Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)
1962-09-14 / nr. 37
Acad. N. Semionov: • Principala problemă: materia superior organizată • Către sfîrșitul veacului, trei noi izvoare de energie • Luna — o centrală electrică • Viața în secolul XXI. TRĂSĂTURĂ caracteristică a secolului nostru o constituie pătrunderea în structura intimă a materiei, elucidarea cauzelor interne ale fenomenelor observate. Cunoscând aceste cauze putem determina materia să capete însuşiri noi, necesare nouă. In prezent, două direcţii în ştiinţă se află în stadiul pătrunderii în structura intimă a materiei. Prima este teoria particulelor elementare — în fizică —, teorie care va duce, probabil, la descoperirea unor noi legi generale ale universului. Cea de a doua se referă la structura și comportamentul materiei superior organizate din biologie și chimie. Acum 10—15 ani a pătruns în biologie — cu o întîrziere de jumătate de secol — revoluţia ce a început în fizică şi, parţial, în chimie la începutul secolului XX. Biologii au început să pătrundă în intimitatea fenomenelor fizico-chimice ale vieţii. In decursul ultimilor 15 ani au fost obţinute rezultate extrem de interesante, ritmul lucrărilor accelerîndu-se neîncetat. Ca și în perioada studierii structurii atomului, aceste realizări extrem de importante nu au încă, — și poate că un timp vor continua să nu aibă — un mare efect practic. Dar nu poate exista nici o îndoială că, mai devreme sau mai tîrziu, ele vor duce la transformări radicale în medicină şi, parţial, în agricultură. De pildă, problema vindecării cancerului şi cea a noilor căi de dirijare a eredităţii pot fi soluţionate doar prin elucidarea de către biologi a mecanismului proceselor fizico-chimice ale vieţii. Sunt convins că pe baza dezvoltării acestor cercetări va avea loc o revoluţie şi în chimie. Aplicînd aceste principii la materia inertă, se vor putea crea catalizatori de mare putere, tipuri de maşini cu totul noi care, asemenea muşchilor, vor transforma, cu mare randament, energia chimică în energie mecanică. Iată de ce cred că problema materiei superior organizate va constitui una dintre principalele preocupări ale ştiinţei în viitoarele decenii. Dezvoltarea ştiinţei şi r a tehnicii deschide perspective foarte largi în faţa omenirii. Să luăm, de pildă, problema energeticii viitorului. Nivelul electrificării are o însemnătate hotărîtoare pentru gradul de dezvoltare a industriei, agriculturii, pentru nivelul de trai al oamenilor. Dacă în orice colț al pămîntului vom putea pune energia electrică în slujba omului, vom spori la infinit bunăstarea societăţii „ . Acum, în lume, fiecărui om i revine în medie 0,1 kw. Din pricina nivelului actual al electrificării, muncile fizice grele sunt inevitabile, îndeosebi în ţările economiceşte slab dezvoltate. Fără îndoială că resursele naturale permit creşterea de cîteva ori a acestei cifre. Un exemplu în acest sens este Uniunea Sovietică : în 145 de ani de existenţă, ea şi-a mărit de 150 de ori producţia de energie electrică. Cu toate acestea, rezervele actuale de energie, mai ales de energie electrică, de cărbune, petrol, zăcăminte de uraniu şi toriu nu sunt veşnice. Deşi sunt uriaşe, ele sunt totuşi limitate ; treptat, vor fi epuizate. în plus, extracţia de cărbune, uraniu şi toriu, în ciuda automatizării maxime, este legata de condiţii de muncă foarte grele. Iată de ce se pune problema unor surse de energie mai puternice, inepuizabile, a căror exploatare practică să fie relativ uşoară. Omenirea ar avea perspective cu desăvîrşire noi dacă s-ar putea înfăptui reacţia termonucleară dirijată. Energia termonucleară va putea fi, probabil, transformată în energie electrică fără utilizarea turbinelor şi cazanelor cu aburi. Este adevărat că vor fi necesare centrale de o mare putere de concentrare. Oricît ar părea de ciudat, o limită a capacităţii generale a centralelor electrice există. Ea este determinată de supraîncălzirea scoarţei pămîntului şi a atmosferei din pricina căldurii produse de reacţiile termonucleare. Motiv pentru care nu cred că am putea obţine, de pildă, o energie termonucleară superioară celor 5—10 la sută din energia solară acumulată de pămînt şi atmosferă. Dar şi asta e imens. Va fi posibil să mărim de zeci de ori cantitatea de energie electrică şi termică în comparaţie cu nivelu .1 actual, să economisim uriaşe rezerve de cărbune, turbă, petrol, gaz. Perspective uriaşe se vor deschide în faţa omenirii dacă vom izbuti să transformăm energia solară în energie electrică cu un randament suficient de mare. Este al doilea izvor potenţial de energie, izvor veşnic, care nu trebuie extras şi nu necesită combustibil. Al treilea izvor de energie este căldura subterană a straturilor magmatice ale pămîntului. Aşadar, pe lîngă cărbune, petrol, uraniu şi toriu există izvoare de energie mult mai puternice, cu ajutorul cărora putem satisface total nevoile mereu crescînde de energie electrică ale omenirii. Proprietatea formidabilă a acestor izvoare este inepuizabilitatea lor practică. Presupun că spre sfîrșitul veacului nostru, toate cele trei izvoare de energie vor fi date în exploatare. Se vor proiecta şi construi primele centrale electrice termonucleare, solare şi subterane. Energia electrică va fi accesibilă omului în orice loc şi în cantitatea dorită. Atunci vom putea spori, în 100 de ani, de 10 000 de ori producţia energetică în U.R.S.S., chiar dacă ritmul de creştere va fi cel de azi. Dar pentru electrificarea totală a industriei, agriculturii, transportului nu e nevoie de o asemenea creştere. Dispunînd de o cantitate uriaşă de energie electrică, omenirea va putea rezolva alte sarcini mult mai grandioase. Un exemplu, dirijarea climatului pe pămînt. Cînd vom putea regla temperatura şi ploaia, întregul pămînt se va transforma într-o imensă grădină înfloritoare. Odată cu începutul strălucit al cuceririi Cosmosului, vom putea aborda şi o altă problemă : a rolului energiei termonucleare în cucerirea, pentru viaţa oamenilor, a planetelor sistemului solar, în primul rînd a planetei Marte. După cum se ştie, pe planeta Marte există atmosferă, dar mult mai rarefiată decît cea de pe Pămînt şi, ceea ce este important, conţinînd o cantitate infimă de oxigen. Pe Marte există, pesemne, apă, deşi în cantităţi foarte mici.EALIZAREA unei atmos- f- fere şi a unei clime favorabile existenţei omeneşti pe această planetă presupune, înainte de toate, necesitatea de a putea obţine cîteva sute de trilioane tone de oxigen. Calculul demonstrează că dacă vom construi în Marte un mare număr de centrale electrice termonucleare, care să dea de zece mii de ori mai multă energie electrică decît se produce astăzi pe Pămînt, și dacă această energie va fi folosită pentru electroliza apei, atunci s-ar putea acumula cantitatea necesară de oxigen în decursul a cîtorva decenii. îmi voi permite să anticipez în legătură cu posibilitatea folosirii Lunei în domeniul energeticii. Suprafața Lunei este de 16 ori mai mică decît cea a Pămîntului. Din cauza lipsei de atmosferă, pe unitatea de suprafaţă a Lunei cad de trei ori mai multe radiaţii solare decît pe Pămînt. Dacă am putea acoperi toată suprafaţa Lunei cu fotoelemente pe bază de semiconductor, avînd un înalt randament de transformare a energiei radiante în energie electrică, şi dacă vom găsi mijloacele de a transmite această energie pe Pămînt, atunci Luna ar putea deveni, în viitor, o centrală electrică a Pămîntului avînd o putere de cîteva zeci de trilioane de kw. Luna poate deveni, de asemenea, locul de amplasare al centralelor atomice și termonucleare, evitîndu-se în acest fel „infectarea“ cu deşeuri radioactive a atmosferei terestre. ^^DATĂ cu trecerea la folosirea energiei termonucleare, a celei solare şi a căldurii interne a Pămîntului se vor transforma radical industria, agricultura şi însăşi viaţa, în chimia anorganică, în metalurgie, în industria materialelor de construcţie vor fi folosite în principal reacţiile la temperaturi foarte înalte şi descărcări prin arc. Se va dezvolta enorm aplicarea electrolizei. Ca surse ale temperaturilor înalte vor fi folosite ori cuptoarele electrice, ori căldura gazelor degajate prin reacţii termonucleare, care au temperaturi de cîteva mii de grade. Toate elementele tabelului lui Mendeleev vor putea fi obţinute sau pe calea electrolizei, sau prin descompunerea mineralelor sub acţiunea temperaturilor înalte. însăşi noţiunea de „minereu“ se va schimba, deoarece vor putea fi folosite orice combinări de elemente , printre ele, şi acelea care nu puteau fi utilizate înainte din cauza inerţiei lor chimice. Existenţa energiei electrice ieftine va permite obţinerea unor cantităţi nelimitate de materiale, simplificarea metodelor de producere a acestor materiale şi, în acelaşi timp, lărgirea resurselor naturale. Toate rezervele de gaze şi ţiţei le vom putea dirija spre sinteza organică, pentru a obţine cantităţi mari de materiale polimere. Agricultura, industria alimentară vor fi în întregime electrificate şi automatizate. Se va simplifica foarte mult şi se va lărgi considerabil producţia de îngrăşăminte. De exemplu, îngrăşămintele azotoase vor putea fi obţinute pe calea sintezei oxidului de azot din aer. Irigarea raioanelor secetoase, folosirea unor pelicule din masă plastică pentru menţinerea umidităţii pămîntului, încălzirea solului în regiunile nordice prin folosirea unor sere imense cu iluminare artificială vor permite obţinerea, în toate regiunile, a unor recolte mari şi, în unele cazuri, chiar a două recolte pe an. Resursele gigantice de energie electrică vor permite desalinizarea apei din mări şi lacuri sărate. Avînd un surplus de energie electrică ieftină, se va putea trece la încălzitul electric şi la condiţionarea aerului în toate locuinţele. Automatizarea totală va duce la reducerea zilei de lucru pînă la 3—4 ore. Restul timpului oamenii îl vor consacra preocupărilor lor favorite: sport, artă amatoare, creaţie artistică şi literară, mai cu seamă creaţie ştiinţifică şi tehnică în minunate laboratoare, care vor deveni centre de dezvoltare în masă a ştiinţei. Aşa îmi imaginez viaţa în secolul XXI — secolul electrificării totale. Iată moştenirea pe care o putem lăsa copiilor noştri, nepoţilor şi strănepoţilor, invers. Odată cu utilizarea mai raţională, mai economică a energiei, productivitatea ei creşte de cîteva ori. Cred că şi în viitor nu vom putea renunţa în întregime la instalaţiile energetice actuale. Cu cît vom folosi mai puţin energia atomică, cu atît vor fi mai puţine pericole : deşeurile radioactive nu trebuie să ameninţe sănătatea oamenilor. Trăim într-o epocă de transformări revoluţionare în domeniul ştiinţei şi tehnicii. După părerea mea, descoperirea cea mai revoluţionară a timpurilor noastre este electronica, instalaţiile electronice de calcul. Folosirea maşinilor electronice de calcul în industrie va permite transformarea totală a tehnicii şi a tehnologiei producţiei chiar în viitoarele cinci decenii. Construcţia şi principiile de funcţionare a maşinilor electronice de calcul sunt foarte asemănătoare cu structura activităţii nervoase superioare a omului şi ne vor permite să înţelegem activitatea creierului. Maşinile electronice de calcul pătrund tot mai intens în toate domeniile ştiinţei şi tehnicii. Ne aflăm în pragul secolului în care baza lumii în întregime automatizate o vor constitui maşinile electronice de calcul care dirijează automatica. Maşina poate să se adapteze la mediul înconjurător, ea pătrunde în construcţie şi administraţie, în medicină şi planificare, biologie şi călătorii cosmice, în toate procesele de producţie. Dar trebuie să facem în aşa fel, încît, în lumea viitorului despre care vorbim, folosirea maşinilor electronice de calcul în scopul dezvoltării tehnicii militare să devină imposibilă. Dacă pentru activitatea unui inginer erau suficiente, înainte vreme, creionul, hîrtia şi rigla de calcul, peste zece ani acestea vor produce ilaritate. De aceea, în institutele de învăţămînt superior, viitorii ingineri şi cercetători ştiinţifici vor trebui să fie pregătiţi pentru utilizarea largă a instalaţiilor electronice de calcul. Sunt convins că în viitorul apropiat vom deveni martorii unor transformări revoluţionare care vor urma principiul marxist al trecerii cantităţii în calitate. Utilizarea cît mai largă a instalaţiilor electronice de calcul şi perfecţionarea lor vor permite ca asemenea maşini să lucreze în viitor de un milion de ori mai repede decît instalaţiile de calcul rapide contemporane. Va apărea o nouă calitate care va aduce schimbări radicale în toată viaţa şi gîndirea noastră In prezent ne aflăm în primul stadiu al dezvoltării maşinilor electronice de calcul. Ele ne permit nu numai să facem mult mai repede ceea ce puteam face şi înainte cheltuind pentru aceasta ani de zile, dar ne ajută să realizăm lucruri despre care puteam visa numai. In cercetările ştiinţifice de chimie, biologie, cristalografie, şi în alte domenii, instalaţiile electronice de calcul sunt necesare. Ele sintetizează rezultatele multor experienţe, le generalizează. Iar ştiinţa este o sinteză de informaţii care ne parvin din diferite domenii de cunoştinţe. Vreau să subliniez că instalaţiile electronice de calcul reprezintă numai un ajutor în cercetările ştiinţifice, ele nu sunt purtătoare de iniţiativă creatoare. Poate, peste cîţiva ani, cunoştinţele acumulate de ştiinţă vor fi introduse în memoria maşinii şi, în acest fel, se va lărgi cuprinderea cercetărilor ştiinţifice, mai ales în acele domenii care rezistă cu perseverenţă pînă în prezent la introducerea metodelor matematice, cum ar fi, de exemplu, biologia. Electronica este de pe acum strîns legată de fizică ; ea pătrunde hotărît în biologie şi poate deveni un factor important în ştiinţele umaniste. Instalaţiile electronice de calcul nu numai că ajută la rezolvarea diferitelor probleme dar ele pun în faţa noastră altele noi. Uneori aceste instalaţii sunt denumite creiere electronice. Intr-adevăr, ele pot programa multe procese ale activităţii umane, pot pătrunde în esenţa logică a proceselor din creier, îl pot corecta chiar. Dar creierul uman este rezultatul unei evoluţii foarte complexe şi îndelungate, iar instalaţiile electronice evoluează aşa de rapid, încît ascund în sine un pericol. Ritmul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii este aşa de accelerat, încît o maşină electronică de calcul va putea fi învechită încă înainte de a fi construită. Dar şi această dificultate poate fi învinsă prin schimbarea neîncetată a construcţiei, în aşa fel încît instalaţia electronică de calcul să nu fie niciodată terminată în întregime, ea devenind oricînd perfectibilă în procesul muncii. Maşina nu va înlocui niciodată creierul omenesc, ci va fi doar anexa lui, va lărgi posibilităţile calitative şi cantitative ale creierului. Trebuie să avem în vedere că maşinile electronice sunt „proaste“, ele nu ştiu cînd fac prostii. Dacă vom elabora un program prost, vom extrage din maşină prostii. Iată un exemplu amuzant: în S.U.A. a fost creată o instalaţie superelectronică pentru soluţionarea „celei mai importante probleme a contemporaneităţii : cînd va începe războiul ?“ Au fost programate toate datele necesare. Răspunsul maşinii, care a ajuns la unul din generali, era : „Da“. „Ce da ?“ — a întrebat generalul. Maşina a fost pusă să facă din nou toată operaţia şi noul răspuns era: „Exact aşa, sir !“ Vreau să subliniez încă odată că descoperirea maşinilor electronice de calcul o socot drept cea mai mare descoperire în istoria omenirii. O problemă foarte serioasă este cea a reproducerii maşinilor electronice de calcul. Ele pot să înveţe şi să se autoreproducă, adică să creeze maşini mai perfecţionate. Această evoluţie are loc mult mai repede decît evoluţia creierului nostru. Totuşi, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii nu poate fi examinată rupt de factorii ei exteriori, de viaţa oamenilor. Problemele fundamentale care frămîntă omenirea sunt: lichidarea pericolului războiului nuclear, lichidarea mizeriei, a bolilor, a inculturii. Prima problemă poate fi soluţionată pe calea dezarmării; la soluţionarea celei de a doua poate contribui folosirea tehnicii contemporane pentru dezvoltarea producţiei alimentare, construcţiei de locuinţe etc. Dacă o mică parte a cheltuielilor destinate pregătirilor de război ar fi fost cedate pentru cercetări în domeniul biologiei şi medicinii, noi am fi obţinut succese mai mari în domeniul ocrotirii sănătăţii, ajungînd pînă la soluţionarea definitivă a problemelor tratamentului cancerului şi îmbătrînirii organismului. A devenit foarte actuală necesitatea dezvoltării planificate atît a ştiinţei tehnice, cît şi a economiei şi învăţămîntului. în zilele noastre nu sînt atît de importante zăcămintele de uraniu sau de cărbune, cît învăţămîntul pentru oameni care trebuie să ştie să folosească eficient bogăţiile naturale. Bogăţia fundamentală, naturală este creierul omului. Dacă populaţia ţărilor slab dezvoltate va putea beneficia de cultură, va putea dezvolta talentele sale, atunci această bogăţie a omenirii va creşte nemăsurat. învăţămîntul superior nu trebuie să fie un bun al celor aleşi. Trebuie să tindem spre un învăţămînt de masă pentru toţi. Exemplul de viabilitate al unui asemenea sistem ni-l dă Uniunea Sovietică. Particularitatea învăţămîntului în viitor (cred că apropiat) constă în aceea că el trebuie să includă în sine şi să reflecte toate schimbările ce au loc în viaţă. Devine de pe acum insuficient învăţămîntul şcolar ; omul va trebui să înveţe toată viaţa, dacă el nu va voi să rămînă în urma dezvoltării vertiginoase a ştiinţei şi tehnicii secolului nostru. Odată cu dezvoltarea tehnicii, şi mai cu seamă a automaticii, tot mai puţini oameni vor fi ocupaţi în producţie. Prin urmare, un număr din ce în ce mai mare de oameni vor participa la munca de cercetare ştiinţifică dirijată spre viitor şi care necesită eforturi intelectuale. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni vor fi antrenaţi în munca de creaţie. Cel ce a fost înainte o anexă a maşinii, şi-o va supune. Omul viitorului va dispune de mai mult timp pentru odihnă, pentru lărgirea cunoştinţelor sale. Cred că învăţămîntul trebuie să includă nu numai pregătirea omului pentru soluţionarea anumitor probleme pe care i le pune în faţă viaţa, dar şi pentru utilizarea raţională a timpului liber, dezvoltarea lui intelectuală. Societatea se va dezvolta din ce în ce mai repede. Realizările ştiinţei şi tehnicii vor face viaţa oamenilor mai uşoară, mai bogată, mai interesantă. Noi nu avem voie să uităm însă pericolul războiului. De aceea, toate eforturile noastre trebuie să fie îndreptate spre înlăturarea războiului. Numai pacea va permite omenirii să-şi desfăşoare talentele, să asigure fericirea generală. (Cele de mai sus reprezintă relatarea succintă a referatelor celor doi oameni de ştiinţă, făcute de ei înşişi unui corespondent al agenţiei „Novosti"). Prof. John Bernal: " Electronica în viaţa de toate zilele: construcţii, administraţie, medicină, planificare, biologie, călătorii cosmice. © Rolul dinamic al învăţămîntului. VIITORUL nu poate fi prezis, dar trebuie să ne pregătim pentru el. Dacă problema viitorului nu poate fi în întregime prevăzută ştiinţific, totuşi elementele ei separate, tendinţele de dezvoltare pot şi trebuie să fie analizate. Mai bine să vezi prost, decît să fii orb. Resursele naturale de energie termică — ţiţei, cărbune, gaze naturale —, devin treptat materii prime pentru industria chimică. Cu toate acestea, omenirea viitorului nu va suferi niciodată de lipsa unor surse de energie. Lumea dispune de resurse imense de materiale fisionabile. Dacă se va renunţa la folosirea lor pentru fabricarea armei nucleare — o asemenea folosire este cu totul neraţională şi de-a dreptul prostească — atunci ele vor deveni „combustibilul“ viitorului. Ştim ce perspective ne deschide stăpînirea reacţiei termonucleare dirijate şi, în sfîrşit, a energiei soarelui. Cu toate acestea, ştiinţa trebuie să tindă spre elaborarea unor metode mai eficace de utilizare a energiei. In prezent, noi o cheltuim într-un mod foarte neeconomic, neraţional. Ca regulă, randamentul instalaţiilor energetice nu trece de 30-40 la sută, în timp ce cantitatea de muncă în om ore a crescut, iar cantitatea de energie utilă în cai putere pe unitatea de producţie a scăzut. Trebuie să ne îngrijim de oameni şi să folosim mai bine energia, iar noi facem fp llllllllllllllll 1111111111111 111111111111! IIIIIIIIIIII llllllllilll' ll!!llllli!ll ll!l!l!l!ll!l lllllllllllll llllllllll lll!l!lll!lll lllll!lll!lll IIJ SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL DE LA MOSCOVA ORGANIZAT DE FEDERAŢIA MONDIALĂ A OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ in illllllllllll lilllllllllll llllll!llll!l lllllllllllll lllllllllllll 1111111111111 lilllllllllll 111111111111 lllllllllllll lllllllllllll llllllllllllllll li Problema generaţiilor şi tineretul de azi (Urmare din pag. 1-a) Indicînd unele soluţii, acad. M. Ralea a precizat în continuare: Una din soluţiile serioase ar consta in studierea problemei de către marile instituţii politice şi culturale internaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi UNESCO. După îndelungate eforturi, aceste Instituţii au înscris in programul lor necesitatea de a găsi remedii în problema tineretului, de a obţine informaţii şi de a întreprinde vaste anchete asupra răspîndirii şi gravitaţii crizei in diferite ţâri. UNESCO a început o atare acţiune consultind comisiile naţionale pentru UNESCO asupra stadiului problemei, cauzelor şi soluţiilor de aflat. Majoritatea ţârilor au răspuns la acest apel. Dar reforma de ordin practic nu a fost incă realizată. De aceea consider ca îmbucurător faptul că O.N.U. a înscris pe ordinea de si a celei de a 17-a sesiuni a Adunării Generale problema educării tineretului în spiritul păcii, al respectului reciproc şi al Înţelegerii intre popoare. E ceea ce a propus. Încă In Sesiunea a XV-a a Adunării Generale O.N.U. delegaţia Republicii Populare Române, propunere care a generat apoi Interesante dezbateri, şi care a fost adoptată in unanimitate de Comitetul pentru problemele sociale, umanitare şi culturale. In concluzie, acad. M. Ralea a subliniat importanţa eticei şi pedagogiei umanismului socialist în opera de lichidare a crizei tineretului contemporan şi a formarii lui într-un spirit sănătos, potrivit cerinţelor majore ale timpului nostru. Intîlnirile internaţionale de la Geneva În FIECARE toamnă, de 17 ani încoace, decada Intîlnirilor internaţionale constituie evenimentul central al vieţii culturale din cetatea lui Calvin şi Rousseau. Cea de a 17-a sesiune se desfăşoară anul acesta între 4-14 septembrie, cu participarea a peste 80 de invitaţi din 14 ţări, reprezentînd disciplinele cele mai variate : ideologie şi medicină, psihologie şi pedagogie, artă şi literatură, istorie şi economie politică, drept şi sociologie, ştiinţe tehnice şi ziaristică, în aula Universităţii cît şi în sala din Tour Saint-Pierre, publicul genevez de toate vîrstele a putut urmări îndeaproape expunerile şi discuţiile adesea foarte însufleţite dintre specialişti în jurul temelor propuse la ordinea de zi. Dezbaterile au fost susţinute îndeosebi de Louis Philippart, pedagog, N. Kam, scriitor şi pictor (Belgia), profesorul Jean Piaget, psiholog, doctorul Edgar Mikaelis, profesorul P. Patocchi, profesorul Jean Staropinski, prof. Victor Martin şi profesorul Fernand Mueller (Elveţia), Pierre Abraham, directorul revistei „Europe“, Julian Ajubaguerra, psihiatru, Louis Armand, inginer, Claude Autant-Lara, cineast, doctorul Henry Baruk, doctorul Paul Chauchard, Claude Roche, profesor de filozofie (Franţa), C. Despotopulos (Grecia), prof. Alessandro Pellegrini şi prof. Angelo Monteverdi (Italia), prof. Radomir Lukic, jurist, şi Dusan Makic, scriitor, (Iugoslavia), acad. M. Ralea şi conf. univ. Valentin Lipatti (Romînia), Vedat Nedim Tör (Turcia). Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care acordă patronajul ei Intîlnirilor internaţionale, este reprezentată la actuala sesiune de Roger Caillods şi Jacques Havet. Comitetul de organizare al Intîlnirilor internaţionale a ales pentru sesiunea din această toamnă problema timpului, considerat sub aspect biologic, psihologic, sociologic, artistic şi tehnic, problema timpului şi, odată cu ea, problema vieţii şi a raporturilor dintre generaţii în lumea contemporană. Cinci conferenţiari au prezentat auditoriului, în domeniul specialităţii lor, puncte de vedere supuse apoi rînd pe rînd dezbaterilor. Astfel, primul vorbitor, dr. Paul Chauchard, a analizat problema timpului în funcţionarea sistemului nervos, problema ciclului vital sub aspectul vieţii spirituale şi a succesiunii generaţiilor, însemnătatea procesului de dezvoltare în timp a personalităţii umane, cu toate implicaţiile filozofice şi etice pe care le presupune o atare dezvoltare. I-a urmat prof. Jean Piaget, medic, care, într-o magistrală prelegere, a înfăţişat procesul dezvoltării intelectuale a copilului din primele luni de existenţă şi pînă în pragul adolescenţei. Abordînd problema timpului şi a generaţiilor pe plan social, acad. M. Ralea a cercetat de pe poziţiile materialismului dialectic şi istoric situaţia tineretului în lumea de azi, starea de criză în care acesta se află în numeroase ţări occidentale, principalele cauze ale crizei şi soluţiile posibile pentru înlăturarea ei. In expunerea sa despre raporturile tineretului cu cinematografia, cunoscutul cineast francez Claude Autant-Lara s-a ocupat cu un ascuţit spirit critic de situaţia celei de a şaptea arte în Franţa, ridicîndu-se cu vehemenţă împotriva politicii culturale dăunătoare a cercurilor oficiale franceze, împotriva tematicii şi stilului introdus în cinematografia mondială în ultimii ani de protagoniştii „noului val". In sfîrşit, inginerul Louis Armand a abordat problema timpului în perspectiva dezvoltării ştiinţei şi tehnicii în societatea contemporană, a accelerării pe plan individual şi colectiv a ritmului de viaţă, datorită tocmai descoperirilor ştiinţifice şi tehnice. Dezbaterile publice au scos în evidenţă diversitatea punctelor de vedere şi a tezelor susţinute de participanţi, dar au subliniat totodată factorii comuni ai discuţiilor şi necesitatea promovării în rîndurile tineretului ca şi adulţilor a unei morale umaniste de natură să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniul ştiinţei şi culturii, pentru progresul social şi intelectual al omenirii. Problema păcii, a respectului reciproc între popoare, a educării tineretului într-un spirit sănătos, a libertăţii creaţiei artistice puse în slujba maselor au fost adeseori evocate la Geneva ca o necesitate a lumii contemporane, indiferent de orînduirile social-economice dintr-o ţară sau alta. Din dialogul multiplu şi uneori fecund al întîlnirilor internaţionale s-a desprins cu limpezime necesitatea unor atari confruntări menite să-i apropie pe intelectualii din lume. Valentin Lipatti Geneva, 13 iulie 1962 (prin telefon). ■ LA SIMPOZIONUL internaţional consacrat problemelor Invăţămintului tehnic superior şi umanistic, care a avut loc la Moscova, prof. dr. ing. Ştefan Bălan, şeful delegaţiei române, a prezentat, în cadrul secţiei pentru învăţămîntul ştiinţific şi tehnologic, un raport despre „Perfecţionarea cadrelor ştiinţifice, a inginerilor şi a cadrelor didactice“. In aceeaşi secţie, a luat cuvîntul prof. Corneliu Penescu, prorector al Institutului politehnic din Bucureşti, referindu-se la planurile şi programele din învăţămîntul superior şi tehnic şi, îndeosebi, la problemele predării fizicii. Insecţia Educaţia prin ştiinţele sociale şi istorice, acad. prof. Andrei Oţetea a prezentat un raport cu privire la „Legătura dintre învăţămîntul teoretic şi învăţămîntul practic“. Expunerile reprezentanţilor R. P. Române au trezit un viu interes în rindul participanților la simpozion. Asupra lor vom reveni într-unul din numerele viitoare. BIBLIOGRAFIE Athanase Joja, Valeur et pathos de la science; C. I. Gillian, Quelques problémes de dialectique matéri allste dans Poeuvte de Lénine ; Gr. C. Moisil, Sur le principe de déterminisnie í Ilié Popa, Les mathématiques h Jassy aprés 1944 ; I. Tóth, Le géométrio non euclidienne dans lo déVeloppement de la pensóe; Valér Novacu. La méthode dialectique et les sciences physiques ; C. D. Nenitzesco, Methodologie et orientation de la recherche eil chimie ; D. Dumitrescu, Les mathématiques et le progrés technique ; N. Botnariuc, Théophraste — botaniste et biologue ; Ştefan Milcou, La notion de maladie â la lumiére du matérialisrae dialectique ; A. Kreindler, Les mécanismes morpho-íonctionnels de la consecience ; Valeriu Bologa, História magisíra vitae : Le sens de la pensée liistorique en médecine; Mapea Mănescu, Le centenaire de la statistique roumaine í Crizantema Joja. Traditions matérialistes daps la Philosophie des sciences de la nature en Roumanie 1917—1944 ; M. Ralea, La Psychologie en Roumanie (I) ; Athanase Joja, Eléatisme et logique formelle ; íorgu Iordan, L’essor des études de linguistique dans la République Populaire Roumaine au cours des vingt derniéres années ; Al Graur, „Langage des gestes“ et „Langage des cris“. CHARLES DARWIN : Amintiri des pre dezvoltarea gîndirii şi caracterului meu. Autobiografia (1809—1882). Buc. Editura Academiei R.P.R., 1962. 252 p. Lei 14,50 legat. HENRI WALD : Structura logică a gîndirii. Buc., Editura ştiinţifică, 1962. 243 p. Lei 6,35. NICOLAE CIORANESCU : Tratat de matematici speciale. Revăzut Şi completat de prof. Radu Bădescu. Buc., Editura de stat didactică şi pedagogică, 1962, 736 p. (Ministerul învăţămîntului. Institutul politehnic — Bucureşti). Lei 30,90 legat. Nr. NICOLESCU, N. DINCULESCU, S. MARCUS. Manual de analiză matematică. Vol. 1. Buc., Editura de stat didactică şi pedagogică, 1962. 735 p. (Ministerul învăţămîntului. Universitatea — Bucureşti). LAURENŢIU CATON : Curs de chimie anorganică. Vol. I. Partea generală. Buc., Editura de stat didactică şi pedagogică, 1962. 203 p. (Ministerul Invăţămîntului. Institutul politehnic Galaţi. Facultatea de tehnologia produselor alimentare şi tehnica pescuitului. Lei 9,95 legat. Medicina internă. Manual pentru învăţămîntul medical superior. Vol. I. Sub redacţia acad. A. Moga şi prof. P. Teodorescu. Buc., Editura medicală, 1962, 783 p. Lei 33,10 legat. NICOLAE CAJAL şi RADU IFTIMOVICI : Lumea virusurilor (Cuvînt înainte de acad. prof. dr. Ştefan S. Nicolau). Buc. Editura tineretului, 1962, 324 p. cu ilustr. (Ştiinţa învinge). Lei 8,15. A. N. STUDITSKI : Regenerarea organismului. Buc., Consiliul pentru răspîndirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, 1962. 48 p. Lei 0,80. F. S. DEMIANIUK : Bazele tehnologice ale producţiei în flux şi automatizate. Traducere din limba rusă. Buc., Editura tehnică, 1962. 628 p., + 2 f. tab. Lei 39,30 legat. ŞTEFAN KOVÁCS : Exploatări miniere. Vol. II. Metodele de exploatare a zăcămintelor stratiforme. Buc., Editura didactică și pedagogică, 1962. 648 p. lito. (Ministerul învățămîntului. Institutul de mine — Petroșani). Lei 22 legat.