Convieţuirea, 1998-1999 (Anul 2, nr. 4 - Anul 3, nr. 1)
CULTURĂ
88 CULTURĂ Note la anul cultural 1999 Elena Munteanu Dacă anul de graţie istorică şi culturală, 1989, încheie Centenarul comemorativ pentru doi dintre clasicii noştri, Mihai Eminescu şi Ion Creangă, lăsînd posterităţii comemorarea celorlalţi doi, I.L.Caragiale şi Ioan Slavici, iată că la zece ani de la aceste momente de sărbătoare culturală naţională, în anul 1999 avem un centenar de clasic, Anton Bacalbaşa, şi unul, aniversar, al interbelicului George Călinescu. Mentor de revistă şi publicist, Anton Bacalbaşa s-a stins din viaţă acum o sută de ani, la 2 octombrie 1899 iar George Călinescu, publicist şi creator de şcoală de critică, s-a născut la 19 iunie 1899. Analizînd evenimentele, care în anul curent, 1999, măsoară activitatea în durată a unor personalităţi culturale şi literare, se poate continua analogia cu anul 1989. Dacă atunci a fost un an comemorativ al poeziei şi prozei, anul 1999 este anul ziaristicii periodice şi al criticii literare. Pentru o mai riguroasă abordare, am grupat aceste evenimente ale anului în curs, în trei grupe: 1. Centenare Anul 1999 se aşează sub semnul aniversar George Călinescu din două motive culturale: pe de o parte, fiindcă George Călinescu pare să fie primul critic de anvergură, atît în ceea ce priveşte literatura română prin Istoria literaturii române de la origini şi pînă în prezent, pe de o parte, şi pentru că tot George Călinescu este cel care a dat startul în eminescologie prin studiile rezervate poetului naţional, prin biografia Viaţa lui Eminescu şi studiul Opera lui Eminescu. Centenarul Călinescu este dublat şi susţinut de deceniul comemorativ Eminescu întrucît studiile criticului despre opera eminesciană rămîn încă , un punct de reper , în istoria ideilor critice. Multiplele ipostaze ale scriitorului Călinescu, oferă, la acest centenar, imaginea omului complet al culturii române, dacă acceptăm formula lui Constantin Noica. Poetul Călinescu, mai puţin cunoscut, prin volumele Poezii (1937) şi Laudă lucrurilor (1963) practică o lirică a elementelor, într-un gen de mitologie modernă a raportului dintre micro şi macrocosmos. Imagini poetice transpar şi în proza călinesciană, îndeosebi în secvenţele descriptive din Bietul Ioanide (1953) sau Scrinul negru (1960). Esteticianul şi teoreticianul curentelor moderne în literatură, din studiile Principii de estetică (1939) şi Istoria literară ca ştiinţă inefabilă (1947) intră în romanul Enigma Otiliei (1939) cu o viziune bine asimilată, atît în ceea ce priveşte construcţia epică, cît, mai ales, în privinţa personajului feminin. Mentor de presă , imbatabil polemist,Călinescu prin articolele de la ziarele şi revistele pe care le-a condus: Universul, Adevărul literar şi artistic, Jurnalul literar, Lumea urmează o construcţie riguroasă, în care argumentaţia se însoţeşte cu patosul publicistului. Cîteva din articolele sale Duelistul, Nechifor Crainic sau critica cu pistoale, Birocratismul presei sînt mici arte poetice despre ziarist şi produsele sale de presă. Ele stabilesc un raport de complementaritate între scriitor (exersat pe dimensiuni reduse ale prozei) şi ziarist (îmbogăţit cu capacitatea de sinteză şi individualizare, cu extragerea semnificţiilor faptului divers din realitate). Lăudabilă este iniţiativa Editurii Minerva care în pragul centenarului Călinescu a demarat ediţia critică cu volumele 1 şi 2). Al doilea centenar, Anton Bacalbaşa comemorează un veritabil publicist. Perioada marilor clasici a avut în Anton Bacalbaşa nu numai un model de ziarist militant-activ, ci şi un spirit polemic şi pamfletar, slujind idealurilor critice şi morale ale societăţii progresiste. Anton Bacalbaşa a urmat stilul gazetăresc de la cronica faptului cotidian - la cronica eseu, despre fapte culturale - pînă la editorial, meditaţie, discurs, pamflet. Stilul incisiv, violenţa