Convorbiri Literare, 1906 (Anul 40, nr. 1-12)
1906-03-01 / nr. 3-5
324 MIHAIL DRAGOMIRESCU cursori ai „Junimei,“ ci chiar de Învăţători ai ei (!) — a făcut cu putinţă ca în coloanele „Convorbirilor“ să se întâlnească poeţi atât de deosebiţi între dânşii, fără să pară totuşi străini unul de altul. Ce deosebire mai mare ca între conţinutul şi formele artistice ale lui Creangă şi între conţinutul şi formele artistice ale lui Eminescu sau Caragiale ? Conţinutul lui Creangă e viaţa ţărănească, fondul umoristic, forma populară provincială ; conţinutul lui Eminescu este intim, filosofic şi social, fondul pesimist, forma bogată şi cultă; conţinutul lui Caragiale este viaţa inferioară de oraş , fondul comic sau umoristic, în novele chiar grav şi rece, forma elegantă cu toate particularităţile ei de limbă inculta. Şi totuşi ţăranul Creang 5 * »gă, filosoful Eminescu şi orăşanul de margine Caragiale sânt în felul lor deopotrivă de artişti, fiindcă între elementele, pe care le-au întrebuinţat în creaţiunile lor, ei au putut stabili acea unitate perfectă, pe care numai o simţire adevărată şi o cunoştinţă desăvârşită a mijloacelor de exprimare putea s’o obţină. Conţinutul artei lor era indiferent ; arta pentru dânşii era totul, —şi pentru aceea au devenit element de cultură trainică şi naţională. Ţinând socoteală de acest fapt, putem da vechiului principiu, veşnic nou în esenţa lui, al „Convorbirilor“, o nouă formulare. Poezia nu e chestiune de conţinut —ci de formă, bineînţeles în limitele unui sentiment totdeauna adevărat. Poetul îşi poate alege orice materie de inspiraţie ; ceea ce însă i se cere — după ce a fost absolut liber în alegerea materiei este de a realiza într’însa frumosul, adică a-i da o formă, prin care să se exprime cu claritate sentimentul, ce se leagă în mod natural de acea materie. (1) De fapt, pe la 1863—5 când s’a înfiinţat « Junimea» nu mai era nici pomeneală de vre-o ^influenţă literară directă a lui logălniceanu sau Russo.