Cronica, 1976 (Anul 11, nr. 1-53)

1976-02-20 / nr. 8

Săptămânal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă — Iași, anul XI, nr. 8 (525), vineri, 20 februarie 1970, 8 pagini, 1 leu Cartea, astăzi „Cartea mea-i, fiule, o treaptă“ — așa sună un vers semni­ficativ din Testament, poemul arghezian care omagiază, între altele, înălțarea spre culmi a unui vrednic popor de țărani venind de departe­, prin rîpi și gropi adinei“, și îndreptîndu-se spre orizonturile înalte ale unei vieți împlinite. Viața împlinită spre care ne îndreptăm astăzi, sub sem­nul idealului comunist de perfecționare și fericire a omului, a făcut din carte un instrument accesibil și eficient, menit să instruiască, să îndemne, să bucure, să asigure progresul atît material cit și spiritual al țării întregi. Spunînd aceasta, nu ne gîndim să reluăm afirmații îndeobște știute și nici nu ve­dem rostul repetării unor generalități de resortul manuale­lor de pedagogie a culturii. Mereu atenți la semnificațiile co­tidianului, constatăm însă că se poate stabili o relație elocven­tă in­de privește actualele realități românești : acțiunile bo­gate prilejuite de luna cărții la sate se desfășoară anul acesta în contextul larg, de o însemnătate majoră, deschis de Con­gresul Consiliilor populare — primul congres de acest fel care a atestat în modul cel mai profund maturitatea democra­ției noastre socialiste. Congresul Consiliilor populare, prece­dat, cum se știe, de conferințele pe județe, a exprimat un înalt grad al responsabilității civice în îndeplinirea mărețelor prevederi ale noului cincinal, cincinalul revoluției științifico­­tehnice, potrivit Programului partidului, elaborat de al XI- lea Congres al P.C.R. Or. participarea atît de largă a comu­niștilor, a tuturor cetățenilor, la îndeplinirea unui atît de vast program de investiții, la conducerea întregii activități eco­nomice în profil teritorial, participare conștientă, organizată, luminată de cunoașterea realităților economico-sociale și a legităților construcției socialiste, înseamnă atingerea unei trepte înaintate a conștiinței comuniste. Sînt treptele care, premonitoriu enunțate de poeți, le cucerim pe rînd și prin mij­locirea cărții. Cartea social-politică a cunoscut la noi, intr-a­devăr și cunoaște nu numai răspîndire, dar și încredințare și cercetare atentă, însușire critică, aprofundată. De același pres­tigiu se bucură în prezent și cartea tehnică, și cartea științifică, privind condițiile dezvoltării istorice, politice și culturale a poporului nostru. Sînt 16 ani de cînd luna februarie, înaintînd, de obicei, printre săgetările înghețate ale unui climat aspru, cunoaște intensificarea căldurii spirituale propagate prin carte. In acest răstimp, noțiunea cartea la sate a dobîndit, se pare, un con­ținut nou. Nu mai vorbim astăzi de cărți cu și despre țărani, destinate cu precădere unor locuitori cu un orizont mai re­­surns, u­njUnari, щ buna măsură, соп [UNK] [UNK],шйп [UNK]е [UNK]о [UNK] pa,narlinie. Dinamica sat-oraș, agricultură-industrie a adus, cum se știe, mutații determinante în conștiințe, în ocupații și în mentali­tăți. Cartea trimisă în prezent la sate a devenit cartea pur și simplu, carte politică, științifică, literară sau tehnică. Astăzi nu mai vorbim de extinderea științei de carte la nivel ele­mentar, ci de cărțile pe care le parcurg sau trebuie să le par­curgă școlarii și absolvenții școlilor de 8—10 ani, tehnicienii, economiștii, profesorii, agronomii răspîndiți pe tot întinsul ță­rii. Ar fi instructiv să cităm cifre, procente edificatoare în acest sens. Nu ne-am propus însă o demonstrație strictă, ci o meditație asupra rolului și a importanței pe care cultura — slujită, esențial, de carte — o deține în transformarea multila­terală a statului, a economiei și a spiritualității românești, în expunerea prezentată la Congresul Consiliilor populare, tova­rășul Nicolae Ceaușescu arăta că „in înfăptuirea programului ideologic al partidului, în întreaga activitate de formare și educare a omului nou, de ridicare a conștiinței socialiste a ma­selor, mari răspunderi revin instituțiilor de cultură, uniunilor de creatori, literaturii și artei, chemate să contribuie la afir­marea, în forme specifice, a concepției înaintate despre lume și societate a partidului nostru în viața întregului popor“. In cea mai mare măsură, activitatea acestor unități de cultură se materializează în cărți, ori se folosește de forța de iradiere a cuvîntului tipărit. De aceea, meditația asupra cărții devine instructivă, avînd darul de a ne dezvălui perspectiva trep­telor viitoare pe care suntem­ deciși a le urca. CRONICA In făurirea noii societăți, partidul nostru pleacă de la rolul primordial al științei ca factor al progresului contemporan pe un dublu plan, cel al progresului material și uman. Func­ția revoluționară a științei asupra producției materiale în societatea ro­mânească actuală se exprimă și în faptul politic fundamental al luptei întregului nostru popor pentru trans­formarea cincinalului actual în cin­cinalul revoluției tehnico-științifice, pentru ca introducerea cuceririlor sa­le in producție să se reflecte în dez­voltarea accentuată a productivității și eficienței muncii sociale, în spori­rea avuției naționale și creșterea nive­lului de trai al poporului. Viitorul și progresul României, ța­ră cu unul din cele mai înalte ritmuri de dezvoltare economică și socială, este prin aceasta nemijlocit legat de asimilarea și aplicarea cuceririlor re­voluției tehnico-științifice contempo­rane în întreaga viață social-cultura­­lă. Programul Partidului Comunist Român, programul dezvoltării multi­laterale în perspectivă a socialismu­lui în patria noastră, acordă, de ace­ea, un loc central progresului conti­nuu al științei și tehnicii care se a­­firm­ă în epoca contemporană ca o puternică forță de producție. Dar, cum este bine cunoscut, știin­ța și tehnica nu propulsează progresul societății decît prin oamenii în mod corespunzător pregătiți, care și-au a­similat cuceririle științifico-tehnice. Formarea și educarea unui om nou, cu o conștiință înaintată, cu o per­sonalitate puternică, multilateral îm­plinită, stăpîn și beneficiar nu numai al bogățiilor materiale și spirituale Educație politică și cultură Rolul științei în formarea conștiinței socialiste create, dar și al pîrghiilor de condu­cere economică și socială, stăpîn pe propriul său viitor și destin, consti­tuie, de asemenea, un obiectiv de prim ordin al etapei pe care o stră­bate în prezent România. O aseme­nea viziune este departe de orice con­cepție tehnocratică, unilateral scien­tistă, care desconsideră valorile poli­tice, umaniste, filozofice, artistice, morale, in­formarea omului viitoru­lui. Valorile științei și culturii asimi­late la nivelul conștiinței înaintate sînt unitar evidențiate în programul ideologic al partidului ca pîrghii de formare a conștiinței socialiste și con­cretizate în laborioasa activitate de educare revoluționară a omului socie­tății noastre, cu deosebire a tinere­tului, în spiritul principiilor socia­lismului, ale eticii și echității socia­liste. Nereducîmdu-se la domeniul științei, cîmpul larg al conștiinței nu se poate lipsi de această dominantă a spiri­tualității contemporane, cu atît mai mult in societatea socialistă, care re­prezintă un proces realizat în cunoș­tință de cauză, bazat pe cunoașterea și aplicarea legilor obiective ale dez­voltării sociale și naturale. Cunoașterea, în concepția marxistă, are un sens existențial pentru om. Reli­gia și în general formele alienării re­ligioase și ideologice n-au putut su­prima acest mod existențial de ra­portare a omului la lume, cel puțin ca ființă practică la nivelul cunoaște­rii comune și al cunoștințelor empi­rice. „A ști sau a nu ști“ este marea dilemă a omului zilelor noastre, care Ion FLORE­A (continuare în pag. 3) Ce fel de pasăre Eu știu de mult o pasăre măiastră Сi-și are cuib la mine în pridvor Și-mi cîntă seara cîntece de dor Și-și crește puii în livada noastră. Ce fel de pasăre-i aceea Сi-și face cuib sub streașină străină Și își ferește puii de lumină, Ce fel de pasăre-i aceea ? La noi pe plai cocorii vin mereu Vîslind prelung prin scaunele de nor. Chemați în taină de instinct și dor Cînd se-ncovoaie primul curcubeu. La noi sub streșini păsările vin Cum ar veni flăcăii de la muncă Și-aduc pe aripi ierburi de pe luncă Și-n vîrf de cioc bucăți de cer senin. Ce fel de pasăre-i aceea Care se duce ca un fel de vînt In amăgirea unui alt pămînt, Ce fel de pasăre-i aceea ? V. FILIP ______________________ in celelalte pagini: AL. ANDRIESCU cronica literară ; Z. SANGEORZAN Personaj și spațiu sadovenian AL. FLOAREȘ Iași: dezvoltarea economică și mobilitatea populației PETRE BOTEZATU Un dram de logică Liviu SUHAR : „Dimineața“ Despre esența „revizuirilor“ (III) Discreditarea altor mari critici români prin compa­rație (directă sau indirectă) cu Lovinescu „cel mai mare critic al literaturii noastre“ (p. 114), este tiranică în această carte de pirurete „în jurul lui E. Lovinescu“, înainte de a comenta și alte afirmații, discutabile sau complet greșite, din acest volum ce se „adresează unui­ipublic ceva mai avizat“ (p. 16), să vedem ce înseamnă cercul Sburătorul în viziunea lui Alexandru George. Comparația cu Junimea este — așa-zicînd — salva­toare, deoarece spiritul „discriminator“ lucrează cu ener­gie și nu mai puțin cu pasiunea deformației. Orientarea societății ieșene „a fost prevalent culturală [­ ?], nu pur literară cum a fost aceea a Sburătorului“. Junimea, se afirmă imediat, „nu era o grupare de creatori, de oa­meni munciți de o mare vocație a scrisului artistic, ci mai curînd de diletanți“ (p. 128). Alecsandri, Maiorescu, Eminesciu, Slavici, Creangă, Caragiale, Zamfirescu, „di­letanți ?“ Eminescu, Creangă, Caragiale nu erau, „oameni munciți de o mare vocație a scrisului artistic ?“ N-au adus aceștia în vremea Junimii și în paginile Convor­birilor literare o „noutate“ epocală în literatura română ? După afirmațiile piezise citate mai înainte, Alexan­dru George, scontind pe „ignoranța“ cititorului, decre­tează că Sburătorul și cercul revistei prin „apariția a­­proape simultană a lui Blaga și Barbu, maturizarea per­sonalității unui I. Pillat, Adrian Maniu sau I. Vinea, precum și adevărata revelare a poeziei lui Bacovia (apărută aproape fără nici un fel de ecou în 1916) și în sfîrșit a celei a lui Arghezi, dau acelor ani fdupă 1919. Pecetea «noutății» într-un fel care nu se mai poate observa în trecut, decît poate odată cu eferves­cența spectaculoasă, dar nu atît de adîncă în urmări, a acțiunii Sămănătorului“ (p. 133). Oare apariția aproape simultană la Junimea și în paginile Convorbirilor lite­rare, a lui Eminescu, Creangă, Slavici, puțin mai tîrziu al lui Caragiale, nu constituie o „noutate“ (și încă una absolută, deoarece este vorba de noutate estetică) pe care am putea-o „observa în trecut“, înainte de Sbu­rătorul, și fără a s-o așezăm, în chip cu totul stupid, sub nivelul Sămănătorului care făcea apologia „ruralis­­mului limitativ și chiar agresiv“ (p. 199) ? Aceeași metodă a injustiției este folosită și atunci cînd se fac referiri la Ibrăileanu și la Viața românească, fie pentru primele două decenii ale secolului XX, cînd sunt doar doi critici „moderni“, Lovinescu și N. Davi­­descu, fie pentru epoca dintre cele două războaie mon­diale cînd revista ieșeană și conducătorul ei, minați de „sectarism provincial“, sînt departe de marea literatură „modernistă“ (noțiune care altă dată i se părea eseis­tului „foarte controversata sau vaga noțiune de moder­nism“ — p. 185). După 1920, Viața românească își „con­tinuă activitatea“ într-un mod „anacronic“, o dovadă caracteristică fiind „felul în care-l privea încă pe Ma­­cedonski“ (p. 136). Ceea ce Alexandru George aprobă entuziast la E. Lovinescu (atitudine negativă față de Macedonski din Critice, VI, Revizuiri), respinge cu in­dignare la revista ieșeană și, implicit, la Ibrăileanu care în 1920 a scris totuși despre Macedonski, și într-un ton moderat, cu totul deosebit de acela de maltratare din „revizuirea“ lovinesciană. Mihai DRAGAN (continuare în pag. 3)

Next