Convorbiri Literare, 1890-91 (Anul 24, nr. 1-12)
1890-08-01 / nr. 5
progresul social. Aşa zice Gherea, admiţând un raport etic indispensabil intre opera de artă şi subiectul ce primeşte impresii de la ea. Gherea preferă discuţia practică a cestiunii, dar nu pe cea teoretică, şi in acest caz se înţelege, că exemplele istorice trebuesc să fie in primul plan considerate. Istoriceşte se constată că arta a influenţat şi un sens etic, dar că nu e de admis că şi-ar putea lămuri intr’o formulă precisă acest raport. Ea a influenţat direct spre pildă prin eposul german; a influenţat indirect ca la Goethe, dar alteori n’a influenţat de loc. Un principiu general artistic nu se poate induce; cestiunea trebue pusă şi de aici încolo numai faţă cu caşurile concrete. Dacă ceri de la fiecare operă să aibă o tendinţă socială şi morală, vei găsi multe, care nu o au şi cari tot remăn părtaşe de admirarea lumii. ( Cestiunea se complică aici cu cercetări etice şi sociologice, pentru că trebue numaidecăt să fie lămurit: ce vei cere in acest cas de la opera de artă ? Vom vedea pe Gherea cerând artistului modern ce-ar pune el in operă, tendinţele sale sociale; aşadar vom vedea cum critica lui Gherea va inceta a fi obiectivă, istorică şi a fi foarte subiectivă. III. Aplicând acest metod la literatura noastră, Gherea analisează in volumul prim pe Eminescu, pe Vlahuţă şi pe Caragiale. Din studiul celor doi dintâi el induce următoarele resultate: Eminescu este după intima lui natură un idealist, lovindu-se de raritatea ce-a fost altfel întocmită, nu cum şi-o închipuise el. Eminescu nu are puterea să meargă înainte, căci e natural, să mergi după idealul ce-l ai; principiul viitorului remăne invins şi poetul, scârbit de present, işi trimite fantasia in trecutul, care e poetizat, dar n’ar trebui să fie. Mediul social, care a bolnăvit pe decepţioniştii noştri, sunt instituţiile burgheze introduse la 1848. Gherea I I) Vezi Scherer in capitolul despre valoarea internii a poesiei.