui muzical în timpul rulării filmului mut (1909-1930). In perioada interbelică, își mai duceau existența în Boto­șani, mulți urmași ai lăutari­lor din secolul trecut, aparți­­nînd familiilor Buiuc, Filip, Sebastian­ etc. înv. Ștefan CIUBOTARU­ Sulița Í. Corbul (corvus corax L) Monumente ale naturii A fost decla­rat monument al naturii din cauza reducerii îngrijorătoare a­­ numărului a­­cestei specii, față de răspîn­­direa sa din trecut. Corbul este cel mai pu­ternic și cel mai­ mare ca talie dintre corvide. Are penajul rar, de un negru lucios, cu reflexe violete, vi­nete și verzi. Ciocul este de asemenea negru, încovoiat și cu „dinți“ la vîrf. Mișcările păr­­sării sunt un exemplu de forță și agilitate. Zborul său rapid și chiar frumos, amintește mai mult de cel al păsărilor de pradă, decît al celorlalte ciori. Prezența lui într-un anumit loc poate fi descoperită mai curînd după croncănitul spe­cific pe care-l emite masculul mai ales în perioada împere­cherii. Se hrănește cu produse vegetale și animale atacînd păsări și mamifere de talie mi­că dar consumă în mare m­ă­sură cadavre. Corbul pre­zintă curiozitatea că depune ouăle în plină iarnă (luna fe­bruarie) de unde și expresia la noi că „e ger de crapă ouăle corbului“. In județul nostru e­­xemplare de corb, dar In nu­măr destul de mic, pot fi ob­servate în pădurile mai mari din zonele Ștefănești, Dorohoi, Copălău, Bucecea ș.a. Cîteva exemplare au fost observate și In cimitirele Pacea și Eterni­tatea din Botoșani. Prof. Ion HUZDUP • DIN LUMEA CAPITALULUI • DIN LUMEA CAPITALULUI • Așa cum sublinia un cerce­tător american „săracii sînt condamnați nu numai să poar­te povara sărăciei întreaga viață, ci să tr­ansmită și urma­șilor mizeria și dependența lor, afundîndu-i și pe ei în a­­ceeași cumplită stare“. Pe bună dreptate, în articolul „In­egalitatea socială determină încălcarea brutală a dreptu­rilor unor mase largi ale ce­tățenilor“, publicat în ziarul de largă circulație Le Monde, se arată că există diferite mo­duri de a se încălca dreptu­rile omului, inclusiv în Fran­ța și acestea constau în con­damnarea unei părți a popu­lației (aproximativ 2 milioane în cazul acestei țări) la o sta­re de mizerie și sărăcie. Fa­milii foarte sărace —­­se ara­tă în articol — nu au ade­seori drept adăpost decât un hangar sau un camion deza­fectat, un cort sau o pivniță, ori o locuință meschină și ne­sănătoasă într-un cartier în prag de demolare. Bărbați și femei nu obțin un loc de mun­că stabil și din cauză că adre­sele lor nu sunt înregistrate oficial. În Statele Unite, de pildă, adăposturile comune au devenit neîncăpătoare, iar ce­lor ce nu mai au loc în ele nu le-a mai rămas, în condițiile acestei ierni geroase, decit să-și dezghețe trupul in jurul Dincolo de aparențe­­ S­RAf,la gurilor de ventilație prin care scapă puțin aer cald, în stațiile de metrou sau... pe unde au putut. In aceeași țară „a fă­găduințelor“ peste 35 milioa­ne de persoane trăiesc în să­răcie (numărul acestora cres­­cînd în ultimii­­ 4 ani cu 6 mi­lioane), iar­ 15,5 la sută din populația americană — 34 mi­lioane de oameni, duc o exis­tență la „pragul sărăciei“. Dar fenomenul sărăciei este răspîndit, la aceleași cote, ri­dicate, și în Europa occiden­­tală, fiind un veritabil sem­nal de alarmă, care se lasă greu auzit de deținătorii pute­rilor guvernamentale. In Fran­ța boala sărăciei este mai e­­voluată ca altădată. Numai la Paris, de exemplu, numărul celor rămași fără adăpost se ridică la mii și mii de persoa­ne care bat străzile orașului la căutarea unui loc unde să poa­tă dormi peste noapte. Ase­menea aspecte de „grijă“ față de om se întîlnesc, de altfel și în R. F. Germania, Belgia, Olanda, Austria, ele demons­­trînd, ca pretutindeni în lu­mea capitalului, cît de mari sînt tentaculele sărăciei. Pen­tru a estompa, însă, asemenea realități acute, ideologi occi­dentali au lansat noi teorii care susțin că inegalitatea și sărăcia sunt necesare, avanta­joase, cu funcție pozitivă de reglare a sistemului, deoarece ar întreține „dinamismul“ ce­rerii și ofertei. Dar dincolo de inconsistența lor teoretică, a­­pare din ce în ce mai clar­­: pledoariile capitaliste denatu­rează flagrant o realitate tot mai greu de trecut cu vederea și de înfrumusețat cu teorii de ultimă oră, — o realitate dură și­ brutală a unei lumi a ine­chității și oprimării celor mulți. ii­b­iliiu­l TEATRUL „MIHAI EMI­­NESCU“­­ Slugă la doi stăpîni (5 IV, orele 19) . Dulcea ipo­crizie a bărbatului matur (9 IV, orele 18). TEATRUL „VA­SI­LACHE“ : Muzicanții din Bremen (5 IV, orele 11). FI­LARMONICA . Concert sim­fonic. Dirijor : Mircea Cristes­­cu, artist emerit. Solistă: Dana Borșan — pian (3 IV, orele 19, în sala Teatrului „Mihai Emi­­nescu). FILMELE SĂPTAMI­­NII. BOTOȘANI — Unirea : Profesorul distrat (6—12 IV) ; Luceafărul: Bagration (6—12 IV) ; Casa tineretului: Șehere­­zada (10—12 IV); DOROHOI — Melodia : Caravana misterioa­să (6—12 IV) ; Cultural : Alo, aterizează străbunica (6—12 IV). SĂVENI : Epoca îndepăr­tată (6—8 IV). Ecranizări după 1001 de nopți (9—12 IV). DA­RABANI : Urmărit (6—8 IV). Drumul oaselor (9—12 IV). TRUȘEȘTI: Dublura in­tră în acțiune (6—8 IV). In cadrul ciclului „Din filmo­teca de aur“ proiecția filmu­lui „Pe aripile vîntului“ — două serii (9—12 IV). BUCE­CEA : Cămin pentru nefami­­liști (6—8 IV) ; Luptătorul cu sabia­­ (9—12 IV); ȘTEFA­­NEȘTI : Pruncul, petrolul și ardelenii (11—8 IV) ; Luptăto­rul cu sabia (9—12 IV). FLA­­MINZI : Revolta­­ nurorilor (6—8 IV) , în cadrul ciclului .Mari actori, mari regizori— Spartacus — două serii (9—12 IV). 136 ARTE A Lucian Valea Pe urmele lui George Coșbuc Dacă pornim de la o afirma­ție a lui Nathaniel Hawthorne, care zice că „forța fizică e un monstru pe care nu-l caut... (...), numai puterea spirituală este a mea“, vom înțelege la ce fel de drumeție ne invită Lucian Valea în cartea nu de mult apărută la Editura Sport- Turism — Pe urmele lui Geor­ge Coșbuc, — carte a cărei biografie ține în exclusivitate de orașul Botoșani, oraș în care autorul și-a petrecut a­­proape un sfert de veac. Dru­meția propusă de Lucian Va­lea este una a spiritului Coș­­buc, a demitizării imaginii ce s-a creat despre autorul unui salt important de autenticita­te în istoria poeziei românești și mai mult decît atît în isto­ria culturii românești, rezul­­tînd crearea unui nou mit pe bază de documente. Modali­tatea abordată (acceptată) de autor este aceea a unui de­mers introspectiv cu ajutorul mijloacelor externe prin do­zajul maxim al informațiilor, care, ele singure, ar fi cerut un tom impresionant de pa­gini. Puterea de sinteză a au­torului a adus cartea la doar schițarea unui portret cu o i­­dentitate copleșitoare, cu atît mai mult cu cît cel expus lec­turii, ca personaj, fiind cunos­cut și de cel mai neavizat în­­tr-ale literaturii, Coșbuc, ști­ind cu toții, fiind poetul tutu­ror inimilor. Pe ce unelte s-a bazat Lucian Valea ? Pe docu­mente, pe fapte scripta, pe le­gendă și pe mitul Coșbuc, pe care, după cum am mai spus mai sus, în spirit polemic și-a propus să-l demitizeze. Per­sonajul George Coșbuc, în vi­ziunea istorică propusă de Lu­cian Valea, este un personaj de roman modern, activ, neam­­uimpărat, doar cu ușoare noi,­talgii, creionate abil, ceea ce mi s-a părut paradoxal cu structura poeziilor sale, înse­tat de cultură și sinteze, de marea cultură și de baza ei, folclorul, asupra căruia a în­treprins studii de o viziune foarte originală și interesan­tă ; un ușor aventurier, dar tot poet fără noroc, stîrnind din situațiile create hazul ) un berangiu, un om de lume, de vorbă liberă și de duh , dar și un om care se intere­sează și intervine pe lingă au­torități pentru soarta țăranilor care-i trimit rugăminți în acest sens... Lucian Valea l-a sur­prins pe Coșbuc in rodnicia latentă de familie, în „fuga“ spre Italia lui Dante, în Cehia, la Academie, ca slujbaș la Ca­sa Școalelor, în munca de te­ren, obositoare, „navetistul“ Coșbuc dovedind o conștiință exemplară .. . Autorul Nunții Zamfirei trăia totul intens, fără improvizație, ca un ade­vărat român, gospodărește, dar nu era deloc străin de viața de „tîrgoveț" care își știe in­teresele. Interesele lui Coșbuc , erau totdeauna și ale literatu­rii. Uimitoare, sunt căutările, insistențele lui Lucian Valea pentru a ne aduce în față, cît mai exacte, aspecte ale vremii prin care Coșbuc a trecut, fi­ind, poate, omul numărul unu al atenției publice. Amănun­tele lăsate de documente, cău­tate de Lucian Vaiea cu răb­darea unui arhivar înrăit, sînt aduse în carte ca drept trăsă­turi ale unui mare spirit al a­­cestui neam, cu­ o origine, ge­nealogie, de-a dreptul fasci­nante, ducînd pînă la începu­tul secolului XVII, la rădăci­na iobăgească a lui Coșbuc. Gellu DORIAN , Pentru următoarele două zile vremea va fi schimbătoare și­ se va încălzi treptat in a doua par­te a intervalului. Cerul va fi variabil, mai mult noros la început cînd se vor semnala ploi slabe care izolat se vor transforma în lapoviță și nin­soare. Temperaturile minime vor oscila între 0—7 grade iar maximele între 5—15 grade, total mai ridicate. (Transmise COLEGIUL DE REDACȚIE: redactor șef. Ion MAXIMIUC; secretar responsabil. Victor MAFTEI , T. APETREI, D. BACIU, E. HRUȘCA, D. IVAN, N. ZAMFIRESCU Redacția și administrația­ Botoșani, Bulevardul Mihai Eminescu 91, telefoane: 11106, 11328, telex.­ 24243. Tiparul - Tipografia Botoșani, telefon 16322

Next