Convorbiri Literare, 1898 (Anul 32, nr. 1-12)
1898-05-01 / nr. 5
formulări de teorii, care să le susţină sau să le combată. Ele constau din produceri artistice de adevărată valoare, care entusiasmează partea cunoscătoare de literatură a publicului, dar fie din pricina că cealaltă parte a publicului e ocupată de interese mai mari, fie că producţiunea nouă artistică nu se representă isbitor, deosebit de tipurile domnitoare, ele rămîn cu o mică intensitate şi sînt numai nişte semne că în locul unde s’a produs, e speranţă, de o reînviere intensă a producţiunii artistice adevărate. Un asemenea semn, o asemenea mişcare literară adevărată, dar de o mică intensitate, este mişcarea literară de care vorbeşte d-nul Maiorescu la Romînii din Ungaria. Şi s’ar putea lesne găsi căuşele pentru ce această mişcare nu a avut pînă acum o mai mare intensitate. Romînii din Ungaria sunt de la 1890 încoace cu deosebire încordaţi pentru susţinerea luptei naţionale în contra politicei de maghiarisare a guvernului ungar, tot interesul lor într’acolo e îndreptat , decit o poesie, o novelă, o dramă, care se poate inspira prea puţin sau chiar deloc dintr’o asemenea luptă, mult mai bine interesează un articol de gazetă sau o corespondenţă plină de sentimentele romîneşti de care ne vorbeşte d-nul Oniţiu în Epistula ad Corobetium. Se mai adaogă apoi faptul că unii dintre producătorii meniţi să alimenteze mişcarea au murit aşa de tineri, iar alţii şi-au înstreinat masa, înstreinîndu-se de sfaturile, la care admirabilii lor antecesori se supuseserâ. Şi aşa mai departe. Dar toate aceste cause care zădărnicesc intensitatea mişcării, nu influenţează decît puţin asupra calităţii ei. Ea e o mişcare adevărată. Şi lăsînd la o parte pe Slavici, la care d-nul N. Chendi pe nedrept spune că «se provoacă» d-nul Maiorescu (îlrugăm să mai citească încă odată articolul pe care-l critică) — toţi ceilalţi, şi Lucreţia Suciu şi Ioan Popovici şi Oniţiu şi Coşbuc şi Delamarina, sunt representanţii unei adevărate renaşteri literare — în nişte provincii în care, aproape timp de un secol, nu scîntecase aproape nici-o simţire care să-şi fi găsit formă literară. E posibil că doamna Lucreţia Suciu să nu mai scrie sau, şi dacă scrie, să nu mai fie ascultată. Caşul Foaei sale