Convorbiri Literare, 1927 (Anul 59-60, nr. 1-11)

1927-01-01 / nr. 1-4, Număr Jubiliar

SALUTUL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMANI 35 însăşi „Convorbirile Literare“, care din acest principiu şi prin el au trăit 61­ ani cu perspectiva celor mulţi înainte. Acest principiu a adunat în jurul revistei talentele cele mai strălu­cite pe care le-a produs până acuma geniul neamului românesc. Dacă Maiorescu a fost sufletul „Convorbirilor“ stâlpii revistei aş putea spune că au fost Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, ale căror opere princi­pale în „Convorbiri“ s’au publicat. Cum se vede din o simplă înşirare întâmplătoare, stâlpii Convorbirilor sânt înşişi stâlpii literaturii româneşti... Dar principiul maiorescian n’a fost mai puţin rodnic în privinţa desvoltării scriitorului român ca profesionist. Conse­cinţele indirecte ale acestui principiu au trebuit să fie o dife­renţiere din ce în ce mai pronunţată între scriitorul diletant, pentru care scrisul e un accident, oricât ar fi el de fericit, şi între scriitorul profesionist care consideră scrisul ca o che­mare şi o jertfă permanentă, care îşi dărueşte întreaga viaţă creaţiei literare. Astfel principiul maiorescian devine şi pro­motorul ideei Societăţii Scriitorilor, care s-a înfiinţat mai târ­ziu pentru apărarea intereselor scriitoriceşti de breaslă mai mult sau mai puţin pronunţată. Breasla aceasta, câtă este şi câtă a fost, e produsă în cea mai mare parte de „Convorbi­rile Literare“. Cei mai mulţi dintre membrii mai vechi ai Societăţii Scriitorilor Români, ca şi mulţi dintre cei mai noi şi-au început activitatea literară în sânul bătrânelor „Convor­biri11. In cei 60 de ani de existenţă, „Convorbirile“ au fost cea mai solidă uzină de produse literare şi de şlefuire de talente. Preamărind trecutul e totdeauna bine să ne gândim şi la viitor. De aceea să-mi fie permis, cu prilejul unei sărbători atât de rare, să-mi exprim o speranţă şi o dorinţă. Cercul „Con­vorbirilor“ a avut faima celui mai liber criticism. In acest cerc orice critică era bine primită cu anticipaţie şi fără supă­rare... Aşa trebue să fie şi azi. De multă vreme epitetul cel mai curent al revistei săr­bătorite azi este cuvântul „bătrân“. Chiar şi eu, aproape fără să vreau, am spus odată „bătrânele ConvorbiriEpitetul e cam cu două înţelesuri şi de multe ori înţelesul cellalt prinde consistenţă mai adâncă... Sântem însă azi în vremea când e la modă întinerirea sau reîntinerirea, prin orice mijloace. Ca

Next