Cotidianul, decembrie 1995 (Anul 5, nr. 282-303)

1995-12-01 / nr. 282

TIDIANUL VINERI • 1 DECEMBRIE 1995 ^ OPINIA Opțiunile dlui Snegur N. Burghelea Urmărim, cu toată atenția, echilibristica pe care o face dl Mircea Snegur, aflat în linia întâi, între colosul de la răsărit și Europa. Extinderea NATO înspre est se va rea­liza, probabil, în anii ce vor urma, dată fiind dorința tutu­ror țărilor din zonă de a adera la această organizație, benefică din toate punctele de vedere. Practica lumii de după ultimul război a dovedit că America s-a achitat eficient de obligația de a-și apăra aliații. Nimeni nu a îndrăznit să se atingă de nici unul dintre ei. Mai mult decât atât, țările care compun ‘■ NATO, făcând parte din ceea ce se cheamă lumea civilizată, au avut asigurat un standard de viață ridicat, care nu a dat nici o șansă propagandei comuniste, pentru agresarea lor din interior. Dacă lucrurile s-ar fi desfășurat normal și procesul de democratizare a Rusiei ar fi evoluat mulțumitor, ar fi exis­tat o anume stabilitate care ar fi garantat republicii dlui Snegur independența. Din nefericire, lumea răsăriteană a evoluat nedorit și apele cele mai tulburi par a fi în Rusia, în această situație, președintele Moldovei se vede nevoit să-și cântărească bine opțiunile. Recenta sa declarație că nu dorește intrarea Republicii Moldova în NATO confirmă această supoziție. Dl Snegur se gândește desigur că marele frate de la răsărit își poate concretiza oricând intențiile agresive, care pun în primejdie țara pe care o conduce. Opțiunea Dumei de la Moscova de a considera Transnistria ca teritoriu ce aparține intereselor rusești sună îngrijorător pentru viitorul Moldovei. Ce se va întâmpla dacă la viitoarele alegeri din Federația Rusă va câștiga partida celor ce doresc refa­cerea marelui imperiu? Pe ce se va putea baza dl Snegur în cazul unei agresiuni rusești? Aceasta poate fi realizată fie din interior, prin încurajarea elementelor nostalgice comuniste, fie chiar prin oști invadatoare, după sistemul clasic. Simpla declarație că dorește doar parteneriatul cu NATO și nu aderarea la această organi­zație nu cred că îl ajută prea mult. "Nu cred că îi este de folos nici abandonarea patriotului Ilașcu și a celorlalți martiri din grupul său. Pe de altă parte, trebuie să-i înțelegem prudența, atâta vreme cât intrarea în NATO nu este în termen prea scurt. Va fi America suficient de fermă pentru a stopa tendințele expansioniste ale Moscovei, în cazul unui simplu parteneriat? Pârghii pentru a tempera asemenea pofte ar avea. Rusia se află într-o stare economică precară și are nevoie de dolarii americani ca de aer. Dar dacă vor câștiga alegerile acele forțe care vor să-i înlăture pe americani din economia rusească? O asemenea variantă este posibilă, pentru că mulți naivi își închipuie că se poate reedita economia comunistă din vremea lui Stalin. Până când acest balon de săpun se va pulveriza și rusul patriotic, lihnit de foame, se va dumini că aceasta este o utopie, va trece suficient timp pentru a se consuma o agresiune. Cum va face față di S negur unei asemenea eventualități? Domnia sa poate avea în vedere varianta cu capul aplecat, pe care sabia nu-l taie. Credem însă că mult mai eficientă ar fi unirea cu țara. Dacă o mică republică moldovenească poate fi ușor înghițită de un colos cu o vastă experiență în­­ materie, agresarea unui stat ca România ar fi mai greu de conceput, în zilele noastre. Opțiunea pentru unirea cu țara ar fi nu numai eficientă, ci și cinstită față de adevăr și față de istoria neamului. ...................................- - ^ Zi sfântă a neamului Dl Ion Rațiu a trimis prefectului județului Alba, loan Rus, primaru­lui municipiului Alba Iulia, loan Timiș, și dlui Mihai Ciorobâtci, organizatorii “Sebărilor Unirii", următoarea telegramă: Ziua de 1 Decembrie 1918 este o sărbătoare de suflet, pe care am moștenit-o, prin legământul strămo­șilor și părinților mei, ca o zi sfântă a neamului românesc și pe care și în acest an o voi aniversa și o voi slăvi. Din păcate nu voi putea fi prezent alături de dvs. la Alba Iulia, deoarece voi fi plecat în străinătate, în îndepărtatul Pakistan, unde particip la o conferință interna­țională dedicată democrației. Sufletește voi fi totuși alături de toți românii din țară și din stră­inătate și voi scanda la unison cu ei “Trăiască România!” din Islamabad, Ion Rațiu, vicepreședinte al Camerei Deputaților O revenire la statul totalitar? Problema ar fi: există români care vor cu adevărat o revenire la statul totalitar? Și intrând mai adânc în substanța acestei periculoase în­trebări, înțeleg conceptul de egali­tate într-un alt context decât cel al statului comunist? Rătăciri de jumătate de seco­l! în acest deșert deprimant - sigur, ideea de deșert pare paradoxală în raport cu starea de trăitor în cușcă pe care ți-o inoculează comunismul - și ia­­tă-ne ajunși într-un punct care, mie, mi se pare a fi mult în urma celui din care am pornit rătăcirea, mânați de la spate de veleitari bolșevici. De ce veleitari? Pentru că cei mai periculoși, sau cu adevărat pericu­loși, au fost cei care au priceput din plecare neviabilitatea sistemului. Au presimțit că el este un Caritas dogmatic și s-au grăbit să fie primii profitori. Cotizezi un procent de demagogie și scoți opt procente de îmbuibare personală. Și unde există consumator, trebuie neapărat să existe și producător. Și astfel, în comunism s-a produs a treia divi­ziune a muncii. Cei care muncesc mult și cei care mănâncă mult. Cei care mănâncă mult au fără îndoială un surplus de vlagă și se cațără pe umerii celor care muncesc mult și sunt aduși de spate. Pentru a avea stabilitate acolo sus ei n-au nevoie de denivelări, de vârfuri. Au nevoie de o platformă și atunci propovăduiesc egalitatea cocoșată. Propovăduirea demagogică a egalității absurde pervertește ușor minți și suflete. De ce absurdă? Pentru că dacă toate primatele ar fi fost egale, omul ar fi căutat și azi, fără speranță, ieșirea din regnul animal. El, Omul, nu poartă genetic obligația de a fi egal semenului său. Nu poate fi uniformizat în mediocri­tate. Există creiere care caută soluții. Minți neastâmpărate, sintetice, care împing înainte, până dincolo de deșerturi, societăți. Propulsează Marian Sultănoiu omeniri. Tată marele pericol al comunismului. El trebuie stârpit. Neapărat. Aici începe prigoana. Crima, deportarea, tortura, bestiali­tatea, distrugerea conștientă, ame­nințarea zilnică. Și totuși, creierele nu pot fi anihilate prin spaimă animalică. Ele refuză mizeria în schimbul autodistrugerii. Deci trebuie aplatizate, egalizate cu masele, ba mai mult, supuse opro­briului public, arătate cu degetul, pângărite, deconspirate: “Iată, acest trântor pierde timpul societății gândind, pierde timpul dvs., al celor ce munciți”, “Noi muncim, nu gândim, noi muncim, nu gândim, noi...” strigă cei egali cu ei înșiși, cei care au ostenit să spere, care au fost convinși să nu mai spere. Cei pe care jumătatea de secol de comu­nism i-a convins că e mai bine să fii egal muncind abrutizant decât să nu fii egal, trăind însă mai bine într-o societate în care intelectualul, creatorul, ocupă locul lui firesc. Aceasta este egalitatea comunistă, egalitatea pauperă. Egalitatea în picioarele goale. “Sărac dar egal”. Nimeni nu trebuie să gândească prea mult. Contravine regulilor comuniste. Spre a ne convinge că nu e deloc bine să fie distrusă egalitatea comu­nistă, iată-i pe comuniști înființând democrația original-oligarhică, în care mafia anterior­ îmbuibaților a creat statul paralel. Acum, cei egali­­au de dus în spate un stat neocomu­­nist care arată mereu cu degetul la “statul paralel”, la para-statul mafiot, pe care el însuși l-a lăsat să prospere - neavând încotro - în acești ani postdecembriști, încer­când să ne dovedească ce cruntă este inegalitatea. Prăpastia între pături, creată artificial, exasperează azi tot românul normal. Hoția celor “două state într-unul singur”, pe față, are un rost dublu: să îmbuibe în continuare statele neocomuniste și în același timp să prezinte groaznica inechitate a lipsei de egalitate. “Cetățeanul turmentat politic” a pierdut orice punct de sprijin. El este pregătit, și el știe ce-are de făcut, și ea, vor egalitate! Nu vor mai mult. Li s-a dovedit că nu pot avea mai mult. Că nu-i ușor să se descurce singuri. Democrația (origi­nală!) e grea. E nevoie de un tătuc grijuliu, care să-i ocrotească. Să le dea, și lui și ei la fel, cu mâini de oțel, câte puțin, dar egal (deci! unde e rația de altă dată?). Altfel, aici, în democrația originală, oricât de tare ar alerga, ei rămân mereu în urmă, cu buzele tot mai umflate. Inflația bine dirijată crește întotdeauna prețurile înaintea umilului lor salariu (pensie). Nu mai au nici un fel de siguranță. Spectrul foamei îi îngrozește, rânjindu-le o bătaie de joc din galantarele pline. Banii lor nu mai au valoare. Iar ceilalți, foștii și actualii aleși, două rânduri de oameni-stat, cumpără, cumpără, cumpără mereu mai mult, mereu mai scump. “Iată «dem­ocrația»! Vă place ?! Vedeți că nu? Nu vreți egalitate? Nu vreți rație? Nu vreți câte puțin, de milă, pentru toți? Nu vreți să aveți «demnitate» părân­­du-vi-se că aveți la fel de puțin ca toți ceilalți? Nu vreți să fiți cu toții «săraci, dar cinstiți»?!” “Ba da!” răspund cei umbri și în disperare­­­or fi îm­pinși să aleagă demagogia ega­litară, uitând că nu fac altceva decât să se așeze în genunchi, lăsându-se călăriți, legitimându-i astfel pe cei care întotdeauna vor fi superiorii și nu egalii lor. Iată așadar oameni care nu au nimic comun cu totali­tarismul, votându-l în ideea pervers inoculată că nu vor mai fi umiliți de cei care au. Ca și când cei care au sunt alții decât îmbuibații care au avut. Ca și când vor fi alții decât îmbuibații care vor avea. Mereu. Convenția Democratică a aniversat Unirea la Pitești Miercuri, fruntași ai CDR au fost oaspeții piteștenilor, spre a cinsti, cu gândul și vorba, cei 77 de ani scurși de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Au evocat momentul dii­ Ion Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus, Mihai Grama (UDC), cărora li s-au mai adăugat la tribună diii Al. Paleologu, Valentin Vasilescu (PER), Sergiu Rizescu (PNȚCD), Andrei Chiliman (PNL) și Ion Enescu (PNȚCD). S-au scos în relief importanța actului de la 1 Decembrie 1918 pentru țara noastră, precum și contribuția forțelor politice ale vremii și a unor iluștri înaintași la înfăptuirea lui. Printr-un firesc arc peste timp, trecutul glorios al neamului a fost pus, inevitabil, în corelație directă cu prezentul, evidențiindu-se misi­unea fundamentală a celor două partide istorice, PNȚCD și PNL,­­1. tuturor forțelor realmente progre­siste din țară, de a milita în conti­nuare pentru democratizarea reală și prosperitatea acesteia, în acest proces de anvergură un rol esențial revenindu-i Convenției Democra­tice din România. Context în care a fost amintit recentul ei “Contract cu România”. După cum era și firesc, a fost evocată și figura memorabilă a marelui om politic și patriot Corneliu Coposu și s-a păstrat un moment de reculegere în amintirea sa-„întrucât cinci dintre invitați sunt și parlamentari, asistența a profitat de acest prilej, înfiripând un dialog susținut pe probleme politice și legislative, care a evidențiat, final­mente, o concluzie firească: schimbarea mult dorită nu se va înfăptui decât printr-o altă opțiune electorală la viitorul scrutin. Adrian Simeanu Ieri, la aniversarea Marii Uniri la Muzeul Militar Central / Grupaj foto: Constantin Văduva Parlamentarii au asigurat ieri Guvernul de finanțare externă­­ în prezența a numai aproximativ 50 de deputați, ieri s-a adoptat textul mediat al Legii privind abilitatea Ministerului Finanțelor și BNR de a efectua împrumuturi externe pe anul viitor. Reamintim că plafonul de îndatorare publică externă pe 1996, stabilit de Parlament este de trei miliarde de dolari, o sumă aproape egală cu datoria externă a țării (de peste patru miliarde de dolari). în plus, Banca Națională a fost abili­tată să contracteze, până la 30 sep­tembrie 1996, împrumuturi externe până la un nivel cumulat de un miliard de dolari, inclus în plafonul de îndatorare pe 1995, precum și în cel aprobat pentru 1996. Ceea ce înseamnă că România va putea obține credite nu numai la organis­mele financiare internaționale, cum ar fi FMI și Banca Mondială, ci direct de la diverse bănci. Legea adoptată ieri nu stabilește nici un fel de condiții pentru contractarea aces­tor împrumuturi, lăsând mână liberă Guvernului și Băncii Naționale în acest sens, taman înainte de alegeri. Cu alte cuvinte, actualul Guvern va putea beneficia de finanțarea externă (într-un moment de gravă criză financiară), asigurând Puterii desfășurarea campaniei electorale. Cu toate acestea, la Cameră s-au înregistrat ieri numai patru voturi împotrivă și câteva abțineri (PD și PNȚCD). • Senatorii în schimb, într-o ședință improvizată în Dealul Mitropoliei, nu au dat nici un vot împotriva acestei­ legi, acceptând cu șase abțineri (din partea Opoziției) varianta Camerei Deputaților. Szabó Karoly (UDMR) a sesizat și a criticat formularea ambiguă a paragrafulu­i privind destinația cre­ditelor contractate în nume propriu de BNR și anume “consolidarea rezervelor internaționale ale statu­lui”. De menționat că BNR, prin legea sa de organizare și funcțio­nare, nu avea dreptul să efectueze împrumuturi în mod direct, fiind nevoie, pentru aceasta de legea adoptată ieri în Parlament. (Raluca Stroe Brumariu, Corina Zaharia și Ioana Lupea) Ziua care ne-a unit... (urmare din pagina 1) Un program politic rezultat din­­­tr-o construcție populară, democra­tică. Nu a prevalat atunci mândria ori setea de răzbunare a învingăto­rilor. Iuliu Maniu sintetiza astfel atitudinea PNR: «Noi nu voim a deveni din oprimați oprimatori, din asupriți asupritori. Noi voim să întronăm libertatea tuturor neamurilor». Aceeași este atitudinea noastră și astăzi. Cetățenilor de altă etnie le întindem o mână frățească, asigu­­rându-i de drepturi egale, cu precizarea, la drepturi egale, datorii egale. Datoria de a respecta integri­tatea și suveranitatea statului român, de a înlătura împreună sechelele totalitariste și, mai ales, de a realiza integrarea europeană. Or, integrarea europeană presupune deschiderea spre vaste orizonturi,­deschiderea spre ceilalți, nu o separare artifi­cială, în acest fel înțelegem noi, continuatorii operei PNR și ai lui Iuliu Maniu, interpretarea contem­porană a spiritului de la Alba-Iulia. El presupune cunoaștere, apro­piere, colaborare, conviețuire și respingerea hotărîtă a unor deli­mitări teritoriale, lingvistice, artifi­ciale, delimitări generatoare de conflicte, de pierderea unor bunuri materiale și vieți, pentru a se ajunge în cele din urmă tot la soluția conviețuirii, dar sub presiune inter­națională, închei exprimându-mi convin­gerea că pe acel drum vom realiza propășirea patriei noastre române”. Românii vor renaște La 1 decembrie 1918, fruntașii Partidului Național Român au împlinit voința tuturor românilor, consfințită prin actul istoric al Regelui Ferdinand. Spunem astăzi tuturor că românii vor fi iarăși uniți. Noi știm că Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței au fost și vor fi românești. Credem în valorile creștine ale spiritului românesc și afirmăm cu tărie că partidul nostru are o datorie sacră: reîntregirea. Românii vor renaște, închisorile comuniste nu ne-au înfrânt, domnia minciunii nu ne-a înșelat, mizeria nu ne-a răpus. Principiile Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat sunt clare și ne sunt lăsate cu jertfă de sânge. Să nu creadă nimeni că vom accepta compromisul, refacerea statului de drept, reforma adevărată în economie și în societate, democrația, regăsirea conștiinței civice, prestigiul nostru în fața celorlalte popoare nu se vor împăca niciodată cu mentalitatea neocomu­­niștilor. Obiectivele noastre sunt limpezi: - renașterea morală a poporului român - revenirea la spiritualitatea și valorile tradiționale - întărirea participării cetățenilor la viața politică - înlăturarea actualelor structuri cu mentalitate totalitară - voința politică pentru reformă - obținerea sprijinului economic și financiar necesar refacerii economiei naționale - garantarea securității naționale, prin integrarea în structurile Pactului Nord-Atlantic. Atașamentul față de valorile morale și politice ale doctrinei noas­tre, ținuta morală ireproșabilă și dragostea autentică de neam și de țară sunt condițiile pe care le punem celor ce vor să ne stea alături. Radu Munteanu, președintele TANȚCD PD apreciază ca greșită optica PDSR Proiectul Legii pensiilor, elaborat de Guvern, este foarte necesar și chiar urgent, este de părere președintele PD, Petre Roman, inițiativa Guvernului conține și prevederi benefice pentru situația pensionarilor, apreciază dl Roman, cum ar fi aceea privind adminis­trarea fondului de pensii de către Casa Națională a Pensionarilor, care va deveni­ autonomă. Acest mod de administrare va împiedica deturnarea banilor. Președintele PD consideră însă că ar fi în avantajul pensionarilor funcționarea mai multor instituții cu caracter mutual, ale căror investiții să determine creșterea fondului de pensii. Dacă Guvernul PDSR ar fi reali­zat acest lucru încă de la începutul mandatului său, viața pensionarilor ar fi fost­ acum alta, nu s-ar fi ajuns în situația ca 3 milioane dintre ei să fie la limita pragului de sărăcie și 1,5 milioane sub acest prag, afirmă Petre Roman. PD apreciază ca total greșită și dăunătoare optica partidului de guvernământ potrivit căreia rapor­tul dintre numărul pensionarilor și cel al locurilor de muncă este defa­vorabil forței de muncă active. Dar un astfel de raport - precizează liderul PD - denotă tocmai politica PDSR, care pe de o parte ignoră necesitățile categoriilor sociale, iar pe de altă parte promovează con­cepții eronate privind redresarea economică. (Corina Zaharia) Ion Iliescu poate să candideze și la prezidențialele din 1996, este de părere președintele PAC, Nicolae Manolescu. Constituția țării, a spus acesta, a fost adoptată când Iliescu ocupa deja funcția de președinte al României. Și cum nici o lege nu poate acționa retroactiv, înseamnă că Ion Iliescu va candida în 1996 abia pentru un al doilea mandat. (R.S.B.) Tinerii se pleacă astăzi cu profund respect în fața jertfelor în acest an, la 1 Decembrie, neamul românesc numără încă o sărbătoare neîmplinită. Fii de același sânge plâng încă, separați de granița impusă de forțe estice României, în timp ce cei mai cura­joși dintre ei, patrioții întemnițați la Tiraspol, în frunte cu Ilie Ilașcu, își încep al treilea an de închisoare. Tancurile sovietice, cărora tineretul le-a spus nu pe 8 Noiembrie 1945, nu s-au mulțumit cu sfârtecarea trupului Țării. Au alungat din fruntea ei pe Majestatea Sa Regele Mihai I, urmașul lui Ferdinand întregitorul. Au desființat monarhia, simbol al unității și rezistenței românești antiimperiale, impunând un regim prezidențial de marionete ale Moscovei, care se menține și astăzi. Tinerii de astăzi se pleacă cu respect în fața jertfelor celor care au făcut România Mare și ale luptătorilor anticomuniști care au încercat să o mențină. Uniți în jurul Coroanei Regale, vom încerca să fim demni de jertfa lor și să le împlinim idealurile. Liga Studenților din Universitatea București PAC va sprijini o moțiune CDR a cenzurării bugetului pe anul 1996 Pornind de la recentele manifes­tații de protest ale profesorilor, Nicolae Manolescu, președintele PAC, a criticat ieri concepția Guvernului privind dezvoltarea socială și economică a României. Cei care au gândit Proiectul buge­tului de stat pe 1996 nu au altă concepție decât cea moștenită de la marxism, a afirmat dl Manolescu, arătând că învățământul, cultura, sănătatea și cercetarea sunt tratate cu dispreț de guvernanți, ele figurând și în acest an la sfârșitul Proiectului anual de buget. De aceea, PAC este dispus să sprijine o eventuală moțiune inițiată de CDR, dacă aceasta își propune să cenzureze concepția bugetară a guvernului Văcăroiu. (R.S.B.) Triunghiul “Scalen” al Puterii, cotrocenizat Ceea ce era de așteptat s-a produs: patrulaterul s-a restrâns la un triunghi, nu câștigând în calitate ci, pur și simplu, trebuia să se restrângă. Desigur, acolo toată lumea se întreabă: cine va urma? Care dintre cei “trei negri mititei” va fi abandonat? Cei mai mulți cred că PUNR va fi “debarcat”. Dacă s-ar juca la Pronosport, PUNR n-ar avea nici o șansă. Dar tot Prono­sportul ne arată că, etapă de etapă, se produc surprize incalculabile. Și totuși, alarma restructurării la vârful Puterii s-a dat. Părăsirea de către PDAR a arcului guvernamental nu prea a fost comentată. S-a conside­rat că aceștia - in corpore - vor trece la partidul prim al Puterii. Se pare că nu s-a întâmplat astfel, iar acolo unde se înregistrează dezertări, acestea aparțin sectorului bugetar. Căci, lipsiți de apărare, bugetarii se îndreaptă în primul rând spre cei care îi amenință, și numai în al doilea rând spre cei care le și promit câte ceva. Așadar, în­ plan geometric, Puterea și-a desemnat figura geometrică pentru guvernare, adică pentru hibernare. S-a ales triunghiul scalen, cel cu laturi neegale. Ca filolog, ca ziarist, îmi dau seama că un triunghi echilateral ar fi imposi­bil de realizat, nici măcar cel isos­­cel­­ cu două laturi egale­­, cu cine ar putea fi PDSR egal? Cred că nici cu social-democrații din Germania­­ nu se consideră egal; el ar dori să fie egal cu Partidul Democrat din SUA. De ce nu, dacă reprezentanții săi au fost primiți la vârf, chiar dacă președintele țării s-a “delimitat” de PDSR, pentru că, nu-i așa, chipurile, președintele țării trebuie să fie echidistant. Nimeni nu l-a agreat pe CVT, liderul României Mari, toți l-am considerat cum l-am­­ desconside­rat, ruptura ni se pare nesinceră, ca într-un divorț când o parte este convinsă că va câștiga mult re­nunțând la un mariaj făcut din calcule. Sigur, nu se poate spune că nu au fost și zile de dragoste (po­litică), poate chiar o lună de miere - nimeni nu știe cât ține, cu adevărat, o lună de miere. Grav și inadmisibil este faptul că o problemă funda­mentală a oricărei politici - cea națională - a fost livrată unor partide fără credit, unor oameni care au nevoie, în primul rând, de asistență medicală. Nu ei ar fi trebuit să vorbească despre­ Basarabia, despre românii din Ucraina, despre românii deznațio­nalizați din Ungaria etc. în primul rând, Puterea ar fi trebuit să includă în programul ei de guvernare pro­blema națională. Dar ea, Puterea, a fost mai șmecheră decât s-ar fi așteptat oricine: ea nici măcar nu a venit cu un program de guvernare! Iar Opoziția s-a temut să nu-și piardă imaginea în exterior, să nu i se șifoneze prestigiul. Puterea dorea să fie pe placul Răsăritului, iar Opoziția pe cel al Apusului. Am mai scris cu mult înainte că un capi­tal pierdut în ceea ce privește pro­blema națională se reface mult mai greu decât unul de ordin economic. Nu poți să rostești la infinit “frații noștri” de dincolo de Prut și să nu te preocupe situația lor. PDSR se îndreaptă, mai mult ca sigur, spre un unghi al conducerii. Desigur, tot cum ne învață geome­tria, spre un unghi ascuțit, pentru a se ajunge la o linie dreaptă infinită, care va străbate țara de-a lungul și de-a latul. Dar, totul cu răbdare și tutun (fie el Kent), cu zâmbete și strângeri de mână, până la o adică, jumătate din reproșurile străinătății la adresa politicii guvernanților a fost basculată la marginea Cotroce­­nilor. Urmează, credem, să fie bas­culată și cealaltă jumătate - probabil la marginea Feleacului, pentru a nu întrista și mai mult privirile lui Avram Iancu, cocoțat acolo să înfrunte vitregia unei istorii pe care nimeni nu o mai înțelege. Cât despre “roșii”, adică despre PSM, aceștia încă vor mai rezista, pentru că ei trebuie să reprezinte comunis­mul nostru în exterior, nu cei de la Putere, pentru că ei au fost scoși de la naftalină pe când liderul de la Cotroceni declarase în fața unei mulțimi dezlănțuite că partidul comunist a fost desființat. PLM va rezista până la purificație; pe urmă, tovarășii de drum se uită, dacă nu se sacrifică. Istoria este plină de asemenea exemple “luminoase”. Poate că este acesta­­ debarcarea PRM-ului - un moment bun pentru Opoziție. Va ști ea să tragă foloase, să devină o forță redutabilă pentru actuala Putere? Greu de crezut, pentru că, mai nou, a adoptat tactica fotbaliștilor români de când se prac­tică acest sport la noi - adică tempo­rizarea. Iar pe când se primește golul care te scoate din amorțire, nu mai este timp, dar nici forța nece­sară, pentru egalare, ca să nu mai vorbim că nimeni nu se gândește la victorie. Se spune că lucrurile nu stau chiar așa. Evident, nu stau chiar așa, dar nici departe nu suntem de mentalitatea care dom­nește și în politică. Triunghiul “Scaren” al Puterii ne va pregăti multe surprize, adică multe ne­plăceri. Suntem noi pregătiți să le înfruntăm, ori vom spune ca atunci când închinăm un pahar de vin sau pălincă (după regiune): “Când ne-o fi mai rău să ne fie ca acum!” Grigore Scarlat

Next