Convorbiri Literare, 1927 (Anul 59-60, nr. 1-11)
1927-01-01 / nr. 1-4, Număr Jubiliar
SALUTUL SOCIETĂŢII SCRIITORILOR ROMANI 35 însăşi „Convorbirile Literare“, care din acest principiu şi prin el au trăit 61 ani cu perspectiva celor mulţi înainte. Acest principiu a adunat în jurul revistei talentele cele mai strălucite pe care le-a produs până acuma geniul neamului românesc. Dacă Maiorescu a fost sufletul „Convorbirilor“ stâlpii revistei aş putea spune că au fost Alecsandri, Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, Duiliu Zamfirescu, ale căror opere principale în „Convorbiri“ s’au publicat. Cum se vede din o simplă înşirare întâmplătoare, stâlpii Convorbirilor sânt înşişi stâlpii literaturii româneşti... Dar principiul maiorescian n’a fost mai puţin rodnic în privinţa desvoltării scriitorului român ca profesionist. Consecinţele indirecte ale acestui principiu au trebuit să fie o diferenţiere din ce în ce mai pronunţată între scriitorul diletant, pentru care scrisul e un accident, oricât ar fi el de fericit, şi între scriitorul profesionist care consideră scrisul ca o chemare şi o jertfă permanentă, care îşi dărueşte întreaga viaţă creaţiei literare. Astfel principiul maiorescian devine şi promotorul ideei Societăţii Scriitorilor, care s-a înfiinţat mai târziu pentru apărarea intereselor scriitoriceşti de breaslă mai mult sau mai puţin pronunţată. Breasla aceasta, câtă este şi câtă a fost, e produsă în cea mai mare parte de „Convorbirile Literare“. Cei mai mulţi dintre membrii mai vechi ai Societăţii Scriitorilor Români, ca şi mulţi dintre cei mai noi şi-au început activitatea literară în sânul bătrânelor „Convorbiri11. In cei 60 de ani de existenţă, „Convorbirile“ au fost cea mai solidă uzină de produse literare şi de şlefuire de talente. Preamărind trecutul e totdeauna bine să ne gândim şi la viitor. De aceea să-mi fie permis, cu prilejul unei sărbători atât de rare, să-mi exprim o speranţă şi o dorinţă. Cercul „Convorbirilor“ a avut faima celui mai liber criticism. In acest cerc orice critică era bine primită cu anticipaţie şi fără supărare... Aşa trebue să fie şi azi. De multă vreme epitetul cel mai curent al revistei sărbătorite azi este cuvântul „bătrân“. Chiar şi eu, aproape fără să vreau, am spus odată „bătrânele ConvorbiriEpitetul e cam cu două înţelesuri şi de multe ori înţelesul cellalt prinde consistenţă mai adâncă... Sântem însă azi în vremea când e la modă întinerirea sau reîntinerirea, prin orice mijloace. Ca