Convieţuirea, 2018 (Seria a doua - Anul 5, nr. 1)
Marginalii stilistice la romanul „vieţile paralele” un posibil Eminescu
acolo unde mărturiile lipseau, modificând perspectiva şi unghiurile de abordare a documentelor sau epucizându-le în funcţie de cerinţele textului, totul, în acelaşi scop, declarat deja, al deconstruirii ierarhiei discursurilor create în jurul lui Eminescu, de la discursul înalt, academic, critic până la cel mitizant, mistifcant sau chiar popular, de bârfă literară. ”3 Este greu însă, printre piesele multiple, recuperate, găsite și colate de autoare în acest curajos tablou eminescian, să se întrevadă Eminescu cel reconstruit de autoare, după ce imaginea mitică eminesciană se deconstruieşte. Autoarea mărturiseşte că a intenţionat să deconstruiască mitul eminescian, reproducându-1 şi recontextualizându-1 bucată cu bucată şi, aşadar, dezavuându-1. Autoarea scrie că, printr-o lectură dublă, mitul cultural eminescian care se deconstruieşte, se reconstruieşte apoi treptat sub ochii cititorului.4 Cât de mult îi reuşeşte romanului această reconfigurare e greu de cuantificat. Deconstrucţia pare să primeze în defavoarea procesului de reconstrucţie a imaginii eminesciene, treptat obturată. Vinovate pot fi stilistica textului şi maniera scriitoricească, care sunt pe cât de inedite şi ludice, pe atât de deconcertante şi problematizante. In mare parte, stilistica textului este foarte pestriţă, căci abundă în secvenţe provenind din diverse registre lingvistice şi stiluri ale limbii. Romanul înscrie în ordinea sa procese verbale, scrisori, fragmente şi frânturi de versuri parafrazate şi recontextualizate, mărturii scrise, note informative, inserţii intertextuale, foi medicale, pagini de jurnal. Critica literară a primit romanul, identificând această bogăţie ca fiind mai mult decât utilă. George Neagoe remarcă felul în care: „jonglează Florina Ilis cu intertextualitatea, amestecând în materia romanului fragmente sau doar referinţe la poezia, proza, publicistica eminesciană, fraze din autori care au scris despre Junimea, până la aluzii mai oblice sau mai directe la receptarea lui Eminescu din interbelic, trecând prin comunism și terminând cu zilele noastre, prin «reînvierea» «dosarului Eminescu» din Dilema anului 1997. ”5 Jongleriile cu recuzita intrinsecă a romanescului, dar şi cu posibilităţile sale textuale de combinare n-au putut crea o lectură, desigur, la îndemână, însăşi miza romanului angajează atât scriitorul, cât şi lectorul la un proces de ficţionalizare sensibil. Care este miza romanului, o mărturiseşte autoarea însăşi, desigur mai puţin clar prin titlu, dar destul de desluşit în interviuri: „cea mai potrivită paralelă 3 Ibidem 4 Ibidem 5 George Neagoe, Eminescologie , în Cultura, nr. 410, 2013.