Convieţuirea, 2018 (Seria a doua - Anul 5, nr. 1)
Studierea operei lui Ion Luca caragiale în gimnaziu la secţia română şi la secţia maghiară
moşteniri. Cea mai emoţionantă dovadă a legăturii trainice cu ţara natală, cu poporul năpăstuit pe care l-a slujit cu devotament şi ale cărui dureri şi năzuinţe le-a oglindit cu atâta pătrundere într-o însemnată parte a operei sale, o constituie pamfletul din 1907 din primăvară până-n toamnă, cel mai aspru rechizitoriu al vremii, cu privire la marile răscoale ţărăneşti. I.L.Caragiale se stinge din viaţă la Berlin, în anul 1912, la data de 22 iunie, lăsând în urma sa o operă bogată şi strălucitoare, o adevărată oglindă a societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX- lea. Nu se poate vorbi despre ceea ce a scris Caragiale, iară a aminti măcar în câteva însemnări cu caracter informativ viaţa lui, căci, implicit ori explicit, momente din biografia scriitorului sunt o cronologie a operei sale. Aceasta nu înseamnă că a copiat realitatea aşa după cum se obişnuiseră să afirme cei de rea-credinţă, învinuindu-l de facilitate. Inteligent până la graniţa neverosimilului, dotat cu un acut spirit de observaţie, el înregistra totul, dar nu-şi îngăduia să reţină decât esenţialul, la rândul său prelucrat la tensiunea artistică pe care numai talentul o poate da. Ecaterina Logadi, fiica lui, îşi aminteşte referitor la opera şi viaţa lui Caragiale, tatăl său: "Văd casa în care am stat cândva şi care există şi azi. Locuinţa noastră era orientată spre nord, iar cea locuită de proprietar spre sud. Tot ca şi în nuvelă tata a propus proprietarului să facem schimb de locuinţă. Refuzat, el s-a supărat şi ne-am mutat la mică distanţă de acolo în strada Rotari, azi Ion Luca Caragiale ”. Limba română este sufletul întregului învăţământ, deoarece pe cunoaşterea ei se sprijină însuşirea tuturor cunoştinţelor care fac din om un membru folositor societăţii. Ea constituie pentru oameni modul specific de reflectare a realităţii, materialul obişnuit şi propriu pentru concretizarea gândurilor şi sentimentelor, principalul mijloc de comunicare, de influenţare şi coordonare a acţiunilor, relaţiilor şi manifestărilor lor, cel mai preţios instrument al cunoaşterii. De aceea, limba poate fi considerată unul dintre cei mai importanţi factori de coeziune, de dezvoltare spirituală şi progres social. Formându-se şi dezvoltându-se în chiar procesul formării şi dezvoltării poporului, deci odată cu el limba este expresia istoriei şi a înaltelor lui însuşiri, îmbogăţită şi înfrumuseţată continuu, ea a înscris, a păstrat şi a transmis experienţa de viaţă a poporului. Factor de afirmare şi unificare, limba a fost pentru poporul român una din forţele care l-au ajutat să urce treptele tot mai înalte ale civilizaţiei, culturii. Stăpânirea temeinică şi folosirea corectă şi precisă a limbii române constituie nu numai o necesitate, dar şi o datorie pentru toţi cei care contribuie la făurirea, în continuare, a