Convorbiri Literare, 1902 (Anul 36, nr. 1-12)

1902-04-01 / nr. 4

Pesimismul lui Eminescu 313 Nu mă îndoiesc, că dacă el ar vorbi aşa, d-l Hasdeu, marele măestru al dialecticei, le-ar răspunde . Nu, Domnilor mei, atîta superioritate morală şi intelectuală voi nu aveţi. Eminescu a fost unul dintre oamenii, cari rămîn în toate împrejurările ei înşişi şi nu atîrnă de aşa numitul «mediu ambianţi» al sociologilor; voi nu aţi putut nici să-l stricaţi, nici mai ales să-l dregeţi. Deoarece însă « Junimiştii» nu au­ pretenţiunea de a l fi creat pe Eminescu, d-l B. P. Hasdeu admite, că ei au­ fost în stare să-l strice şi l-au şi stricat. Sa ne dăm seamă, dacă lucrul acesta e ori nu adevărat. Cum ar fi putut cineva să abuseze de Mihai­ Emi­nescu ? E un abus să profiţi de strîmtorările unui om cu mari destoinicii, spre a-l determina să facă­­ceea ce el însuşi nu vrea ori ceea ce nu se potriveşte cu firea lui. Asemenea abusuri s’au făcut în trecut şi se fac şi astăzi. E învederat, că numai lucrînd cu toată inima şi numai făcînd ceea ce se potriveşte cu firea lui, omul cu vocaţiune determinată poate să dee ceea ce e mai bun in el. Au fost cu toate aceste şi sînt şi astăzi oameni altfel bine porniţi, care-şi închipuiesc că fac un lucru bun determinînd după împulsiunile lor momentane lucrarea celor ce numai lăsaţi în voile lor pot să lucreze. Tot atît de învederat e însă, că numai de nevoie face omul ceva ce nu se potriveşte cu firea lui. Stau dar şi mai întreb, care sînt strîmtorările, de care ar fi putut să profite cineva, spre a l determina pe Eminescu să facă ceea ce el însuşi nu voea ? N’avea omul nici nevastă, nici copii, nici casă şi masă, nici mumă văduvă, pe care era dator s’o ţie, nici vre o soră pe care trebuea s’o înzestreze : era el singur şi nu ţinea de loc nici să mânînce, nici să bee, nici să se îmbrace bine, nici să aibă lărgime şi comoditate la el acasă, nici să între­­ţie relaţiuni, nici să umble la petreceri, nici să călătorească.

Next