Contemporanul, iulie-decembrie 1952 (Anul 6, nr. 27-52)

1952-12-12 / nr. 50

4_ Partizanii vietnamezi luptă cântând. Doar când în Dong Thap Mudi va înceta să crească iarbă în livezi vom înceta sa luptăm şi noi împotriva cotropitorilor francezi. (cânte­cul partizanilor din Nam­be). Bine organizat, războiul de partizani este o forţă de neînvins împotriva cotropitorilor străini. Poporul din Vietnam a învăţat acest lucru din propria sa istorie. înainte de sosirea francezilor, în răstimp de şase sute de ani, Vietnamul a cunoscut trei invazii:"..prima dată aceea a formidabilelor ar­­mate mongole, în secolul al treisprezecelea, a doua oară, aceea a forţelor împăraţilor Ming, din seco­lul al patrusprezecelea; a treia oară, în secolul al optsprezecelea, invazia forţelor lui Thianh. Numai graţie sprijinului inepuizabil şi ferm al partizanilor, strămoşii noştri Trau-Hung- Dao, Lî-Loi şi Nguen-Quang.­Trung au gonit pe cotropitori şi au eliberat ţara. Poporul vietnamez a învăţat deasemeni din experienţa modernă a partizanilor sovietici şi chinezi ,că partizanatul este o formă de luptă de neînfrânt. Armata Populară din Vietnam, care luptă eroic împotriva cotropitorilor francezi şi in­­tervenţioniştilor americani, era compusă la crearea ei, în 1943, numai din 12 tineri lup­tători, dintre care două tinere femei. In actualul nostru război patriotic, parti­zanii iau parte activă. CARE ESTE CAUZA APARIŢIEI PARTIZANILOR? Este patriotismul, dragostea de patrie. U­­nită cu una aprinsă împotriva invadatorilor barbari „care vin până în braţele noastre să ne sugrume fiii şi tovarăşele”, i). lată tabloul dureros al compatrioţilor nevinovaţi, martiri­zaţi şi schingiuiţi de către cotropitori, aşa cum e zugrăvit cu lacrimi şi sânge într’un cânte al partizanilor : „Unii, gâtuiţi ca puii şi raţele; alţii, căsăpiţi ca bivolii, unii cu craniul de ciocan zdrobit sau înecaţi în apă, sau fierţi în ulei clocotit; ai­ci, sfâşiaţi de câini ciobăneşti, zvârliţi in gropi, în peşteri fără fund; unii legaţi butuc şi lăsaţi să se frigă’n soare sau să-i bată ploaia rece şi biciuitoare; altora li s’a pierdut urma; unii au leşul înspăimântător mutilat sau în râu aruncat, cu oasele sfărâmate, carnea putrezită sub vânt şi sub rouă, sau, de sârmă strapunse, mâinile amândouă, sau... Să-ţi vezi casa incendiată, grădina deva­stată, fem­eia violată, părinţii masacraţi, copiii arşi de vii... acestea toate fac să se nască în inima ţăranului vietnamez nu o desnădejde negativă, ci dorinţa de a-i răzbuna pe ai săi, curajul Sublim în luptă. CARE ESTE COMPOZIŢIA GRUPURILOR DE PARTIZANI ? In preajma oraşelor sunt muncitori; la ţară sunt ţărani. Mai sunt însă şi învăţători, studenţi, negustori şi alte categorii de oameni. Avem detaşamente de partizani alcătuite numai din bătrâni, care se intitulează cu mândrie „detaşamentele pletelor albe”. Sunt şi unităţi de femei şi de tinere fete : „Partizanele lui Thai-bin. Sunt frumoase cu cascheta pe cap. De le vorbeşti de măritiş­ele întorc capul toate: „Trebuie să-l batem pe duşmanul francez. Suntem prea ocupate”. Nanyen-thi-Chien, în vârstă de 23 de ani, face de 6 ani parte din detaşamentul de par­tizani al satului ei. Ea a participat la 20 de lupte în timpul cărora a capturat 10 puşti şi a făcut prizonieri 15 duşmani, dintre care un locotenent. Copiii se înrolează deasemeni în rândurile partizanilor şi nu sunt dintre cei mai puţin curajoşi. Mulţi dintre ei au fost decoraţi pen­tru acte de eroism. Ei servesc ca agenţi de legătură, dar când se iveşte prilejul intră şi în luptă. „Intr’o dimineaţă, în zori, o bandă de soldaţi francezi se apropia. Micul Cou suflă în cornul său. Deodată, explodează minele... Din cârdul duşman cinci sau şase cad şi în tină zac , şi strigă un bătrân ţăran: „Fraţilor, la atac !” CARE SUNT ARMELE PARTIZANILOR ? Ei se servesc de tot felul de arme primi­­tive: suliţa de bambus, arcuri şi săgeţi, lănci, cuţite, târnăcoape, etc. ...şi arme luate de la duşmani. „Noi suntem ţărani când vor veni mârşavii cotropitori, târnăcoapele noastre vor cădea pe spinarea lor...” Adesea partizanii se folosesc de mici şiret­licuri pentru a-şi procura arme: „Un mic grup de partizani merge la vânătoare de duşmani. In zona cotropită de la Hung-yen, doi francezi se apropie, doi „mandarini soldaţi" întorcându-se dintr’o operaţie de şterpelit, cu pui furaţi dintr’un sat încărcaţi. Unul dintre partizani respectuos îi salută: „Domnilor mari mandarini ! Cei doi „mandarini” De mândrie plini, Cu ochii albaştri pe jumătate închişi, răspund : ,,Bine, bine, cară-te vierme-al pământului...” „Mandarinii” trec încântaţi. Ţăranul cheamă: „Fraţilor, haideţi man­darinii să-l salutaţi !” Ceilalţi ţărani se reped din bălării şi din desişul ciulinilor Şi iată cuţitele lor lângă gâtul mandarinilor. „Mandarinii”, înspăimântaţi, strigă ridicând mâinile la cer: „Staţi, nu ne omorîţi, ne predăm!” Şi partizanii noştri se’ntorc cu două puşti şi doi prizonieri”. Partizanii sunt încrezători în imensa lor forţă şi au o încredere nestrămutată în vic­toria finală. Ei nu se tem de armele războiului modern, de napalm şi de bombardierele fur­nizate colonialiştilor francezi de către inter­­venţioniştii americani : „Cotropitorii francezi primesc sute de avioane Dar acestea nu fac nici cât o unghie a un­chiului Ho 2) Unchiul Ho ne cheamă la întrecere, întreaga naţiune se întrece să distrugă vrăj­maşul şi să obţină victoria. Dela Nord la Sud Dela Răsărit la Apus. Duşmanul francez va fi răpus”. CARE-I SCOPUL CE-I ÎNSUFLE­ŢEŞTE PE PARTIZANI ? Ei vă pot răspunde foarte simplu. ..Suntem partizani. Ţelul nostru e să-i învingem pe năvălitorii duşmani. In­ iarnă, dac’aici vor veni, îi vom nimici. Avem cuţite bine ascuţite: Tuturor le vom tăia capetele, s’o ştie. Atunci Vietnamul va fi independent Şi noi vom ieşi pe veci din robie”. Acum­ vă voi vorbi despre războiul de par­tizani dela Bac-bo. După înfrângerea dela frontiera chino-vietnameză dela sfârşitul anu­lui 1950, colonialiştii francezi au trimis în Vietnam pe unul dintre cei mai buni şefi mi­litari, De Lattre de Tassigny, cu misiunea de a „reface situaţia”. Sosit în Vietnam, De Lattre şi-a propus ca sarcini: 1) Din „Marsilieza”. 2) Astfel numesc partizanii vietnamezi pe Ho-Si-Min, preşedintele Partidului Muncii din Vietnam. — formarea unei armate fantoşă cu care să astupe golurile din corpul expediţionar; DIN — organizarea apărării în Delta tonkineză; — curăţirea regiunilor invadate pentru asi­gurarea spatelui frontului. Pentru prima sarcină, el a pus la cale mon­struoase arestări în oraşele şi satele inva­date. Tinerii arestaţi erau înrolaţi cu forţa în armata fantoşă. Aceste abuzuri au provo­cat lupte violente între populaţie şi arestaţi de o parte, şi colonialişti, de cealaltă parte. Pentru apărarea triunghiului Deltei fluviu­lui Bac-bo. De Lattre a organizat construirea unui lanţ de 2.300 cazemate, aşazise inata­cabile şi de netrecut, pe care generalul franc­­­ez le compara cu „linia Siegfried“. Paralel cu acest lanţ de cazemate el a creat un „no­­man’s land” (ţară a nimănui, n. r.) pe o a­­dâncime de câţiva kilometri, în care satele au fost complect rase, iar locuitorii alungaţi. In spatele frontului inamic au fost stabilite mii de posturi militare, unul sau mai multe în fiecare sat. Stau întreprins „operaţii de curăţire” de mari proporţii. La fiecare din aceste operaţii au participat între 6 şi 13 ba­talioane franceze. In afară de aceasta, se în­treprind zilnic operaţii mici şi mijlocii şi „atacuri-fulger” executate de către „Coman­­dos” (mai exact Desperados) vestiţi pentru sălbăticia lor groaznică. In aceste operaţii, mercenarul colonialist a dus cruzimea la paroxism. Un exemplu: La 23 Decembrie 1951, un grup de soldaţi francezi a venit în satul An­lac, districtul Y­ yen, provincia Nan­diah. Ei au dat foc celor 190 de case, câte se aflau în sat, şi au distrus 96 tone de orez pe care le posedau sătenii. Ei au ucis toate animalele domestice şi au doborît arborii; au masacrat pe toţi locuitorii satului, printre care 34 de bătrâni. Şase din­tre bătrâni au fost închişi într-o casă şi arşi de vii; 7 au fost înecaţi în lacuri; 3 au fost legaţi fedeleş şi măcinaţi în piuliţe ; 18 au fost înjunghiaţi, apoi tăiaţi în bucăţi. Se pot cita mii de crime asemănătoare. Odată împlinită opera sa de moarte şi ruină, socotind realizată ,,pacificarea". Ca Tânără partizană din Vietnam Lattre a întreprins invadarea regiunii Hoa-bin urmărind: — să ridice moralul extrem de scăzut al trupelor franceze şi al fantoşelor lui Bao-Dai şi să înşele opinia publică franceză şi mon­dială ; — să taie comunicaţiile noastre între Viet­­b­ac, Deltă şi alte regiuni, şi să ne înfometeze; — să acorde câteva garanţii intervenţioni­­ştilor americani pentru a le cerşi apoi mai mult material de război, mai mulţi dolari. Rezultatul ? Anul trecut într’o reuniune de presă la Washington, generalul De Lattre se plân­gea astfel: „In războiul din Indochina ne-am dat cămăşile şi suntem pe cale de a ne da şi pielea”. Intr’adevăr, prin înfrângerea de la Hoa­bin, invadatorii francezi şi-au simţit pielea serios găurită... Curând după ocuparea Hoa-bin-ului de că­tre inamic, preşedintele Ho-Şi-Min a reunit succesiv pe miniştrii săi, marele Stat Major general şi Comitetul Central al Partidului Muncii din Vietnam. După aceste conferinţe, preşedintele a scris luptătorilor din Armata Populară : „Copiii mei, noi căutam să în­frângem duşmanul, i­ar el se ascundea mereu în spatele cazematelor. Astăzi a venit el însuşi la Hoa-Hn. Ei ne oferă astfel cea mai bună ocazie de a-l înfrânge. înainte, deci, copiii mei, aştept veşti despre victoriile voa­stre”. Aci, trebue să vă povestesc un mic episod care demonstrează moralul ridicat şi inteli­genţa vie a soldatului din Armata Populară. Intr’o gazetă de perete a regimentului 10, cantonat în apropiere de Hoa­bin, un soldat a făcut două desene. Unul reprezintă o broas­că ţestoasă ascunzându-şi capul sub cara­pacea în care izbeşte degeaba soldatul vietna­mez, nepricinuindu-i animalului nici cel mai mic rău. Celălalt reprezintă broasca ţestoasa scoţând capul şi apucând cu botul Hoa-bin-ul, în timp ce soldatul vietnamez e gata să-i baie gâtul. Puiet, sezisa şi dvs. sensul desenelor. Partizanii au primit ordinul: „Peste 20.000 de soldaţi francezi sunt imobilizaţi la Hoa-bin. Spatele duşmanului este gol. Acţionaţi şi partizanii execută. Bătălia de la Hoa-bin şi din Deltă a durat aproape trei luni şi jumătate (13 Noembrie 1951 — 22 Februarie 19­52). Dușmanul a suferit pierderi grele: 22.000 de oameni dintre care 6.800 prizonieri; 14 avioane doborîte 22 de tancuri distruse ; 25 de tunuri făcute inutilizabile; 240 de blindate și cami­oane arse; 15 bărci scufundate. Noi am luat ca pradă de război: 23 tunuri, 38 mortiere, 1400 mitraliere, 5226 puşti şi o mare cantitate de muniţii. Minciunile oficiale nu pot ascunde întreaga gravitate a pierderilor. Presa reacţionară franceză scânceşte şi întrebuinţează cuvinte sumbre ca: eşec... nenorocire... hemoragie... tragedie, etc. Presa străină recunoaşte că aceasta a fost cea mai grea înfrângere­ suferită de trupele franceze de la începutul războiului. Noi am eliberat Hoa­bin. Noi am distrus coaliţia duşmană, ca şi planul său de cam­panie de iarnă. Dar poate cel mai important dintre succesele noastre este desvoltarea şi consolidarea războiului de partizani in spa­tele frontului duşman. Multe din detaşamentele noastre au depăşit linia „de netrecut” a cazematelor lui De Lattre. Cu ajutorul lor, partizanii au devenit mai activi ca nici­odată In ziua de 10 De­cembrie 1951, a fost ocupat oraşul Phardiem, citadela catolică a trădătorului Le Hun Tu, păzit de două batalioane franceze. Noi am di­strus aci 3 companii franceze; oraşul a fost ocupat timp de o zi întreagă. Pres­a franceză a rămas sur­prinsă: „De ce vietnamezii au putut pătrunde în oraş fără ca francezii să ştie?” Ei nu ştiu sau se fac că nu ştiu că popu­laţia este alături de noi, cu toate minciunile lui Le Hun Tu şi ale stăpânilor săi. Vă sem­nalez acest fapt, pentru a demasca propa­ganda şi calomniile colonialiştilor care pre­tind că credincioşii catolici din Vietnam sunt alături de invadatori şi de lacheul lor, fantoşa Ba­o Dai. Partizanii au deslănţuit atacuri simultane în mai multe provincii: Bac-ninh, Bao-giang, Vinh-yen, Phuc-yen, Ha-nam, Nam-dinh Ninsh-binh, Hai-duong, Kien-an, Hung-yen. Vreau să povestesc cum luptă partizanii din provincia Hung-yen, ţara natală a eroinei noastre Nguyen­ thi-Cuc. Tovarăşa Nguyen-thi-Cuc, o tânără ţărancă de 23­ de ani, membră a Partidului Muncii din Vietnam, a primit sarcina de a reorganiza celulele din satul său Quiang Trung. Arestată, ea a fost supusă celor mai barbare metode de interogatoriu pe care poliţiştii le pot ima­gina: tortura prin­ curent electric, smulgerea unghiilor şi a părului, înnecul, şerpi vârîţi sub cămaşă, etc. Ea n’a scos un cuvânt. Fu­rioşi, barbarii i-au tăiat o mână, apoi cea­laltă, un picior şi pe Celălalt.­ La sfârşit i-au spintecat pântecul, înainte de a muri, adunându-şi toate pu­terile ea strigă: „Trăiască independenţa Viet­namului ! Trăiască unchiul Ho !” Atunci francezii i-au tăiat limba şi i-au ciopârţit trupul în bucăţi. Nguyen-thi-Duc, Zoia noastră, Danieile Cassanova a Vietnamului, a murit, dar erois­mul ei a ridicat la luptă compatrioţii, în spe­cial pe cei din Hung-yen, i-a îndemnat să lupte mai aprig, împotriva invadatorilor. Hung-yen se află pe ţărmul stâng al Flu­viului Roşu, la numai 35 km. de Hanoi. Pro­vincia se compune din 9 districte şi are o populaţie de aproximativ 500.000 de suflete. Ea este ocupată de trupele franceze de la în­ceputul războiului. Mișcarea de partizani este în această provincie foarte activă. Ea a fost de câteva ori rem­imată, dar s-a reorganizat de fiecare dată. Din 1946 până în zilele noa­stre, au căzut aici, în mod eroic, peste 600 de membri de partid (organizatori, şi şefi de par­tizani). Iată bilanţul unui an de luptă (ianuarie 1951 — Ianuarie 1952) a partizanilor din Hung-yen: 477 de lupte şi ambuscade; 2990 de duşmani ucişi; 260 răniţi; 1700 prizonieri. Partizanii au capturat: 1 tun 57; 1 mortier 81; 117 mitraliere grele şi uşoare; 875 de puşti. Ei au distrus: 1 tun 75; 1 mortier 81; 6 mi­traliere; 1 locomotivă şi 3 vagoane; 360 şine de tren; 1500 m. de şosea; 19 camioane Din 369 posturi militare duşmane câte se află în provincie, partizanii au cucerit ori au distrus 137. Astăzi, in fiecare district din Hang-yen exi­­stă una sau două baze de partizani, cuprin­zând două sau mai multe sate. Reamintim că în 1951, Hang yen a suferit 4 mari operaţii de curăţire Numeroase sate au fost complect distruse: niciun arbore n’a rămas în picioare In mijlocul acestor ruine partizanii organizează fortificaţii subterane. La 2­5 Septembrie 1951 unul din aceste sate fortificate, din districtul Phon­con, a putut să contra-atace cu succes 5 batalioane franceze şi a ucis sau a rănit 1.050­ de duşmani. Cu toate primejdiile şi dificultăţile unei provincii invadate, Hung-yen luptă atât îm­potriva colonialiştilor francezi cât şi împo­triva neştiinţei de carte. Lupta pentru lichi­darea analfabetismului continuă pe ascuns... In 1951 au fost organizate peste 460 de clase secrete cu 8420 de elevi. Din Octombrie 1951 până in Februarie 1952 partizanii, în colaborare cu Armata Populară," au distrus peste 1000 posturi militare săteşti, adică 2/3 din posturile organizate de duşmani; au dizolvat peste 2200 de administraţii comu­nale fantoşe; au eliberat un teritoriu de 3120 km. p. şi au smuls din sclavajul colonialist sute de mii din compatrioţii noştri, de pildă: 620.000 de locuitori din Thai Kinh, 330.000 din Bac-ninh, 250.000 din Ha­duong, etc. La sfârşitul anului 19­50, noi am alungat duşmanul de pe o mare paste. A frontierei chino-vietnameze, i-am tăiat tentaculele, ceea­­ce ne permite să u­­trăm în relaţii directe cu ţările prietene. In 1952, am desvoltat şi întărit mişcarea de partizani în spatele frontului duşman, la noi acest lucru se cheamă: „a mina pântecul duşmanului” .Dacă examinăm harta Deltei fluviului Bac­­bo vom constata că se aseamănă cu un ciur. Fiecare gaură reprezintă o bază, mai mare sau mai mică, de partizani. Ea reprezintă, prin urmare, un foc în care se uzează for­ţele franceze şi unde curge sângele francez. Această scurgere de sânge devine hemoragia mortală de care vorbeşte deputatul Mendes France. Loviţi simultan de partizani în spatele fron­tului şi de Armata Populară pe front, invada­torii francezi vor fi zdrobiţi. Dar poporul şi armata Vietnamului poartă mereu în suflet cuvintele lui Ho-Si-Min : „Nu vă lăsaţi îmbătaţi de succese. Nu sub­apreciaţi duşmanul. Amintiţi-vă bine că răz­boiul patriotic va fi victorios, dar lung şi greu. Cu cât se apropie victoria, cu atât mai barbar devine duşmanul şi cresc greutăţile noastre Fiţi mereu vigilenţi şi pregătiţi”. In încheiere, vă transmit un poem scris de un poet partizan: TANARA LUNA Gingaşa lună urcă spre crestele munţilor Unde priveşti, soră Hang? Privesc maşinile care urcă spre front Şi detaşamentele care râul străbat, Şi partizanii surprinzând duşmanele posturi. Şi pe dumneata, călător, care mergi departe. Şi privesc luptele’n care vrăjmaşu-i înfrânt Şi steagurile victoriilor voastre care flutură mândru în vânt...” (Versurile tn românești de Nina Cassian). Scrisoare din Vietnam Cum luptă partizanii vietnamezi rrf»tr» y O fr$rrfin(3 «1* frwwt» • Brtrdmn|4 dt elrtttmKrlptU­ ­ _ _ Drum pittrutt - Drum nepittrutt mmmm l-inie de apárar« tn&mkl —"! fale feralJ +■*♦■4 Front ieri Zoni liberi BflH Raze de partizani Zonă de operație de pertu­ani Z­onă provizoriu prypali Harta Deltei Bac-bd I«­V« Stalin despre caracterul legilor economice ale socialismului*) In general dacă se produce vreo încălcare a legilor economice, acest lucru se resimte din plin. Este suficient de pildă, să fie lansată în circulaţie o cantitate de nani mult mai mare decât cer condiţiile circulaţiei, ale circulaţiei de mărfuri, pentru ca această încălcare a circulaţiei monetare să se facă din plin sim­ţită. Măsuri economice nejustificate de aseme­nea natură ar duce în mod inevitabil la scă­derea cursului r­ubiei, la urmări negative în întreaga economie naţională. Aşadar, economia politică studiază legile producţiei şi ale repartiţiei bunurilor materia­le, iar politica economică a statului trebue să se ghideze după cerinţele acestor legi, trebue să transforme aceste cerinţe într-un program concret de acţiune, atunci când rezolvă în mod practic problemele economice. Pentru a stă­pâni legile trebue studiată natura lor, carac­terul acţiunii lor, trebue să înveţi să le folo­seşti în deplină cunoştinţă de cauză In felul acesta, cunoaşterea legilor economice şi justa lor folosire au o însemnătate imensă pentru rezolvarea cu succes a sarcinilor eco­nomice. ★ După cum s’a arătat mai sus, anumite legi economice există şi acţionează dealungul unei perioade îndelungate şi nu dispar odată cu schimbarea modului de producţie. Este în­deobşte cunoscută, de pildă, indicaţia lui F. Engels că legea valorii ca şi producţia de mărfuri există de 5000 —7000 ani, înseamnă oare­ aceasta că teza ştiinţei marxiste,cu pri­vire la caracterul istoric al legilor economice nu este valabilă? Nu, nu înseamnă. Economia politică este o ştiinţă istorică. Ea studiază relaţiile sociale de producţie, adică relaţiile economice dintre oameni, în desvoltarea lor, ea studiază tipurile de relaţii de producţie, istoriceşte de­­rminare. Se poate spune de pildă, că producţia de mărfuri care există de 5000 —7000 ani are în condiţiile imperialismului aceleaşi trăsături ca în condiţiile modului de producţie sclavagist, şi că în­ condiţiile socialismului ea este iden­tică cu producţia de mărfuri din condiţiile modului de producţie capitalist? Nu, nu se poate spune această. Tovarăşul Stalin a făcut o analiză ştinţi­­fică multilaterală a esenţei şi a particulari­­tăţilor producţiei de mărfuri în condiţiile so­cialismului. Tovarăşul Stalin ne învaţă că în condiţiile socialismului producţia de mărfuri este de un tip deosebit. In condiţiile modului de producţie socialist, in care mijloacele de producţie sunt proprietate socială, iar ex­ploatarea omului de către om a fost desfiin­ţată, marfa a încetat să mai fie forma gene­rală a bogăţiei, iar producţia de mărfuri nu mai este atotcuprinzătoare. In primul rând, in societatea socialistă forţa de muncă nu mai este o marfă supusă vânză­rii şi cumpărării. Forţa de muncă a încetat de a mai fi o marfă. Nu mai există nici piaţa muncii care furnizează­ în mod spontan forţa de muncă în perioadele de lărgire a produc­ţiei şi care înghite armata de rezervă a mun­cii în perioadele de restrângere a producţiei. In al doilea rând, în economia socialistă, au încetat de a fi o marfă şi mijloacele de producţie. In economia socialistă mijloacele de producţie sunt distribuite în mod planificat de către stat ,şi nu circulă pe piaţă, nu con­­stitue un obiect de vânzare-cumpărare li­beră. De aceea, sfera de acţiune a producţiei de mărfuri se limitează în socialism în spe­cial la ob­ectele de consum individual. In al treilea rând, producţia de mărfuri cu­prinde în socialism sfera producţiei şi a cir­culaţiei mărfurilor (schimbul prin intermediul vânzării-cumpărării) care su­­t în majoritatea lor covârşitoare produsul muncii din întreprin­derile de stat şi colhoznic-cooperatiste şi ex­clude: funcţionarea în producţie şi în circulaţie a elementelor capitaliste de mult lichidate în LRR.S.S. In al patrulea rând, în virtutea acestor deo­sebiri fundamentale, producţia de mărfuri nu poate servi în socialism drept bază a apari­ţiei producţiei capitaliste şi a elementelor ca­pitaliste. De acestea sunt legate şi particularităţile acţiunii legii valorii în socialism. Tovarăşul Stalin ne., arată că teza răspândită cu privire la „transformarea" legii valorii în socialism, este o teză greşită. Nu pot fi „transformate" legile obiective ale naturii şi societăţii, dacă afirmi că o lege poate fi transformată în­seamnă că o poţi crea sau suprima. Sfera de acţiune a legilor naturii (în fizică, chimie) poate fi limitată şi ele pot fi folosite în in­teresul omului. Şi sfera de acţiune a legilor economice poate fi limitată ca de pildă sfera legii valorii care poate fi folosită în interesul societăţii. Dar legea valorii nu poate fi „trans­formată". Sub capitalism, um­de mijloacele de produc­ţie sunt proprietate privată, iar în producţia socială domneşte anarhia, legea valorii are o sferă largă de acţiune. Prin mecanismul osci­lării preţurilor, pe calea concurenţei pe piaţă, repartiţia spontană a muncii sociale, a mijloacelor de producţie şi a capitalurilor între d­feritele ramuri ale economiei se pro­duce pe baza legii valorii. Astfel, regulatorul producţiei sub capitalism, este legea valorii. Sub socialism, unde mijloacele de producţie sunt proprietate socială, iar în locul legii concurenţei şi anarhiei producţiei funcţionează legea desvoltării planificate a econo­miei na­ţionale, sfera de acţiune a legii valor­i este inevitabil limitată. Ea nu este limitată prin dorinţa noastră. Ea este limitată de condiţiile obiective ale sistemului socialist al econo­miei. In primul rând, în sistemul socialist al eco­­nomiei, unde mijloacele de producţie au înce­tat de a mai fi o marfă, sfera de acţiune a legii valorii se limitează la cadrul cli­m­at­ei de mărfuri, în special al circulaţiei mărfurilor de consum individual. Mai departe, întrucât forţa de muncă a încetat de a mai fi o marfă, salariul în socialism nu este o formă trans­formată a valorii (a preţului) forţei de mun­că, iar nivelul lui este reglementat cu totul de alte legi. Mai departe, proporţia repartiţiei muncii şi a mijloacelor materiale între dife­ritele ramuri ale economiei naţionale, este sta­bilită în societatea socialistă pe cale planifi­cată, pe baza acţiunii legii desvoltării plani­ficate (proporţionale) a economiei naţionale. In virtutea acestor condiţii, regulatorul pro­ducţiei în socialism nu este legea valorii. Nu­mai în sfera circulaţiei de mărfuri, în sfera schimbului, în special a schimbului obiecte­lor de consum individual, legea valorii, ne a­­rată tovarăşul Stalin, îşi păstrează, în anu­mite limite, rolul de regulator. înrâurirea ei asupra producţiei este numai indirectă, prin valoarea mărfurilor, care sunt obiecte de con­sum ale oamenilor muncii, ocupaţi în sfera producţiei materiale. De aici, reese că preţul de cost, preţul şi celelalte elemente ale pro­ducţiei şi reproducţiei socialiste se formează ţinându-se seama de legea valorii, iar pro­blemele acumulării socialiste, rentabilităţii, ale gospodăririi chibzuite, preţului de cost şi a preţurilor au o însemnătate primordială pentru conducerea socialistă a economiei. Dar aceasta nu schimbă teza generală care arată că sfera de acţiune a legii valorii este strict limitată în socialism, că ea şi-a pierdut puterea de regulator al producţiei, în vreme ce acţiunea legii desvoltării planificate a eco­nomiei naţionale are câmp liber de acţiune. ★ In lucrarea sa „Despre materialismul dia­lectic şi materialismul istoric“, tovarăşul Stalin scrie că metoda dialectică, contrariu metafizicii, ne obligă să privim natura, socie­tatea, ,,nu ca o acumulare întâmplătoare de obiecte, de fenomene rupte unele de altele, izolate şi independente unele de altele, ci ca un tot unit, coherent, in care obiectele, feno­menele sunt organic legate intre ele, depind unele de altele şi se condiţionează unele pe * Sfârșitul articolului din „Kommunist", No. 30/1953 (v. „Contemporanul" No. 48 |­ 49). D. Sepilov altele. (Problemele leninismului, ed. P.M.R. pag. 849). Tocmai într’o asemenea unitate dialectică, în care fenomenele sunt­ organic legate între ele, depinzând unele de altele, trebue făcută descrierea teoretică a modului de producţie socialist. Economia politică a socialismului trebue să expună sistemul legilor şi catego­riilor economice ale­ socialismului care oglin­desc realitatea, relaţiile reale ale societăţii socialiste în legă­tura lor internă şi în inter­dependenţa lor interioară Acest sistem de legi şi categorii economice ale socialismului în­­interdependenţa şi uni­tatea lor dialectică, este dezvăluit în operele lui I. V. Stalin. Legile desvoltării modului de producţie socialist descoperite de geniul lui Stalin sunt pentru­ Partidul Comunist îşi po­porul nostru un instrument de cunoaştere a realităţii, un principiu călăuzitor în activitatea practică de construire a societăţii comuniste. Tovarăşul Stalin nu numai că a descoperit legile şi categoriile .. eco­nomice ale socialis­mului, dar le-a şi prezentat în interdependen­ţa lor dialectică, a arătat logica obiectivă a legilor înseşi, a descoperit legea economică fundamentală a socialismului, a arătat meca­nismul prin care această lege pune în func­ţiune celelalte legi economice. Ce înseamnă legea economică fundamentală , indiferent dacă este vorba de societatea capitalistă sau de societatea socialistă ? Le­gea economică fundamentală este legea care determină toate laturile principale şi toate procesele principale ale desvoltării respecti­vului mod de producţie. Fiecare din legile economice determină o anumită latură a des­voltării economiei sau anumite momente ale reproducţiei. Legea economică fundamentală determină trăsăturile şi­ cerinţele principale care rezumă caracterul producţiei sociale, principalele procese ale respectivului tip de relaţii de producţie. Tovarăşul Stalin ne învaţă că legea econo­mică fundamentală a capitalismului contem­poran este goana după profitul maximal. Profitul maximal se dobândeşte prin exploa­tarea cruntă a clasei muncitoare, prin ruina­rea şi pauperizarea majorităţii populaţiei ţării respective. Goana după profitul maximal stă la baza politicii tâlhăreşti a imperialismului contemporan, înrobirea şi jefuirea sistemati­că a coloniilor şi ţărilor dependente şi îna­poiate, militarizarea multilaterală a econo­miei, pregătirea şi organizarea de noi răz­boaie imperialiste în vederea instaurării do­minaţiei mondiale a anumitor grupuri ale ca­pitalului monopolist,­­ acestea sunt căile murdare, sângeroase, pe care le folosesc im­perialiştii­ în scopul obţinerii de profituri ma­ximale. Tovarăşul Stalin ne învaţă că trăsăturile şi cerinţele principale ale legii economice fun­damentale a capitalismului contemporan sunt „asigurarea profilului capitalist maximal prin exploatarea, ruinarea şi pauperizarea majo­rităţii populaţiei ţării respective, prin aservi­rea şi jefuirea sistematică a popoarelor din alte târi, mai ales din ţările înapoiate, in­­sfărşit, prin războaie şi prin militarizarea eco­nomiei naţionale, utilizate pentru asigurarea profiturilor celor mai inalte". („Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.“ pag. 38 ed. rusă, vezi şi Ed. p. Lit. Politică pag. 43). Esenţa modului de producţie socialist, prin­cipalele lui laturi sunt cu totul opuse modu­lui de producţie capitalist. In analiza sa cla­sică făcută în raportul la Congresul al XVI- lea al Partidului asupra trăsăturilor funda­mentale ale sistemului­ socialist al economiei, tovarăşul Stalin arăta că în­­ socialism des­voltarea producţiei nu este subordonată prin­cipiului concurenţei şi­ asigurării profitului capitalist, ci principiului conducerii planifi­cate şi creşterii sistematice a nivelului mate­rial şi cultural al oamenilor muncii. In socie­tatea socialistă, creşterea consumului (a pu­terii de cumpărare) massetor întrece mereu creşterea producţiei, impingănd-o înainte..." (I. V. Stalin, Opere, vol. 12 pag. 322 ed. rusă vezi şi ed. P.M.R. pag. 344). In lucrarea sa „Despre materialismul dia­lectic şi materialismul istoric" tovarăşul Stalin a arătat că, contrar desvoltării ciclice a producţiei capitaliste, sguduită de crize e­­conomice periodice, economia socialistă,,­­ în care trăsătura cea mai importantă este concor­danţa deplină a relaţiilor de producţie cu ca­racterul forţelor de producţie, pe baza pro­prietăţii sociale, se desvoltă într’un ritm ra­pid, şi nu cunoaşte crize. In raportul prezentat la Congresul al XVIII- lea al Partidului, tovarăşul Stalin a arătat că industria socialistă ca şi agricultura colectivă se perfecţionează necontenit pe baza tehnicii noi, celei mai înalte. In sfârşit, în lucrarea sa „Problemele eco­nomice ale socialismului în U.R.S.S.", tova­răşul Stalin a formulat, pe baza unei analize multilaterale a celor mai importante trăsături ale modului de producţie socialist, următoarele trăsături şi cerinţe esenţiale ale legii econo­mice fundamentale a socialismului : „...asigu­rarea satisfacerii maximale a nevoilor mate­riale şi culturale mereu crescânde ale întregii societăţi prin creşterea şi perfecţionarea neîn­treruptă a producţiei socialiste pe baza teh­nicii celei mai inalte". In „Manifestul Parti­dului Comunist" Marx şi Engels au arătat că burghezia, a cărei bază şi al cărei idol este proprietatea privată asupra mijloacelor de pro­ducţie, nu a lăsat între oameni *nicio altă le­­gătură decât interesul gol-goluţ, decât neîn­durătoarea „plată cu bani peşin”. Scopul producţiei capitaliste este obţinerea profitu­lui. In producţia capitalistă, armate de mi­lioane de sclavi salariaţi ai capitalului sunt condamnaţi la chinurile unei munci istovi­toare, la şomaj, mizerie, foamete şi războaie sângeroase Scopul producţiei socialiste este omul cu nevoile sale materiale şi culturale mereu cres­cânde. Pe baza desvoltării neîntrerupte a producţiei, aceste nevoi sunt satisfăcute tot mai deplin şi multilateral. Descoperirea şi fundamentarea legii econo­mice fundamentale a capitalismului contem­poran şi a legii economice fundamentale a­ so­­cialismului de către tovarăşul Stalin, este o contribuţie uriaşă la economia politica mar­­xist-leninistă. Definiţiile staliniste ale legilor economice fundamentale a capitalismului contemporan şi a socialismului înarmează clasa muncitoare şi partidele marxiste din toate ţările cu un instrument puternic de cu­noaştere a trăsăturilor fundamentale ale ca­pitalismului contemporan, arată deosebirile radicale dintre orânduirea nouă, socialistă şi orânduirea capitalistă ; ele desvălue marea superioritate a sistemului economic socialst asupra celui capitalist. ★ In caracterizarea legilor economice ale so­cialismului, se confundă adeseori două pro­bleme diferite : problema apariţiei, a originii şi existenţii legilor economice ale socialismu­lui şi problema aplicării lor. Legile economice ale socialismului iau naş­tere pe baza unor condiţii economice determi­nate şi există independent de voinţa şi con­ştiinţa oamenil­or. Dar ele pot fi aplicate nu­mai în mod conştient pe baza cunoaşterii naturii lor obi­ective, pe baza cunoaşterii lor. Legile economice ale socialismului sunt le­gile unui mod de producţie care nu ia naş­tere de la sine, spontan, ci este creiat şi se desvoltă în mod planificat, este rezultatul ac­tivităţii creatoare conştiente a masselor popu­lare. Oglindind condiţiile obiective ale exis­tenţei, viaţa materială a societăţii, necesitatea obiectivă, legile economiei politice a socia­lismului se aplică în mod conştient în inte­resul desvoltării societăţii sovietice. Desvăluind esenţa legii obiective a desvol­­tării planificate (proporţionale) a economiei naţionale şi rolul­ factorului subiectiv (juste­ţea politicii economice, a planificării). In opera de traducere în viaţă a acestei legi eco­nomice, tovarăşul Stalin arată că posibilita­tea existentă în orânduirea noastră de a se planifica just producţia nu se traduce în viaţă în mod automat. „Pentru a transforma acea­stă posibilitate in realitate trebue să studiem această lege economică, trebue să ne-o însu­şim, trebue să învăţăm s’o aplicăm in deplină cunoştinţă de cauză, trebue să alcătuim ase­menea planuri care să oglindească pe deplin cerințele acestei legi." (I. Stalin „Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S.", Ed. pentru literatură politică, pag. 10). In perioada de trecere de la capitalism la socialism ca și în socialism, rolul eco­nomic al statului socialist se schimbă în mod radical, principial, în comparaţie cu rolul statului în capitalism. Sub capitalism, în con­diţiile create de anarhia proprietăţii private, legile economice îşi croiesc drum în mod spontan, orbeşte. De aceea, funcţiunea econo­­mico-organizatorică şi cultural-educativă a organelor de stat, nu poate apare sub capi­talism, ea nu are baza materială necesară. Numai datorită modului de producţie socialist bazat pe proprietatea socială asupra mijloa­celor de producţie, care prin esenţa ei cere conducerea planificată a economiei, a apărut­­şi s-a desvoltat funcţiunea economico-organi­­zatorică şi cultural-educativă a organelor sta­tului socialist. Caracterizând cele trei laturi ale dictaturii proletariatului, tovarăşul Statin defineşte cea de a treia latură fundamentată a dictaturii proletariatului Î11 felul următor : folosirea pu­terii de către clasa muncitoare pentru con­struirea societăţii noi­ socialiste. Baza economică a socialismului este forţa determinantă faţă de suprastructura corespun­zătoare ei. Dar suprastructura,­­statul socia­list, ideile politice, noile teorii, concepţii ju­ridice şi filosofice ale societăţii etc.) nu este un simplu reflex al bazei economice. Dicta­tura proletariatului (suprastructura) a apărut ca urmare a unei necesităţi economice matu­rizate. Dar din momentul în care apare, de­vine ea însăşi o mare forţă, care ajută activ propriei baze să capete formă şi să se con­solideze. Ea ia toate măsurile pentru a ajuta noii orânduiri să birue şi să lichideze vechea bază şi vechile clase. In perioada de trecere de la capitalism la so­cialism, ca şi în socialism, a ieşit la iveală deosebit de puternic uriaşul rol conducător şi transformator al statului socialist, care, este în mâinile clasei muncitoare un instrument pentru înlăturarea totală a vechilor relaţii de producţie capitaliste şi pentru asigurarea do­minaţiei totale a noilor relaţii de producţie socialiste Capitalismul contemporan înseamnă atotpu­ternicia monopolurilor oligarhiei financiare. Economia nu se află în mâinile statului bur­ghez, ci, dimpotrivă, chiar aparatul de stat se află în subordinea monopolurilor. Statul burghez poate sprijini sau se poate opune anumitor procese economice, care se desfă­şoară în mod­ spontan, neorganizat în socie­tate, poate accelera sau încetini aceste pro­cese, dar el nu poate exercita o influenţă asupra principalelor procese ale producţiei capitaliste, în sensul planificării şi determi­nării fie şi într’o măsură neînsemnată. Concentrând în mâinile sale cele mai im­portante mijloace de producţie. Statul socia­list este cea mai mare forţă politică şi eco­nomică. Pentru prima oară în istoria omeni­rii, în societatea sovietică puterea aparţine celei mai importante forţe de producţie a societăţii — massele muncitoare, — exprimă voinţa poporului, creatorul tuturor bogăţiilor sociale. In cea de a doua fază a Statului Sovietic, în perioada trecerii treptate de la socialism la comunism, funcţiunea econom­icoo­rganizatori­­că şi cultural-educativă a statului continuă să se desvolte. Politica Partidului Comunist şi a Statului Sovietic constitue un puternic motor al des­voltării progresive a economiei socialiste. A­­ceastă politică, fiind determinată în fiecare etapă de necesităţile desvoltării obiective a so­cietăţii, devine ea însăşi acea forţă materială, fără de care este imposibilă îndeplinirea sar­cinilor economice imediate. Politica economi­că a Partidului Comunist îşi găseşte o întru­chipare materială în planurile economice care oglindesc mai mult sau mai puţin exact cerinţele legii desvoltării planificate (propor­ţional?) a economiei naţionale. Politica Partidului Comunist, a statului so­cialist, are la bază teoria ştiinţifică marxist­­leninistă. Această politică este o întruchipare vie a tezei economiei politice leninist-staliniste care arată că societatea socialistă poate cu­noaşte legile economice obiective­­şi poate în­văţa să le aplice în depl­ină cunoştinţă de cauză. In acest sens, politica — expresie con­centrată a economiei, forţă organizatoare şi conducătoare în care îşi găsesc întruchiparea necesităţile imediate ale societăţii, precum şi căile şi mijloacele de satisfacere a acestor necesităţi, — constitue baza vitală a orândui­rii sovietice. Fiind determinată de necesităţile arzătoare ale desvoltării materiale a societăţii, politica partidului şi a Statului Sovietic exercită o uriaşă influenţă asupra tuturor laturilor des­voltării bazei economice. In aceasta se ex­primă unitatea dintre economie şi politică, rolul determinant al bazei în formarea diferi­telor laturi ale politicii şi invers, uriaşa in­fluenţă a politicii asupra economiei, asupra bazei societăţii socialiste. ★ Sub conducerea Partidului Comunist atotbi­­tuitor, poporul sovietic îşi duce munca sa paşnică, constructivă. Congresul al XIX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice con­stitue un eveniment de însemnătate istorico­­mondială. „Astăzi principalele sarcini ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice — se arată in Statutul Partidului adoptat la Congresul al XIX-lea — constau in a construi societatea comunistă prin trecerea treptată de la socia­lism la comunism, în a ridica necontenit nivelul material şi cultural al societăţii, in a educa membrii societăţii în spiritul interna­ţionalismului şi al stabilirii de legături fră­ţeşti cu oamenii muncii din toate ţările, ,in a întări prin toate mijloacele apărarea activă a Patriei Sovietice împotriva acţiunilor agre­sive ale duşmanilor ei". Directivele cu privire la cel de al cincilea plan cincinal de desvoltare a U.R.S.S., adop­tate la Congresul al XIX-lea, prevăd un pro­gram grandios de construcţie economică şi culturală. îndeplinirea noului plan cincinal va constitui un mare pas înainte pe calea trecerii societăţii sovietice de la socialism la comunism. Ţara Socialismului este cuprinsă de marele patos al construcţiei. Marile construcţii ale comunismului se realizează prin­­forţa muncii socialiste. Va fi necesară încordarea forţelor, învingerea greutăţilor ce se ivesc Î1­ timpul construirii comunismului, va fi necesară o muncă intensă de educare comunistă a oame­nilor muncii pentru a înfăptui cu succes tre­cerea treptată de la socialism la comunism. Bazat pe cunoaşterea legilor construirii so­cietăţii noi, Partidul Comunist a dus popoare­le Patriei Sovietice la victoria socialismului în ţara noastră. Ştiinţa economică Teninist­­, stal­inistă este busolla sigură a poporului no­stru care înalţă măreţul edificiu al societă­ţii comuniste, a oamenilor muncii din ţările de democraţie populară care construesc, bazele economiei socialiste. Ea dă putere de orien­tare, claritatea perspectivei şi siguranţa în victorie, clasei muncitoare din ţările capita­liste, popoarelor din lumea colonială care luptă împotriva asupritorilor imperialişti, pen­tru un viitor luminos, pentru socialism, înarmat cu învăţătura atotbiruitoare a tova­răşului Staiin privitoare la condiţiile şi căile trecerii treptate de la socialism la comunism, partidul lui Lenin şi Staiin, conduce cu fer­mitate popoarele Ţării Sovietice spre un ţel luminos: comunismul.

Next