Codrul Cosminului - Buletinul „Institutului de Istorie şi Limbă“, Universitatea din Cernăuţi, 1927-1928 (Anul IV. - V.)

Partea l-a

634 CODRUL COSMINULUI vizat muzeul de antichități din București, al cărei director a fost, a organizat temeinic Școala Română din Roma, a inițiat și a condus întreaga operă de săpături arheologice din țară, a condus buletinul arheologic Dacia, apoi Ephemeris Daco- Romanae și Diplomatarium Italicum, buletinele Școlii Române din Roma, a fost secretarul general al Academiei Române, vice­președintele uniunii interacademice și președintele consiliului de administrație al sec. de editură Cultura Națională. Această multiplă și fecundă activitate a marelui învățat era luminată de dorința de a-i vedea pe Români luându-se la întrecere cu cele­lalte neamuri în domeniul muncii creatoare. Activitatea Școalei Române din Roma și valoarea științifică a lucrărilor publicate în cele trei volume din Ephemeris Daco-Romana pun această tânără școală alături de vechile școli franceză, engleză și ger­mană din Roma. „Se ridică oamenii, se pornesc după visul luminei, iubesc, biruesc și cad“ ”). Vasile Pârvan s’a ridicat prin muncă, a por­nit după visul luminii, a biruit în viață, dar a căzut în toiul muncii străfulgerat de săgeata neîndurătoarei morți, lăsându-ne o bogată și temeinică operă științifică și, în același timp, o strălucită pildă de răspânditor de lumină, de acea lumină, căreia i-a înălțat entuziastul cântec de slavă: „lumina e vecinică, noi suntem cei ce murim. Noi suntem vorba, lumina e înțelesul ei. Noi suntem viața, lumina e pricina ei. Noi suntem părțile, lu­mina e întregul lor. Lumina e cântecul, noi suntem răsunetul lui. Lumina e lupta, noi suntem zgomotul ei. Lumina e holda, noi suntem miriștea ei. Lumină de zi, cerească, pătrunde în întunerecul nostru. Lumină de zi, născătoare, dă rodire vrerilor noastre. In umbra vieții netrebnice pătrund armoniile tale, viața ne pare vecinică din luminarea prin tine. Răsf­rângem ca rouă raza, și lucim ca un soare în ierburi, uciși ca și rouă de focul ce-a luminat în noi o clipă... Căci tu, Lumină de zi, ești de a­­pururea, noi suntem cei ce murim“ 1­2). Nicolai Grămadă 1) Laus Daedali, pg. 224. 2) Ibidem, pg. 224. 4

Next