Convorbiri Literare, 1887-88 (Anul 21, nr. 1-12)
1887-11-01 / nr. 8
RAPORTUL INTRE ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ;o1 ea fură adevărurile ştiinţei, le foloseşte in tăcere ca unelte şi infăţişează cu ele concepţiuni pe care ştiinţa nu le poate întrebuinţa. Suntem fără voe împinşi a ne găndi la fiinţele parasitare ce trăesc din spinarea altuia fără a folosi cuiva. E grea acusarea ce facem. Vom arăta că arta idealizatoare nu o merită. Au trecut veacuri de cănd işi observă căderea, se vaeră că puterile-i slăbesc, că a apucat-o betrăneţele şi in zăpăceala ei aruncă respunderea pe spiritul ştiinţific al veacului nostru. Sermana nu ştie că, respectând adevărul in concepţiile sale, lasă ştiinţa săracă şi prin aceasta nesocoteşte chiar ajutoarele propriei sale producţiuni viitoare. Se afirmă că ştiinţa cu toate acestea s’a înavuţit. Da, insă prin arta observaţiunilor, nu prin cea a «inspiraţiunilor». A ne băga in seamă adeverul in concepţiune inseamnă a se face pe sine singură neputincioasă. Iată căuşele căderii, betrăneţelor şi vaetelor artei idealiste. In limbă am recunoscut deja acest adevăr. Nu mai putem numi frumoasă limba care n’are de scop decăt a ne arăta frumuseţa ideală a originii latine. Frumuseţa aceasta nu e a noastră. Ea e pudră. Voim să ne vedem aşa cum suntem, ca să ne putem înţelege, prin urmare şi îndrepta unul pe altul. Eacă ce e frumos. Ceea ce am pornit să facem in cele din afară ale limbii, o cerem şi in cele din lăuntru adecă in cuprinsul ei. Scriitorii noştri de merit au făcut-o şi aceasta. Ei au insuflat domnului Maiorescu cuvintele1): «Oare nu este aici (in comediile domnului Caragiale) un adevărat inceput de literatură dramatică naţională, independentă, trăind din propriile sale puteri, in înţelesul aceleiaşi mişcări intelectuale sănătoase in care sunt şi «Nuvelele lui Slavici» şi Amintirile lui Creangă şi «Copiile de pe Natură» ale lui Negruzzi, şi «Poesiile» lui Eminescu, — mişcare deşteptată in literatura noastră prin acea culegere de poesii populare prin care Alecsandri a îndreptat spiritul tinerimii de astăzi spre isvorul vecinic al tuturor inspiraţiilor adevărate: «simţurile reale ale poporului in care trăim» etc. I) «Comediile domnului I. L. Caragiale». Conv. lit. XIX No. 6.