Cotidianul, ianuarie 2006 (Anul 16, nr. 1-25)

2006-01-25 / nr. 20

Cultură. VAMPIRII CUCERESC BOX-OFFICE-UL Filmul „Underworld­ evolution“ a urcat în fruntea box-office-ului ameri­can. Noua poveste din lumea vampi­rilor, în care Kate Beckinsale (foto) joacă rolul principal, a avut încasări de 27 de milioane de dolari. BUSH NU A VĂZUT „BROKEBACK MOUNTAIN“ Președintele american a fost pus într-o situație dificilă cînd un junalist i-a recoman­dat filmul pentru scenele cu cowboy. Cunoscut pentru conservatorismul său în materie de sexualitate, Bush a recunoscut­ că nu a văzut pelicula. 0 în gura criticii de film Deși a ratat premiile oferite de Asociația presei străine, Globurile de Aur, filmul lui Spielberg a entuziasmat criticii de ambele părți ale Oceanului. Asta cu toate că, din cauza secretului care l-a încon­jurat și pentru că regizorul refuza să dea interviuri, pelicula a avut parte de publicitate negativă înainte de a fi lansată. „New York Times“ l-a etichetat drept „cel mai dur și mai îndurerat din cariera lui Spielberg“, iar Roger Ebert, actualul guru al criticii de film americane, l-a lăudat pentru obiec­tivitate, numindu-l „un act de curaj și de conștiință“. Redacția de la francezul „Ecran Sarge“ îl consideră „mai mult decât orice, o abilă explorare a oamenilor prizonieri ai propriei etici și ai patriotismului“. Miercuri 25 ianuarie 2006 | Cotidianul 15 Durează peste două ore, dar îți oferă un pachet complet: acțiune și tensiune de îți rozi unghiile, intrigă politică, thriller și spionaj, cireașa de pe tort fiind o dramă morală. Chiar și așa, „München“ are și altele de oferit. — Ileana DIMA. SPIELBERG și-a făcut o reputație din a explora chestiuni istorice am­bigue, din punctul de vedere al călăului și al victimei. Ce a făcut în „Lista lui Schindler“ continuă cu „München“, doar că de data aceasta adversarii geopolitici nu mai sunt evreii și germanii, ci statul israelian și palestinienii. Terorism reactualizat Punctul de pornire, dar și laitmo­tivul filmului este asasinarea atleților evrei de către teroriștii din gruparea „Septembrie negru“, în timpul Jocurilor Olimpice din 1972. Pelicula dedică mult timp reconstituirii acestui eveniment, completate cu imagini de arhivă și cu toate deta­liile, refuzul Goldei Meir, de a ne­gocia cu teroriștii, dar și cel al Ger­maniei de a permite accesul forțelor speciale. Replica Israelului a constat în ceva bombardamente, dar și în fi­nanțarea unor echipe ale răzbunării, a căror funcție era de a-i elimina pe toți arabii care au contribuit la atacul terorist. Spielberg urmărește desti­nul unui grup și pe cel al liderului ei, Avner (Eric Bana). Thriller pe muchie de cuțit O astfel de decizie e problematică: nu afli prea multe despre restul echipei, așa că Avner este singurul suport al identificării spectatorului, singurul personaj pe care se mizează în scopul menținerii interesului pu­blicului. Protagonistul este foarte departe de spionul standard, pro­fund legat de familie, patriot pînă în vîrful unghiilor, și, ca și restul echipei, nu prea „specializat“ în ale muncii de asasin sub acoperire. Aceasta a fost decizia conștientă a scenariștilor care și-au dorit „un spion cu față umană“; în schimb, filmul compensează oferind secvențe de acțiune capti­vante, pe fondul cărora încețoșează distincția dintre călău și victimă, arătînd că adversarii se regăsesc, mai devreme sau mai tîrziu, în ambele ipostaze. Seria de asasinate începe cu brio, dar, pe măsură ce continuă, membrii echipei se trezesc nu doar în poziția de vînători, ci și în cea de vînați. Tot gradat, din ce în ce mai mulți civili devin victime cola­terale, ceea ce crește considerabil și tensiunea filmului, și chinurile morale ale personajului, care dege­nerează către paranoia. De altfel, rezumînd morala din spatele filmu­lui, ajungi la două idei: că violența căreia i se răspunde cu violență creează un cerc vicios și că trebuie să pui familia înaintea patriotismului. Mossadul, puțin prea inocent Deși filmul nu demonizează pe nici unul dintre adversari, serviciile secrete israeliene ies prost pentru că nu par prea profesioniste. In primul rînd, Avner a făcut parte din Mossad, în cadrul căruia i-a fost bodyguard Goldei Meir. Un job care nu prea îl califică pentru vînătoarea de teroriști, în al doilea rînd, nu e clar în film de ce Israelul trebuie să pretindă inexistența echipei cînd omul de legătură Ephraim (Geoffrey Rush) vrea ca omorurile să fie executate cît mai spectaculos cu putință, de preferință cu bombe, pentru a obține cît mai multă publi­citate. Și poziția lui Ephraim e biza­ră: la începutul misiunii afirmă că nu trebuie să existe nici un contact între el și Avner, pentru ca apoi, complet nejustificat, să îl vezi luînd masa cu întreaga echipă. Chiar și oamenii pe care Mossadul îi impune lui Avner sunt departe de a fi specia­lizați, în mod deosebit creatorul de bombe (Mathieu Kassovitz), care e cît pe ce să rateze două lovituri: în ceea ce privește „țintele“, serviciile secrete israeliene nu fac nimic altce­va decît să îi furnizeze lui Avner fotografiile lor, nu au detalii despre ei sau despre modul în care au fost implicați în atacul de la München, cu atît mai puțin contacte. Ba chiar, odată întors în Israel, protagonistul este „muls“ de contacte de către șefii lui. Dar, la urma urmei, coscenaris­­tul Tony Kushner, cîștigător al Premiului Pulitzer, admite că a creat o „ficțiune istorică“, deci nu s-a preo­cupat prea mult de detalii aprope de plauzibilitate. Defecte minore Dincolo de aceste alunecări, fil­mul, executat tehnic cu o virtuo­zitate de care puțini regizori sunt capabili, face multiple oferte și își ține promisiunile, însă Spielberg nu a învățat din vechile greșeli și, ca și în „Lista lui Schindler“, lungește inutil finalul. Ceea ce, la un lung­­metraj de peste două ore și jumă­tate, nu îi ierți atît de ușor. • Lista lui „München“ Pe măsură ce violența ia proporții, răzbunătorii devin tot mai temători: de ei înșiși și de represaliile inevitabile. DUPĂ 50 DE ANI Statuia regelui Ferdinand a fost regăsită Statuia ecvestră a regelui Ferdinand, realizată de sculptorul croat Ivan Mes­­trovici și demolată de comuniști în 1947, a fost descoperită recent de Ministerul Culturii și Cultelor, a decla­rat ministrul Adrian Iorgulescu. „Am găsit statuia în bronz a regelui Ferdi­nand, ceea ce este extraordinar, pentru că s-a spus că a fost îngropa­tă, că s-a pierdut. Am găsit-o într-un loc în București“, a susținut Adrian Iorgulescu. în ceea ce privește viitorul amplasament al statuii lui Ferdinand, Adrian Iorgulescu a precizat că aceasta va fi așezată „într-un loc potrivit“, care va fi făcut public „la timpul potrivit“. Statuia ecvestră, înaltă de 18 metri, prezentîndu-l pe regele Ferdinand în ținuta încoronării de la Alba-lulia, a fost făcută în 1940, de Mestrovici, la comanda Casei Regale. MENTALITĂȚI Mitul artistului sărac, în dezbatere la TVR Astăzi, la ora 18.00, pe TVR 1, emisiunea „Puncte pe arta lumii“ îi are ca invitați pe artista Lia Perjovschi și pe criticul de artă Pavel Șușara, împreună cu care moderatorul Dragoș Bucurenci va încerca să afle cît de actual mai este mitul artistului sărac. Discuția va fi ilustrată cu ajutorul a trei documentare: despre instituția mecenatului, despre cinematografia cu buget mic și despre un artist deloc sărac, Günter Grass. Interludiile muzicale vor fi asigurate de către membrii trupei „Fără Zahăr“. MUZEU Palatul Suțu expune sigilii și pictura Muzeul Municipiului București, din Palatul Șuțu, pregătește, cu sprijinul Ambasadei Franceze, expoziția „Istoria Europei în sigilii și documente din Franța“ pentru luna aprilie. Organizată de expertul francez Marinela Pop-Câm­­peanu, expoziția va prezenta copii ale unor documente și sigilii celebre din colecția acesteia; în luna martie, muzeul va vernisa o expoziție de grafică, pictură și sculptură, semnată de Marcel Chirnoagă. Programul muzeului mai include anul acesta o expoziție de arheologie franceză. Triunghiul Bermudelor s-a mutat la Muzeul Banatului Aproape jumătate din patrimoniul Muzeului Banatului din Timișoara a dispărut. Valoarea pieselor dispărute este imposibil de estimat, ultima evaluare fiind făcută înainte de 1989.­ ­Radu C. MUNTEANU. LA MUZEUL BANATULUI nu s-a mai făcut un inventar cum scrie la carte de vreo patru decenii. Preșe­dintele Consiliului Județean, Con­stantin Ostaficiuc, a comandat însă unul anul trecut, pentru a ști ce obiecte și opere de artă se află în pa­trimoniul muzeului, care se va transforma în Muzeul de Artă din Timișoara și se va muta în Palatul Baroc din municipiu. Numai că la inventar au apărut surprize de pro­porții, potrivit datelor preliminarii cuprinse într-un proces-verbal. Lipsesc 225 de tablouri Din datele culese de comisia de in­ventariere, de la secția istorie-arheo­­logie lipsesc 237.000 de obiecte, dintr-o listă cu aproape 500.000 de poziții (bucăți de vase din epoca ro­mană, ceramică, arme dacice și din perioada preromană etc.). La secția de artă lipsesc 225 de tablouri, însă nici autoritățile locale, nici personalul muzeului nu au vrut să dezvăluie numele artiștilor. De asemenea, în registru există o modificare, unul dintre obiectele de artă fiind redenu­­mit. Valoarea pieselor dispărute este greu de estimat, în condițiile în care ultima evaluare a fost făcută înainte de 1989, suma rezultată fiind de apro­ximativ 1,3 milioane de lei, în banii de atunci. Potrivit lui Constantin Osta­ficiuc, dacă nu vor fi găsite în maxi­mum două săptămîni toate obiectele dispărute, vor fi sesizate oficial orga­nele de cercetare penală. •

Next