Cotidianul, iunie 1993 (Anul 3, nr. 126-151)

1993-06-08 / nr. 132

Cotidianul MARȚI • 8 IUNIE 1993 La Național românii joacă americanește Ecoul reverberat al Teatrului Româno-American “Eugene O’Neill” își răsfrânge sonoritățile în piesa “Fool for Love”, prezen­tată la Sala Atelier a Teatrului Național, îmbinare a cotidianului structural românesc cu mo­dernismul american (whisky, fondul muzical ce amintește de “Twin Peaks”, tineri și părinți în blues-jeans), “Fool for Love” (Nebun din dragoste) este o piesă a extremelor. Deși comen­­tariul de text prezentat în program ne anunță un cadru revoltător: “odaie mizeră a unui motel pierdut în deșert”, aranja­mentul scenic este mult mai cartonat. May (Mihaela Mihuț) și Eddie (Adrian Pintea), frați vitregi, adevăr de care nu au știut până să se îndrăgostească mistic și să devină amanți, trăiesc drama neputinței rămânerii împreună. Astfel, viața lor (desfășurată scenic) devine povestirea și repovestirea acestei erori impla­cabile. Martin (Ionuț Pohariu), venit să o invite pe May la cine­ma, devine spectatorul inocent al sfâșierii celor doi frați inces­­ttuoși. Old Man (Adrian Titieni), tatăl cuplului nefericit, află doar­­ în final că una din cele două mame s-a sinucis, cunoscând adevărul. Tragicul final rezolvă­­ drama cuplului blestemat: sinu­ciderea este plata pentru abaterea de la legea firească a­­ existenței umane. Revenind la aranjamentul scenic, mobilierul modest al camerei de hotel nu păstrează nimic din nebunia dragostei celor doi. Silueta impunătoare a­­ patului, învelit într-o lenjerie de un alb răscolitor, ce inspiră mai mult bolnăviciune decât iubire, domină scena. Singurul obiect al voluptății îl reprezintă cearșaful cu trupu­l răsucit în falduri amoroase. Elementul mistic - mătăniile - care oferă tentă de tragedie antică stă­pânește întreaga piesă și cine nu îl simte de la început (când, ce e drept, se confundă în răceala culorii albe) îi vede în final lumina stridentă de atâta sfințenie. O sculptură a trupurilor ce-și împletesc extazul și deznă­dejdea, o întrupare ce renaște marile cupluri clasice și care întrece prin expresivitate baletul contemporan este singura scenă de dragoste, care îmblân­­zește/consolează singurătatea patului, duritatea culorii albe, în planul vizualului și auditivului, stările difuze alternează cu strigătele de disperare, albul contrastează cu senzualul roșu, ce alunecă pe trupul de felină al actriței Mihaela Mihuț, mai mult timp femeie-șoc decât personaj. Trecând de la sentimentalis­mul profetic din recitarea versurilor eminesciene, când timbrul vocal al actorului are suavități din cor de îngeri (sau demoni), la calmul englezesc îmbinat cu stilul de american înnăscut, Adrian Pintea durează un model existențial, nu doar teatral. Semnând regia și muzi­ca, dincolo de construcția personajului, el traduce, prin această piesă, arta ca pe o revanșă, un mijloc de a se opune soartei. Carmen Teodoroiu Adrian Pintea (Eddie), și Mihaela Mihuț (May) Top nostalgic ediția CXIX - 05.06. 1993 1. (406) THE CRICKETS - Maybe Baby 2. (409) THE COASTERS - Poison Ivy 3. (417) LOS BRAVOS - Black Is Black 4. (415) QUEEN - Las palabras de amor (The Words Of Love) 5. (411) BOSTON - More Than A Feeling 6. (410) KATE BUSH - Army Dreamers 7. (405) JIMMY JONES - Good Timin’ 8. NEW (416) DANA - All Kinds Of Everything 9. (408) THUNDERCLAP NEWMAN - Something In The Air 10. (413) THE ARCHIES - Sugar Sugar 11. (407) KEN BOOTHE - Everything I Own 12. NEW (414) "NORMAN GREENBAUM - Spirit In The Sky 13. (403) EDDIE COCHRAN - Summertime Blues 14. (400) JERRY LEE LEWIS - Great Balls Of Fire 15. NEW (418) THE MARCELS - Blue Moon Propuneri (422) SANDIE SHAW - Puppet On A String (423) BOBBY HEDD - Sunny (424) THE CHORDETTES - Lollipop Realizator: Alexandru Gheorghiaș Dirijorul român care aparține acum muzicii universale A dispărut ce era mai prețios din colecția Simu Marele filantrop Anastase Simu (1854-1935) a pus la dispoziția publicului colecția sa de obiecte de artă, încă din anul 1910, iar la 17­­ noiembrie 1927, a donat totul celui pe care-l stima, celui care - prin operele puse la dispoziție - merita să beneficieze de instrucție și cultură: Poporul Român. Din păcate, așa cum s-a întâmplat mai întotdeauna sub comuniști, mare parte a averii sale a fost risipită fără a se respecta dispozițiile testamentare. Cele două mari edificii donate (locuința sa și clădirea special construită pentru muzeu) au fost demolate în mod arbitrar, consi­­derându-se că o clădire sub formă de templu (în stil ionic grec) nu are ce căuta în centrul unei capitale socia­liste, cu atât mai mult cu cât stilul clasic greco-roman amintea de orginea noastră latină (care între timp devenise slavă). Operele de artă care umpluseră până la refuz sările Muzeului A. Simu, fie că au fost dislocate­ către alte așezăminte (Galeria Universală a Muzeului Național de Artă și Muzeul Municipiului București), fie că au ajuns în stăpânirea analfabeților proaspăt îmbogățiți sub comunism, dar deveniți, peste noapte, academi­cieni. Cert este că în august 1978, la înființarea Muzeului Colecțiilor de Artă, a fost “refăcută” colecția Mu­zeului A. Simu, inventariindu-se... 664 de obiecte de artă din cele circa 1300. Am fi tentați să spunem­ bine că au rămas măcar jumătate! Or, nu este chiar așa. Au dispărut picturile semnate de N. Grigorescu, Șt. Luchian, G. Pătrașcu, E. Delacroix, G. Courbert, H. Daumier, A. Renoir, Cl. Monet, A. Bourdelle ș.a. sau sculpturile realizate de C. Brâncuși, C. Meunier, A. Rodin ș.a., rămânând - în general - obiectele de artă mai puțin cotate. S-a păstrat o jumătate numerică, iar nu valorică. Dorința marelui donator era fermă, de a se păstra inventarul și structura artistică a colecției. Ea rezidă și din decizia din 15 noiembrie 1927 care, negli­jând tonul "de cancelarie”, sti­pulează: "Se autoriză Ministerul Cultelor și Artelor să accepte donațiunea care constă din «Muzeul Simu», imobil situat în București, str. Mercur nr. 8, cu terenul aferent și toate operele de­­ artă în număr de 1182 (ulterior s-au adăugat și altele n.n.), cu condiție ca atâta timp cât donatorul și soția sa, dna Elena Simu, vor fi în viață își rezervă direcțiunea și administrația mazelui, suportând cheltuielile de întreținere și administrație, cum­părând opere de artă și plătind premiile din averea personală a dumnealor și cu obligațiunea pentru Minister să apere și să păstreze acest muzeu...” Câtă mărinimie din partea donato­rilor! Să întrețină și să înzestreze pe mai departe un muzeu devenit al Statului! Iar Statul, oare cum a apărat și a păstrat muzeul donat? O rușine la scară națională! Din anul 1986, colecția A. Simu nici măcar nu mai poate fi vizitată, cele 664 opere de artă rămase fiind depozitate, din lipsă de spațiu. Asta este recu­noștința noastră față de marii noștri bărbați! Acum, când Guvernul (proprietar prin ministerul de resort) pretinde cu orice prilej că am devenit un stat de drept (!?), se impune ca de urgență să dispună reconstituirea Muzeului A. Simu, prin regruparea operelor de artă ce i-au aparținut de drept, să asigure repunerea lor către circuitul public, iar cele dispărute să fie comunicate atât Poliției, cât­ și Interpolului pentru recuperare. Și încă ceva. Operele cedate domeniului public ( ca bronzul “Alergătorii” de Alfred Boucher), care au aparținut aceleiași colecții puse în discuție, să primească mențiunea: Donația A. Simu. Omul de suflet, patriotul Anastase Simu, ar binemerita măcar atâta considerație din partea noastră. Silviu Dragomir Bronzul realizat în anul 1913 de A. Simu la “Prima Turnătorie Artistică de Bronz - V.V.Rășcanu” “Alergătorii”, bronz (dedus după originalul din Gradina Luxemburg) de Alfred Boucher, statuie componentă a Casei Simu­­ și nu a Muzeului A. Simu Mihai Botez și-a lansat cartea la București Un om care nu mai are nevoie de nici o prezentare: Mihai Botez. Vineri, 4 iunie, la Librăria “Mihail Sadoveanu” din București, profesorul universitar, mate­maticianul și cunoscutul disident anticomunist Mihai Botez și-a lansat “modesta carte” - expresia îi aparține­­ “Intelectualii din Europa de Est”, tipărită de Editura Fundației­­ Culturale Române. Dl Mihai Botez, acest “Saharov al românilor”, după expresia publicațiilor “Le Monde” și “Le Figaro”, a apreciat, la întâlnirea cu publicul bucureștean, în chip matematic, că un discurs nu poate dura, pe o vreme caniculară ca asta și în lumina reflectoarelor, mai mult de cinci-șase minute. Drept care a conchis că, “fiind o mare plăcere pentru domnia sa că se află iarăși printre conaționalii săi”, nu e cazul să spună despre acest volum, scris înainte de căderea dictaturii co­muniste din România, decât că “reprezintă o explorare a raporturilor puterii dictatoriale cu societatea”. Cam același lucru l-a subliniat și dl Zigu Ornea în prezentarea cărții fostului profesor al Universității bucureștene, autor, până in prezent, a 12 cărți: “Fiind o excelență a spiritului, dl Mihai Botez întreprinde, în acest volum, o fenomenologie a fenomenului comunist până în ‘88”. (Rompres ) Mihai Botez la Librăria “Mihail Sadoveanu” MARȚI, 8 IUNIE TEATRE Teatrul Național, Sala Amfiteatru, ora 17,30: Meridianele artelor, Sala Atelier, ora 18,00: “Năpasta” Teatrul Odeon, Sala Majestic, ora 19,00: “...au pus cătușe florilor...” Teatrul I. Creangă, ora 10,00: “Matilda” Teatrul Țăndărică, Sala Victoriei, ora 10,00: “Peștișorul de aur”, Sala Lahovary, ora 14,00: “Ivan Turbincă” , Opera Română, ora 18,00: “Madame Butterfly” Teatrul de Operetă I. Dacian, ora 18,00: “My Fair Lady” Galeriile Etaj 3/4, ora 18,00: vernisajul Salonului Național de Artă Naivă Muzeul Satului, Colocviul Internațional de Artizanat Centrul Cultural Maghiar, ora 18,00; prezentarea revistei “Călătorul European (Revista Cooperării Europene)”; cinema­­ "Hyppolit majordomul”, regia Székely István MIERCURI, 9 IUNIE Teatrul Național, Sala Mare, ora 18,30: “Ghetou”; Sala Amfiteatru, ora 18,00: “Părinții teribili”, Sala Atelier, ora 18,00: “Fool for Love” Teatrul Odeon, Sala Majestic, ora 19,00: “...au pus cătușe florilor...” Teatrul I. Creangă, ora 10,00: “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” Teatrul Țăndărică, Sala Victoriei, ora 10,00: “Harap-Alb” Opera Română, ora 18,00: “Nabucco” Teatrul de Operetă I. Dacian, ora 18,00: “Virtutea Suzanei” Sala Radiodifuziunii, ora 19,00: Recital de pian Lelia Șerbănescu, în program: Beethoven, Liszt, Schumann Galeria Galateea, vernisajul expoziției de grafică Marieta Besu Muzeul Satului, Colocviul International de Artizanat Institutul Francez, ora 16,30: cinema­­ “Max și fierarii”, regia C. Sautet JOI, 10 IUNIE Teatrul Național, Sala Mare, ora 18,30: “Ghetou”; Sala Amfiteatru, ora 18,00: “Părinții teribili"; Sala Atelier, ora 18,00: “Fool for Love” Teatrul Mic, ora 18,00: "Dacă dă Dumnezeu și plouă” Teatrul Odeon, Sala Majestic, ora 19,00: “Richard III” Teatrul Bulandra, Sala Izvor, ora 18,00: “Deșteptarea primăverii” Teatrul­­ I. Creangă, ora 10,00: “Cenușăreasa” Teatrul Țăndărică, Sala Victoriei, ora 10,00: “Ileana Sânziana”, Sala Lahovary, ora 10,00: “Gulliver în țara piticilor” Opera Română, ora 18,00: “Giselle” Teatrul de Operetă I. Dacian, ora 18,00: “Scripcarul de pe acoperiș“ Muzeul Satului, Colocviul Internațional de Artizanat Centrul Cultural Maghiar, ora 18,00, cinema­­ “Hyppolit majordo­mul”, regia Székely István măcelul” Studioul Cassandra, ora 18,00: “Trei din cinci” Teatrul Evreiesc de Stat, ora­­ 11,00: “Cum­ se cuceresc femeile” Teatrul I. Creangă, ora­­ 10,30: “Matilda” Teatrul Țăndărică, Sala Victoriei, ora 11,00: “Cenușăreasa” Teatrul de Operetă I. Dacian, ora 10,30; “Povestea soldățelului de plumb”, ora 18,00; “Lysistrata” Monografie Sergiu Celibidache La München a apărut recent o monografie dedicată de Klaus Weiler prestigiosului muzician de origine română, dirijor al nu mai puțin prestigioasei Filarmonici müncheneze. Cartea apărută la München urmărește cu acribie atât cariera fulgerătoare a lui Sergiu Celibidache ca muzician cât și conceptul larg filosofic pe care acesta și l-a clădit în fructuoasa sa viață. Născut pe 11 iulie 1912 în orașul Roman, Sergiu Celibidache și-a început practica muzicală exersând, încă de la patru ani, pianul. Au urmat nouă ani de studii pe același instrument și de muzicologie. A studiat matematică și filosofie la Iași, unde a început și studiile universitare de muzică, pe care le-a continuat la București, apoi, în anii 1935-1936, la Paris și, între 1936-1945, în Germania. Teza sa de doctorat, cu titlul “Elemente creatoare de formă în tehnica compoziției la Josquin Des Prés”, a rămas, din păcate, fără rezultat, pentru că nu și-a prezentat-o. Ca un frumos cadou, apărută înaintea zilei de naștere a maestrului, lucrarea lui Klaus Weiler analizează și descrie cât se poate mai exact din materialul documentar destul de sporadic: în paginile de început, autorul lucrării scrie că impresia sa este că lui Sergiu Celibidache îi este indiferentă opinia pe care și-o vor face alții despre el, dovadă fiind zgârce­nia cu care acordă interviuri și date despre propria-i persoană. . Radu Bărbulescu Cu nestinsă durere, Teatrul ODEON anunță dispariția neașteptată și definitivă a ilus­trului profesor de pian și compozitor G.G. Gavrilescu, în grădina diabolică numită LA ȚIGĂNCI ale cărei fatale însușiri au fost din timp denunțate în fața întregii lumi de Mircea Eliade, din nefericire fără ecou. Despre calitățile și strălucitorul destin al marelui nostru compatriot și concetățean, prof. Gavrilescu, ziariștii vor putea lua cunoștință în cadrul conferinței de presă comemorative ce are loc azi, 8 iunie 1993, ora 11.00, în Sala de protocol a Teatrului ODEON, când dl Alexander Hausvater, regizor canadian, bun prieten cu dispărutul, îi va evoca viața și opera, prevenind o dată­ în­ plus întreaga suflare bucureșteană și autoritățile municipale asupra forței destructive de proporții incalcu­labile reprezentată de odiosul stabiliment numit LA ȚIGĂNCI. Rudele apropiate ale dispărutului și prietenii de suflet ai acestuia, regizorul Alexander Hausvater, scriitorul Cristian Popescu, scenograful Con­stantin Ciubotariu, costumierii Irina Solomon și Dragoș Buhaghiar, compozitorul Adrian Enescu, coregrafa Raluca Ioana lanegri, precum și îndurerații actori ai Teatrului ODEON, așteaptă onorații ziariști și publicul, precum și pe toți aceia care l-au cunoscut, iubit și stimat pe genialul profe­sor de pian, la parastasul ce va avea loc la Sala MAJESTIC miercuri, 23 iunie, ora 19.00. Haiku este apreciat și în țara noastră .­­ La Cercul Militar Central a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute întâl­nirea iubitorilor de haiku din România. Ei l-au avut ca oaspete de onoare pe dl Sono Ukida, președintele Asociației Internaționale de haiku, poet, critic de artă și diplomat. Au luat parte: atașatul cultural al Ambasadei Japoniei la București, membri ai Societății Literare “Vasile Cârlova”, ziariști și iubitori ai culturii japoneze. Ca o continuare a acestui eveniment, dl Sono Ukida a ținut, la Sala­­ Dalles, o conferință cu tema “Haiku”. Pentru început, dânsul a ținut să precizeze că acest gen de poezie este cunoscut și apreciat și dincolo de granițele Japoniei, în Anglia, SUA, Noua Zeelandă și, nu în ultimul rând, România. Pentru cei mai puțin avizați, distinsul oaspete a făcut un scurt istoric al acestui gen de poezie: Haiku provine din Tanka (poezie formată din versuri de 7,5,7,7 silabe, atestată încă din sec. al VIII-lea e.n.) și conține trei grupuri de cuvinte ordonate pe structura 5,7,5 silabe. Haiku este un poem imagistic, care exprimă frumosul cu ajutorul unor instantanee preluate din realitate. Dj Ukida și-a însoțit prezentarea cu exemple din creația unor mari poeți japonezi ca Matsuo Basho (1644-1694) și Takahama Kyoshi (1874- 1959), dintre care cităm: “Liniștea Cântecul greierilor pătrunde în pietre”. (Basho) “Asemeni a milioane de stele Strălucește în palma mea Licuriciul”. (Kyoshi) Oaspetele japonez a considerat demne de amintit câteva din poemele premiate la concursul de haiku, desfășurat la Atena anul trecut. Cităm: “Sub pinii verzi să savurezi negri arici de mare sărați înfiorat”, “Fulgi de zăpadă topindu-se în palma unui copil”. înainte de a încheia, dl Ukida a amintit ascultătorilor că anul viitor se vor împlini 300 de ani de la moartea lui Matsuo Basho, cel mai mare poet al Japoniei. Liliana Marinescu i PAGINA­L “Olandezul zburător” de Richard Wagner în concert Opera “Olandezul zburător” (Vasul fantomă) - ca, de altfel, întreaga creație wagneriană - are, pe scenele românești de operă și concert, o tradiție ce coboară în timp până la data de 26 ianuarie 1868, când la Clu­j o orchestră de amatori, condusă de dirijorul Pichler Felix, prezenta publicului fantastica Uvertură. De atunci și până astăzi, obiectiv mai puțin în ultimii 50 de ani, dar masiv în perioadele în care viața muzicală în concert era condusă de personalități ca Eduard Wachman, Dimitrie Dinicu, George Georgescu, George Enescu, Alfred Alessandrescu, Ionel Perlea, Ini Nonna Otescu, Antonin Ciolan... muzica lui Richard Wagner s-a si­tuat, statistic, printre preferințele interpreților și publicului românesc, în aceste condiții, o reluare, chiar dacă este vorba de operă în concert, nu poate surprinde. Surprinde însă și entuziasmează profund calitatea cu totul deosebită a acestei realizări artistice, cert competitivă pe plan internațional, ca și prezența masivă și larga deschidere a publicului nostru, care și astăzi aplaudă frenetic capo­dopera wagneriană. Dar nu putea să fie altfel atunci, când pentru realizarea acestei coproducții muzi­cale și-au unit forțele­­ pentru prima vioară­ - Opera de Stat din Vienna și Orchestra Națională Radio din București, sub bagheta dirijorului Horia Andreescu. Cu puțin timp în urmă, mă aflam în sala de la Staatsoper din Viena, urmărind același “Olandez zburător” cu același Monte Pederson în rolul titular, într-un spectacol pe care însă l-am considerat, muzical, extrem de slab, învinuiam interpretul de nereușită, dar, reascultându-l pe Monte Pederson, acum, la București, mi-am dat seama că am greșit. Și mi-am dat seama de rolul uriaș, esențial, al dirijorului în reușita unui spectacol! Un tempo greșit sau neconvenabil cântărețului poate distrage totul. Sau, dimpotrivă, poate salva totul! Sunt deci sigură atunci când afirm că sufletul și condiția esențială a acestui triumf al “Olandezului zburător” la București se datorează în principal dirijorului Horia Andreescu.. Având în față o partitură de geniu, dirijorul a fost atent la fiecare detaliu, la fiecare element expresiv, la fiecare țesătură melodică extrem de complicată, a respirat sincron cu cântăreții... De la primele acorduri ale Uverturii și până la actul final, realizat parcă dintr-o suflare, fără relaxare, fără respirație, într-o tensiune ce culminează apoteotic, Horia Andreescu a demonstrat o dată în plus că este și un dirijor de operă capabil de realizări spectaculoase. Orchestra Națională Radio și Corul Radioteleviziunii (dirijor Aurel Grigoraș) s-au aflat într-una dintre zilele lor cele mai bune, reușită atent pregătită în migăloase repetiții de culise. Liber acum să se concentreze doar asupra partiturii muzicale, nederanjat de un joc de scenă impus sau un dirijor necooperant, america­nul Monte Pederson a fost un olan­dez impecabil, cu o voce splendidă, o fantastică forță dramatică, o dicție și frazare impresionante. Am fost anunțați că dna Lia Frey-Rabine suferă de o ușoară indispoziție voca­lă. Ne-am pus apoi întrebarea cum ar fi putut cânta, și mai bine, soprana americană?! în interpretarea sa, rolul Sentei s-a constituit ca model perfect de realizare artistică a unui personaj wagnerian. Despre Walter Fink (Daland) nu putem spune decât că este idealul actorului-cântăreț la cel mai înalt nivel, de fapt, programul de sală informează că oaspetele de la Viena este Doctor în canto și actorie! Iar tenorul Michael Pabst, în rolul Erik, a făcut la rândul său o demon­strație perfect valabilă, prezentân­­du-se, în fața publicului românesc ca un adevărat tenor de școală germană. La toți cei patru cântăreți am remar­cat în mod deosebit grija pentru expresivitatea rostirii textului­, șlefuirea până la perfecțiune­a frazelor, preocuparea atentă pentru a realiza concret toate indicațiile parti­turii. Și, cu tristețe, trebuie să remarc faptul că, din comparația cu colegii lor vienezi, cei doi colaboratori români - tenorul Alexandru Badea și mezzosoprana Mihaela Agachi - au ieșit cu totul striviți. Cristina Sârbu Expoziție de artă românească în Olanda între 10-25 iunie a.c. va avea loc în orașul Zwolle, din Olanda expoziția de artă românească “Kunst­werk”. Expoziția este organizată de firma­­ olandeză “Plutos”-director F.J.H. • Weerkamp și de societatea româno-olandeză “Lotus General ■ ] Trade S.R.L.”- director Jean Matei, în colaborare cu Uniunea •­­ Artiștilor Plastici. Expun 99 lucrări, creație curentă: • pictorii: Sorin Ionescu (26), Mihai­­ Bandac (24), Ion Grigore (10), • Luminița Tudor (25), Elena Greculesi (4), Ileana Ometiță (10 icoane pe sticlă). De asemenea, vor­ fi expuse 40 obiecte din marmură de Rușchița, realizate de societatea “Lotus General Trade S.R.L.”,­­ creații ale domnului F.J.H.­­ Weerkamp. *

Next