Cotidianul, noiembrie 1994 (Anul 4, nr. 269)

1994-11-15 / nr. 269

4f TIDIANUL MARTI • 15 NOIEMBRIE 1994 OPINIA Purgatoriu Nicolae Macovei Omul este mereu nemulțumit. Ba, s-ar părea că asta e chiar starea lui normală. Mijlocul prin care ajunge să fie mai mult decât este. Nemulțumit de ceea ce face ori nu face, de ceea ce-i oferă viața ori îi interzice. Nu-i greu însă de observat că la noi, astăzi, nu este vorba de nemulțumiri și insatisfacții legate de neîmplinirile generale ale ființei umane ce sporesc binele, adevărul și frumosul. Ci din contra. Oricum, după tragica experiență de “lagăr”, după “multilaterala” spălare a creierului prin cunoscutele metode ale socialismului real, ar fi trebuit ca intrarea în orizontul luminos și rațional al libertății să ducă la o îmbunătățire a caracteristicilor vieții sociale și indivi­duale. Or, normalitatea - “normalizarea” după care a tânjit și tânjește toată lumea - se dovedește a fi nu numai o iluzie, dar a și fost, în practică, înlocuită cu un atotpu­ternic factor “natural”, arhetipal, capabil să pună la “lucru” o fatalitate specifică, un destin “nefericit” al națiunii noas­tre. Un “destin” pe care nu-ți rămâne decât să-l suporți cu stoicism, cu “înțelepciune” și, evident, cu resemnare. De parcă ar veni cu adevărat de la zei, nu de la modul strâmb și pervers în care este alcătuită și condusă soci­etatea, în acest sens, se conturează tot mai exact eșecul intrării în “normalitate”. In neîmplinirile și nemulțumirile active ale omului zilelor noastre. Ne aflăm, parcă, într-o subrealitate, în imposibilitatea “naturală” a reintrării în adevărul istoriei noastre, dar și în fluxul viu, creator, tensionat, al valorilor spirituale și materiale europene. Parcă ne retragem în barbarie și primitivism. Și asta dincolo și în pofida unui real efort de recuperare a trecutului antebelic, dar și a ocupării unui loc de “drept” în structurile noii Europe. Conjugarea “energiilor” forțelor conservatoare de stânga și naționalist-extremiste într-o singură “Putere” majoritară a reușit, în acest sens, ceea ce părea incredibil: scăderea nivelului calității vieții majorității cetățenilor sub limita decenței și un blocaj economic și social probabil fără precedent în istoria modernă a statului român. Alături de o constantă agre­siune la adresa integrității psihice, fizice și culturale a cetățeanului, împingând viața a milioane de oameni într-o fundătură la care nici măcar ticăloșia comunismului nu a avut curajul să ajungă. Și asta, în numele “democrației” și al unui viitor mai “bun”. Iar faptul că într-adevăr comunis­mul a murit nu constituie pentru cei de la putere un argu­ment suficient de moral pentru a permite economiei de piață, democrației de tip occidental și concurenței, libertăților individuale și proprietății particulare să-și ocupe locul cuvenit, ce îl dețin în orice societate modernă și prosperă, înaintea oricăror alte interese și drepturi colective, tradiții și filosofii sociale. “Majoritarii” preferă un conservatorism agresiv, monologal, oportunist, “natural”, lipsit de respect la adresa drepturilor fundamentale ale omului. Impun un orgoliu irațional, generalizat, în locul unei modestii bine fondate pe realitate și rațiune. Adepți ai principiului “totul sau nimic”, sacrifică interesele naționale pentru a-și salva poziția lor de “privilegiați” ai “noii” democrații. Preferând conservarea intereselor abstracte, “colective”, birocratice și ineficiente ale statu­lui, în locul promovării intereselor concrete, imediate, individuale și contradictorii ale cetățenilor. Conservând oportunismul comuniștilor în locul adevărului istoriei, au favorizat între “Miorița” și “Meșterul Manole” pasivitatea și acceptarea cu docilitate a celor mai umilitoare situații de viață, în numele “normalității” tranziției. Transformând chiar tranziția într-un purgatoriu. Un purgatoriu la capătul căruia nu se află libertatea și democrația, bunăstarea și creativitatea, ci înfrângerea definitivă a demnității omului, a culturii și civilizației, a binelui, adevărului și frumosului, a moralei și sacrului. Perversitatea forțelor conservatoare de stânga și naționalist-extremiste nu face decât să prelungească în mod artificial și inutil înapoierea economică și spirituală a României, încă un astfel de “experiment” și dispărem definitiv din fluxul valorilor morale și spirituale specifice Europei. Va fi prima victorie a bantustanelor africane în centrul Europei. Cu cetățeni în sfârșit mulțumiți de condiția lor “naturală”. Ministerele adoptă ordine și decizii ilegale Mai mulți specialiști au relatat unui reporter AM Press că, în ultima perioadă, ministerele adoptă ordine și decizii care nu sunt publicate în Monitorul Oficial Conform Constituției, acestea nu sunt valabile din punct de vedere legal, în ciuda ilegalității lor, organele de control de specialitate aplică asemenea acte, care conțin chiar sancțiuni pentru agenții economici și persoanele fizice. Ordinele ministrului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului privind avizul și acordul pentru ape, autorizația de mediu etc., deși deosebit de importante pentru desfășurarea anumitor activități nu au fost publicate niciodată. Totuși, ele se aplică frecvent. Alte documente de acest gen aparțin Ministerului Sănătății, Ministerului Comerțului etc. compania de publicitate NORD-ESTA Birouri: București, bdoptemul Independentei, nr.7 bl. 101, el. 6, pp. 72, tel./ fox 40-1­ 3123618 loși, stt. Smirdon. nr. S, t­t. 058/17255?/!?. fax 098/1445?? De la “Salonul 6” la Furnalul 6 Dacă la Cehov un personaj își trăia drama, dacă ficțiunea era atât de apropiată de realitate, dacă “Salonul 6” rămâne o piesă memo­rabilă a literaturii universale, o scriere - vorba aceea­­ “ruptă din realitate”, în schimb, la noi, Furnalul 6 exprimă­­ la modul cel mai concret cu putință - o felie din tragedia unui popor care se chinuie de decenii, fără să-și cunoască starea reală a sănătății. Furnalul 6, de la Galați, nu înseamnă numai explozia de la un mare combinat siderurgic al Europei și chiar al lumii întregi. Furnalul 6 reprezintă “ascunsul” care acum se “decon­­spiră” în văzul nostru. Iar “decon­­spirarea” înseamnă metastaza unei economii ce s-a vrut faraonică, gigantică, imensul menit să ducă nu la admirație ci la teamă, spaimă, reținere și imposibilitatea de a te opune coșurilor ridicându-se spre cer. O materialitate surdă, o îngrămădire a lui pe verticală care - o dată și o dată - nu se putea să nu și pleznească. Efectul - oricât ar părea de paradoxal - este mult mai mic decât însăși cauza care a condus la acel tragic deznodământ. El, efectul, ne poate atenționa că suntem supuși catastrofelor din toate părțile, că, treptat, cauza care a dus la aceste îngrămădiri “erupe” asemeni unui vulcan. Și, doar starea economiei noastre ne averti­zase de la început, pe când nu dispăruseră zâmbetele celor doi - doi prieteni la început, iar astăzi cine mai știem­­ că începe destrămarea, începe prăbușirea unei industrii megalomane. Semnalele s-au arătat în zorii perioadei de tranziție. Să ne amintim de combinatul de la Victoria, de Mediaș și de atâtea locuri unde s-au produs dezastre. Nu au fost întâmplări, nu au fost simple accidente datorate neatenției sau chiar sabotajelor - deși au fost și acestea­­, ci semnalul că marea citadelă a industriei comuniste se va prăbuși sub ochii noștri, fără să putem interveni cu Grigore Scarlat ceva. Cu spaimă și durere creștinească ne gândim la semenii noștri care pier, astfel, striviți sub molozul, în flăcările, în cazanul fără fund, unde trebuie să muncească pentru a-și câștiga amărîta bucată de pâine. Și înainte, pe vremea odiosului și a sinistrei, se produceau astfel de accidente, dar atunci se păstra o tăcere deplină, iar dacă se aminteau aceste accidente, se făcea în scopuri propagandistice, de întărire a rolu­lui conducător, de “demascare” și de oprobriu adus dușmanului care nu doarme, dușman identificat chiar în ograda comunismului, după caz și după stările umorale ale conducerii bicefale. Adevărul este că suntem bolnavi într-un grad foarte ridicat. Nu ne lipsesc numai medicamente de bază­­ de la insulină, antibiotice și toate fiolele și tabletele cerute cu insistență de oameni pe micul ecran, poate singura dată când Televiziunea Română este umani­taristă­­, ci însăși baza care să ne asigure sănătatea fizică, mentală etc. Cum să se vorbească - dacă nu în vânt - de speranță, demnitate, dragoste, patriotism - dacă interi­orul nostru este atât de cariat, de măcinat și macerat de cele mai diverse boli. De boli, precum frica, pierderea libertății, spaima față de ziua de azi și de mâine, acționând cu atâta forță, consecvență în ființa noastră cetățenească, națională, când sentimentul­­ sacru și de nerostit al patriotismului a ajuns un simplu obiect de mezat între formațiuni politice cu lideri­i la Păunescu, Vadim, Gavra și Funar, liberali de toate felurile, mergân­­du-se până la obrăznicia de a-l propune pe Rege candidat la alegerile prezidențiale! Cum se poate numi această sănătate când știm că de acolo ne vin durerile, junghiurile atroce, starea de total inconfort, ca să nu mai vorbesc de sărăcia ce ne paște pe zi ce trece? Cum? In nici un fel - ci cel mult - folosind niște paleative care nu fac altceva decât să ne prelungească agonia. Robi ai sloganurilor, ai vorbelor frumoase, adică mieroase, lingușitoare, ne încurajăm și spu­nem că va trece și iarna aceasta, în fond, am dus-o și mai greu și, cu toate acestea, nu am pierit. Este adevărat, nu am pierit, dar nici mult nu mai este. Și atunci, din acest nesfârșit la dolce falm­ente ne mai “trezește” câte un fumat, care explodează, încât obținem - fără voia noastră - dreptul de a fi pe paginile marilor cotidiane ale lu­mii. “Un accident, zic ei, care nu s-a mai produs sau se produce atât de rar, cum a fost posibil să se producă tocmai în România?!” Uite că este posibil, este posibil orice, când temelia nu mai rezistă nici unei presiuni, cochetând astfel cu adâncul, cu băul negru și pustiu. De­cad furnalele si MIG-urile, asemeni unor păsări greoaie de baltă, ele au o explicație profundă. De prisos comisiile guvernamenta­le deplasate “la fața locului”, de prisos această pompă, aroganță a guvernanților când oamenii mor nevinovați, crezând că au căzut la datorie, când urmașii lor se chinuie și suportă privațiuni mai mari și mai grele decât orice regim cazon. Inutil să mai vorbim astăzi de excepții, când la noi ele formează regula. "Ce­­ zic guvernanții­­ la americani nu cad avioane, nu au loc inundații, catastrofe feroviare?” Ba da, le răspundem, dar câte se produc la ei, la nivelul industriei și populației? Și cât sunt de preocu­pați ca acestea să nu se mai întâm­ple! Din acest “Salon 6” nu putem ieși decât printr-un efort extraordi­nar. Mai în glumă, mai în serios, ca în butada atât de cunoscută: prin­tr-un efort supraomenesc, maimuța s-a transformat în om. Fi­ vom în stare de acest efort pe care l-au făcut cei din lagărul comunist? Sau vom intona, cu diverse prilejuri: “Noi suntem români...”? România trebuie să aibă o singură Lege a învățământului Recent, grupul parlamentar al UDMR a depus la Senat un Proiect de Lege a învățământului pentru minoritățile naționale. Din acest motiv, comisia de specialitate a Senatului a sistat dezbaterile asupra Proiectului de Lege a învățământului, proiect adoptat de Camera Deputaților, pentru a încerca o punere de acord a celor două proiecte. Legat de această problemă, purtătorul de cuvânt al PNȚCD, dl Radu Vasile, a de­clarat: “România trebuie să aibă o singură Lege a învățământului. Este inadmisibil să se accepte două legi. Dacă prevederile legii propuse de UDMR sunt compati­bile cu reglementările inter­naționale și cu punctul nostru de vedere, atunci le vom susține. Dacă nu, nu”. Chiar dacă în Carta Europeană a Minorităților se vorbește despre învățământul în limbile minorităților naționale, dl Valentin Gabrielescu a afirmat că acest document nu are caracter obligatoriu și că “nu se pot aplica în toate situațiile soluții ste­­reotipe”. Anca Lăzărescu Guvernul a declanșat campania de recooperativizare a agriculturii Surse din cadrul Ministerului Agriculturii au relatat unui re­porter AM Press că formațiunea politică de guvernământ a de­clanșat practic campania de “reco­­operativizare a agriculturii”. în toate județele țării se desfășoară ședințe de constituire a așa-zisului “Forum al agricultorilor”. Filialele urmează a fi înființate până la sfârșitul acestui an. Forumul va reuni reprezentanții societăților agricole cu capital de stat și pe oamenii PDSR-ului care conduc unele societăți agricole, foste CAP-uri. Prin constituirea “Forumului agricultorilor” se încearcă practic centralizarea și monopolizarea agriculturii de reprezentanții partidului de guvernământ, mai afirmă sursele citate. Ministrul Apărării Naționale va fi audiat în Parlament Ministrul Apărării Naționale, dl Gheorghe Ținea, este așteptat miercuri, 16 noiembrie a.c., la Comisia parlamentară de apărare. Dl Ținea urmează a fi audiat în legătură cu problemele aviației militare, a implicării unor ofițeri ai armatei române în traficul de mate­riale radioactive. Tot cu același prilej ministrului i se vor cere noi relații în legătură cu­, deja devenită celebră, afacere “Țigareta”. Deputatul PSM, Tudor Mohora, unul dintre liderii aripii reformatoare a acestei for­mațiuni politice, referindu-se la alegerea în funcția de primar a municipiului B­răila a fostului prim-secretar Anton Lungu, a declarat unui reporter AM Press: “Aici n-a câștigat fostul secretar de partid, ci a ieșit victorioasă platforma politică a Partidului Socialist al Muncii”. * “Prin PDSR partidul unic este deja restaurat” în cadrul ședinței extraordinare a consiliului liderilor din URSS-BNS, desfășurată la Suceava, au fost respinse cu unanimitate de voturi unele arti­cole din regulamentul de organizare și funcționare conceput de Consiliul Național al BNS. Este vorba de art. 32 și 33 din document, care se referă la recunoașterea personalității juridice a uniunilor județene și la înființarea filialelor locale. URSS Suceava a respins și anexa 4, referitoare la regimul de organizare și funcționare a filialelor BNS. Sindicaliștii suceveni au considerat că nu sunt respectate norme elementare ale democrației, iar prin noul regulament se încearcă impunerea unei subordonări necondiționate față de centru. Dl Ion Cocuț, președintele filialei sucevene, a declarat cores­pondentului AM Press în zonă: “URSS Suceava nu acceptă rolul de nouă curea de transmisie între centru și teritoriu, eventual între viitorul sindicat unic și viitorul partid unic. Prin PDSR partidul unic este deja restaurat, în cazul votării regulamentului de consiliul național UJSL Suceava va trece la Convenția Sindicatelor Democratice din România, condusă de dl Victor Ciorbea, singura alternativă acceptată de toți sindicaliștii suceveni”. România in Europa (I) Realitatea vieții politice in­ternaționale arată că pentru viitorul României în structurile economice, politice, militare, ale Europei de­mocratice este insuficientă procla­marea internă sau acceptarea ex­ternă a apartenenței românilor la geografia, istoria și cultura euro­peană. Europa contemporană, al cărei miez este Uniunea Euro­peană, indică - pentru fiecare țară componentă, ca și pentru țările care aspiră să i se alăture - o structură politică pluralistă, fundamentată pe exercitarea drepturilor omului, și o economie deschisă, de piață. Această Europă democratică nu are nici un interes să accepte ca parte­ner egal, ca parte componentă a structurilor sale de bază, decât acele state care corespund unor standarde precise, permanent afi­șate, fără echivoc. Din această perspectivă, ac­ceptarea României ca parte deplin componentă a Europei nu depinde decât de evoluția din România, de accentuarea democrației, funcționării reale a statului de­­ drept, a pluralismului politic auten­tic, ca și de accelerarea demontării mecanismului economic totalitar și instituirea economiei capitaliste fundamentată pe proprietatea indi­viduală. Formule de curtoazie, precum “asocierea” la Uniunea Europeană, sau definirea relațiilor cu NATO ca “parteneriat pentru pace” re­prezintă doar pansamente diplo­matice pentru acoperirea diferenței de fond dintre realitățile economice și politice încă menținute pe largi spații ale Europei geografice, față de cele din partea liberă, deschisă a acesteia. Țările care prin trans­formările economice și politice proprii indică limpede ieșirea din totalitarismul comunist își simt încurajate aspirațiile de includere în structurile de bază ale Europei democratice, iar cele care prin conținutul și ritmul transformărilor nu se află în această ipostază vor avea întotdeauna de obiectat la reținerile pe care le simt din partea occidentală. Intoxicați de maniera ideologică de raportare la realități, unii comentatori din România au supra­dimensionat presupuse diferende, unii chiar au jubilat la ceea ce se păreau a fi poticneli pe drumul unificării Europei. Asemenea abordări, menite să pună într-o lumină negativă perspectiva euro­peană, îndeamnă, implicit, la dezangajarea României pe calea integrării în Europa democratică, prefăcându-se a uita două lucruri. Mai întâi este omis faptul că, învățând din experiența istorică a cataclismelor celor două războaie mondiale și a celor două totali­­tarisme comunist și fascist, oa­menii politici responsabili nu își orientează politica după tezele leniniste îndreptate împotriva federalizării democratice a Eu­ropei. Mai uită, de asemenea, că de câteva decenii deja pașii făcuți în configurarea structurilor econo­mice, politice, militare ale Europei comunitare au fost făcuți cu fermi­tate, de fiecare dată bine cântăriți, de fiecare dată fără reculuri. Permanent a funcționat mani­festarea suverană a popoarelor implicate, îmbinând votul parla­mentelor și consultarea populară cu acțiunea instituțiilor comunitare constituite democratic. Ultimele decenii au cunoscut constituirea a ceea ce cândva a fost numit ca un deziderat “Statele Unite ale Europei”, care acum are un conținut concret - Uniunea Euro­peană. Fără a propune mai mult decât consemnarea acestei realizări, aces­teia trebuie să ne raportăm dacă vrem, ca țară, să facem parte din Europa economică, politică și mili­tară contemporană, nu fără a mai semnala două aspecte. Primul privește perspectiva configurării în răsăritul continentului a Co­munității Statelor Independente. Este greu de evaluat procesul complex de destrămare al unui imperiu constituit treptat, vreme de trei secole, care, pornind de la Rusia țaristă, a acaparat întinse teritorii în Europa și Asia, imperiu care în 1917 și-a schimbat forma și a continuat extinderea dominației la scară planetară. Al doilea aspect este legat de existența actuală­­­ ca urmare a amintitei politici cuceri­toare, a două state românești - România făcând parte, după 1944, din centura exterioară a imperiului sovietic, iar Moldova fiind inclusă, împreună­ cu alte teritorii ro­mânești, în conglomeratul statal intitulat Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Corneliu Olaru K Președintele țării, Ion Iliescu, este așteptat pentru audieri marți, 22 noiembrie a.c., la Comisia de cercetare a evenimentelor din decembrie ‘89. în cursul acestei săptămâni, președintele comisiei, dl Valentin Gabrielescu, îl va contacta pe președinte pentru a cont­iu­ la data audierii. Dl Gabrielescu încearcă, de asemenea, de mult timp, să îl aducă în fața comisiei pe László Tőkés. Până în prezent, acesta a refuzat să se prezinte la comisie. Dl Gabrielescu i-a mai adresat o invitație pastorului reformat pentru această săptămână. (A.L.) Ocuparea ținutului Herța, văzută prin prisma unor martori oculari Că Ținutul Herța, acest pământ autentic și dintotdeauna românesc, n-a fost prevăzut în pactul Ribbentrop-Molotov (1939) și nici în ultimatumul din 1940, și că ocuparea acestuia s-a făcut prin agresiune și cu totul abuziv, este un fapt bine cunoscut, intrat deja în istorie. Nu vom reveni nici asupra faptului, tot așa de cunoscut, că la Herța sovieticii au ucis patru ostași români pentru vina de a le fi spus că intrând în Herța sunt deja în Vechiul Regat. Sovieticii au încercat să pună această pătrundere în România veche, pe seama faptului c-au “greșit”, iar unii dintre istorici au fost tentați s-o lege de acea “linie atât de grosolan trasată pe hartă, încât atingea și un punct nordic din Vechiul Regat”. Că asemenea argumente n-au nici un temei o dovedesc printre altele și faptul că rușii, atunci când li s-a atras oficial atenția asupra “greșelii” ce au făcut-o ocupând și Ținutul Herța, “nici nu au vrut să stea de vorbă pe acestă chestiune” (Jurnalul Regelui Carol al II-lea). în ce ne privește, noi avem printre altele mărturia unui sublocotenent de la o unitate din zonă (Măcelaru D.S.N.), care vine să confirme faptul că după ce rușii au ocupat prin violență Herța, au încercat să înainteze mai departe, pe șoseaua Herța-Dorohoi, pentru a ajunge la Botoșani. Dar, menționează martorul acestor evenimente: “trupele rusești au renunțat să înainteze spre Botoșani, limita de ocupație ce o aveau­ înscrisă pe harta lor”, numai după ce s-au trezit în fața obstacolelor instalate din propria inițiativă de bravul și tânărul ofițer român. La fel de edificatoare sunt mărturiile de care dispunem în legătură cu cea de-a doua ocupație a Ținutului Herța, din 1944. Astfel, un localnic (Iacob P.), tot martor ocular, în relatările pe care le face, menționează: “în 1944 rușii au anexat și satul Frunza și o dată cu el și cca 500 ha pădure și teren arabil”, așa încât “granița a fost stabilită până la streașină primei case din Orofteana”. Nu este lipsit de interes nici faptul că, așa cum precizează același martor, “Satul Frunza a fost șters de pe hartă, iar înălțimile din jur au intrat toate sub ocupație rusească”. O confirmare asupra aceleiași zone de graniță o face și localnicul Capră G., care declară: “Satul Frunza a fost distrus în întregime de către Armata Roșie în 1944, mutând granița, care în 1941 era sub dealul Pilipautiului, la marginea satului Orofteana”. Tot despre o asemenea mutare de graniță, din altă zonă, ne vorbește în relatările sale și ing. Giurgiuveanu A. care declară: “După eliberarea de la 23 august, rușii au mutat țărușii de la Pomârla, pentru a lua și înălțimile împădurite din jur”. Și pentru a nu fi obligați să comentăm noi prea mult toate acestea vom mai relata din aceeași sursă și paragraful: “Este de neînțeles cum de la Tratatul de Pace, România n-a ridicat această problemă și nici ulterior vreun guvern, inclusiv cel actual”. Nedumerirea exprimată în paragraful citat o găsim total justificată, întrucât dacă după terminarea războiului rușilor li s-a îngăduit să revină la hotarele din 1940 (după aplicarea nedreptului pact Ribbentrop- Molotov), trebuia ca măcar pe acestea să le respecte cu strictețe. De asemenea, nu mai puțin întemeiată apare și cea de-a doua remarcă, motiv pentru care este total indicat ca guvernul și conducerea noastră de stat să nu treacă la încheierea unui tratat de pace cu Ucraina decât după rezolvarea problemelor teritoriale litigioase care dăinuie de peste 50 de ani. Prin tratative și discuții amicale, vecinii noștri ucraineni trebuie să înțeleagă că renunțarea la niște teritorii românești care nu le-au aparținut nici lor și nici rușilor le va asigura creșterea prestigiului lor internațional și va contribui în mod efectiv la crearea în această parte a lumii a unei zone de pace și liniște pe care o dorim cu toții. Prof. Dr. doc. Ion Gherman •W

Next