Contemporanul, iulie-decembrie 1962 (Anul 16, nr. 27-52)

1962-09-14 / nr. 37

Acad. N. Semionov: • Principala problemă: materia superior organizată • Către sfîr­­șitul veacului, trei noi izvoare de energie • Luna — o centrală e­­lectrică • Viața în secolul XXI. TRĂSĂTURĂ caracteristi­că a secolului nostru o constituie pătrunderea în structu­ra intimă a materiei, elucidarea cauzelor interne ale fenomenelor observate. Cunoscând aceste cauze putem determina materia să ca­pete însuşiri noi, necesare nouă. In prezent, două direcţii în ştiin­ţă se află în stadiul pătrunderii în structura intimă a materiei. Prima este teoria particulelor ele­mentare — în fizică —, teorie care va duce, probabil, la descoperirea unor noi legi generale ale univer­sului. Cea de a doua se referă la structura și comportamentul mate­riei superior organizate din biolo­gie și chimie. Acum 10—15 ani a pătruns în biologie — cu o întîrziere de ju­mătate de secol — revoluţia ce a început în fizică şi, parţial, în chi­mie la începutul secolului XX. Biologii au început să pătrundă în intimitatea fenomenelor fizico-chi­­mice ale vieţii. In decursul ultimi­lor 15 ani au fost obţinute rezul­tate extrem de interesante, ritmul lucrărilor accelerîndu-se neîncetat. Ca și în perioada studierii struc­turii atomului, aceste realizări ex­trem de importante nu au încă, — și poate că un timp vor con­tinua să nu aibă — un mare efect practic. Dar nu poate exista nici o îndoială că, mai devreme sau mai tîrziu, ele vor duce la trans­formări radicale în medicină şi, parţial, în agricultură. De pildă, problema vindecării cancerului şi cea a noilor căi de dirijare a ere­dităţii pot fi soluţionate doar prin elucidarea de către biologi a me­canismului proceselor fizico-chi­­mice ale vieţii. Sunt convins că pe baza dezvol­tării acestor cercetări va avea loc o revoluţie şi în chimie. Aplicînd aceste principii la materia inertă, se vor putea crea catalizatori de mare putere, tipuri de maşini cu totul noi care, asemenea muşchi­lor, vor transforma, cu mare ran­dament, energia chimică în ener­gie mecanică. Iată de ce cred că problema materiei superior orga­nizate va constitui una dintre prin­cipalele preocupări ale ştiinţei în viitoarele decenii. Dezvoltarea ştiinţei şi r a­ tehnicii deschide perspec­tive foarte largi în faţa omenirii. Să luăm, de pildă, problema ener­geticii viitorului. Nivelul electrificării are o în­semnătate hotărîtoare pentru gra­dul de dezvoltare a industriei, agriculturii, pentru nivelul de trai al oamenilor. Dacă în orice colț al pămîntului vom putea pune ener­gia electrică în slujba omului, vom spori la infinit bunăstarea socie­tăţii­ „ . Acum, în lume, fiecărui om i revine în medie 0,1 kw. Din pri­­cina nivelului actual al electrifică­rii, muncile fizice grele sunt ine­vitabile, îndeosebi în ţările econo­­miceşte slab dezvoltate. Fără îndo­ială că resursele naturale permit creşterea de cîteva ori a acestei cifre. Un exemplu în acest sens este Uniunea Sovietică : în 1­45 de ani de existenţă, ea şi-a mărit de 150 de ori producţia de energie electrică. Cu toate acestea, rezervele ac­tuale de energie, mai ales de ener­gie electrică, de cărbune, petrol, zăcăminte de uraniu şi toriu nu sunt veşnice. Deşi sunt uriaşe, ele sunt totuşi limitate ; treptat, vor fi epuizate. în plus, extracţia de cărbune, uraniu şi toriu, în ciuda automatizării maxime, este legata de condiţii de muncă foarte grele. Iată de ce se pune problema unor surse de energie mai puternice, inepuizabile, a căror exploatare practică să fie relativ uşoară. Omenirea ar avea perspective cu desăvîrşire noi dacă s-ar putea în­făptui reacţia termonucleară diri­jată. Energia termonucleară va pu­tea fi, probabil, transformată în e­­nergie electrică fără utilizarea turbinelor şi cazanelor cu aburi. Este adevărat că vor fi necesare centrale de o mare putere de con­centrare. Oricît ar părea de ciudat, o li­mită a capacităţii generale a cen­tralelor electrice există. Ea este determinată de supraîncălzirea scoarţei pămîntului şi a atmosfe­rei din pricina căldurii produse de reacţiile termonucleare. Motiv pen­tru care nu cred că am putea ob­ţine, de pildă, o energie termonu­cleară superioară celor 5—10 la sută din energia solară acumulată de pămînt şi atmosferă. Dar şi asta e imens. Va fi posibil să mărim de zeci de ori cantitatea de ener­gie electrică şi termică în compa­raţie cu nivelu .1 actual, să econo­misim uriaşe rezerve de cărbune, turbă, petrol, gaz. Perspective uriaşe se vor des­chide în faţa omenirii dacă vom izbuti să transformăm energia so­lară în energie electrică cu un randament suficient de mare. Este al doilea izvor potenţial de ener­gie, izvor veşnic, care nu trebuie extras şi nu necesită combustibil. Al treilea izvor de energie este căldura subterană a straturilor magmatice ale pămîntului. Aşadar, pe lîngă cărbune, pe­trol, uraniu şi toriu există izvoare de energie mult mai puternice, cu ajutorul cărora putem satisface to­tal nevoile mereu crescînde de energie electrică ale omenirii. Pro­prietatea formidabilă a acestor iz­voare este inepuizabilitatea lor practică. Presupun că spre sfîrșitul vea­cului nostru, toate cele trei izvoare de energie vor fi date în exploa­tare. Se vor proiecta şi construi primele centrale electrice termo­nucleare, solare şi subterane. Ener­gia electrică va fi accesibilă omu­lui în orice loc şi în cantitatea do­rită. Atunci vom putea spori, în 100 de ani, de 10 000 de ori pro­ducţia energetică în U.R.S.S., chiar dacă ritmul de creştere va fi cel de azi. Dar pentru electrificarea totală a industriei, agriculturii, transportului nu e nevoie de o asemenea creştere. Dispunînd de o cantitate uriaşă de energie elec­trică, omenirea va putea rezolva alte sarcini mult mai grandioase. Un exemplu, dirijarea climatului pe pămînt. Cînd vom putea regla temperatura şi ploaia, întregul pă­mînt se va transforma într-o imen­să grădină înfloritoare. Odată cu începutul strălucit al cuceririi Cosmosului, vom putea aborda şi o altă problemă : a ro­lului energiei termonucleare în cu­cerirea, pentru viaţa oamenilor, a planetelor sistemului solar, în pri­mul rînd a planetei Marte. După cum se ştie, pe planeta Marte există atmosferă, dar mult mai rarefiată decît cea de pe Pă­mînt şi, ceea ce este important, conţinînd o cantitate infimă de oxi­gen. Pe Marte există, pesemne, apă, deşi în cantităţi foarte mici.­EALIZAREA unei atmos- f- fere şi a unei clime favo­rabile existenţei omeneşti pe acea­stă planetă presupune, înainte de toate, necesitatea de a putea ob­ţine cîteva sute de trilioane tone de oxigen. Calculul demonstrează că dacă vom construi în Marte un mare număr de centrale electrice termonucleare, care să dea de zece mii de ori mai multă energie elec­trică decît se produce astăzi pe Pămînt, și dacă această energie va fi folosită pentru electroliza apei, atunci s-ar putea acumula canti­tatea necesară de oxigen în de­cursul a cîtorva decenii. îmi voi permite să anticipez în legătură cu posibilitatea folosirii Lunei în domeniul energeticii. Su­prafața Lunei este de 16 ori mai mică decît cea a Pămîntului. Din cauza­ lipsei de atmosferă, pe uni­tatea de suprafaţă a Lunei cad de trei ori mai multe radiaţii solare decît pe Pămînt. Dacă am putea acoperi toată suprafaţa Lunei cu fotoelemente pe bază de semicon­ductor­, avînd un înalt randament de transformare a energiei radi­ante în energie electrică, şi dacă vom găsi mijloacele de a trans­mite această energie pe Pămînt, atunci Luna ar putea deveni, în viitor, o centrală electrică a Pă­mîntului avînd o putere de cîteva zeci de trilioane de kw. Luna poate deveni, de aseme­nea, locul de amplasare al centra­lelor atomice și termonucleare, evi­­tîndu-se în acest fel „infectarea“ cu deşeuri radioactive a atmosfe­rei terestre. ^^DATĂ cu trecerea la folo­sirea energiei termonucle­are, a celei solare şi a căldurii in­terne a Pămîntului se vor trans­forma radical industria, agricultu­ra şi însăşi viaţa, în chimia anorganică, în meta­lurgie, în industria materialelor de construcţie vor fi folosite în prin­cipal reacţiile la temperaturi foarte înalte şi descărcări prin arc. Se va dezvolta enorm aplicarea electro­lizei. Ca surse ale temperaturilor înalte vor fi folosite ori cuptoarele electrice, ori căldura gazelor dega­jate prin reacţii termonucleare, care au temperaturi de cîteva mii de grade. Toate elementele tabelului lui Mendeleev vor putea fi obţinute sau pe calea electrolizei, sau prin descompunerea mineralelor sub ac­ţiunea temperaturilor înalte. în­săşi noţiunea de „minereu“ se va schimba, deoarece vor putea fi fo­losite orice combinări de elemen­te , printre ele, şi acelea care nu puteau fi utilizate înainte din cau­za inerţiei lor chimice. Existenţa energiei electrice ief­tine va permite obţinerea unor cantităţi nelimitate de materiale, simplificarea metodelor de produ­cere a acestor materiale şi, în ace­laşi timp, lărgirea resurselor natu­rale. Toate rezervele de gaze şi ţiţei le vom putea dirija spre sin­teza organică, pentru a obţine cantităţi mari de materiale poli­mere. Agricultura, industria alimentară vor fi în întregime electrificate şi automatizate. Se va simplifica foarte mult şi se va lărgi consi­derabil producţia de îngrăşăminte. De exemplu, îngrăşămintele azo­­toase vor putea fi obţinute pe ca­lea sintezei oxidului de azot din aer. Irigarea raioanelor secetoase, fo­losirea unor pelicule din masă plastică pentru menţinerea umidi­tăţii pămîntului, încălzirea solului în regiunile nordice prin folosirea unor sere imense cu iluminare ar­tificială vor permite obţinerea, în toate regiunile, a unor recolte mari şi, în unele cazuri, chiar a două recolte pe an. Resursele gigantice de energie electrică vor permite desalinizarea apei din mări şi lacuri sărate. Avînd un surplus de energie e­­lectrică ieftină, se va putea trece la încălzitul electric şi la condiţio­narea aerului în toate locuinţele. Automatizarea totală va duce la reducerea zilei de lucru pînă la 3—4 ore. Restul timpului oamenii îl vor consacra preocupărilor lor favorite: sport, artă amatoare, creaţie artistică şi literară, mai cu seamă creaţie ştiinţifică şi tehnică în minunate laboratoare, care vor deveni centre de dezvoltare în masă a ştiinţei. Aşa îmi imaginez viaţa în seco­lul XXI — secolul electrificării totale. Iată moştenirea pe care o putem lăsa copiilor noştri, nepoţi­lor şi strănepoţilor, invers. Odată cu utilizarea mai raţională, mai economică a ener­giei, productivitatea ei creşte de cîteva ori. Cred că şi în viitor nu vom putea renunţa în întregime la instalaţiile energetice actuale. Cu cît vom folosi mai puţin ener­gia atomică, cu atît vor fi mai pu­ţine pericole : deşeurile radioacti­ve nu trebuie să ameninţe sănă­tatea oamenilor. Trăim într-o epocă de transfor­mări revoluţionare în domeniul ştiinţei şi tehnicii. După părerea mea, descoperirea cea mai revo­luţionară a timpurilor noastre este electronica, instalaţiile elec­tronice de calcul. Folosirea maşinilor electronice de calcul în industrie va permite transformarea totală a tehnicii şi a tehnologiei producţiei chiar în viitoarele cinci decenii. Construcţia şi principiile de funcţionare a maşinilor electroni­ce de calcul sunt foarte asemănă­toare cu structura activităţii ner­voase superioare a omului şi ne vor permite să înţelegem activita­tea creierului. Maşinile electronice de calcul pătrund tot mai intens în toate domeniile ştiinţei şi tehnicii. Ne aflăm în pragul secolului în care baza lumii în întregime automati­zate o vor constitui maşinile elec­tronice de calcul care dirijează automatica. Maşina poate să se adapteze la mediul înconjurător, ea pătrunde în construcţie şi ad­ministraţie, în medicină şi plani­ficare, biologie şi călătorii cosmi­ce, în toate procesele de produc­ţie. Dar trebuie să facem în aşa fel, încît, în lumea­ viitorului des­pre care vorbim, folosirea maşini­lor electronice de calcul în scopul dezvoltării tehnicii militare să devină imposibilă. Dacă pentru activitatea unui in­giner erau suficiente, înainte vre­me, creionul, hîrtia şi rigla de calcul, peste zece ani acestea vor produce ilaritate. De aceea, în institutele de învăţămînt superior, viitorii ingineri şi cercetători şti­inţifici vor trebui să fie pregătiţi pentru utilizarea largă a instala­ţiilor electronice de calcul. Sunt convins că în viitorul apro­piat vom deveni martorii unor transformări revoluţionare care vor urma principiul marxist al trecerii cantităţii în calitate. Uti­lizarea cît mai largă a instalaţiilor electronice de calcul şi perfecţio­narea lor vor permite ca aseme­nea maşini să lucreze în viitor de un milion de ori mai repede decît instalaţiile de calcul rapide con­temporane. Va apărea o nouă ca­litate care va aduce schimbări ra­dicale în toată viaţa şi gîndirea noastră In prezent ne aflăm în primul stadiu al dezvoltării maşi­nilor electronice de calcul. Ele ne permit nu numai să facem mult mai repede ceea ce puteam face şi înainte cheltuind pentru aceas­ta ani de zile, dar ne ajută să realizăm lucruri despre care pu­team visa numai. In cercetările ştiinţifice de chi­mie, biologie, cristalografie, şi în alte domenii, instalaţiile electroni­ce de calcul sunt necesare. Ele sin­tetizează rezultatele multor expe­rienţe, le generalizează. Iar ştiinţa este o sinteză de informaţii care ne parvin din diferite domenii de cunoştinţe. Vreau să subliniez că instalaţiile electronice de calcul reprezintă numai un ajutor în cercetările ştiinţifice, ele nu sunt purtătoare de iniţiativă creatoare. Poate, peste cîţiva ani, cunoştin­ţele acumulate de ştiinţă vor fi introduse în memoria maşinii şi, în acest fel, se va lărgi cuprinde­rea cercetărilor ştiinţifice, mai ales în acele domenii care rezistă cu perseverenţă pînă în prezent la introducerea metodelor mate­matice, cum ar fi, de exemplu, biologia. Electronica este de pe acum strîns legată de fizică ; ea pătrunde hotărît în biologie şi poate deveni un factor important în ştiinţele umaniste. Instalaţiile electronice de calcul nu numai că ajută la rezolvarea diferitelor probleme dar ele pun în faţa noastră altele noi. Uneori aceste instalaţii sunt de­numite creiere electronice. Intr-adevăr, ele pot programa multe procese ale activităţii uma­ne, pot pătrunde în esenţa logică a proceselor din creier, îl pot co­recta chiar. Dar creierul uman este rezultatul unei evoluţii foarte complexe şi îndelungate, iar insta­laţiile electronice evoluează aşa de rapid, încît ascund în sine un pericol. Ritmul de dezvoltare a ştiinţei şi tehnicii este aşa de ac­celerat, încît o maşină electronică de calcul va putea fi învechită încă înainte de a fi construită. Dar şi această dificultate poate fi învinsă prin schimbarea neînceta­tă a construcţiei, în aşa fel încît instalaţia electronică de calcul să nu fie niciodată terminată în în­tregime, ea devenind oricînd per­fectibilă în procesul muncii. Maşina nu va înlocui niciodată creierul omenesc, ci va fi doar anexa lui, va lărgi posibilităţile calitative şi cantitative ale creie­rului. Trebuie să avem în vedere că maşinile electronice sunt „proas­te“, ele nu ştiu cînd fac prostii. Dacă vom elabora un program prost, vom extrage din maşină prostii. Iată un exemplu amuzant: în S.U.A. a fost creată o instala­ţie superelectronică pentru solu­ţionarea „celei mai importante probleme a contemporaneităţii : cînd va începe războiul ?“ Au fost programate toate datele necesare. Răspunsul maşinii, care a ajuns la unul din generali, era : „Da“. „Ce da ?“ — a întrebat generalul. Ma­şina a fost pusă să facă din nou toată operaţia şi noul răspuns era: „Exact aşa, sir !“ Vreau să subliniez încă odată că descoperirea maşinilor electronice de calcul o socot drept cea mai mare descoperire în istoria ome­nirii. O problemă foarte serioasă este cea a reproducerii maşinilor elec­tronice de calcul. Ele pot să înve­ţe şi să se autoreproducă, adică să creeze maşini mai perfecţionate. Această evoluţie are loc mult mai repede decît evoluţia creierului nostru. Totuşi, dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii nu poate fi examinată rupt de factorii ei exteriori, de viaţa oamenilor. Problemele fundamentale care frămîntă omenirea sunt: lichida­rea pericolului războiului nuclear, lichidarea mizeriei, a bolilor, a in­culturii. Prima problemă poate fi solu­ţionată pe calea dezarmării; la soluţionarea celei de a doua poate contribui folosirea tehnicii con­temporane pentru dezvoltarea producţiei alimentare, construc­ţiei de locuinţe etc. Dacă o mică parte a cheltuielilor destinate pre­gătirilor de război ar fi fost ceda­te pentru cercetări în domeniul biologiei şi medicinii, noi am fi obţinut succese mai mari în do­meniul ocrotirii sănătăţii, ajun­­gînd pînă la soluţionarea definiti­vă a problemelor tratamentului cancerului şi îmbătrînirii organis­mului. A devenit foarte actuală nece­sitatea dezvoltării planificate atît a ştiinţei tehnice, cît şi a econo­miei şi învăţămîntului. în zilele noastre nu sînt atît de importante zăcămintele de ura­niu sau de cărbune, cît învăţă­­mîntul pentru oameni care tre­buie să ştie să folosească eficient bogăţiile naturale. Bogăţia funda­mentală, naturală este creierul omului. Dacă populaţia ţărilor slab dezvoltate va putea benefi­cia de cultură, va putea dezvolta talentele sale, atunci această bo­găţie a omenirii va creşte ne­măsurat. învăţămîntul superior nu tre­buie să fie un bun al celor aleşi. Trebuie să tindem spre un învă­ţămînt de masă pentru toţi. Exemplul de viabilitate al unui asemenea sistem ni-l dă Uniunea Sovietică. Particularitatea învăţămîntului în viitor (cred că apropiat) constă în aceea că el trebuie să includă în sine şi să reflecte toate schim­bările ce au loc în viaţă. Devine de pe acum insuficient învăţămîn­­tul şcolar ; omul va trebui să în­veţe toată viaţa, dacă el nu va voi să rămînă în urma dezvoltării vertiginoase a ştiinţei şi tehnicii secolului nostru. Odată cu dezvol­tarea tehnicii, şi mai cu seamă a automaticii, tot mai puţini oameni vor fi ocupaţi în producţie. Prin urmare, un număr din ce în ce mai mare de oameni vor participa la munca de cercetare ştiinţifică dirijată spre viitor şi care necesi­tă eforturi intelectuale. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni vor fi antrenaţi în munca de creaţie. Cel ce a fost înainte o anexă a maşinii, şi-o va supune. Omul viitorului va dispune de mai mult timp pentru odihnă, pentru lărgirea cunoştinţelor sale. Cred că învăţămîntul trebuie să includă nu numai pregătirea omu­lui pentru soluţionarea anumitor probleme pe care i le pune în faţă viaţa, dar şi pentru utiliza­rea raţională a timpului liber, dezvoltarea lui intelectuală. Societatea se va dezvolta din ce în ce mai repede. Realizările ştiinţei şi tehnicii vor face viaţa oamenilor mai uşoară, mai boga­tă, mai interesantă. Noi nu avem voie să uităm însă pericolul războiului. De aceea, toate eforturile noastre trebuie să fie îndreptate spre înlăturarea războiului. Numai pacea va permite omeni­rii să-şi desfăşoare talentele, să asigure fericirea generală. (Cele de mai sus reprezintă rela­tarea succintă a referatelor celor doi oameni de ştiinţă, făcute de ei înşişi unui corespondent al agenţiei „No­­vosti"). Prof. John Bernal: " Electronica în viaţa de toate zilele: construcţii, administraţie, medicină, planificare, biologie, călătorii cosmice. © Rolul dina­mic al învăţămîntului. V­IITORUL nu poate fi pre­zis, dar trebuie să ne pre­gătim pentru el. Dacă problema viitorului nu poate fi în întregi­me prevăzută ştiinţific, totuşi ele­mentele ei separate, tendinţele de dezvoltare pot şi trebuie să fie analizate. Mai bine să vezi prost, decît să fii orb. Resursele naturale de energie termică — ţiţei, cărbune, gaze na­turale —, devin treptat materii prime pentru industria chimică. Cu toate acestea, omenirea viito­rului nu va suferi niciodată de lipsa unor surse de energie. Lu­mea dispune de resurse imense de materiale fisionabile. Dacă se va renunţa la folosirea lor pentru fa­bricarea armei nucleare — o ase­menea folosire este cu totul nera­ţională şi de-a dreptul prostească — atunci ele vor deveni „combus­tibilul“ viitorului. Ştim ce pers­pective ne deschide stăpînirea reacţiei termonucleare dirijate şi, în sfîrşit, a energiei soarelui. Cu toate acestea, ştiinţa trebuie să tindă spre elaborarea unor meto­de mai eficace de utilizare a ener­giei. In prezent, noi o cheltuim într-un mod foarte neeconomic, neraţional. Ca regulă, randamen­tul instalaţiilor energetice nu tre­ce de 30-40 la sută, în timp ce cantitatea de muncă în om ore a crescut, iar cantitatea de energie utilă în cai putere pe unitatea de producţie a scăzut. Trebuie să ne îngrijim de oameni şi să folosim mai bine energia, iar noi facem fp llllllllllllllll 1111111111111 111111111111! IIIIIIIIIIII llllllllilll' ll!!llllli!ll ll!l!l!l!ll!l lllllllllllll llllllllll lll!l!lll!lll lllll!lll!lll IIJ SIMPOZIONUL INTERNAŢIONAL DE LA MOSCOVA ORGANIZAT DE FEDERAŢIA MONDIALĂ A OAMENILOR DE ŞTIINŢĂ in illllllllllll lilllllllllll llllll!llll!l lllllllllllll lllllllllllll 1111111111111 lilllllllllll 111111111111 lllllllllllll lllllllllllll llllllllllllllll li Problema generaţiilor şi tineretul de azi (Urmare din pag. 1-a) Indicînd unele soluţii, acad. M. Ralea a precizat în continuare: Una din soluţiile serioase ar consta in studierea problemei de către marile instituţii politice şi culturale internaţionale, ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi UNESCO. După îndelungate efor­turi, aceste Instituţii au înscris in programul lor necesitatea de a găsi remedii în problema tineretului, de a obţine informaţii şi de a întreprinde vaste anchete asupra răspîndirii şi gra­vitaţii crizei in diferite ţâri. UNESCO a început o atare acţiune consultind comisiile naţionale pentru UNESCO asupra stadiului problemei, cauzelor şi soluţiilor de aflat. Majoritatea ţârilor au răspuns la acest apel. Dar reforma de ordin practic nu a fost incă realizată. De aceea consider ca îmbucurător faptul că O.N.U. a înscris pe ordinea de si a celei de a 17-a sesiuni a Adunării Generale problema educării tineretului în spiritul păcii, al respectului reciproc şi al Înţelegerii intre popoare. E ceea ce a propus. Încă In Sesiunea a XV-a a Adunării Ge­nerale O.N.U. delegaţia Republicii Populare Române, propunere care a generat apoi Interesante dezbateri, şi care a fost adop­tată in unanimitate de Comitetul pentru problemele sociale, umanitare şi culturale. In concluzie, acad. M. Ralea a subliniat importanţa eticei şi pedagogiei umanismului socialist în opera de lichidare a cri­zei tineretului contemporan şi a formarii lui într-un spirit să­nătos, potrivit cerinţelor majore ale timpului nostru. Intîlnirile internaţionale de la Geneva În FIECARE toamnă, de 17 ani încoace, decada Intîlnirilor internaţionale constituie evenimentul central al vieţii cul­turale din cetatea lui Calvin şi Rousseau. Cea de a 17-a sesiune se desfăşoară anul acesta între 4-14 septembrie, cu participarea a peste 80 de invitaţi din 14 ţări, reprezentînd disciplinele cele mai variate : ideologie şi me­dicină, psihologie şi pedagogie, artă şi literatură, istorie şi economie politică, drept şi sociologie, ştiinţe tehnice şi zia­ristică, în aula Universităţii cît şi în sala din Tour Saint-Pierre, publicul genevez de toate vîrstele a putut urmări îndeaproape expunerile şi discuţiile adesea foarte însufleţite dintre specia­lişti în jurul temelor propuse la ordinea de zi. Dezbaterile au fost susţinute îndeosebi de Louis Philippart, pedagog, N. Kam, scriitor şi pictor (Belgia), profesorul Jean Piaget, psiholog, doctorul Edgar Mikaelis, profesorul P. Patocchi, profesorul Jean Staropinski, prof. Victor Martin şi profesorul Fernand Mueller (Elveţia), Pierre Abraham, directorul revistei „Europe“, Julian Ajub­aguerra, psihiatru, Louis Armand, inginer, Claude Autant-Lara, cineast, doctorul Henry Baruk, doctorul Paul Chauchard, Claude Roche, profesor de filozofie (Franţa), C. Despotopulos (Grecia), prof. Alessandro Pellegrini şi prof. Angelo Monteverdi (Italia), prof. Radomir Lukic, jurist, şi Dusan Makic, scriitor, (Iugoslavia), acad. M. Ralea şi conf. univ. Va­lentin Lipatti (Romînia), Vedat Nedim Tör (Turcia). Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), care acordă patronajul ei Intîlnirilor internaţionale, este re­prezentată la actuala sesiune de Roger Caillods şi Jacques Havet. Comitetul de organizare al Intîlnirilor internaţionale a ales pentru sesiunea din această toamnă problema timpului, con­siderat sub aspect biologic, psihologic, sociologic, artistic şi tehnic, problema timpului şi, odată cu ea, problema vieţii şi a raporturilor dintre generaţii în lumea contemporană. Cinci con­ferenţiari au prezentat auditoriului, în domeniul specialităţii lor, puncte de vedere supuse apoi rînd pe rînd dezbaterilor. Astfel, primul vorbitor, dr. Paul Chauchard, a analizat problema timpului în funcţionarea sistemului nervos, problema ciclului vital sub aspectul vieţii spirituale şi a succesiunii generaţiilor, însem­nătatea procesului de dezvoltare în timp a personalităţii umane, cu toate implicaţiile filozofice şi etice pe care le presupune o atare dezvoltare. I-a urmat prof. Jean Piaget, medic, care, în­tr-o magistrală prelegere, a înfăţişat procesul dezvoltării in­telectuale a copilului din primele luni de existenţă şi pînă în pragul adolescenţei. Abordînd problema timpului şi a genera­­ţiilor pe plan social, acad. M. Ralea a cercetat de pe poziţiile materialismului dialectic şi istoric situaţia tineretului în lumea de azi, starea de criză în care acesta se află în numeroase ţări occidentale, principalele cauze ale crizei şi soluţiile posi­bile pentru înlăturarea ei. In expunerea sa despre raporturile tineretului cu cinematografia, cunoscutul cineast francez Claude Autant-Lara s-a ocupat cu un ascuţit spirit critic de situaţia celei de a şaptea arte în Franţa, ridicîndu-se cu vehemenţă îm­potriva politicii culturale dăunătoare a cercurilor oficiale fran­ceze, împotriva tematicii şi stilului introdus în cinematografia mondială în ultimii ani de protagoniştii „noului val". In sfîrşit, inginerul Louis Armand a abordat problema timpului în pers­pectiva dezvoltării ştiinţei şi tehnicii în societatea contempo­rană, a accelerării pe plan individual şi colectiv a ritmului de viaţă, datorită tocmai descoperirilor ştiinţifice şi tehnice. Dezbaterile publice au scos în evidenţă diversitatea punc­telor de vedere şi a tezelor susţinute de participanţi, dar au subliniat totodată factorii comuni ai discuţiilor şi necesitatea promovării în rîndurile tineretului ca şi adulţilor a unei mo­rale umaniste de natură să contribuie la dezvoltarea relaţiilor de colaborare în domeniul ştiinţei şi culturii, pentru progresul social şi intelectual al omenirii. Problema păcii, a respectului reciproc între popoare, a educării tineretului într-un spirit să­nătos, a libertăţii creaţiei artistice puse în slujba maselor au fo­st adeseori evocate la Geneva ca o necesitate a lumii con­temporane, indiferent de orînduirile social-economice dintr-o ţară sau alta. Din dialogul multiplu şi uneori fecund al întîl­­nirilor internaţionale s-a desprins cu limpezime necesitatea unor atari confruntări menite să-i apropie pe intelectualii din lume. Valentin Lipatti Geneva, 13 iulie 1962 (prin telefon). ■ LA SIMPOZIONUL internaţio­nal consacrat problemelor In­­văţămintului tehnic superior şi umanistic, care a avut loc la Mos­cova, prof. dr. ing. Ştefan Bălan, şeful delegaţiei române, a prezen­tat, în cadrul secţiei pentru învă­ţămîntul ştiinţific şi tehnologic, un raport despre „Perfecţionarea ca­drelor ştiinţifice, a inginerilor şi a cadrelor didactice“. In aceeaşi secţie, a luat cuvîntul prof. Cor­­neliu Penescu, prorector al Insti­tutului politehnic din Bucureşti, referindu-se la planurile şi pro­gramele din învăţămîntul supe­rior şi tehnic şi, îndeosebi, la pro­blemele predării fizicii. In­secţia Educaţia prin ştiinţele sociale şi istorice, acad. prof. Andrei Oţe­tea a prezentat un raport cu pri­vire la „Legătura dintre învăţă­­mîntul teoretic şi învăţămîntul practic“. Expunerile reprezentan­ţilor R. P. Române au trezit un viu interes în rindul participanților la simpozion. Asupra lor vom reveni într-unul din numerele viitoare. BIBLIOGRAFIE Athanase Joja, Valeur et pathos de la science; C. I. Gillian, Quelques problémes de dialectique matéri allste dans Poeuvte de Lénine ; Gr. C. Moisil, Sur le principe de déterminisnie í Ilié Popa, Les mathématiques h Jassy aprés 1944 ; I. Tóth, Le géométrio non euclidienne dans lo déVe­­loppement de la pensóe; Valér Novacu. La méthode dialectique et les sciences physiques ; C. D. Nenitzesco, Methodologie et orientation de la recherche eil chimie ; D. Dumitrescu, Les ma­­thématiques et le progrés tech­nique ; N. Botnariuc, Théophraste — botaniste et biologue ; Ştefan Milcou, La notion de maladie â la lumiére du matérialisrae dialec­tique ; A. Kreindler, Les méca­­nismes morpho-íonctionnels de la consecience ; Valeriu Bologa, His­tória magisíra vitae : Le sens de la pensée liistorique en médecine; Mapea Mănescu, Le centenaire de la statistique roumaine í Crizan­tema Joja. Traditions matéria­­listes daps la Philosophie des sciences de la nature en Rou­­manie 1917—1944 ; M. Ralea, La Psychologie en Roumanie (I) ; Athanase Joja, Eléatisme et logi­­que formelle ; íorgu Iordan, L’essor des études de linguistique dans la République Populaire Roumaine au cours des vingt derniéres années ; Al Graur, „Langage des gestes“ et „Langage des cris“. CHARLES DARWIN : Amintiri des­ pre dezvoltarea gîndirii şi ca­racterului meu. Autobiografia (1809—1882). Buc. Editura Aca­demiei R.P.R., 1962. 252 p. Lei 14,50 legat. HENRI WALD : Structura logică a gîndirii. Buc., Editura ştiinţifică, 1962. 243 p. Lei 6,35. NICOLAE CIORANESCU : Tratat de matematici speciale. Revăzut Şi completat de prof. Radu Bă­­descu. Buc., Editura de stat di­dactică şi pedagogică, 1962, 736 p. (Ministerul învăţămîntului. Institutul politehnic — Bucu­reşti). Lei 30,90 legat. Nr. NICOLESCU, N. DINCULESCU, S. MARCUS. Manual de ana­liză matematică. Vol. 1. Buc., Editura de stat didactică şi pe­dagogică, 1962. 735 p. (Ministe­rul învăţămîntului. Universita­tea — Bucureşti). LAURENŢIU CATON : Curs de chi­mie anorganică. Vol. I. Partea generală. Buc., Editura de stat didactică şi pedagogică, 1962. 203 p. (Ministerul Invăţămîntu­­lui. Institutul politehnic Galaţi. Facultatea de tehnologia pro­duselor alimentare şi tehnica pescuitului­. Lei 9,95 legat. Medicina internă. Manual pentru în­văţămîntul medical superior. Vol. I. Sub redacţia acad. A. Moga şi prof. P. Teodorescu. Buc., Editura medicală, 1962, 783 p. Lei 33,10 legat. NICOLAE CAJAL şi RADU IFTIMO­­VICI : Lumea virusurilor (Cu­vînt înainte de acad. prof. dr. Ştefan S. Nicolau). Buc. Editura tineretului, 1962, 324 p. cu ilustr. (Ştiinţa învinge). Lei 8,15. A. N. STUDITSKI : Regenerarea or­ganismului. Buc., Consiliul pen­tru răspîndirea cunoştinţelor cultural-ştiinţifice, 1962. 48 p. Lei 0,80. F. S. DEMIANIUK : Bazele tehnolo­gice ale producţiei în flux şi automatizate. Traducere din limba rusă. Buc., Editura teh­nică, 1962. 628 p., + 2 f. tab. Lei 39,30 legat. ŞTEFAN KOVÁCS : Exploatări mi­niere. Vol. II. Metodele de ex­ploatare a zăcămintelor strati­­forme. Buc., Editura didactică și pedagogică, 1962. 648 p. lito. (Ministerul învățămîntului. In­stitutul de mine — Petroșani). Lei 22 legat.

Next