Cotidianul, ianuarie 2000 (Anul 10, nr. 2552-2575)

2000-01-17 / nr. 2563

6 Cotidianul Spectacolul „Trecut-au anii...“ de vineri seară de la Ateneul Român a punctat poate­ cel mai bine aniver­sarea celor 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în timp ce în toată țara au avut loc spectacole, lansări de carte, expoziții și alte manifestări dedicate zilei de 15 ianuarie, la Bucu­rești, artiștii Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan și Ion Caramitru, acompa­niați de clarinetistul Aurelian Octav Popa au reușit, printr-un spectacol de excepție, să creeze o atmosferă ma­gică în Sala mare a Ateneului Român.­­Spectacolul a avut loc după lansarea volumelor „Opere Complete - Mihai Eminescu" din holul Ateneului, eveni­ment cultural ce a reușit să adune la un loc multe personalități ale vieții culturale, dar și politice.. Președintele României, Emil Con­­stantinescu, împreună cu soția sa, primul-ministru, Mugur Isărescu, pre­ședintele PNL, Mircea Ionescu Quin­tus, Î.P.S Daniel, Mitropolitul Moldo­vei, I.P.S Bartolomeu Anania și Vin­­cențiu Ploieșteanu, ministrul Educa­ției Naționale, Andrei Marga, ministrul Culturii, Ion Caramitru, pe scenă, fos­tul premier, Victor Ciorbea, președin­tele Academiei Române, Eugen Si­­mion, ziariști și alte personalități au asistat la spectacolul ce avea să în­cheie prima zi a manifestărilor de la București consacrate poetului național. Mugur Isărescu a depus flori la statuia lui Mihai Eminescu din Piața Revoluției din l­a Botoșani Ziua de vineri nu s-a terminat însă la Ateneu. La ora 24.00, un tren spe­cial a plecat spre Botoșani-Ipotești. Sâmbătă, primul-ministru, Mugur Isă­­rescu și omologul său moldovean, Dumitru Braghiș, au depus coroane de flori la statuia lui Eminescu din Piața Revoluției din Botoșani. Victor Babiuc, Ion Caramitru, Andrei Marga și Romică Tomescu au urmat gestul premierului depunând și ei coroane de flori în timp ce elevii Liceului de Artă Botoșani cântau pe versuri de Eminescu. Ceremonia depunerilor de flori a fost urmată de o slujbă religioa­să oficiată de Î.P.S Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica „Uspenia", unde Eminescu a fost botezat. Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“ a fost inaugurat la Ipotești Ziua de sâmbătă nu s-a încheiat însă nici la Botoșani. Cei care au de­pus coroane de flori la Botoșani s-au deplasat la Ipotești unde a fost inau­gurat Centrul Național de Studii „Mi­hai Eminescu" - Memorialul Ipotești. Ambasadorii Republicii Moldova și Republicii Polone la București au luat, de asemenea, parte la manifestări. A fost deschisă Biblioteca Națională de Poezie la Ipotești și redeschise obiectivele restaurate - Casa Memo­rială „Mihai Eminescu", Biserica Sfinții Mihail și Gavril (ctitoria familiei Emino­­vici), Muzeul Etnografic din Casa Pa­­padopol. Lacul de la Ipotești și pă­durea din apropierea lui au trecut tot­odată în cadrul Memorialului Ipotești. Cezar Ivănescu este laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" pentru opera OMNIA a fost acordat sâmbătă la Teatrul Națio­nal „Mihai Eminescu" din Botoșani poetului Cezar Ivănescu. Instituit de Primăria Municipiului Botoșani, pre­miul este în valoare de 25 de milioane de lei și el a fost acordat în prezența primului-ministru Isărescu. Cezar Ivănescu a primit, cu aceeași ocazie, și titlul de „Cetățean de onoare" al municipiului Botoșani. Tot sâmbătă a fost decernat și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" pentru debut editorial. Acesta a revenit lui C.D. Bobe din Bu­curești și lui Dan Bogdan Hanu din Iași, și a constat în câte 12 milioane de lei acordați fiecărui câștigător. S-a vernisat expoziția „Ferestre ipoteștene“ a artistului plastic Valerian Țopa Expoziția artistului plastic Valerian Țopa a fost vernisată sâmbătă la Sala de marmură a Teatrului Național din Botoșani. Manifestările legate de ani­versarea a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Em­­inescu nu s-au încheiat. Ieri, la Botoșani s-a desfășurat un co­locviu de literatură și poezie și a avut loc lansarea albumului de artă „Ipo­tești - Topos eminescian". Până la 15 ianuarie 2001, când se va încheia Anul Eminescu, vor avea loc, în majo­ritatea orașelor țării, spectacole, ex­poziții, lansări de carte dedicate lui Mihai Eminescu. Irina DUMITRESCU actualitatea culturală La 150 de ani de la naștere ____________________________________________________ Mihai Eminescu a fost omagiat de toți românii Vineri seară s-au depus toroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român Atitudini polemice în receptarea imaginii poetului Mihai Eminescu­­ între ignorarea prin exces și ignorarea prin minimalizare Poetul ar trebui citit pur și simplu Mihai Eminescu face parte dintre acei câțiva nefericiți ro­mâni care au avut ghinionul să fie geniali. Drept urmare, imagi­nea lor a fost umflată până la­ vorba poetului, strania situație „Nu e nimic și totuși e". Emines­cu ca sintagmă de tipul „Lucea­fărul poeziei naționale“, „poetul nepereche“, „omul total al­­ culturii românești“, etc. nu e ni­mic. E drept că manualele șco­lare abundă în asemenea de­finiții, precum și în reproducerea la infinit a câtorva poezii, iar fo­tografia de la 19 ani a poetului a proliferat pe cele mai neaștep­tate obiecte. E drept că diverse duduițe dau ochii peste cap și cântă languros „Pe lângă plopii fără soț“ și domni bărboși cu sprâncene stufoase își umflă pieptul și strigă patetic „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie“, dar în ce măsură îl privesc toate astea pe Eminescu? Polemica pe care a­ declanșat-o revista „Dilema" pe marginea imaginii mitizate a lui Eminescu este sa­lutară, însă o parte din semna­tarii articolelor se descalifică prin lipsa de cultură generală pur și simplu. Eminescu nu poate fi demitizat pe baza unor impresii din copilărie, când pro­fesoara ne obliga să-i învățăm poeziile pe de rost ca să facem frumos la serbare. Este cât se poate de necesară o imagine reală a lui Eminescu, dar nu ple­când de la asemenea premise. De ce n-au plecat semnatarii ar­ticolelor respective de la câteva din poeziile eminesciene, care sunt într-adevăr rizibile („De-aș avea") și care sunt simptoma­tice pentru o anumită atitudine a poetului în lirica erotică, pentru a ajunge la „Odă­ în metru antic“, un poem de o limpezime și o forță care se dezvăluie la fiecare lectură. între „De-aș avea" și „Odă-în metru antic", scrierile politico-polemice, proza - și ea cu multe necunoscute- Emines­cu se încăpățânează să nu­ ac­cepte să fie nici mortificat într-o adulație a celor care nu-și pot inventa o identitate și un loc în cultură și nici în celălalt tip de îngropăciune al celor care vor să fie interesanți, nonconformiș­­ti, avangardiști, neprofesioniști. Generația actuală de critici lite­rari, consacrați sau nu, este da­toare față de generațiile tinere să înceteze cu orice fel de mistificări. Lucrul de care avem cel mai mult nevoie este ade­vărul, adevărul fără majusculă și fără pseudo-filosofii. Cele două atitudini față de Eminescu vin din frustrări majore și din auto­­matisme mentale care­ nu fac decât să discrediteze ideile va­loroase. Atitudini de același tip întâlnim și în cazul prezentării unor personalități ca Brâncuși, Călinescu, Eliade, Cioran, Nae Ionescu etc. Le acceptăm tacit scăderile susținând că nu sunt reprezentative. Nu a fost repre­zentativă atitudinea lui Eliade față de Mihail Sebastian și îns­crierea în Garda de Fier? Nu sunt reprezentative articolele lui Călinescu scrise în perioada comunistă? Tot ce se poate, dar ele au existat, au rămas, sunt ale lor. A fost Eminescu xenofob, șovin sau a încercat să apere o cultură minoritară, sub o ocupa­ție străină, context în care lucru­rile pot fi înțelese, însă nicidecum oferite ca model de patriotism? Cel mai trist lucru în toată această furtună într-un pahar cu apă este faptul că Mihai Emines­cu nu mai este citit. Pentru a viza puțin lucrurile într-o notă comică am putea începe să popularizăm puțin scrierile lui erotice extrem de neortodoxe, în genul „Povestea poveștilor" a lui Ion Creangă, povestioară porno scrisă la fel de savuros ca și „Amintirile". Nu că Eminescu ar avea nevoie să-l trivializăm pentru a-l face să circule din nou, ci pentru a-i reface realitatea umană, vie, pentru a înțelege că Eminescu n-a fost un Dumnezeu care și-a încredințat tăblițele lui Moise pe un munte, într-un nor de fum. Bianca STUPU La 11 ianuarie 2000 a avut loc, la Centrul Cultural Român din Viena, deschiderea ciclului de manifestări ale „Anului Emines­cu" (150 de ani de la naștere). Acțiunea a fost organizată în co­laborare cu asociația „Unirea Prietenii României în Austria“., După o introducere muzicală a urmat un recital de lirică emi­nesciană susținut de actori ai teatrului „Pygmalion“ din Viena, în limba germană, textele în lim­ba română fiind recitate de dl. Tino Gelrun, directorul instituției, în alocuținea de deschidere, dl. dr. Alexandru Popescu, direc­torul Centrului Cultural Român din Viena, s-a referit la impor­tanța „perioadei vieneze" în creația lui Mihai Eminescu, por­nind de la ideea, exprimată de Perpessicius, după care, în ca­pitala Austriei ar trebui instalată o placă comemorativă cu textul „La Viena, s-a născut, în 1870, marele poet Mihai Eminescu", cu referire la faptul că această dată coincide cu începerea colaborării sale la „Convorbiri literare". A urmat vernisajul expoziției documentare, a cărei primă secțiune, intitulată „Eminescu la Viena“, conține fotografii, în cea mai mare parte inedite. Cea de a doua secțiune a ex­poziției, intitulată „Ecouri ale operei eminesciene“, organizată pe baza unor piese din colecția prof. univ. dr. Ion Iliescu de la Universitatea din Timișoara, pre­zent la manifestare, cuprinde mărturii referitoare la oglindirea creației marelui poet în diverse domenii cultural-artistice: de la documente la principalele ediții, de la lucrări de exegeză emi­nesciană la traduceri în limbi­ străine, de la presă la afișe ale manifestărilor închinate poetului în diferite perioade, de la par­tituri muzicale, la marcarea creației eminesciene în plastică, filatelie, cartofilie etc. în încheiere a fost lansat vo­lumul bibliofil cuprinzând poe­mul „Luceafărul" în limba româ­nă și germană, realizat de dl. Ion Iliescu, tipărit recent la Editura Mitron din Timișoara. Eminescu la Viena luni, 17 ianuarie 2000 Eugen Simion: „Eminescu este un spirit european prin temele lui și spiritul său creator“ Stimate domnule președinte al Academiei Române, ziua de 15 ianuarie este ziua nașterii poetului nostru național, Mihai E­­minescu. La această aniversare se cuvine să observăm că, în ciuda unor asalturi ridicole și ne­putincioase, cultul lui Eminescu rămâne neștirbit. Ce rost au avut aceste asalturi? „Asalturile" de care vorbești dumneata nu sunt nici ridicole, nici neputincioase. Sunt, dimpo­trivă, foarte insistente, bine or­ganizate și eficiente. Faimosul­­ vreau să spun: rușinosul) nu­măr din Dilema n-a fost deloc izolat. Dovadă că au urmat alte luări de poziție antieminesciene. Bineînțeles, abil făcute. Sunt atacate „exagerările triumfalis­­te“, naționaliste, cultul persona­lității etc., pentru a ajunge la e­­sența chestiunii și esența se cheamă mitul Eminescu și opera lui Eminescu... Care sunt, deo­potrivă, contestate. Ce mai tre­buie spus despre Eminescu când s-a zis (în Dilema) că poe­zia lui este depășită, proza lui este ridicolă, iar publicistica es­te nulă (aserțiunea din urmă a­­parține unui domn numit Cristian Preda care, atunci, era asistent universitar, iar între timp a ajuns profesor și consilier preziden­țial­. Așa că, vă rog, nu minima­lizați demitizarea lui Eminescu. Ați debutat cu voi. „Proza lui Eminescu" când aveați 30 de ani. Atunci pledați pentru înțele­gerea lui Eminescu în contextul mișcării romantice europene. Cât este de european Emines­cu? Este o carte de tinerețe. Pri­ma mea carte. Lucrasem șapte ani în colectivul Eminescu (fără salariu, fiind tânăr și șomer, dat afară de peste tot), condus de admirabilul Perpessicius... Am copiat cu mâna mea toate frag­mentele epice, am publicat o ediție (în colaborare cu Flora Șuteu) și, apoi, în 1964, studiul de care vorbiți. Pentru mine a fost o încercare a puterilor. Sau, cum ar zice Ion Barbu, mi-am încercat cultura critică tânără și ambițioasă. Eminescu este un spirit european prin temele lui și spiritul său creator. Este tot romantismul european în aceste fragmente metafizice și fantas­tice dublat de un mare poet al visului în­ sensul lui Novalis. Proza românească, nedesprinsă încă de placenta lirismului, dă­dea prima probă majoră în sensul gândirii epice europene. Test câștigat... Și cât este de național? Vă fac o surpriză, v-am adus numărul din „Gazeta literară" în care ați publicat „Plenitudinea și contradicțiile omului romantic". Dvs. vorbeau­ de contradicțiile „omului romantic", în general, în același număr, G. Ivașcu, în articolul „Patriotismul lui Emi­nescu", afirma că „doctrina social-politică a lui Eminescu criticabilă"... Ce este criticabil sau ce era atunci, în anii '60, criticabil la Eminescu? Orice doctrină politică (sau, mai bine­ zis) orice filosofie prac­tică este discutabilă. Eminescu imaginează un „stat natural", o evoluție organică, legi pămân­tene, o societate bazată pe ar­monia claselor pozitive... Pe scurt, o utopie fixată într-un Ev Mediu răsăritean, izolat de cru­zimile istoriei. Epica lui politică trebuie citită din acest unghi. Atributul de xenofob nu i se potrivește. El apără, cu mij­loacele sale intelectuale, ideea unui stat român unitar, indepen­dent și prosper. „Roșii" (libe­ralii), adversarii săi, aveau soluții mai bune, adică mai realiste. Dar critica eminesciană a fost necesară pentru că a apărut fondul spiritual național, care, orice soluție am alege, intră (trebuie să intre) în discuție... Care ar fi universul specific al poeziei eminesciene în contextul romantismului european? Fondul specific este dat chiar de geniul poetic eminescian. Eminescu este un mare poet in­­confundabil în mișcarea roman­tică europeană. Românii se regăsesc în el în partea lor cea mai profundă. Dor, somnie, de­părtare, ataraxie, neptunism, serafism. Toate la un loc (și încă altele) formează timbrul eminescian. O patrie imaginară și un limbaj pe care îl vorbim când suntem, o oră pe zi, aproape de esențele lumii... Acesta-i Eminescu. Eminescu nu are nevoie să fie apărat. Ați afirmat-o în primăvară când câțiva tineri necăsătoriți au găsit cu cale să fie injurioși față de opera lui Eminescu. Ce deranjează astăzi în atitudinea și opțiunile lui Eminescu? Pe cine deranjează? Pe mine mă deranjează „zef­lemeaua" folosită împotriva poe­ziei lui Eminescu. Nu mă irită „critica" lui Eminescu, ci, repet, batjocura, „caragialismul" unui Mitică intelectual care, simțind de unde bate vântul, scrie că nu putem intra în Europa cu oameni ca Eminescu. Nenorociții nu știu că, dimpotrivă, suntem europeni prin oameni ca Eminescu, Blaga, Caragiale, G. Călinescu, Nichita Stănescu... Un german, Klaus Heitmann, amintind că în unele trei decenii - era prin anul 1975 - opera jurnalistică nu a fost reeditată, atrăgea atenția că Eminescu trebuie cercetat mai profund ca scriitor politic. O astfel de critică vi se pare îndreptățită și astăzi? Klaus Heitmann este un emi­nent cunoscător al literaturii ro­mâne. Cred că are dreptate... Eminescu vedea viitorul Româ­niei întemeiat pe progres și respectarea tradiției. Rezonând ca junimist, era înclinat să creadă că România trebuie să părăsească modelul francez, liberal și să adopte o orientare spre modelul de evoluție al Angliei și/sau al Germaniei. Ca om politic, Eminescu preferă deci, un model pragmatic. Ca preț, el credea că mișcarea isto­rică este o iluzie. Este o contra­dicție sau o complementaritate? Eminescu este, ca și Kogăl­­niceanu, Maiorescu... până la Nae Ionescu, un „organicist". Condamnă „civilizația vorbelor" și „formele fără fond". Este un punct de vedere. Personal sunt de partea lui E. Lovinescu (for­mele vor crea fondul), dar asta nu mă împiedică să consider că organiciștii au justificarea lor și că, într-o cultură, sincroniștii și organiciștii trebuie să coexiste ca doi dulăi care apără, cu fide­litate, aceeași casă. Casa ființei, casa națiunii. Eminescu în lume. Cum este mai bine să fie cunoscut, prin traduceri sau prin monografii de genul celei a Rozei del Conte, „Eminescu sau despre absolut"? Atingi un punct dureros. Cu puține excepții, traducerile din Eminescu nu sunt concludente. Prefer studiile de tipul Rosa del Conte. La ce trebuie să ne așteptăm de la „Anul 2000 - Eminescu"? La multe. Bune și rele. Deo­camdată vă dau­ o veste bună: am publicat, sub egida Aca­demiei Române și cu concursul financiar al Ministerului Culturii, opera lui Eminescu într-o ediție integrală de tip Pleiade. Este o minune a lumii românești. Citez trei nume care trebuie onorate: pe cel care a îngrijit textul (Dumitru Vatamaniuc), pe edi­torul Vlad Popa (Editura Univers Enciclopedic) și pe dna Eugenia Ciuburcan (directorul „Monito­rului Oficial") care a făcut din această ediție (în trei volume) un obiect de artă excepțional. Pe coordonatorul ediției și pe prefa­țator îi trec sub tăcere. Am motivele mele. Interviu realizat de George APOSTOIU

Next