Convieţuirea, 1997-1998 (Anul 1, nr. 4 - Anul 2, nr. 1)
Cornel Munteanu: Memorialistica lui Ioan Slavici
ANIVERSĂRI Memorialistica lui Ioan Slavici* „La noi nu sunt înrădăcinate idei, la noi ceea ce este înrădăcinat sunt patimile mici politice, sunt antipatiile și simpatiile personale, ideile nu. ” C. Argetoianu In general, scrierile memorialistice, care apar după un anumit număr de ani, își recuperează timpul evenimentelor întîmplate, printr-un joc al timpului aminitirii și cel al povestirii. In asemenea cazuri, cu cît timpul amintirii se apropie de cel al narării, putem vorbi de scrieri memorialistice cu un înalt grad de obiectivitate. Corecte în segmentul unor cronologii ale faptelor, situaţiilor, oamenilor, însemnările personale ale unui autor sau ale altuia sunt receptate ulterior de un public cititor pus nu să imagineze sau să călătorească spre zone inaccesibile, ci să reconstruiască un anume timp şi spaţiu, însoţind autorul în cauză, ca un martor-cheie la o judecată multiplicată, moral, juridic, estetic, religios. Pe acest tip de receptor imparţial, obiectiv, neutral, mizează asemenea însemnări intime ale scriitorului, însemnări, care, odată depăşind orizontul îngust al unor note de laborator, devin probă publică a judecăţii cititorului din alt timp. Memoriile, jurnalele, însemnările autobiografice şi cele de călătorie, care alcătuiesc acea parte a literaturii subiective, desemnînd implicarera şi parţialitatea scriitorului, s-au distribuit, cu vremea, în ceea ce specialiştii clasifică în jurnale de criză şi jurnale cotidiene, sau aidemémoire. O bună parte din ele, aceste jurnale sunt reflexul unor atitudini extreme, temperamentale, dacă nu un joc exhibiţionist pentru a provoca o reacţie imediată (tipul jurnalului lui Rebreanu sau Emil Cioran), altele se scriu din nevoia imperioasă a autorului de a-şi imagina un colocutor, un partner-martor la mişcările interne ale conştiinţei scriitoriceşti (tipul jurnalului lui Mihail Sebastian sau al lui L. Blaga). Dacă primele joacă pe miza construcţiei fantaste, facînd o radiografie rece, bine calculată a sociatăţii timpului şi a oamenilor care populează acest timp, urmărind o tendinţă de acaparare a cititorului prin spectaculos, anecdotic, frivol şi grotesc, cele din a doua categorie îşi asumă integral plusurile şi minusurile societăţii, nu aruncă anateme asupra oamenilor vremii şi nu urmăresc decît convingerea cititorului în cele relatate, o adeziune morală, prin gravitate şi sinceritate, analiză imparţială şi mărturie aproape de cea jurată de Biblie. Tulburător de sincere şi alimentate de o conştiinţă responsabilă faţă de cititorii lor sunt jurnalele de analiză ale lui loan Slavici. In plus, pentru momentul literar al clasicilor noştri (Eminescu, Creangă, Caragiale), memorialistica lui loan Slavici poate constitui- cum o să vedem- şi un model de scriere estetică, 139