Contemporanul, ianuarie-iunie 1961 (Anul 15, nr. 1-26)
1961-01-20 / nr. 3
GH. BOTAN : Peisaj hunedorean Editarea clasicilor Cu doi ani în urmă Ministerul Invăţămîntului şi Culturii — în colaborare cu Uniunea scriitorilor — analiza în cadrul unei consfătuiri activitatea de valorificare a moştenirii literare, cu participarea cadrelor universitare, criticilor literari, precum şi a altor specialişti din domeniul istoriografiei literare. Planul trienal de editare a literaturii clasice române (alcătuit pentru perioada 1959—1961) precum şi programul de măsuri întocmit cu acest prilej stabileau criterii ştiinţifice de publicare a operelor clasice, concentrînd eforturile diferitelor edituri asupra principalelor obiective din sectorul valorificării critice a moștenirii literare. Peste 4.000.000 de exemplare din opera clasicilor romîni, editate în ultimii doi ani, stau mărturie a eforturilor depuse pentru răspîndirea comorilor literaturii noastre în ediţii dintre cele mai diferite . Tipărirea unor ediţii clasice in tiraje care variază nu de puţine ori între 50.000—100.000 exemplare şi epuizarea lor după 3—4 săptămîni de la apariţie marchează gradul de răspîndire a cărţii în cele mai largi cercuri de cititori. Numai în intervalul a doi ani s-au tipărit 260.000 exemplare din opera lui Ion Creangă, peste 280.000 din scrierile lui I. L. Caragiale şi mai bine de 500.000 exemplare din creaţia mai veche a lui Mihail Sadoveanu. Apariţia săptămînală a noii „Biblioteci pentru toţi“ — realizare demnă de laudă a Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă — asigură circulaţia permanentă a marilor creaţii literare. Este semnificativ că în ultimii doi ani s-au editat şi reeditat — în diverse colecţii — opere ale cronicarilor moldoveni şi munteni (Ureche, Neculce, Letopisețul Cantacuzinesc, Anonimul Brîncovenesc etc.), ale scriitorilor reprezentativi din secolul al XIX-lea (Grigore Alexandrescu, C. Negruzzi, A. Pann, V. Alecsandri, C. Bolliac, N. Bălcescu, Al. Russo, I. Ghica, N. Filimon, Al. I. Odobescu, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, I. L. Caragiale, I. Creangă, I. Slavici, G. Coşbuc, B. Şt. Delavrancea, Al. Macedonski) ca şi ale autorilor însemnaţi de la începutul secolului nostru (Şt. O. Iosif, P. Cerna, C. Hogaş ş.a.). Paralel cu editarea masivă a acestor scriitori au fost editate cu mai multă grijă texte importante ale literaturii dintre cele două războaie, ale lui M. Sadoveanu, T. Arghezi, L. Rebreanu, Al. Sahia, G. Ibrăileanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, G. Călinescu ş.a. Un eveniment important îl constituie terminarea ediţiei de Opere in 18 volume ale lui Mihail Sadoveanu. Se remarcă de asemenea apariţia celor două ediţii bibliofile „M. Eminescu — Poezii“ şi „Tudor Arghezi — Versuri“, cărora în curind li se vor alătura noi creaţii din tezaurul literaturii române (Coşbuc şi M. Sadoveanu). Din activitatea editorială desfăşurată în ultima vreme subliniem succesul obţinut în direcţia popularizării literaturii clasice. S-a creat astfel un fond permanent de ediţii de masă pe reţeaua de difuzare a cărţii, în stare să satisfacă cerinţele curente. In ceea ce priveşte ediţiile critice, precum şi cele de nivel mediu, rezultatele activităţii editurilor sunt din păcate sub aşteptări. Cele două volume din seria de Opere ale lui Caragiale — publicate de E.S.P.L.A. — reprezintă un efort demn de luat în consideraţie, dar izolat. Acelaşi lucru se poate spune despre Letopiseţul Cantacuzinesc (Editura Academiei) şi Anonimul Brîncovenesc (Editura Ştiinţifică). Confruntarea acestor realizări cu prevederile iniţiale ale planului de perspectivă dovedeşte că editurile (Academiei şi E.S.P.L.A.) au rămas datoare cu ediţii critice din opera lui D. Cantemir, C. Negruzzi, N. Bălcescu, V. Alecsandri, N. Filimon, M. Kogălniceanu, B. P. Haşdeu, Al. I. Odobescu, I. Creangă, I. Slavici ş.a. Considerăm că în bună parte rămînerea în urmă manifestată pe tărîmul publicării ediţiilor critice se datoreşte şi nedelimitării precise a sarcinilor între Editura Academiei R.P.R. şi E.S.P.L.A. In mod firesc, pregătirile şi publicarea ediţiilor critice revine Editurii Academiei, sarcina Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă constînd în alcătuirea unor ediţii curente — judicios selectate şi prefaţate — dar fără aparat critic. Tipărirea în tiraj de masă a ediţiilor critice de către E.S.P.L.A. este arbitrară. Risipindu-şi eforturile, redacţia de valorificare a moştenirii literare a acestei edituri a pierdut din obiectivele activităţii curente publicarea ediţiilor de popularizare şi în primul rînd a celor din colecţia „Scriitori romîni“. Parcurgînd prevederile iniţiale de apariţie constatăm că nu s-au publicat încă în Colecţia „Scriitori romîni" operele poeţilor Văcăreşti, ale lui A. Pann, I. E. Rădulescu, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. I. Odobescu, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, D. Zamfirescu ş.a. Grăbirea ritmului de publicare a ediţiilor amintite, precum şi a altora programate în planul de perspectivă, este o îndatorire de prim ordin a redacţiilor de valorificare a moştenirii literare. O multiplicare a eforturilor se face simţită şi pe linia popularizării literaturii clasice române în limbile naţionalităţilor conlocuitoare. Tipărirea recentă în limba maghiară a unor selecţii reprezentative din operele lui I. L. Caragiale (3 volume) şi L. Rebreanu — într-o frumoasă prezentare artistico-grafică reprezintă o realizare promiţătoare. Acurateţea textelor editate, precum şi nivelul ştiinţific ridicat al comentariului critic sunt trăsături caracteristice ce nu de puţine ori pot fi atribuite ediţiilor publicate. Este de remarcat că editorii apelează în cele mai multe cazuri la textele de bază confruntate — cînd este cazul — cu manuscrisul original. In acest sens pot fi amintite ediţia Bălcescu (îngrijitor A. Rusu), unde s-a mers la manuscris (în cazul lucrării Romînii sub Mihai Voevod Viteazul). Chiar şi o ediţie de popularizare ca aceea a prozei lui Vasile Alecsandri (îngrijitor G. C. Nicolescu) stabileşte un text mai corect decît cele anterioare. Şi exemplele s-ar putea înmulţi. Uneori însă editorii exagerează făcînd excese filologice inutile pe marginea unor texte aproape contemporane. Prefeţele şi studiile introductive beneficiază de cercetările anterioare, aducînd date, observaţii şi puncte de vedere inedite, menite a oferi o interpretare ştiinţifică multilaterală. Remarcăm în acest sens prefeţele semnate de G. Ivaşcu (N. Filimon: Ciocoii vechi şi noi), Paul Georgescu (M. Sadoveanu : Baltagul), C. Ciopraga (V. Alecsandri : Proză), M. Gafiţa (Cezar Petrescu: întunecare), Ov. S. Crohmălniceanu (L. Rebreanu : Opere alese), Al. Piru (Creangă: Amintiri, Poveşti, Povestiri), D. Micu (Gala Galaction : Opere alese), G. Munteanu (B. P. Hasdeu : Pagini alese), Al. Săndulescu (G. Topîrceanu: Opere alese) ş.a. Se simte nevoia însă ca prefaţatorii ediţiilor de popularizare (în special „Biblioteca pentru toţi" şi „Bibliotecă şcolarului“) să contribuie la explicarea mai amplă a scriitorilor prezentaţi, stabilind cu mai multă precizie specificul fiecărui creator şi locul lui în literatura romînă. Reprofilarea „Bibliotecii şcolarului“ a apropiat colecţia de nevoile învăţămîntului. Se aşteaptă însă ca scurtele prefeţe să aibă in vedere — într-o măsură mai mare *— cerinţele programei analitice. Acelaşi lucru e de spus despre sumarul ediţiilor, care, de la o vreme, depăşeşte cadrul necesar, iar aceasta duce la paralelisme inutile cu sumarele altor colecţii („Scriitori Romîni“, „Biblioteca pentru toţi"). Concentrînd în jurul lor cele mai bune cadre din domeniul istoriografiei literare şi urmărind cu mai multă grijă realizarea ediţiilor angajate în planurile de apariţie, editurile vor putea îmbogăţi realizările actuale din sectorul valorificării moştenirii literare. N. Gheran Adevărul nu poate fi excomunicat MIU S-AU STINS încă ecourile la scandalului Peyrefitte, încă ea nu s-a terminat campania furibundă lansată împotriva autorilor filmului La dolce vita, și iată că oficiosul Vaticanului Osservatore Romano a aruncat din nou in aceste zile anatema sa veninoasă, de data aceasta asupra lui Alberto Moravia, Luchino Visconti, Mauro Bolognini, Pier Paolo Pasolini, Italo Calvino — cu toţii figuri proeminente ale culturii italiene contemporane. Prima victimă este romancierul progresist Pier Paolo Pasolini, autorul romanului atît de mult discutat în aceste zile Una vita violenta, o cronică amară şi sinceră a periferiei romane, care a întrunit elogiile unanime ale criticii italiene, cu excepţia Vaticanului, care prescrie fără drept de apel această operă realistă şi anticlericală, autorul fiind taxat cu epitetul de antinaţional. Alături de Alberto Moravia, romancierul Pasolini este autorul scenariului filmului O zi apăsătoare, povestea unui tînăr şomer care bate la toate uşile în Roma şi nu găseşte de lucru; se găsesc în schimb zeci de indivizi care mai de care mai veroşi şi amorali, care caută să-l corupă şi să-l atragă în afaceri necinstite. Filmul n-a fost pe placul cenzurii eclesiastice şi a fost decretat ca amoral pentru toţi catolicii devotaţi. Anatema nu a rămas numai pe hîrtie , autorităţile italiene au sechestrat filmul şi au dispus anchetarea autorilor săi. Şi cum aceşti autori sunt aceiaşi vechi denunţători ai racilelor capitalismului, anatema e de data aceasta completă. Urmărind mai mult o discreditare morală în faţa publicului, Osservatore Romano a anunţat în prima pagină, zilele trecute, că Alberto Moravia, Mauro Bolognini, Pier Paolo Pasolini au fost excomunicaţi de Vatican fără drept de apel. Numai că adevărul nu poate fi excomunicat printr-o ordonanţă papală. C. G. EUSEBIU CAMILAR: Povestiri eroice (Editura tineretului) . PE DREPT cuvînt intitulate Povestiri eroice, cele şapte capitole din zbuciumata istorie a poporului nostru constituie o realizată romanţare a unora din răsunătoarele fapte de arme săvîrşite pentru apărarea acestui pămînt. Infăţişînd tabloul vast şi cutremurător al unor bătălii impuse strămoşilor noştri, saupuse la cale de ei ca să scuture jugul robiei, autorul nu se mulţumeşte să se ţină doar după liniile mari ale istoriei, ci se opreşte din cînd în cînd la amănuntul ce dă în vileag conştiinţa celor mulţi şi inimile unui întreg popor, ale căror zvîcniri aveau să prefigureze, prin ceaţa evenimentelor trecute, ceva din împlinirea năzuinţelor de azi. In toate aceste povestiri se zbuciumă un suflu de umanitate care face ca o mare diversitate de fapte să se strîngă într-o semnificaţie omogenă : lupta milenară a oamenilor pentru dreptate. Această trăsătură, prezentă de la cel dinţii pînă la cel din urmă capitol (De la Idantirsus la Decebal, Mircea, Ioan de Hunedoara, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Doja şi Iori Vodă), este mult mai vizibilă în cea din urmă povestire despre faptele de arme ale lui Ion Vodă. Astfel de lucrări, scrise cu măiestrie, contribuie realmente la educarea în spirit patriotic a tineretului nostru.glez de spiona)intr-o afacere complicată. Este nehotărită, presat fiind de faliment şi de grijile creşterii fiicei sale Ming, Wormold primeşte propunerea de a fi agent secret, dar, aflind de misiunile ce le avea de îndeplinit, urmează sfatul prietenului său, doctorul Hasselbacher, şi inventează toate rapoartele pe care le trimite prin cod cifrat. Acestea produc derută la Londra şi chiar în alte reţele de spionaj. In plasa acestui hăţiş îşi pierd însă viaţa oameni nevinovaţi, între care şi prietenul Hasselbacher. Pînă la urmă, Wormold mărturiseşte că datele furnizate de el sunt fictive, e chemat la Londra şi, pentru a nu divulga secrete, e decorat şi introdus intr-o slujbă obişnuită. De-a lungul acestei experienţe, descrise ironic, în genul lui Dickens sau Fielding, eroul principal învaţă citeva lucruri: că viaţa nu e un simplu joc, că realitatea nu trebuie privită cu indiferenţă, că „războiul total" nu aduce nimic bun. Notaţii realiste cu privire la starea grea a maselor in Cuba sub dominaţia dictatorului Balista, despre lupta „rebelilor" din provincia Oriente, despre maşinaţiile diversioniste ale imperialiştilor, fac cartea. In ciuda faptului că vorbeşte despre realităţi cubaneze trecute, deosebit de actuală. ALEXANDRU BĂLĂCI: Noi studii italiene (E.S.P. A.) ÎN POSTFAŢA acestui al doilea volum de studii asupra literaturii italiene, Alexandru Bălăci subliniază dificultatea cercetării ştiinţifice de a anula critica şi istoriografia burgheză intr-un domeniu in care optica punctului de vedere marxist a operat în general încă puţin. De aceea, investigaţiile şi judecăţile de valoare ale autorului fac, sub acest raport, nu odată operă de efectiv pionierat, sporind meritul unor strădanii fructuoase. Cercetarea cuprinde aproape un mileniu de literatură italiană, cititorul aflind aici studii sau articole despre şcoala siciliană a secolului XII, despre poezia lui Francesco d’Assisi, Luigi Puici, Ariosto, Machiavelli, Tasso, Galilei, Giordano Bruno, Goldoni, Leopardi, Manzoni etc. şi chiar despre unele probleme ale romanului actual italian. Fireşte, abordind un timp de cercetare atît de imens, Al. Bălăci nu-şi propune, in general, să dea ample studii analitice, ci, de cele mai multe ori, sugestive şi informate medalioane sintetice asupra unui scriitor sau curent literar. Ceea ce trebuie relevat ca deosebit in volumul lui Al. Bălăci e efortul interpretării creatoare, originale a unor texte notorii care au căpătat de-a lungul veacurilor interpretări din partea istoriografiei burgheze. In acest sens, considerarea lui Leopardi nu drept poet al durerii şi al pesimismului universal, ci ca un poet al tinereţii, revoltat împotriva destinului, însetat de viaţă, protagonist liric al solidarităţii umane, sau interpretarea celebrului ciclu al lui Jacopone Matei die nu ca poezie mistică-religioasă, ci ca o patetică expresie a sentimentului matern, sunt pe deplin edificatoare. Era de dorit însă ca prezentarea condiţiilor social-istorice cu care se deschide mai fiecare studiu sau articol să nu fi fost ruptă — parcă detaşabilă — de context, ci incorporată efectiv, ca element activ, aici în operaţia analitică, aşa cum de altfel se întîmplă uneori. In cazul studiilor despre Leopardi şi Manzoni. ARNOLD ZWEIG: Şcoala Verdunului (E.S.P.L.A.) 1 ARNOLD Zweig a încercat să IS meargă mai departe decit Refl marque in sesizarea implicaţiilor sociale ale primului război mondial. In ciclul său de romane, avlnd drept fundal anii primului război mondial, el a optat pentru formula „romanului de formaţie" (Bildungsroman). Werner Berlin, unul din personajele predilecte ale romancierului, este adus în acest roman pînă la porţile Verdunului. Furat de zgomotoasa agitaţie a şovinismului patriotard şi a militarismului cotropitor, Berlin, tînăr intelectual burghez, pleacă voluntar pe front ca să trăiască in glorie „Marele Ev“. Concepţiile sale idealiste aveau nevoie de un suport. Dar uriaşa încleştare de forţe în care nenumărate valori piereau, nu i-a putut oferi lui Berlin suportul mult aşteptat. Realitatea era aspră şi dureroasă iar concepţile lui Berlin mureau in gropile adinei ale războiului. Tînărul scriitor va începe să privească cu mai multă atenţie în jur, să-şi deschidă inima în faţa oamenilor simpli ca Lebehde sau Paht, apreciindu-le eroismul, sănătatea morală, solidaritatea, atît de opuse mîrşăviei castei ofiţereşti. Dezgustul primar in faţa forţei brutale dezlănţuite se va transforma treptat în convingeri: „...dacă se smulge unui om, unei întregi generaţii, dreptul la viaţă... trebuie să folosim toate mijloacele pentru a ne împotrivi unor asemenea acţiuni, să luptăm contra lor". Werner Berlin s-a reîntors din viitoarea războiului cu rănile cicatrizate la Şcoala Verdunului. Romanul Şcoala Verdunului, apar finind unuia dintre cei mai mari scriitor germani contemporani, este actual prin semnificaţia sa majoră. Lector GRAHAM GREENE: Omul nostru din Havana, (E.S.P.L.A.) Jt PARENT avem in faţă un ro. Msman de aventuri, cu agenţi tm secreţi, cifruri, pistoale, cîteva crime etc., dar. In fond, răzbate din el o preocupare foarte serioasă, anume că, departe de a fi un joc, viaţa contemporană cere oamenilor atitudini precise. Micul negustor englez Wormold, deţinător al unei firme de aspiratoare de praf din Havana, este antrenat de serviciul en Mură IN EDITURA ACADEMIEI R. P. ROMÍNE A PERPESSICIUS a predat editurii o parte din manuscrisul volumului al VI-lea din opera lui Eminescu. In cuprins : poeme originale de inspiraţie populară, colecţia de lirică populară, caietul anonim şi dicţionarul de rime, precum şi note, variante, glosar, facsimile. SERIA operelor lui Bălcescu începe cu publicarea volumului al IV-lea, care conţine 182 documente din epoca 1843—1852, în bună parte inedite. Documentele (scrisori particulare, memorii şi adrese oficiale) aduc, pe lingă informaţiile de ordin istoric, date certe asupra activităţii mai puţin cunoscute a lui Bălcescu. (Aportul său la evenimentele din 1849 din Ardeal, perioada şederii în Italia etc).|||| VOLUMUL Documente inedite '"| din viaţa lui Eminescu, care a intrat sub tipar, este semnat de Augustin Z. N. Pop. Cartea conţine material documentar ilustrativ inedit SUB îngrijirea lui P. P. Panaitescu se tipăreşte Liturghierul lui Macarie, lucrare a Bibliotecii Academiei R.P.R., de mare necesitate pentru specialişti. IN colecţia Scriitori greci şi latini apare Saturnalia de Macrobius. Traducerea, studiul introductiv şi adnotările aparţin lui Gheorghe Tohăneanu. PINA la sfirşitul lui ianuarie va apărea în librării volumul al II-lea din Istoria limbii române de de acad. prof. Al. Rosetti. REZULTATELE primului sondaj efectuat de specialiştii noştri asupra ariilor de circulaţie ale unor denumiri de noţiuni sociale curente vor figura în volumul al III-lea al Atlasului lingvistic român de sub redacţia acad. prof. Emil Petrovici. In vederea unei ediţii imbunătăţite a Gramaticii limbii române, va apărea volumul al III-lea al culegerii Studii de gramatică, se aduc aici observaţii critice şi completări primei ediţii a gramaticii Academiei. UN colectiv de cercetători ai Institutului de lingvistică pregăteşte apariţia Dicţionarului germanromîn în ediţie academică. SIMPLE CITATE... Mi-e dragă iarna mai ales / Cînd suflă crivăţul mai des / (...) In fine, am şi un motiv strict personal şi decisiv: / anume iarna nu mă mişc din casă/ sezonul ăsta îl ador/ Stau la birou şi scriu umor"... (Mircea Codrescu, „Mi-e dragă iarna", Urzica, nr. 22). „Tovarăşi, am fost la Bicaz / înţelegeţi ? In mîinile acestea/ Am ridicat o clipă Bistriţa/ Şi m-am privit în ea ca-ntr-o oglindă“... (Eugenia Grosu, ,,La Bicaz", Viaţa studenţească, 25. XI. a.c.) „Iar celor care se ocupă cu umorul, / Propun să se îmbrace caraghios, / Ca prin metoda asta cititorul / Să se amuze copios". (V. D. Popa, „De băgat pe mine că", Magazinul, nr. 171). Nichita Stănescu. SENSUL IUBIRII PRIMELE IUBIRI ale lui Labiş, dăruite socialismului, se leagă de experienţa unei copilării lipsite de seninătate. Tot din experienţa unei copilării strivite, dureroase şi ea, petrecute în cadrul citadin, al „burgului pătat de zvastici“, se inspiră noua iubire a lui Nichita Stănescu. Sensul ei, organic legat de idealurile socialismului, ni-i comunică volumul de versuri recent apărut. Entuziasmul cu care critica a primit acest volum (să semnalăm numai ampla cronică a lui Paul Georgescu, în Gazeta literară) dovedește faptul, incontestabil, că ne aflăm în faţa unui talent autentic, cu o viziune artistică dacă nu închegată, fixată totuşi prin cîteva coordonate specifice. în formarea acestei viziuni intră, ca şi la Labiş, experienţa netrăitei minuni a copilăriei şi cîntecul de izbîndă al adolescenţei descătuşate de revoluţia socialistă. Despre război şi despre copilărie s-a scris la noi destul de mult, întreaga generaţie tînără de poeţi reconstituie imaginile anilor înecaţi în sînge şi flăcări. Am citat mai înainte numele lui Labiş, care a deschis un drum în această direcţie. Cezar Baltag şi Ilie Constantin pornesc tot de aici. Sensibilitatea lui Nichita Stănescu dă acestor imagini de viaţă — mai mult sau mai puţin comune — o viziune proprie şi adîncime lirică. Cu excepţia unui singur poem (Mister de băieţi)* străbătut de o suavă duioşie (Paul Georgescu numeşte această imagine senină a copilăriei — clasică), versurile despre copilărie ale lui Nichita Stănescu se caracterizează printr-un sentiment de dureroasă crispaţie, accentuată de o luciditate prematură. Făptura propriei copilării îi apare adolescentului timidă şi străvezie, tragic de însingurată, urcînd cu mîinile şi cu genunchii / ruinele nopţii pe muchii, într-o imagine globală, toţi aceşti ani tulburi, fără basme, cu mişcări haotice de lucruri (şi universuri), se proiectează într-o noapte rece şi nesfîrşită în care conştiinţa, ca o placă sensibilă, înregistrează „ritmuri de cizme pe şiră". Se conturează, în acest chip, în poezia lui Nichita Stănescu un sentiment complex de suferinţă şi suavitate, nutrit din dureroasa experienţă a copilăriei strivite de război. Adecvate acestui conţinut afectiv, expresiile sînt de o mare plasticitate, în stare să sugereze o atmosferă ceţoasă, cu scurte pîlpîiri de lumină. Expresiile au — am spus — plasticitate — şi nu pitoresc. Observaţia trebuie reţinută, pentru că la un poet tînăr cu uşurinţă în invenţia metaforelor, pericolul imagismului dezordonat, parazitar, este mare. In comparaţie cu altele, poemele despre copilărie se caracterizează printr-o sobrietate impusă şi de un anume fior tragic (depăşit în perspectiva din care sunt memorate faptele), care reclamă o reţinere în notaţiile imagiste, tocmai pentru a nu dispersa ideea de bază. Din această viziune decurge, în mod firesc, oroarea poetului faţă de război şi faţă de fascism. Un număr de poeme sunt, de aceea, orientate spre pamflet. Ele sunt scrise într-un ritm precipitat şi într-un limbaj poetic mai dur, şi marchează înscrierea tînărului poet (cel puţin prin acest aspect) pe una dintre coordonatele lirismului arghezian. Dans pe tobe şi Lui Wotan sînt concepute în maniera blestemului arghezian, tînărului poet lipsindu-i, însă, viziunea de dezagregare a universului. Wotan, zeul fasciştilor, zdrenţuit, a ajuns un ciot de Dumnezeu şi de fiecare stea atîrnă un ştreang menit să gîtuie acest idol al brutalităţii. Imaginea piscului fulgerat, ca şi un anume ton pedepsitor al poemelor, îl aşează pe Nichita Stănescu printre romantici. Imaginea romantică nu este izolată în poezia lui; ea ţine de structura întregului său lirism, orientat spre asociaţii rapide (încorporînd şi şi elemente astrale). Poetul vădeşte, pe de altă parte, preferinţă pentru imaginile absconse ca şi pentru gesturile poetice extreme. Cineva vorbea despre siguranță, seninătate în poezia lui Nichita Stănescu. Aceasta poate fi sugerată de certitudinea filozofică, de echilibrul său ideologic. Sufletul său, este, însă, vibrant, imaginile sînt, de asemenea, dinamice. In poezia lui Nichita Stănescu, gestul (intens cultivat), proiectînd un simbol, acoperă de regulă o idee poetică. în legătură cu aceasta, e prezentă mereu imaginea jocului: Joc de unu. Mister de băieţi, Joc de seară... Uneori însă înscenarea este gratuită, spectaculoasă, ca în Somnul stadionului, unde nu remarcăm finalitate lirică. Zborul, arcuirea spre înalt, imagini frecvente în poemele din Sensul iubirii, trebuie puse în legătură cu aceeaşi viziune dinamică, tinerească. Un poem îl prezintă pe poet galopînd în întîmpinarea răsăritului — mareea luminilor. Imaginea adolescenţei impetuoase, vizibilă şi în poemele de tinereţe ale lui Eminescu, implică la tînărul omul un sentiment de plinătate, de vitalitate descătuşată. Explozia de lumină clatină muchiile surde şi grave, alungind vestigiile întunericului. Simbolul este mai larg: Sufletul meu îl întîmpină, are! / Calul meu saltă pe două potcoave. / Coama mea blondă arde în vînt. Alt poem, din aceeaşi atmosferă, readuce imaginea binecunoscută a cavalcadei romantice, cu o materializare de imagini în genul liricii lui Zaharia Stancu: Eu voi încăleca / pe-un armăsar alb / şi-mi voi agăţa ploile, / cercel sunător la ureche, / să mă auzi cind trec. In acelaşi sens sunt orientate şi poemele erotice — de o mare prospeţime. înainte de a încheia aceste scurte însemnări despre volumul Sensul iubirii am vrea să ne oprim asupra a două poeme, reprezentative, după noi, pentru substanţa lirismului lui Nichita Stănescu: O viziune a păcii şi Nu vă jucaţi cu pacea. Despre primul poem citat s-a discutat de mai multe ori, subliniindu-se capacitatea poetului de a face sensibilă o idee oarecum abstractă. El socoteşte pacea a fi o intuiţie a pămîntului fecund, una din multele lui minuni, o grădină suspendată, de care îl leagă dragostea ochiului pentru ochiul lui geamăn, / (...) dragostea mîinilor pentru cealaltă mînă, / (...) dragostea gîndurilor / pentru cuvintele în care se scufundă întocmai... Războinicul, cucerit de aceste elementare adevăruri, îşi leapădă liniştit scutul şi suliţa, şi sandalele cu tălpi de plumb pentru a nu strivi iarba. Eliberat de povara armurii, împodobit cu mari aripi de vultur, dă ocol stîncilor, în amurguri pe muchile stîncilor mă ridic, ori pe spirala de cuarţ a coloanei tale, pentru a avea perspectiva liniştită şi fecundă a păcii. Prin contrast, poemul de avertisment Nu vă jucaţi cu pacea înfăţişează o viziune a morţii. Geniul distrugerii are (ca şi în viziunea fabuloasă a basmului) un imens cap pergamentos, lăţit peste lună, din urechi îi zboară stoluri de corbi violeţi care se îndreaptă spre cîmpurile cu cadavre. Poetul urmăreşte apoi, într-o manieră prozodică (crispată) asemănătoare celei din poemul lui Eugen Jebeleanu (Surîsul Hiroşimei), viziunea de apocalips a dezagregării atomice; oraşul a rămas o groapă verzuie, soarele a pierit în cer, singură lumina a rămas destrămată ca nişte vergele de sticlă scoţînd sunete ciudate. Trunchiuri de oameni şi arbori, oraşe s-au transformat într-o pulbere. Lima pare ba un şarpe descolăcit / cu coada-n nadir, cu limba-n zenit, / ba o spărtură ce suge în ea / copacii şi grădini şi stea după stea. După cum pentru poeţii revoluţiei de la 1848, libertatea era întruchipată printr-o femeie tînără, iubită, pentru Nichita Stănescu — pacea este o logodnică pe care trebuie s-o apere de acei care vor să pregătească moartea universului. Deşi insuficient ordonat, poemul conturează prin imagini vizionare priveliştea funestă a morţii, sensul lui politic este clar. Poetul are predilecţi© nu numai pentru gestul suplu, ci şi pentru proiecţiile vizionare, cosmice. Sensul iubirii atestă, în primul rînd, un poet al copilăriei ultragiate de război. Nota de suavitate şi suferinţă, proprie acestui lirism — comună şi altor poeţi din generaţia tînără — este nouă, imperceptibilă la poeţii mai vechi. Ea constituie o primă dimensiune a liricii unei generaţii. După Labiş, Nichita Stănescu tinde să devină poetul ei cel mai reprezentativ. Dar pentru a ajunge aici el trebuie să lupte cu propria lui facilitate, cu uşurinţa de a îmbina metaforele şi a le distribuidezordonat, abundent, pînă la suprimarea sentimentului (cu inevitabila consecinţă a obscurizării). Cordiala critică făcută în acest sens de comentatorii poeziei sale (Nina Cassian şi Paul Georgescu, de pildă) mi se pare îndreptăţită. Sunt semne sigure că drumul poetului merge spre maturizare, spre clarificarea expresiei, spre o lirică de viziune şi de idei, şi nu (cum dovedeau unele poeme de început) spre Versurile Sibilinice, de un pitoresc derutant. Imagini insuficient asimilate ideii poetice pot fi, evident, depistate și în volumul recent. Este abuzivă, de exemplu, imaginea tobelor de piatră, după cum, încurajată, ar deveni manieristă imaginea ochilor în care încap, pe rînd sau deodată, luna şi stelele şi soarele, sau aceea a luminii tărcate, a dungilor de lumină şi de umbre pentru care poetul are o adevărată pasiune. Nu aş insista asupra acestor incongruităţi (fireşti la un talent în formare), dacă nu aş adăuga, deîndată, că Sensul iubirii aduce în lirica noastră realist-socialistă un poet de o incontestabilă originalitate și profunzime. Eugen Simion NICHITA (HRISTEA) STĂNESCU născut la 31 martie 1933 la Ploieşti. După absolvirea Şcolii medii ,,I. L. Caragiale“ din Ploieşti, a urmat cursurile Facultăţii de filologie din Bucureşti. A debutat în Tribuna (1957). A colaborat la: Gazeta literară, Viaţa romînească, Steaua, Contemporanul, Scînteia tineretului etc. A publicat volumul Sensul iubirii (1960). BIBLIOGRAF® Af. SADOVEANU: Povestiri de război. Ed. tineretului, 116 pag., 2,75 lei broşat, 6,75 lei cartonat. Al. SADOVEANU: Dumbrava minunată (ilustraţii de Roni Noel). Ed. tineretului, 44 pag., 4,50 lei. G. CĂLINESCU: Enigma Otiliei, ediţia a V-a. (prefaţă de Ov. S. Crohmălniceanu). E.S.P.L.A. („Biblioteca pentru toți" nr. 53—54) vol. 1, 356 pag., vol. II 360 pag., 10 lei. Al. BENIUC: Cintecele inimii — versuri. Ed. tineretului. ISO pag., 8,35 lei broşat, 10,90 lei cartonat, 13,50 lei pergamoid.