Convorbiri Literare, 1890-91 (Anul 24, nr. 1-12)
1890-08-01 / nr. 5
404STUDII CRITICE „Cele patru comedii ale lui Caragiale au toate aceeaşi notă, generală: baterea de jocC1), ridiculizarea, biciuirea anomaliilor, neajunsurilor istorite din introducerea instituţiilor europene, satirizarea mai ales a acelor neajunsuri şi anomalii, cari nu ne sunt comune cu Europa occidentală, ci speciale ţarei noastre.“ D. Maiorescu zisese : „Stratul social, pe care il represintă mai cu deosebire aceste comedii, este luat de jos şi ne arată sub aspectul unor simţiminte omeneşti, de altminteri aceleaşi la toată lumea, manifestate insă aici cu o notă specială, adică sub formele unei spoeli de civilisaţie occidentală, strecurată in mod precipitat pănă in acel strat şi transformate aici intr’o adevărată caricatură a culturii moderne“. D. Gherea mai susţine insă la alt loc, că-i natural să-şi aibă şi criticul idealul său şi că acesta va fi cu atăt mai deosebit de al poetului, cu căt ei vor fi din mai divergente şcoli literare. Astfel idealele lui Eminescu sunt măsurate cu ale lui Gherea şi ele nu se potrivesc; şi aşa valoarea ideală a lui Eminescu scade şi numai cea artistică remăne sus de tot. Critica ştiinţifică a lui Gherea a trecut aici peste marginea obiectivităţii şi a devenit subiectivă, „judecătorească“. V. Critica botezată „legistă“ măsoară operele noui cu măsura idealului alcătuit din observarea operelor de artă existente şi prin culegerea notelor ce simţeşte că pricinuesc impresii frumoase. Şi critica positivă primeşte un singur element, al „idealului“. Care e insă idealul criticului positiv? D. Gherea încă nu ni-l poate spune cu siguranţă. Veacul nostru se distinge printr’o iubire a naturii, pe care alte epoce n’au simţit-o. Arta a şi dat expresie acestui a Adică luarea in bătae de joc.