Contemporanul, iulie-decembrie 1984 (nr. 28-52)

1984-12-14 / nr. 51

O constantă a politicii­­partidului Valorificarea tradiţiilor gîndirii ştiinţ Muzeul de istorie naturală „Gri prore Antipa“ 150 de ani de cercetare ştiinţifică έNFIINŢAT prin po­runca domnească nr.142 din 3 noiembrie 1834, Muzeul Naţional din Bucureşti şi-a sporit cantitatea materia­lelor de ştiinţe naturale odată cu venirea ca director, în 1837, a lui Carol Wallstein, distins muzeograf, vînător şi naturalist. Acestuia îi datorăm prima lu­­­crare româneasca de ornitologie, public­­ată, încă cu amestec de litere cirilice, în 1853. Aceste Elemente d­e ornitologie re­prezintă deci şi prima lucrare ştiinţifică „de pe proprii observaţii locale“, publi­cată de Muzeul Căruia îi sărbătorim anul acesta jubileul de 150 ani. Separîndu-se treptat de celelalte secţii (artă, antichităţi), nucleul muzeului nos­tru este mutat în 1867 în noul local abia deschis al Universităţii. Sub direcţia pro­fesorului Gregoriu Ştefănescu se dezvol­tă bine secţia de mineralogie-paleonto­­gie şi ia fiinţă, sub conducerea profeso­rului Dimitrie Brândză, secţia de botani­că cu un ierbar ce se îmbogăţeşte foarte repede. Gregoriu Ştefănescu publică în această perioadă o serie de lucrări asu­pra resturilor de cămile fosile şi de De­­inotherium aflate în România (1878, 1879, 1883). Pe baza materialelor adunate în această perioadă, Dimitrie Brândză pu­blică Prodromul Florei României (1879— 1883), precum şi Limba botanică a ţăra­nului român (1882). Puţinul rămas din secţia botanică a Muzeului, după focul din 1884, care pîrjoleşte Universitatea, trece la Cotroceni — constituind nucleul Muzeului şi Institutului botanic. Evoluţia colecţiilor zoologice a stagnat, din lipsa unui naturalist, pînă în 1893, când este numit director dr. Grigore Antipa. El mută puţinele materiale ră­mase în Str. Polonă, unde îşi începe neo­bosita muncă de colectare şi de studiere a faunei ţării şi de obţinere din stră­inătate a celor mai reprezentative exem­plare ale animalelor Terrei. Şi tot atunci îi apar primele lucrări ştiinţifice asupra Razelmului (1894) şi asupra peşti­lor Mării Negre (Clupeidele, 1903 şi Stu­rionii, 1905). După 25 ani de experienţă în pregătirea şi instalarea noului muzeu, conceput de el, inclusiv clădirea în care-i azi , el şi-a pus problema de a crea aici un Institut care să servească cer­cetărilor pur ştiinţifice, şi anume in pri­ma linie studiului ştiinţific naturalist al ţării... în acest sens trebuie spus că el a fost şi cel mai de seamă cercetător al lui, ca unul ce a pus bazele hidrobiolo­­giei şi ihtiologiei ţării noastre prin monu­mentalele lucrări asupra Dunării, Deltei şi Mării Negre (Fauna ihtiologică a Româ­niei, 1909, 264 p.; Regiunea Inundabilă a Dunării, 1910, 318 p.; Pescăria şi pes­cuitul in România, 1916, 794 p. ; Marea Neagră, 1940, 313 p.). Anii grei de după războiul al doilea au fost consacraţi în primul rînd pentru re­facerea muzeului după bombardament. Prin munca grea a prof. Constantin Mo­­taş, în calitatea-i de director, şi a sub­semnatului, ca director adjunct, nu nu­mai că s-a refăcut totul în timp record, dar s-a amenajat şi o sală de conferinţe şi s-a lărgit baza de cercetare. S-au rea­lizat, astfel, 5 laboratoare noi prin du­blarea înaltelor săli ale aripii adminis­trative, apoi alte 8, iar numărul biologi­lor a crescut permanent. A continuat și s-a diversificat studiul biologic al apelor , au apărut fundamentalele lucrări asupra nevertebratelor Mării Negre, au luat un nou avînt studiile de ornitologie, de pa­leontologie şi entomologie. Tot în această perioadă s-au pus bazele carcinologiei româneşti, s-au strins noi date privind folclorul zo­ologic (M. Băcescu — Peştii —, 1947 219 p, lucrare premiată de Academie) şi s-a descris importanta biocenoză a Mă­rii Negre dominată de scoica Corbula (1957), lucrare de colectiv (M. Băcescu, E. Dumitrescu, Fr. Por şi R. Mayer) premiată şi ea de Academia R.S. Româ­nia. înfiinţarea în 1957 a publicaţiei proprii „Travaux du Muséum — Grigore Anti­pa“ a fost un important pas spre conso­lidarea cercetării ştiinţifice în Muzeu deşi cercetătorii au continuat să-şi publice re­zultatele şi în revistele Academiei, în Buletinul sau Analele Institutului de cer­cetări piscicole, în „Hidrobiologia“ ş.a. Apar şi unele volume din „Fauna R.S.R.“, semnate de cercetătorii noştri (Cumacea, 1951, Mysidacea, 1954). UN DEOSEBIT avînt a luat cercetarea ştiinţifică din muzeul Antipa după cel de al IX-lea Congres P.C.R. Urmînd între alte directive pe cea a contribuţiei româ­neşti la îmbogăţirea tezaurului cunoaş­terii universale, ţinînd apoi cont şi de faptul că în Programele O.N.U. şi UNESCO un loc de frunte il ocupă „Cer­cetarea mediilor biologice puţin studiate şi mai ales mediul oceanic“, cercetătorii muzeului au adîncit cercetarea Mării­ Ne­gre şi a Oceanului Mondial şi pe de altă parte studiul ecologic al Cîmpiei Româ­ne­. Rezultatele practice au' fost 'apari­ţia unor lucrări monografice (Entomolo­gia Deltei) apoi la 5 volume de Ecologie­­marină (Ed. Acad. R.S.R.), sub semnă­tura cercetătorilor de la I.R.C.M. Con­stanţa, dar sub conducerea directorului muzeului ; aceste volume sunt referinţe de bază pentru evoluţia ulterioară a vie­ţii din Marea Neagră. Prin cercetările faunei Oceanului Mon­dial, la care lucrează activ o treime din cercetătorii muzeului, s-au descris sute de specii oceanice, de pleiada de tineri cercetători ai Muzeului „Grigore Antipa“. ,S-au publicat zeci de lucrări asupra My­­sidelor din jgheabul Peru-Chile (3 000— 6 400 m) , asupra relictelor din apele Fi­­lipinelor, asupra Cumaceilor şi Tanaide­­lor din adîncul Oceanului Atlantic etc. S-a îmbogăţit astfel tezaurul cunoaşterii oceanului mondial cu aproape 300 specii noi şi al muzeului nostru cu tot atîtea ti­puri, piese de patrimoniu naţional. încrederea oceanologilor străini în ca­pacitatea cercetătorilor Muzeului „Gri­gore Antipa“ a crescut atît de mult incit colecţii întregi de animale, scoase din oceane de către diverse expediţii, sînt trimise muzeului nostru, spre a fi studia­te, mai ales din S.U.A. şi Franţa. De asemenea, se colaborează la tratate şi monografii străine : 3 capitole scrise în Determinatorul Faunei Mării Negre şi Azov, Ed. de Acad. U.R.S.S., Kiev 1969 ; la Marine Ecology ed. în R.F.G. (vol. 1) ; la Trăite de Zoologie ce apare sub di­recţia lui Pierre Grassé în Franţa etc. Biblioteca de specialitate a muzeului s-a mărit considerabil, mai ales prin schimbul cu „Travaux du Muséum“, publicaţie aflată la al 26-lea volum şi în care sunt publicate peste 500 lucrări ale muzeografilor noştri sau ale colaboratori­lor care cercetează materialele din colec­ţiile ştiinţifice ale Muzeului „Gr. Antipa“. Au apărut noi volume în „Fauna R.S.R.“, Decapoda, Asillide, iar unii dintre cerce­tătorii Muzeului „Gr. Antipa“ sunt membri ai unor academii, muzee, societăţi ştiin­ţifice străine. Dacă este adevărat că starea muzeelor unei ţări ne dă măsura culturii atinse de poporul său, atunci, fără îndoială, Mu­zeul de istorie naturală „Grigore Anti­pa“ care a cunoscut, mai ales după 1964 o linie mereu ascendentă, nu numai în popularizarea ştiinţei, în instruirea ele­vilor şi studenţilor, ci şi în domeniul cercetării ştiinţifice, s-a impus definitiv ca un important factor de cercetare eco­logică a naturii patriei, de cercetare a vieţii Oceanului Mondial, ca şi de edu­care cetăţenească în spiritul dragostei faţă de natură. Mihai BADESCU membru corespondent al Academiei R.S.R. 8 CONTEMPORANUL Consemnări privind Muzeul de istorie naturală din Bucureşti ■ .....Am cercetat Muzeul, ce este in două odăi mari, intru care, atît în teci, cit şi în pulpite, sint osebite păsări, insecte, parte înfiate, parte în spirt, cit şi minerale, toate din Ţara Rom­ânească). Clasificafia a­­cestora din urmă, precum şi a con­­siliilor încă nu e isprăvită“. Timotei CIPARIU 22 august 1836, „Jurnal“ ■ „Am văzut Muzeul din Bucu­reşti. Acesta este consacrat in spe­cial istoriei naturale şi ocupă un spaţiu care se va mări pe măsură ce colecţiile, începute cu greutate, vor deveni mai importante...“, „...am fost bucuros să depun in colecţia mineralogică un eşantion din platina noastră siberiana care va rămîne, sper, drept o amintire a primirii deosebit de amabile ce ne-a fost făcută cu ocazia acestei vizite“. Anotote DE DEMIDOFF 14 iulie 1837 Din lucrarea Voyage dans la Russie Meridionale et la Cri­­mée par la Hongrie, la Va­­lachie et la Moldavie“, Pa­ris, 1840, volumul I. I В ...„Dioramele dumneavoastră sunt în domeniul lor cele mai bune şi am învăţat de la ele multe lu­cruri... Pentru noile diorame de la Muzeul Oceanografie voi urma exemplul dumneavoastră“. Albrecht PENCK directorul Muzeului Oceano­grafie din Berlin (Museum für Meereskunde). Scrisoare din 1910 către Grigore Antipa : „Muzeul de Istorie Naturală din București este un model pen­tru întreaga lume. Cu mult îna­intea Muzeului de Istorie Naturală din New York el a aranjat gru­pele de animale in mediul lor de trai, expunînd astfel fauna şi flora regiunilor şi zonelor atit de va­riate ale României. Spaţioase şi bine luminate aces­te grupe produc, din tot ce am văzut, cel mai extraordinar efect şi sunt cele mai instructive“. Charles UPSON CLARK „The Greater Roumania“, New-York, 1922 В „Oh ! vizita mea a fost prea scurtă pentru cine aş fi dorit să văd. Dar voi păstra din această ra­pidă trecere o amintire foarte vie, plină de căldură și foarte recu­noscătoare“. Jacques Yves COUSTEAU 5 octombrie 1977 Muzeul şi M UZEUL este o institu­ţie de cultură cu o triplă vocaţie : de strîngere şi conservare a materialelor cu valoare istorică, artis­tică sau ştiinţifică, de cercetare şi valori­ficare a acestora şi de informare şi edu­care a unui public foarte larg. In secolul al XIX-lea multe mus­ee sau colecţii eu­ropene erau adevărate sanctuare în care marele public avea rareori acces. Mai trebuie să adăugăm că relaţia dintre mu­zeu şi vizitator a fost, în bună măsură, marcată de ceea ce muzeul a reprezen­tat timp îndelungat : colecţii alcătuite de amatori sau erudiţi, cuprinzînd mii de piese aşezate unele lingă altele, într-o ordine savantă sau subiectivă, greu de urmărit şi mai ales greu de înţeles­ chiar pentru un specialist în domeniu şi strivi­toare pentru omul obişnuit. Atît cit pu­tem aprecia astăzi, pe baza documente­lor şi informaţiilor ajunse pînă la noi, Muzeul Naţional din Bucureşti a scăpat de acest păcat, încă de la începuturile sale, prin faptul că s-a aflat în preajma sau în incinta unor instituţii de învăţămint (Colegiul Sf. Sava, Universitate), servind, în felul acesta, la informarea şi educa­rea a numeroase generaţii de elevi şi stu­denţi. El era desigur accesibil şi oricărui bucureştean dornic să-l cerceteze­,după cum aproape toţi călătorii şi străinii in trecere prin oraş poposeau şi la muzeu. Bucureştiul avea în al patrulea d­e­niu al secolului trecut o populaţie 61 000 de locuitori iar numărul elevior era în jur de 2 000. Date asupra vizitării muzeului şi informaţii privind compoziţia publicului vom avea însă mult,mai tîr­­ziu, în ultimii ani ai secolului al XIX-lea dar mai ales după inaugurarea în 1908 a noului şi frumosului local, cel ridicat în Piaţa Victoriei prin stăruinţele, osteneala Dr. Grigore Antipa, creatorul director a fost in perioada 189 Colecţiile­­ inestimabile valori M­ARILE muzee, cum este Muzeul de istorie naturală „Grigore An­tipa“, cuprind valori inestimabile, prin multitudinea pieselor, prin importanţa lor ştiinţifică şi muzeis­tică, prin raritatea multora, între care unicate pe plan naţional şi mari rarităţi mondiale. Ele conferă instituţiei nu nu­mai un rang şi un prestigiu deosebit, ci şi posibilităţi nelimitate de cercetare şi valorificare multilaterală a acestor bu­nuri patrimoniale de colecţii publice şi ştiinţifice — adevărat tezaur în dome­niul respectiv. Merită menţionat faptul că, de la 1894, cînd Grigore Antipa a pre­luat numai 1 269 piese zoologice, pînă in 1944, cînd s-a stins din viaţă, muzeul ajunsese la un patrimoniu de circa 200 000 piese, între care pe lingă cele zoologice dominante, erau şi piese pa­leontologice, mineralogice etc., precum şi colecţii de etnografie generală şi antropologie. Ele au ajuns să repre­zinte un volum impresionant încă la 1908, dar mai ales la sfîrşitul etapei „Grigore Antipa“ (1944). Socotim aici şi colecţiile de peşti întocmite de Grigore Antipa, cele din ţară cu aproape 100 de spe­cii şi 600 exemplare, între care exemplare excepţionale din toate speciile de stu­rioni. Asemenea colecţii au sporit me­reu, atît cu specii din ţară cit şi cu spe­cii din străinătate , peşti din Oceanul In­dian aduşi de academician Eugen Pora din expediţia navei sovietice „Viteaz“ la care a participat­­ peşti din Oceanul Pacific de est (jgheabul Peru-Chile), din expediţia navei americane „Anton Bruun“, apoi din zona coastelor atlantice africane (Mauritania), ca şi din Oceanul Indian de vest, inclusiv din zona Tanzaniei etc., aduse toate de dr. docent M. Băcescu, în afară de colecţia pe care a adunat-o din ţară (circa 1 500 ex. din peste 80 specii), apoi colecţii primite din multe zone ale globului terestru în cadrul schimburilor. Şi nu putem omite, din vechile colecţii, cele peste 100 exemplare din 84 specii de peşti din arhipelagul indo-malaez, donaţia dr. H. Mitrea. Mari colecţii s-au constituit în grupele de nevertebrate, care, fără cele de insec­te, ajung la aproape 200 000 exemplare, între ele, vechile colecţii „E. A. Bielz“, „I. P. Licherdopol“, „C. I. Montandon“, cuprinzînd moluşte străine şi din ţară, trec de 120 000 exemplare cu foarte multe specii. De asemenea, o colecţie de never­tebrate abisale şi pelagice primite de la Institutul Oceanografic al U.R.S.S. şi, în­cheiem cu valoroasa colecţie de neverte­brate a Mării Negre, adunată şi studiată tot de dr. docent M. Băcescu. Colecţiile entomologice numără peste 500 000 exemplare, cele mai vechi prove­nind de pe vremea lui Gregoriu Ştefănes­cu, dar baza unor colecţii entomologice cuprinzătoare a pus-o Grigore An­tipa. Ea s-a amplificat mereu prin activi­tatea entomologilor muzeului, a achizi­ţiilor, schimburilor şi diferitelor donaţii. Din mulţimea de autori cităm marea co­lecţie de fluturi „Aristide Caradja“, cu peste 110 000 exemplare (achiziţionată de muzeu în anii 1944—1947). Ma­rea bogăţie de specii, din Euro­pa, din Orientul Apropiat, Asia centrală şi Siberia orientală şi mai ales China centrală şi Japonia, ca şi din zona Indo- Malaeză, Africa şi America, conţine şi peste 3 000 exemplare „tipuri“ (pe care s-au descris prima dată în lume speciile respective). Alte colecţii importante sunt cele de Heteroptere (ploşniţe), „C. I. Montandon“ cu 24 000 exemplare din 2 800 specii ş.a. Colecţiile de Hymenoptere (viespi, albine ş.a.) ex. cea de la Eug. Worell, cu peste 8 500 exem­plare, în afară de alţi colecţionari, aces­tea în totalitate însumînd circa 26 0­30 exemplare cu 3 000 specii. Colecţiile are Diptere (tăuni, muşte etc.), cu peste 11000 exemplare şi peste 1 700 specii etc. Co­lecţiile de fluturi, specialitatea şefului secţiei de entomologie, dr. docent A. P.-

Next