Convorbiri Literare, 1885-86 (Anul 19, nr. 1-12)
1885-09-01 / nr. 6
452 COMEDIILE D-LUI CARAGIALE și care, numai întrucât sunt oglindite prin artă in această realitate a lor, devin o parte integrantă a omenirii exprimata in forma literară? Privită din acest punt de vedere, lucrarea d-lui Caragiale se învederează cu însemnătatea ei și se arată a fi in afară de orice comparare superioară acelor piese meşteşugite din atmosfere străine, care caută un zadar a ne interesa la peripeţiile unor marchizi şi a unor dame cu camelii, pentru a căror înţelegere lipseşte şi publicului şi actorilor noştri orice element mai apropiat. Dar dacă poate ni se admite de mulţi cititori această parte a meritului d-lui Caragiale, este o imputare care o auzim facându-se adeseori in contră-i şi care, tocmai fiindcă este aşa de des repetată, merită o mai de aproape cercetare. Şi fiiindcâ zicem că merită o mai de aproape cercetare, se înţelege dela sine că nu poate fi vorba de insinuarea, ce nu s’a sfiit a se produce şi in unele organe de publicitate, că adecă comediile d-lui Caragiale urmăresc scopuri politice şi vor să-şi bată anume joc de unele apucături ale partidului radical, şi că prin urmare ar trebui oprite de pe scena teatrului din ordinul guvernului de astăzi. O asemenea imputare este prea puţin serioasă pentru a fi discutată, şi avem numai interesul să dovedim că s’a adus un adevăr prin publicitate. Citim pe a doua pagină a unui ziar radical din Bucureşti, de la 13 aprilie 1885, despre comedia «D’ale Carnevalului»: «Şi ce piesă! O stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul. Femei de stradă de cea mai joasă speţă, bărbieri şi ipistaţi, in gura cărora se pun cuvinte insultătoare pentru mişcări cea ca dela 11 fevruarie, pentru libertate şi egalitate, cari sunt baza organisaţiunii noastre politice.................... Palma primită dela public, care a fluerat, nu ne mulţumeşte, e de datoria ministrului instrucţiunii să pue in vederea direcţiunii