Contemporanul, iulie-decembrie 1984 (nr. 28-52)
1984-12-14 / nr. 51
O constantă a politiciipartidului Valorificarea tradiţiilor gîndirii ştiinţ Muzeul de istorie naturală „Gri prore Antipa“ 150 de ani de cercetare ştiinţifică ÎNFIINŢAT prin porunca domnească nr.142 din 3 noiembrie 1834, Muzeul Naţional din Bucureşti şi-a sporit cantitatea materialelor de ştiinţe naturale odată cu venirea ca director, în 1837, a lui Carol Wallstein, distins muzeograf, vînător şi naturalist. Acestuia îi datorăm prima lucrare româneasca de ornitologie, publicată, încă cu amestec de litere cirilice, în 1853. Aceste Elemente de ornitologie reprezintă deci şi prima lucrare ştiinţifică „de pe proprii observaţii locale“, publicată de Muzeul Căruia îi sărbătorim anul acesta jubileul de 150 ani. Separîndu-se treptat de celelalte secţii (artă, antichităţi), nucleul muzeului nostru este mutat în 1867 în noul local abia deschis al Universităţii. Sub direcţia profesorului Gregoriu Ştefănescu se dezvoltă bine secţia de mineralogie-paleontogie şi ia fiinţă, sub conducerea profesorului Dimitrie Brândză, secţia de botanică cu un ierbar ce se îmbogăţeşte foarte repede. Gregoriu Ştefănescu publică în această perioadă o serie de lucrări asupra resturilor de cămile fosile şi de Deinotherium aflate în România (1878, 1879, 1883). Pe baza materialelor adunate în această perioadă, Dimitrie Brândză publică Prodromul Florei României (1879— 1883), precum şi Limba botanică a ţăranului român (1882). Puţinul rămas din secţia botanică a Muzeului, după focul din 1884, care pîrjoleşte Universitatea, trece la Cotroceni — constituind nucleul Muzeului şi Institutului botanic. Evoluţia colecţiilor zoologice a stagnat, din lipsa unui naturalist, pînă în 1893, când este numit director dr. Grigore Antipa. El mută puţinele materiale rămase în Str. Polonă, unde îşi începe neobosita muncă de colectare şi de studiere a faunei ţării şi de obţinere din străinătate a celor mai reprezentative exemplare ale animalelor Terrei. Şi tot atunci îi apar primele lucrări ştiinţifice asupra Razelmului (1894) şi asupra peştilor Mării Negre (Clupeidele, 1903 şi Sturionii, 1905). După 25 ani de experienţă în pregătirea şi instalarea noului muzeu, conceput de el, inclusiv clădirea în care-i azi , el şi-a pus problema de a crea aici un Institut care să servească cercetărilor pur ştiinţifice, şi anume in prima linie studiului ştiinţific naturalist al ţării... în acest sens trebuie spus că el a fost şi cel mai de seamă cercetător al lui, ca unul ce a pus bazele hidrobiologiei şi ihtiologiei ţării noastre prin monumentalele lucrări asupra Dunării, Deltei şi Mării Negre (Fauna ihtiologică a României, 1909, 264 p.; Regiunea Inundabilă a Dunării, 1910, 318 p.; Pescăria şi pescuitul in România, 1916, 794 p. ; Marea Neagră, 1940, 313 p.). Anii grei de după războiul al doilea au fost consacraţi în primul rînd pentru refacerea muzeului după bombardament. Prin munca grea a prof. Constantin Motaş, în calitatea-i de director, şi a subsemnatului, ca director adjunct, nu numai că s-a refăcut totul în timp record, dar s-a amenajat şi o sală de conferinţe şi s-a lărgit baza de cercetare. S-au realizat, astfel, 5 laboratoare noi prin dublarea înaltelor săli ale aripii administrative, apoi alte 8, iar numărul biologilor a crescut permanent. A continuat și s-a diversificat studiul biologic al apelor , au apărut fundamentalele lucrări asupra nevertebratelor Mării Negre, au luat un nou avînt studiile de ornitologie, de paleontologie şi entomologie. Tot în această perioadă s-au pus bazele carcinologiei româneşti, s-au strins noi date privind folclorul zoologic (M. Băcescu — Peştii —, 1947 219 p, lucrare premiată de Academie) şi s-a descris importanta biocenoză a Mării Negre dominată de scoica Corbula (1957), lucrare de colectiv (M. Băcescu, E. Dumitrescu, Fr. Por şi R. Mayer) premiată şi ea de Academia R.S. România. înfiinţarea în 1957 a publicaţiei proprii „Travaux du Muséum — Grigore Antipa“ a fost un important pas spre consolidarea cercetării ştiinţifice în Muzeu deşi cercetătorii au continuat să-şi publice rezultatele şi în revistele Academiei, în Buletinul sau Analele Institutului de cercetări piscicole, în „Hidrobiologia“ ş.a. Apar şi unele volume din „Fauna R.S.R.“, semnate de cercetătorii noştri (Cumacea, 1951, Mysidacea, 1954). UN DEOSEBIT avînt a luat cercetarea ştiinţifică din muzeul Antipa după cel de al IX-lea Congres P.C.R. Urmînd între alte directive pe cea a contribuţiei româneşti la îmbogăţirea tezaurului cunoaşterii universale, ţinînd apoi cont şi de faptul că în Programele O.N.U. şi UNESCO un loc de frunte il ocupă „Cercetarea mediilor biologice puţin studiate şi mai ales mediul oceanic“, cercetătorii muzeului au adîncit cercetarea Mării Negre şi a Oceanului Mondial şi pe de altă parte studiul ecologic al Cîmpiei Române. Rezultatele practice au' fost 'apariţia unor lucrări monografice (Entomologia Deltei) apoi la 5 volume de Ecologiemarină (Ed. Acad. R.S.R.), sub semnătura cercetătorilor de la I.R.C.M. Constanţa, dar sub conducerea directorului muzeului ; aceste volume sunt referinţe de bază pentru evoluţia ulterioară a vieţii din Marea Neagră. Prin cercetările faunei Oceanului Mondial, la care lucrează activ o treime din cercetătorii muzeului, s-au descris sute de specii oceanice, de pleiada de tineri cercetători ai Muzeului „Grigore Antipa“. ,S-au publicat zeci de lucrări asupra Mysidelor din jgheabul Peru-Chile (3 000— 6 400 m) , asupra relictelor din apele Filipinelor, asupra Cumaceilor şi Tanaidelor din adîncul Oceanului Atlantic etc. S-a îmbogăţit astfel tezaurul cunoaşterii oceanului mondial cu aproape 300 specii noi şi al muzeului nostru cu tot atîtea tipuri, piese de patrimoniu naţional. încrederea oceanologilor străini în capacitatea cercetătorilor Muzeului „Grigore Antipa“ a crescut atît de mult incit colecţii întregi de animale, scoase din oceane de către diverse expediţii, sînt trimise muzeului nostru, spre a fi studiate, mai ales din S.U.A. şi Franţa. De asemenea, se colaborează la tratate şi monografii străine : 3 capitole scrise în Determinatorul Faunei Mării Negre şi Azov, Ed. de Acad. U.R.S.S., Kiev 1969 ; la Marine Ecology ed. în R.F.G. (vol. 1) ; la Trăite de Zoologie ce apare sub direcţia lui Pierre Grassé în Franţa etc. Biblioteca de specialitate a muzeului s-a mărit considerabil, mai ales prin schimbul cu „Travaux du Muséum“, publicaţie aflată la al 26-lea volum şi în care sunt publicate peste 500 lucrări ale muzeografilor noştri sau ale colaboratorilor care cercetează materialele din colecţiile ştiinţifice ale Muzeului „Gr. Antipa“. Au apărut noi volume în „Fauna R.S.R.“, Decapoda, Asillide, iar unii dintre cercetătorii Muzeului „Gr. Antipa“ sunt membri ai unor academii, muzee, societăţi ştiinţifice străine. Dacă este adevărat că starea muzeelor unei ţări ne dă măsura culturii atinse de poporul său, atunci, fără îndoială, Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa“ care a cunoscut, mai ales după 1964 o linie mereu ascendentă, nu numai în popularizarea ştiinţei, în instruirea elevilor şi studenţilor, ci şi în domeniul cercetării ştiinţifice, s-a impus definitiv ca un important factor de cercetare ecologică a naturii patriei, de cercetare a vieţii Oceanului Mondial, ca şi de educare cetăţenească în spiritul dragostei faţă de natură. Mihai BADESCU membru corespondent al Academiei R.S.R. 8 CONTEMPORANUL Consemnări privind Muzeul de istorie naturală din Bucureşti ■ .....Am cercetat Muzeul, ce este in două odăi mari, intru care, atît în teci, cit şi în pulpite, sint osebite păsări, insecte, parte înfiate, parte în spirt, cit şi minerale, toate din Ţara Românească). Clasificafia acestora din urmă, precum şi a consiliilor încă nu e isprăvită“. Timotei CIPARIU 22 august 1836, „Jurnal“ ■ „Am văzut Muzeul din Bucureşti. Acesta este consacrat in special istoriei naturale şi ocupă un spaţiu care se va mări pe măsură ce colecţiile, începute cu greutate, vor deveni mai importante...“, „...am fost bucuros să depun in colecţia mineralogică un eşantion din platina noastră siberiana care va rămîne, sper, drept o amintire a primirii deosebit de amabile ce ne-a fost făcută cu ocazia acestei vizite“. Anotote DE DEMIDOFF 14 iulie 1837 Din lucrarea Voyage dans la Russie Meridionale et la Crimée par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie“, Paris, 1840, volumul I. I В ...„Dioramele dumneavoastră sunt în domeniul lor cele mai bune şi am învăţat de la ele multe lucruri... Pentru noile diorame de la Muzeul Oceanografie voi urma exemplul dumneavoastră“. Albrecht PENCK directorul Muzeului Oceanografie din Berlin (Museum für Meereskunde). Scrisoare din 1910 către Grigore Antipa : „Muzeul de Istorie Naturală din București este un model pentru întreaga lume. Cu mult înaintea Muzeului de Istorie Naturală din New York el a aranjat grupele de animale in mediul lor de trai, expunînd astfel fauna şi flora regiunilor şi zonelor atit de variate ale României. Spaţioase şi bine luminate aceste grupe produc, din tot ce am văzut, cel mai extraordinar efect şi sunt cele mai instructive“. Charles UPSON CLARK „The Greater Roumania“, New-York, 1922 В „Oh ! vizita mea a fost prea scurtă pentru cine aş fi dorit să văd. Dar voi păstra din această rapidă trecere o amintire foarte vie, plină de căldură și foarte recunoscătoare“. Jacques Yves COUSTEAU 5 octombrie 1977 Muzeul şi M UZEUL este o instituţie de cultură cu o triplă vocaţie : de strîngere şi conservare a materialelor cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică, de cercetare şi valorificare a acestora şi de informare şi educare a unui public foarte larg. In secolul al XIX-lea multe musee sau colecţii europene erau adevărate sanctuare în care marele public avea rareori acces. Mai trebuie să adăugăm că relaţia dintre muzeu şi vizitator a fost, în bună măsură, marcată de ceea ce muzeul a reprezentat timp îndelungat : colecţii alcătuite de amatori sau erudiţi, cuprinzînd mii de piese aşezate unele lingă altele, într-o ordine savantă sau subiectivă, greu de urmărit şi mai ales greu de înţeles chiar pentru un specialist în domeniu şi strivitoare pentru omul obişnuit. Atît cit putem aprecia astăzi, pe baza documentelor şi informaţiilor ajunse pînă la noi, Muzeul Naţional din Bucureşti a scăpat de acest păcat, încă de la începuturile sale, prin faptul că s-a aflat în preajma sau în incinta unor instituţii de învăţămint (Colegiul Sf. Sava, Universitate), servind, în felul acesta, la informarea şi educarea a numeroase generaţii de elevi şi studenţi. El era desigur accesibil şi oricărui bucureştean dornic să-l cerceteze,după cum aproape toţi călătorii şi străinii in trecere prin oraş poposeau şi la muzeu. Bucureştiul avea în al patrulea deniu al secolului trecut o populaţie 61 000 de locuitori iar numărul elevior era în jur de 2 000. Date asupra vizitării muzeului şi informaţii privind compoziţia publicului vom avea însă mult,mai tîrziu, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea dar mai ales după inaugurarea în 1908 a noului şi frumosului local, cel ridicat în Piaţa Victoriei prin stăruinţele, osteneala Dr. Grigore Antipa, creatorul director a fost in perioada 189 Colecţiile inestimabile valori MARILE muzee, cum este Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa“, cuprind valori inestimabile, prin multitudinea pieselor, prin importanţa lor ştiinţifică şi muzeistică, prin raritatea multora, între care unicate pe plan naţional şi mari rarităţi mondiale. Ele conferă instituţiei nu numai un rang şi un prestigiu deosebit, ci şi posibilităţi nelimitate de cercetare şi valorificare multilaterală a acestor bunuri patrimoniale de colecţii publice şi ştiinţifice — adevărat tezaur în domeniul respectiv. Merită menţionat faptul că, de la 1894, cînd Grigore Antipa a preluat numai 1 269 piese zoologice, pînă in 1944, cînd s-a stins din viaţă, muzeul ajunsese la un patrimoniu de circa 200 000 piese, între care pe lingă cele zoologice dominante, erau şi piese paleontologice, mineralogice etc., precum şi colecţii de etnografie generală şi antropologie. Ele au ajuns să reprezinte un volum impresionant încă la 1908, dar mai ales la sfîrşitul etapei „Grigore Antipa“ (1944). Socotim aici şi colecţiile de peşti întocmite de Grigore Antipa, cele din ţară cu aproape 100 de specii şi 600 exemplare, între care exemplare excepţionale din toate speciile de sturioni. Asemenea colecţii au sporit mereu, atît cu specii din ţară cit şi cu specii din străinătate , peşti din Oceanul Indian aduşi de academician Eugen Pora din expediţia navei sovietice „Viteaz“ la care a participat peşti din Oceanul Pacific de est (jgheabul Peru-Chile), din expediţia navei americane „Anton Bruun“, apoi din zona coastelor atlantice africane (Mauritania), ca şi din Oceanul Indian de vest, inclusiv din zona Tanzaniei etc., aduse toate de dr. docent M. Băcescu, în afară de colecţia pe care a adunat-o din ţară (circa 1 500 ex. din peste 80 specii), apoi colecţii primite din multe zone ale globului terestru în cadrul schimburilor. Şi nu putem omite, din vechile colecţii, cele peste 100 exemplare din 84 specii de peşti din arhipelagul indo-malaez, donaţia dr. H. Mitrea. Mari colecţii s-au constituit în grupele de nevertebrate, care, fără cele de insecte, ajung la aproape 200 000 exemplare, între ele, vechile colecţii „E. A. Bielz“, „I. P. Licherdopol“, „C. I. Montandon“, cuprinzînd moluşte străine şi din ţară, trec de 120 000 exemplare cu foarte multe specii. De asemenea, o colecţie de nevertebrate abisale şi pelagice primite de la Institutul Oceanografic al U.R.S.S. şi, încheiem cu valoroasa colecţie de nevertebrate a Mării Negre, adunată şi studiată tot de dr. docent M. Băcescu. Colecţiile entomologice numără peste 500 000 exemplare, cele mai vechi provenind de pe vremea lui Gregoriu Ştefănescu, dar baza unor colecţii entomologice cuprinzătoare a pus-o Grigore Antipa. Ea s-a amplificat mereu prin activitatea entomologilor muzeului, a achiziţiilor, schimburilor şi diferitelor donaţii. Din mulţimea de autori cităm marea colecţie de fluturi „Aristide Caradja“, cu peste 110 000 exemplare (achiziţionată de muzeu în anii 1944—1947). Marea bogăţie de specii, din Europa, din Orientul Apropiat, Asia centrală şi Siberia orientală şi mai ales China centrală şi Japonia, ca şi din zona Indo- Malaeză, Africa şi America, conţine şi peste 3 000 exemplare „tipuri“ (pe care s-au descris prima dată în lume speciile respective). Alte colecţii importante sunt cele de Heteroptere (ploşniţe), „C. I. Montandon“ cu 24 000 exemplare din 2 800 specii ş.a. Colecţiile de Hymenoptere (viespi, albine ş.a.) ex. cea de la Eug. Worell, cu peste 8 500 exemplare, în afară de alţi colecţionari, acestea în totalitate însumînd circa 26 030 exemplare cu 3 000 specii. Colecţiile are Diptere (tăuni, muşte etc.), cu peste 11000 exemplare şi peste 1 700 specii etc. Colecţiile de fluturi, specialitatea şefului secţiei de entomologie, dr. docent A. P.-