Cotidianul, iunie 1996 (Anul 6, nr. 126-150)

1996-06-26 / nr. 147

PAGINA 5 Noi vrem salarii mari! Erodarea conștientă a stan­dardului de viață determină “clasa muncitoare” să se constituie în grupuri de presiune prin care să se influ­ențeze mecanismele de funcționare ale pieței muncii. Numai că pentru a răspunde revendicărilor trebuie ana­lizate din punct de vedere economic implicațiile. Mă voi referi la două cazuri mai recente: morarii și brutarii cer majorarea salariului mediu brut de la 180.000 de lei la 250.000 de lei, iar reprezen­tanții Blocului Național Sindical (BNS) o creștere a salariului minim net pe economie la 140.000 de lei. Sunt operaționale asemenea revendicări? Chiar dacă societățile comerciale din morărit și pani­ficație sunt de stat, banii pentru salarii nu “vin de unde­va”, de la Guvern. Sursele de creștere a salariilor sunt în producție. La nivelul tehnologi­ilor din anii ‘50, consumurile sunt ridicate și, de asemenea, costurile. Desigur, s-ar putea spune că o sporire a veni­turilor ar putea avea loc prin­­tr-o creștere a prețului la pâine. Dacă Guvernul nu dorește să-și creeze noi imag­ini proaste printr-o eventuală scumpire a acestui aliment de bază el va fi nevoit să crească subvențiile pentru pâine, subvenții ce vor fi suportate de noi toți. Deci vom subvenționa eventual și salariile brutarilor și morarilor. “Economiile” pentru salarii ar trebui să izvo­rască din creșteri de produc­tivități și reduceri de costuri. Dacă așa stau lucrurile, atunci “patronatul” din aceste soci­etăți comerciale poate “oferi” doar un plus de circa 1700 de lei, adică “aproape nimic”. Revine în actualitate o teză marxistă, susținută de “școala puterii de cumpărare”. Ea este susținută implicit de aceste sindicate. Mediatizarea aces­tor revendicări lasă la nivelul minților noastre să răspundem la întrebarea dacă salariile existente de 180.000 de lei/lucrător (în morărit și panifi­cație) sunt “juste” (corecte, drepte). Potrivit ideilor școlii puterii de cumpărare, salariile au șansa să răspundă corect cerințelor pieței muncii numai dacă ele permit lucrătorilor să răscumpere producția bunu­rilor de consum. Altfel, aceste bunuri zac bine mersi în stocuri și depresiunea eco­nomică se accelerează. Deci, salariile sunt prea mici pentru a resorbi oferta de bunuri. Această doctrină se dove­dește a fi de mare utilitate liderilor sindicali. Pierzându-și speranța în capacitatea lor de a trezi sentimentele altruiste ale soci­etății sau de a-i convinge pe patroni (care sunt “răi” prin definiție, deoarece n-au semnat nici până acum contractul colectiv de muncă) să fie “drepți”, s-au bazat pe argumente care trebuiau să facă apel la motivațiile egoiste ale publicului și să-l înspăimânte pe acesta că va rămâne fără “pâine pe masă” pentru ca, indirect, acesta să-i forțeze pe patroni să accepte cererile sindicatelor. De fapt, de unde să știm noi că un spor de 70.000 de lei la salariu este suficient? Cum am putea noi (sau patronii) să determinăm “suma justă”? Dacă, în condițiile date, lucrătorii din industria de morărit și panificație au nevoie de încă 30% pentru a împiedi­ca declinul puterii de cumpărare, nu același 30% ar fi suficient pentru arheologi sau “doctorii în istoria artei” de la Muzeul Municipal Bu­curești? Sau ei ar trebui să ceară creșteri de 60% până la 100% pentru a avea o putere de cumpărare echivalentă cu brutarii sau morarii? Să nu uităm însă că și în ‘90, dar și în prezent existau diferențe semnificative între salariile medii din diferite sectoare. Presa economică ne prezintă chiar unele clasa­mente. Bancherii se află pe primul loc, însă apar pe poziții privilegiate lucrătorii din regiile autonome, din minerit, din activitatea portuară etc. în 1996, lucrătorii din turism sau comerțul cu amănuntul câștigă de trei-patru ori mai puțin decât cei din transporturi feroviare, minerit sau bănci. Putem fi siguri, dacă avem în vedere tehnica negocierilor salariate, de faptul că uneori și în cadrul fiecărui sindicat, spre exemplu din transporturile feroviare, dacă s-ar fi făcut propuneri de majorări salari­­ale, s-ar fi insistat să se mențină aceste diferențe între ei și ceilalți. Pasiunea pentru “egalitate economică” în rândul membrilor de sindicat este de fapt pasiunea de a obține la fel de mult ca și cei care se află deasupra lor în ierarhia economică. Puțin probabil să existe o pasiune de a oferi ceva celor care sunt sub ei pentru a se ajunge la o mulțumire sufletească și pentru “doctorul în istoria artei” de la Muzeul Municipal­­ București. Ar putea spune “gurile rele” că aceste aspecte sunt doar simple slăbiciuni ale ființei umane, însă noi am merge mai departe mărturisind că ele sunt o reflectare din punct de vedere economic a comporta­mentului uman. Alexandru Tașnadi în vitrine produsele stau cuminți așteptând puterea de cumpărare/ Foto: Chin Văduva MICA PUBLICITATE CUMPĂRĂRI CUMPĂR ILUSTRATE VECHI cu actori de cinema sau alte subiecte dinainte de război, vederi din orașe, animații, tipuri, costume, ocupații, străzi, mijloace de transport etc. Cumpăr cu 500 lei bucata. Tel.: 619.21.60 (S) VANZARI VÂND video-recorder Pana­sonic 135, 145, videocameră Panasonic MSH și accesorii, videocasete înregistrate 3.000 lei/buc., negociabil. Tel.: 667.29.06 sau 641.85.62. (DB) DIVERSE Societatea Comercială PHARCO IMPEX 93, cu sedi­ul în Str. Dr. Staicovici nr. 45- 49, înmatriculată cu nr.1/17137/1993, a depus la sediul A.P.M.-M.B., o docu­mentație tehnică, în vederea obținerii acordului de mediu pentru investiția ce se desfășoară în sediul din strada Coriolan nr. 23, sector 5. Informațiile se pot solicita la sediul A.P.M.-M.B., din Bdul M. Kogălniceanu nr. 27 sector 5, cam. 230, între orele 8,30- 10,30 de luni până joi. Propuneri sau contestații se pot depune la sediul A.P.M.­M.B. •în termen de 30 de zile de la data publicării anunțului. (C) PRESTĂRI SERVICII CASELE de amanet din B. N. Bălcescu nr. 16 și Magazinul Victoria vă oferă cele mai avan­tajoase împrumuturi cu garanții în aur, electronice și autotur­isme. Tel.: 613.10.34 și 614.35.77. PIERDERI PIERDUT carnet de student pe numele Chioaru Mihai. îl declar nul. PIERDUT carte de muncă seria CM 0086/30 eliberată de ITB/21.02.1990. O declar­anlă. PIERDUT legitimație per­manentă RATB pe numele Tigmeanu Tudora. O declar nulă. PIERDUT Buletin identitate seria AP nr.710861/19.01.1980 secția 8(5) București; legitimație de veteran de război B.2­­004077/01.12.1991, sector 2; legitimație călătorie metrou pe numele Rădulescu Florian. Se declar nule. ANUNȚURI IMOBILIARE ß SCHIMBURI IMOBILE 2 APARTAMENTE imobil naționalizat, 2 camere, băi, chicinete, 3 balcoane Radio­difuziune cu locuință spațioasă. Tel: 650.72.04. Libertatea economică după 50 de ani Numărul din luna mai al revis­tei “The Freeman. Ideas on Liberty” (vol. 46, nr. 5) marchează 50 de ani de la înființarea Fundației pentru Educație Economică, 50 de ani din care mai mult de jumătate din ei ideile de libertate econom­ică, de piață liberă au fost considerate ca fiind “pericu­loase” sau, cel puțin, nu prea înțelepte din punct de vedere politic. Nu ne gândim la România, unde economiști ca Ludwig von Mises, Israel Kirzner, Milton Friedman, Mark Skonsen, James Buchanan, Murray Rothbard, Henry Hazlitt (ca să numim doar câteva nume dintr-o listă de mai bine de câte­va sute de economiști) nici măcar nu trebuiau să existe. Din­­ păcate, aici nici astăzi situația nu s-a schimbat prea mult, însă, nici în lumea așa-zis liberă (dincolo de “cortină”) mult timp decizia economică, a fost sugerată de economiștii ce erau convinși că economia liberă de piață nu este menită propriu zis să determine creșterea economică. Ceea ce poate să facă este să asigure cea mai eficientă utilizare resurselor (Henry C. Wallich, a profesor la Universitatea Yale și membru în Consiliul de adminis­trație al Sistemului Rezervelor Federale). Majoritatea economiștilor au eșuat în a-și explica lumea reală crezând prea mult în iluzia bunăstării generale. Dar astăzi nu este greu să înțelegi o lecție a istoriei: prosperitatea are la bază libertatea individului. După al doilea război mondial, “Laiser faire” a devenit o sintagmă nedorită atât în mediile guvernamentale, cât și în mediile universitare. “Guvernele”, atât în SUA cât și în afara acestora au naționalizat industrie după indus­trie, au mărit impozitele, au provocat inflație prin mărirea ofertei de bani, au impus controluri asupra prețurilor și schimburilor, au creat statul bunăstării și s-au angajat în toate felurile de intervenționism”, spune Mark Skonsen în “The Freeman”, mai 1996, în mediile academice, Keynesismul și Marxismul au devenit princi­palele surse de inspirație, în timp ce economiștii adepți ai speței libere au acces cu greutate spre poziții în campusurile univer­sitare. Intervenția guvernamentală în economie a fost considerată ca stabilizator automat și factor de creștere economică. Mulți economiști de vârf au argumen­tat că planificarea centralizată, statutul bunăstării și politica industrială conduc la ritmuri înalte de creștere economică. în 1985, laureatul Nobel pentru Economie (1970), profesorul Paul Samuelson de la Massachusetts Institute of Technolog, MIT) și profesorul William D. Nordhaus (Yale) afirmau într-unul dintre cele mai influente cursuri de economie: “Din 1928, economia sovietică planificată a depășit cu mult creșterea economică pe termen lung înregistrată în principalele țări cu sisteme bazate pe legile pieței” (Paul Samuelson and William Nordhaus, “Economics”, 12­th ed. New York: McGraw-Hill, 1985, p. 776). Este adevărat însă, că în condițiile următoare, Samuelson și Nordhaus renunță la această apreciere: în 1995, economistul suedez Mancur Olson era și el convins de faptul că țările ce îmbrățișează ideea de stat al bunăstării vor obține ritmuri mai înalte de creștere economică... Profesorul Henry C . Wallich (Universitatea Yale) a dedicat o carte întreagă (“The Cost of Freedom”), problemei libertății economice. El este convins că “scopul ultim al economiei libere nu este producția, ci libertatea, iar libertatea apare nu ca un prof­it, ci ca un cost”. Realitatea este însă cu totul altfel. Foarte ușor se pot observa chiar și în România, după numai câțiva ani de o oarecare liber­alizare a vieții economice, semnele prosperității. Desigur, mii de familii nu au deloc o viață ușoară. Salariile reale sunt mai mici chiar decât erau la începutul anilor ‘90. Iar studiile realizate de cercetătorii români arată că peste o jumătate din populația țării trăiește sub “pragul de sărăcie”. Și, totuși, schimbările în bine - singurele “garanții” că lucrurile vor merge spre o cale normală de dezvoltare­­ se datorează micului grad de libertate economică. Este suficientă orice comparație cu sfârșitul anilor ‘80 pentru a înțelege avantajele libertății, din toate punctele de vedere. Observați Cehia, Polonia sau Ungaria, Slovacia sau Slovenia. Țările Baltice. Comparați gradul de libertate economică de acolo cu cel din România. Mai multă libertate economică asigură o dezvoltare mai rapidă. Sau altfel spus, neîncrederea în piața liberă care există în România, dincolo de luptele dintre grupurile politice pentru privilegii sau “capital”, explică în mare măsură rămânerea țării undeva în grupul de țări din care mai fac parte Haiti, Angola, Cuba și Coreea de Nord. Adică țările ele mai puțin libere din punct de vedere economic. Claudiu Doliu Președintele Ronald Reagan își petrece timpul citind în timpul unei călătorii revista “The Freeman”, în dreapta, dna. Nancy Reagan, soția președintelui american (fotografie din anul 1980) I La Neptun-Olimp Soarele nu apune niciodată! IBaripo UMÜn Pe plajă la Neptun Vino si tu! 06.00-08.00 Cu noaptea-n cap (realizator Mihai Dinu); 08.00-12.00 Briza dimineții; 12.00- 15.00 Pauza de masă (realizator Marian Dicu); 15.00-18.00 Delta 10800 (realizator Anca Constantin); 18.00-19.00 Aici Paris­; 19.00-20.00 Ora de seară In pagina economică a ziarului nostru de mâine puteți găsi: Sumarul tranzacțiilor la Bursa de Valori București din 25.06.1996, efectele creșterii salariilor asupra masei monetare, legătura dintre libertatea economică și ritmul de creștere și prezentarea unei interesante dezbateri pe marginea rădăcinilor istorice ale liberalismului­­ desfășurată recent în cadrul Societății Române de Economie It IMANUL * MIERCURI #26 IUNIE 1996 O recunoaștere a contabililor români Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a apărut mai întâi ca o asociație profesională în anul 1992, reînnodând tradiția unei profesii existente de multă vreme, fiind pentru prima oară recunoscută prin Decretul Regal nr. 3063/1921, și apoi recunoscută oficial ca organi­zație profesională neguvernamen­­tală, nonprofit și de utilitate publică și reînființată prin Ordonanța Guvernului nr. 65/1994, aprobată prin Legea nr. 42/1995, în prezent Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România numără mai mult de 19.600 membri, constituiți în două categorii profesionale - experți contabili și contabili autorizați — care profesează independent sau în societăți de expertiză contabilă și audit. Alături de membrii individuali, în cadrul corpului funcționează peste 330 de persoane juridice, respectiv firme specializate ca obiect de acti­vitate în domeniul tinerei contabilități, expertizei contabile,, auditului și managementului finan­ciar. în ultima perioadă a existentei sale, Corpul Experților Contabili și Contabillilor Autorizați din România și-a îndreptat atenția spre lărgirea relațiilor bilaterale cu orga­nizații profesionale puternice, de tradiție, din întreaga lume, semnând în acest sens, în ultimele șase luni, cinci acorduri de cooperare cu profesiunile contabile din Marea Britanie, Italia, Franța, Ungaria și Slovenia. Totodată, în planul relațiilor multilaterale, Corpul și-a îndreptat atenția spre organizațiile profesionale de vocație europeană și mondială, respectiv Federația Experților Contabili Europeni (FEE, cu sediul la Bruxelles), ca organism specializat al Uniunii Europene, și Federația Internațională a Contabililor (IFAC, cu sediul la New York). Recent, în urma progresului înre­gistrat de CECCAR în negocierile cu aceste organizații, îndeplinind condițiile de aderare, Corpul a fost admis în unanimitate ca membru cu drepturi depline al Federației Internaționale a Contabililor, ală­­turându-se astfel familiei celor 122 de organizații membre din 86 de țări, totalizând mai mult de 1,7 milioane de profesioniști contabili. Pe de altă parte, săptămâna trecută a fost înain­tat către organismul de specialitate al Uniunii Europene ultimul ches­tionar întocmit de CECCAR în vederea aderării la organismul euro­pean și a monitorizării profesiunii române de către organizațiile simi­lare din Marea Britanie și Italia. Acesta reprezintă ultimul test major care dă dreptul Corpului nostru să aspire la calitatea de membru cu drepturi depline al FEE, până la sfârșitul anului în curs. AGFA^ SISTEME DE COPIERE va of ma IMTttittGtt GttMtt tti comrotttti ttltt / NSGttU SI fUU COlOtt couTOM msmmumom în marii rana prin Distribuitorul man i­­er Exclusiv în Romania [ w 1 StrâtetnA, membră a EXCO GROUP ROMANIA Tel: (01) 321 47 90; Fax: (01) 321 46 65

Next