Cotidianul, februarie 1992 (Anul 2, nr. 21-40)

1992-02-13 / nr. 29

PAGINA 4 Cotidianul ^ JOI • 13 FEBRUARIE 1992 ® Am constituit un liant în cadrul Convenției Studențești de la Iași 5­5 5 Interviu cu domnul Condur Konrad, liderul Organizației de Tineret a PNȚCD Iași Dorin Popa. Domnule Condur Konrad, ce impact are organizația pe care o conduceți în rîndurile studenților, știind că dumneavoastră înșivă sînteți student? Condus Konrad. Statistic, studenții reprezintă mai mult de o treime din numărul membrilor organizației noastre, implicarea lor fiind majoră. Domnul Ion Rațiu se bucură de cea mai largă popularitate in rindurile studenților și probabil că reprezintă unul din factorii importanți care determină pe mulți studenți să se înscrie în PNȚCD. Pe de altă parte, pot să menționez și alte atitudini și voi da un exemplu: In seara de 23 ianuarie, mergind cu o portavoce in complexul studențesc Tudor Vladimirescu, pentru a anunța mitingul de a doua zi, am fost ‘aplaudați’ la unul dintre cămine cu borcane și injurii. Noi am făcut pionierat și am constituit un liant în cadrul Convenției Studențești de la Iași, unde am avut statutul de membri observatori, la fel ca organizația studențească liberală și, după retragerea noastră, se pare că CSI a pierdut din dinamism și se orientează prin cîțiva lideri spre diverse forme de organizare pe plan național, care duc astfel la scindarea mișcării studențești. Menționez de asemenea că la universitatea la care învăț, în preajma alegerilor locale, conducerea universității pregătește un bal al bobocilor, unde vom fi gratulați ca și în trecut cu bere și sucuri pe gratis, acestea fiind un dar al Partidului Laburist care sponsorizează activitatea școlară din această instituție. Ar fi foarte multe de spus aici, dar mai mult, poate, cu altă ocazie. D.P.: Care a fost rolul organizației de tineret a PNȚCD Iași în campania alegerilor locale? I C.K.: Noi am realizat împreună cu tineretul de la PNL și de la PSDR un video­clip, pentru care am primit felicitări din partea seniorilor. Ne-am ocupat cu afișajul, dar aici am întîmpinat greutăți, lipsuri de ordin material, temperatura constant sub zero grade, care nu este un imbold pentru membrii noștri. Astfel, există nemulțumiri din partea conducerii, care ne fac să ne amintim de o lege Murphy: “oricît ai face, orice ai face, niciodată nu e de ajuns”. Am realizat un afiș electoral ajutat de un prieten de la Arte Plastice. Se pot vedea contururile unor tineri nonconform­iști și avem un citat dintr-un discurs al președintelui nostru Corneliu Coposu la Brașov, care încurajează tineretul, oferindu-ne un spațiu mai mare pentru aripile noastre care cresc mereu. D.P.: Cum sînteți reprezentați dumneavoastră - organizația dumneavoastră - în conducerea PNȚCD Iași? C.K.: Personal, ca lider de organizație, îmi găsesc locul în Biroul Executiv format din nouă persoane; liderul TM­Ț face automat parte din comitetul de conducere, format din 21 de persoane. Am fost desemnat candidat acum doi ani pe listele electorale, însă mai există o serie de persoane care și-au format personalitatea în perioada obsedantului deceniu care, prin atitudinea lor, nu fac decît să creeze un iluzoriu și himeric plafon, sport de tineri încă în decembrie 1989, și care, oricum, nu se regăsește la etaje superioare în structura organizată a PNȚCD. Astăzi, ca și ieri, cuvintele rostite de Iuliu Maniu trebuie să fie înțelese cil mai bine: ‘Obligația educației politice cetățenești a generației tinere este de o așa mare importanță în viața unei națiuni, încît orice altă problemă de partid cade în fața acesteia”. D.P.: Organizația de Tineret s-a regăsit pe listele de candidați la alegerile locale? C. K.: Da, prin vicepreședintele organizației noastre, domnul inginer Valeriu Mandrea, dar aici fac constatarea: colegul meu de partid are 30 de ani, în timp ce PSDR-ul a trimis un tînăr de 25 de ani și PNL-ul unul de 23 de ani. Am fost dezamăgiți de absența unui student pe listele Convenției Democratice de la Iași, lucru care s-ar fi putut întîmpla dacă inițiativa noastră ar fi fost sprijinită de domnul Roșu de la PNL și de președintele V. Lupu de la PNȚCD. D. P.: Care sînt relațiile organizației de tineret cu organizațiile similare ale celorlalte partide? C.K.: Noi colaborăm bine cu organizația studențească OTM­L din Iași, avem relații bune cu președintele organizației de tineret de la PSDR, profesorul Bogdan Andronic fiindu-mi și un bun prieten. Mai avem relații și cu PAC și cu Liga studenților maghiari, însă PAC nu s-a structurat definitiv la nivelul organizației de tineret, iar ultimii sunt oarecum timorați in a face politică într-o urbe nițel cam naționalistă. Sper ca in viitor să poată fi stabilite relații și la nivelul organizațiilor de liceeni. Noi avem deja o astfel de organizație numită OELG. Nu am auzit de existenta unor organizații similare și la celelalte partide. Cu sinceritate afirm că secțiunea de tineret a FSN Iași este hotărît îndreptată spre curentul tardiv reformist ce prinde din ce în ce mai mult contur în partidul de guvernămint. Aș vrea să închei cu un gînd de suflet.­­ Doresc sănătate mamei mele, îmi doresc mie și prietenei mele Irina reușită la examenele de admitere la facultate. In ce mă privește, pe lingă drept, doresc să urmez și cursurile secției de sociologie­­politologie, a consemnat Dorin Popa Domnul Condur Konrad Speranța mea a fost și este că Teatrul Național va ajunge la gloria de odinioară După revoluția din decembrie 1989, puține personalități culturale de primă mărime s-au întors în România. Chiar foarte puține. Unul dintre cei care au venit, care - mai mult decît atît - și-a declarat în modul cel mai răspicat intenția de a rămîne (oricît de vitrege ar fi condițiile), este poetul Mihai Ursachi, care a acceptat o misiune ingrată (în condițiile actuale): aceea­ de a conduce Teatrul Național ieșean. Onoarea nu a fost a lui Ursachi, ci României. A fost și a acesta un gir, un argu­ment că în țara noastră Intenția mea și politica mea au fost să revigorez repertoriul dramatic național Reporter. Stimate domnule Mihai Ursachi, in cei doi ani cit au­ fost director al Teatrului Național din Iași, care au fost evenimentele și faptele artistice mai importante din viața acestui teatru? Mihai Ursachi: La venirea mea la direcțiunea Teatrului Național ‘Vasile Alecsandri’ din Iași, am s-a petrecut o schim­bare. Dar dl Mihai Ursachi nu a dorit, nu a putut să nu-și mani­­feste și simpatii politice. A fost demis. Ministrul Culturii, dl găsit trupa teatrului într-o stare totală de depresiune, nu numai morală, ci și artistică. Anii de teroare culturală de sub Ceaușescu, precum și trecerea firească a vremii au uzat trupa, mai ales din punct de vedere artistic, dar și moralmente. Erau, practic, in situația de a se dispersa. Deși exista un singur spectacol bun, spectacolul Tatăl”, nu exista nici un fel de elan, de energie, de dorință de a merge înainte. Am găsit o atmosferă de tensiune, de pesimism, mulți voiau să plece, se zvonea că Teatrul se va desființa, că nu se vor mai primi subvenții Ludovic Spiess, și-a pus semnătura pe o rezoluție care, credem, nu îl onorează în nici un fel. Din contra. S-a afirmat că rațiunile acestei decizii ar fi fost ș.a.m.d. Dîndu-mi seama de situația precară, atît morală cît și artistică, a trupei noastre, care nu a fost reîmprospătată în ultimii douăzeci de ani, am gândit că singura soluție pentru revenirea Teatrului Național din Iași pe locul ce i se cuvine în cultura națională ar fi reînființarea Conservatorului de arte dramatice la Iași, cel mai vechi Conservator de arte dramatice din România și care a fost desființat de către comuniști în anul 1952. Am făcut un memoriu, eu însumi l-am făcut și l-am dactilografiat, m-am dus cu el la ministrul de atunci al Culturii, mai degrabă adminis­trative, cu totul străine de domeniul politicu­lui. Mă îndoiesc. Nu știu ce leafă a putut să asigure dl Mihai Ursachi angajaților dl Andrei Pleșu, cu care am avut o discuțiune. Dumnealui a înțeles care este situația reală a Teatrului Național ieșean și a aprobat reînființarea cîtorva clase de dramaturgie la Academia de Arte din Iași. Speranța mea cea mare a fost și este că Teatrul Național va ajunge din nou la gloria de odinioară atunci cînd acești studenți și studente vor juca pe scena teatrului Național; precizez că mai mult de jumătate dintre ei provin din teritoriile noastre de dincolo de Prut. Aici a stat și stă nădejdea mea pentru Teatrul teatrului ieșean, dar presupun că aceasta era mai degrabă o chestiune care privea administrația teatrului. Nu știu care a fost sim­patia cu care a fost privit un opozant într-o citadelă fese­­nistă, dar pot să-mi imaginez că nu a fost tocmai vie. Știu însă că România încearcă să revină în Europa nu doar în plan economic, ci și cultural, că marile personalități culturale dispuse să se întoarcă în țară definitiv se pot număra pe degetele de la o mînă. Și că o ofensă la adresa unei asemenea personalități este o ofensă națională. Șerban Madgearu Național. Și cred că aceasta a fost cea mai mare realizare pe care directorul Mihai Ursachi și-a visat-o vreodată în acest post Am înființat un Consiliu artistic, am chemat diferiți specialiști în materie de teatru din oraș, din Iași, am angajat regizori din București, între dînșii și pe regizorul Cristian Hadji-Cuiea. Am avut un număr de premiere mai mare decît oricare alt teatru din România: am avut mai mult de 12 premiere într-un singur an, între care “Avarul”de Moliere, în rolul titular Dionisie Vitcu, spectacol care s-a bucurat de elogiile criticii, precum și piesa “Robespierre” de George Astaloș, faimos dramaturg român, trăitor în exil. “Robespierre" a fost o premieră mondială după care televiziunea franceză a tras videocasete originale, care au primit elogii la Paris. Pentru primăvara acestui an este prevăzut un turneu în Franța, cu acest spectacol. In ziua de 23 ianuarie a.c., cînd actorul Dionisie Vitcu a revenit la Teatrul Național, împreună cu D-sa am hotărît să punem în scenă “O scrisoare pierdută”, în regia d-lui Radu Beligan. Intenția mea și politica mea au fost să revigorăm repertoriul dramatic național, în special al autorilor dramatici tineri, cum ar fi, de exemplu, Matei Vișniec și alții. Am pus, într-adevăr, o piesă de Matei Vișniec “Angajare de clovn”, care la Festivalul Internațional de teatru scurt, de la Oradea, a obținut practic toate premiiile importante. De asemenea, spectacolul “Tatăl", care a fost preluat după venirea mea la direcțiune, a obținut marele premiu al Festivalului teatrului din Moldova și premiul pentru cel mai bun rol episodic, acordat d-nei Virginia Rah­ău. Sala Teatrului Național din Iași este, în general, mai plină decît sălile altor teatre de aceeași factură, din țară. Precizez că aceste merite nu sînt meritele directorului, în primul rînd, ci meritele trupei artistice, ale regizorilor, ale scenografilor, ale lucrătorilor de pe scenă și ale corpului tehnic. In ce mă privește, veneam la Teatru înaintea multora, chiar dintre tehnicieni, stăteam toată ziua, după aceea mergeam la repetiții, iar seara ar fi trebuit să merg la spectacol. Acest lucru nu era posibil. A trebuit, într-adevăr, să lipsesc cîteva sâptămîni, cînd m-am dus in Franța la invitația Ministerului Culturii francez, pentru a studia posibilitățile de conlucrare între un guvern democrație și o instituție de cultură care trebuie subvenționată de stat. Am înțeles metodele care există și am reușit ca Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Iași să fie subvenționat de Ministerul Culturii cu o sumă, practic, egală cu aceea a Teatrului Național din București. Nivelul salariului nu satisface nici chiar pe primul ministru Reporter. S-a făcut un oarece tapaj în presă în legătură cu “nemulțumirile” unor actori din colectivul Naționalului ieșean cu privire la directorul Mihai Ursachi. Ca să parafrazăm: “ce-i mina pe ei în luptă /ce voiau acei actori?" M.U.: Intr-o mare instituție de cultură, cum este Teatrul Național, întotdeauna vor exista nemulțumiri și tensiuni; firea artistică este irascibilă prin natura ei, mai cu seamă in condițiile de tensiune generală în care trăiește întreaga noastră națiune, în condițiile de uzură morală în care artiștii noștri se găseau. Pe de altă parte, nivelul salariului nu satisface pe nimeni, cred că nici pe dumneavoastră și cred că nici chiar pe primul ministru, în așa fel încît motive de nemulțumire erau destule. S-a făcut un memoriu, semnat de către un număr de artiști ai Teatrului Național, către Ministerul Culturii, un memoriu care mi-a fost citit și care nu a fost semnat de nici unul dintre marii actori ai Teatrului Național, ci doar de actori de mîna a treia și a patra, veleitari, de un talent îndoielnic și care frecventează rareori Teatrul, dar care își închipuie că sînt geniali. Unul dintre reproșurile care mi se aduceau în acest memoriu era că aș fi îndepărtat din Teatru mari actori, înțelegîndu-se de fapt prin acei man actori un singur actor - vechiul meu amic și marele actor Dionisie Vitcu, care a cerut să plece la Teatrul de păpuși și marionete, prezentînd urmi o cerere de transfer, fiind un vechi admirator și amic al lui Dionisie Vitcu, nu i-am aprobat acest transfer și i-am dat opt zile de gîndire. După opt zile, Dionisie Vitcu a venit cu aceeași cerere și i-am răspuns că: “Așa cum nu ți-am refuzat niciodată nimic, n-am să-ți refuz nici ce’­­­oa aceasta”. Insa i-am ținut locul neschimbat și i-am spus că: Tu vei reveni acolo unde este locul tău; adică pe scena Teatrului National”. Ceea ce s-a și întîmplat. In ziua de 23 ianuarie 1992, actorul Dionisie Vitcu a venit cu o cerere de transfer de la Teatrul de păpuși la Teatrul Național, iar directorul Teatrului Național, Mihai Ursachi, i-a semnat cu mare plăcere cererea de transfer la scena unde Dionisie Vitcu a făcut carieră și unde el trebuie să joace atîta timp cît va dori. A doua zi nu mai eram, deja, director, dar Dionisie Vitcu continuă să fie actorul Teatrului Național. Iată, deci, că unul din punctele de bază ale “nemulțumirii” unora dintre actori nu a fost întemeiat și nu mi se datora cîtuși de puțin. In ce privește alte motive de insatisfacție a fost, de exemplu, acesta: de ce nu răspund, eu, criticilor, nu întotdeauna favorabile, la adresa spectacolelor noastre. Eu am făcut cronică de teatru, înainte de a fi director de teatru, dar, în calitate de director de teatru, eu nu pot fi făcut răspunzător de calitatea unui spectacol. Nici portarul, nici directorul nu pot juca pe scenă, nu pot turna talent în capul actorului sau al regizorului. Dacă spectacolul are succes, regizorul și actorii sunt cei care se bucură de glorie, dacă spectacolul este un eșec, nu portarul și nici directorul nu sunt de vină, ci regizorii și actorii. Rep.: Pe ce se bazează, vorba lui Parizianu, zvonurile, abil difuzate de răspundaci, cu privire la așa-zisul dezinteres față de Teatrul Național, al poetului Mihai Ursachi? Și care-i, de fapt, adevărul? M.U.: Sînt un vechi iubitor de teatru. Marilor actori și actrițe, cei care formează, încă, garnitura de aur a trupei noastre, le-am fost admirator și prieten încă din prima tinerețe și rămîn în aceeași situație față de dînșii. Dezinteresul față de Teatrul Național nu a existat, nici înainte de a fi director, nici după ce am fost director și nu a scăzut nici acuma. Am venit, din sudul Californiei, special pentru a pune din nou­ pe picioare această instituție și am convingerea că am lăsat-o într-o stare mai bună decît era cînd am sosit. Președinții Iliescu și Snegur s-au întîlnit, pare-se, în niște tufișuri. Rep.: Ce temei a avut ordinul Ministerului Culturii de demitere din funcția de director a dumneavoastră și cum calificați maniera nefirească de anunțare a demiterii? M.U.: Este vorba de ordinul ministerial nr.7, din 24 ianuarie - deci specific - 24 ianuarie 1992, ziua Unirii, și este semnat de dl ministru Ludovic Spiess. Ordinul cuprinde trei puncte: punctul unu, pe care îl citez în întregime: “Incepînd cu data de 24 ianuarie 1992, dl Mihai Ursachi se eliberează din funcția de director al Teatrului Național din Iași”. Nu există, după cum vedeți, nici un fel de motivație in acest ordin ministerial, în privința demiterii directorului Teatrului Național. Celelalte două puncte nu ne privesc. Punctul doi specifică: “Incepînd cu data de 24 ianuarie 1992, dl Valeriu Condurache se numește interimar în funcția de director al Teatrului Național”... După cum vedeți, ordinul ministerial nr.7 din 24 ianuarie 1992 nu cuprinde nici un fel de motivație, de nici o natură, a demiterii mele din postul de director al Teatrului Național din Iași. Eu am aflat de acest lucru abia pe 26-27 ianuarie cred, de la un prieten care mi-a telefonat că a citit într-un ziar local, ziarul “Evenimentul”, că Mihai Ursachi a fost demis de la Teatrul Național. După care, în ziua de 27 sau 28, cred, am primit vizita unui mesager din partea Ministerului. Am primit acasă vizita consilierului ministerial Valentin Dumitrescu și a noului director al Teatrului, Valeriu Condurache, care mi-au înmînat cele două ordine, pe care le vedeți, ordinul nr.7 și ordinul nr.8, ale Ministerului Culturii, ambele datate 24 ianuarie 1992, zi în care, după cum știți, în sala Teatrului Național a avut loc Convenția Consiliului Național pentru Reîntregirea Țării, cu participarea unor mari personalități de dincolo și dincoace de Prut. Iar a doua zi, în dimineața de 25 ianuarie, președinții Iliescu și Snegur s-au întîlnit, pare-se, în niște tufișuri, la 20 km de Iași, la Ungheni, pentru a legifera existența unor așa-zise două state românești - România și Moldova. Rep.: Cum priviți oferta Ministerului de a vă propune o sinecură - altfel n-o putem califica? M.U.: Consider această ofertă ca o rușinoasă încercare de mituire. Rep.: Ce motive considerați că stau, de fapt, la baza demiterii dvs.? M.U.. După cum am precizat, demiterea directorului teatrului Național a avut loc în chiar ziua Unirii, cînd în măreața sală a Teatrului Național avea loc Convenția Consiliului Național pentru Reîntregirea Țării, în timp ce cei doi președinți, ai celor două state române, cum zic ei, plănuiau să se întîlnească, a doua zi, la Ungheni, pentru a consfinți existența a două state românești. Este evident, autoritățile la cel mai înalt nivel și-au pierdut răbdarea față de directorul Teatrului Național din Iași, mai cu­ seamă că, în după­­amiaza zilei de 24, în aceeași sală, a avut loc întîlnirea Convenției Democratice, adică a principalelor partide din opoziție, cu participarea președinților acestor partide și a­ altor personalități. Precizez că ambele evenimente s-au desfășurat în sala Teatrului Național, pe baza legilor în vigoare, conform reglementărilor și tarifelor de închiriere a­ sălii Teatrului Național din Iași. Totul a fost în perfectă legalitate, s-au plătit tarifele respective, protocoalele se află înregistrate la Registratura Teatrului Național din Iași, banii au fost vărsați în numerar la casieria Teatrului Național, la datele cuvenite. Rep.: Dumneavoastră nu ați favorizat cu nimic! M.U.: In nici un fel, nu am făcut decît să aplic rutina de a închiria sala Teatrului Național, atunci cînd ea este liberă, oricărei instituții sau persoane care respectă standardele noastre de decență și plătește chiria legală. Rep.: Un gînd pentru cititorii poetului Mihai Ursachi. M.U.: Acest gînd l-am transmis prin Radio București, în ziua de 15 ianuarie 1992, cînd, în Biserica din Ipotești, mi s-a oferit Premiul Național Mihai Eminescu pentru poezie, pe anul 1991. Mă tem că este prea lung pentru a-l retransmite acuma, așa că voi cita doar ultimul paragraf: “Și tot mai cred că națiunea noastră, aflată în durerile facerii, își va găsi puterea de renaștere spirituală în marea gîndire eminesciană, în puterea de dăruire a poeților noștri, dintre care mulți ar merita cu prisosință marea și nobila distincție ce mi se oferă astăzi, și pentru care vă mulțumesc tuturor și, ridicîndu-mi ochii către cer, m­ă rog: O, Doamne, o Doamne Sfinte/Ceresc Părinte/Intinde a Ta mînă/Pe Țara Română)”, a consemnat C.M.Spiridon Mulțumim, încă o dată, părintelui Galeriu pentru interviul acordat ziarului nostru (publicat în nr. 192­ marți 11 februarie) și ne facem datoria de a rectifica două erori care ne aparțin, în exclusivitate. La subtitlul “Așa ne-am creștinat noi” se va citi: “De asemenea, credeau în nemurire - erau numiți geții nemuritori...”, iar la subtitlul “Eu nu sunt un factor politic”, se va citi: “...și statuia lui Eminescu de la Cernăuți, chiar în curtea lui Aron Pumnul plasată”. Teatrul Național din Iași Domnul Mihai Ursachi t i t

Next