Cronica, 1976 (Anul 11, nr. 1-53)
1976-02-20 / nr. 8
Săptămânal politic-social-cultural editat de Comitetul județean pentru cultură și educație socialistă — Iași, anul XI, nr. 8 (525), vineri, 20 februarie 1970, 8 pagini, 1 leu Cartea, astăzi „Cartea mea-i, fiule, o treaptă“ — așa sună un vers semnificativ din Testament, poemul arghezian care omagiază, între altele, înălțarea spre culmi a unui vrednic popor de țărani venind de departe, prin rîpi și gropi adinei“, și îndreptîndu-se spre orizonturile înalte ale unei vieți împlinite. Viața împlinită spre care ne îndreptăm astăzi, sub semnul idealului comunist de perfecționare și fericire a omului, a făcut din carte un instrument accesibil și eficient, menit să instruiască, să îndemne, să bucure, să asigure progresul atît material cit și spiritual al țării întregi. Spunînd aceasta, nu ne gîndim să reluăm afirmații îndeobște știute și nici nu vedem rostul repetării unor generalități de resortul manualelor de pedagogie a culturii. Mereu atenți la semnificațiile cotidianului, constatăm însă că se poate stabili o relație elocventă inde privește actualele realități românești : acțiunile bogate prilejuite de luna cărții la sate se desfășoară anul acesta în contextul larg, de o însemnătate majoră, deschis de Congresul Consiliilor populare — primul congres de acest fel care a atestat în modul cel mai profund maturitatea democrației noastre socialiste. Congresul Consiliilor populare, precedat, cum se știe, de conferințele pe județe, a exprimat un înalt grad al responsabilității civice în îndeplinirea mărețelor prevederi ale noului cincinal, cincinalul revoluției științificotehnice, potrivit Programului partidului, elaborat de al XI- lea Congres al P.C.R. Or. participarea atît de largă a comuniștilor, a tuturor cetățenilor, la îndeplinirea unui atît de vast program de investiții, la conducerea întregii activități economice în profil teritorial, participare conștientă, organizată, luminată de cunoașterea realităților economico-sociale și a legităților construcției socialiste, înseamnă atingerea unei trepte înaintate a conștiinței comuniste. Sînt treptele care, premonitoriu enunțate de poeți, le cucerim pe rînd și prin mijlocirea cărții. Cartea social-politică a cunoscut la noi, intr-adevăr și cunoaște nu numai răspîndire, dar și încredințare și cercetare atentă, însușire critică, aprofundată. De același prestigiu se bucură în prezent și cartea tehnică, și cartea științifică, privind condițiile dezvoltării istorice, politice și culturale a poporului nostru. Sînt 16 ani de cînd luna februarie, înaintînd, de obicei, printre săgetările înghețate ale unui climat aspru, cunoaște intensificarea căldurii spirituale propagate prin carte. In acest răstimp, noțiunea cartea la sate a dobîndit, se pare, un conținut nou. Nu mai vorbim astăzi de cărți cu și despre țărani, destinate cu precădere unor locuitori cu un orizont mai resurns, unjUnari, щ buna măsură, соп [UNK] [UNK],шйп [UNK]е [UNK]о [UNK] pa,narlinie. Dinamica sat-oraș, agricultură-industrie a adus, cum se știe, mutații determinante în conștiințe, în ocupații și în mentalități. Cartea trimisă în prezent la sate a devenit cartea pur și simplu, carte politică, științifică, literară sau tehnică. Astăzi nu mai vorbim de extinderea științei de carte la nivel elementar, ci de cărțile pe care le parcurg sau trebuie să le parcurgă școlarii și absolvenții școlilor de 8—10 ani, tehnicienii, economiștii, profesorii, agronomii răspîndiți pe tot întinsul țării. Ar fi instructiv să cităm cifre, procente edificatoare în acest sens. Nu ne-am propus însă o demonstrație strictă, ci o meditație asupra rolului și a importanței pe care cultura — slujită, esențial, de carte — o deține în transformarea multilaterală a statului, a economiei și a spiritualității românești, în expunerea prezentată la Congresul Consiliilor populare, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta că „in înfăptuirea programului ideologic al partidului, în întreaga activitate de formare și educare a omului nou, de ridicare a conștiinței socialiste a maselor, mari răspunderi revin instituțiilor de cultură, uniunilor de creatori, literaturii și artei, chemate să contribuie la afirmarea, în forme specifice, a concepției înaintate despre lume și societate a partidului nostru în viața întregului popor“. In cea mai mare măsură, activitatea acestor unități de cultură se materializează în cărți, ori se folosește de forța de iradiere a cuvîntului tipărit. De aceea, meditația asupra cărții devine instructivă, avînd darul de a ne dezvălui perspectiva treptelor viitoare pe care suntem deciși a le urca. CRONICA In făurirea noii societăți, partidul nostru pleacă de la rolul primordial al științei ca factor al progresului contemporan pe un dublu plan, cel al progresului material și uman. Funcția revoluționară a științei asupra producției materiale în societatea românească actuală se exprimă și în faptul politic fundamental al luptei întregului nostru popor pentru transformarea cincinalului actual în cincinalul revoluției tehnico-științifice, pentru ca introducerea cuceririlor sale in producție să se reflecte în dezvoltarea accentuată a productivității și eficienței muncii sociale, în sporirea avuției naționale și creșterea nivelului de trai al poporului. Viitorul și progresul României, țară cu unul din cele mai înalte ritmuri de dezvoltare economică și socială, este prin aceasta nemijlocit legat de asimilarea și aplicarea cuceririlor revoluției tehnico-științifice contemporane în întreaga viață social-culturală. Programul Partidului Comunist Român, programul dezvoltării multilaterale în perspectivă a socialismului în patria noastră, acordă, de aceea, un loc central progresului continuu al științei și tehnicii care se afirmă în epoca contemporană ca o puternică forță de producție. Dar, cum este bine cunoscut, știința și tehnica nu propulsează progresul societății decît prin oamenii în mod corespunzător pregătiți, care și-au asimilat cuceririle științifico-tehnice. Formarea și educarea unui om nou, cu o conștiință înaintată, cu o personalitate puternică, multilateral împlinită, stăpîn și beneficiar nu numai al bogățiilor materiale și spirituale Educație politică și cultură Rolul științei în formarea conștiinței socialiste create, dar și al pîrghiilor de conducere economică și socială, stăpîn pe propriul său viitor și destin, constituie, de asemenea, un obiectiv de prim ordin al etapei pe care o străbate în prezent România. O asemenea viziune este departe de orice concepție tehnocratică, unilateral scientistă, care desconsideră valorile politice, umaniste, filozofice, artistice, morale, informarea omului viitorului. Valorile științei și culturii asimilate la nivelul conștiinței înaintate sînt unitar evidențiate în programul ideologic al partidului ca pîrghii de formare a conștiinței socialiste și concretizate în laborioasa activitate de educare revoluționară a omului societății noastre, cu deosebire a tineretului, în spiritul principiilor socialismului, ale eticii și echității socialiste. Nereducîmdu-se la domeniul științei, cîmpul larg al conștiinței nu se poate lipsi de această dominantă a spiritualității contemporane, cu atît mai mult in societatea socialistă, care reprezintă un proces realizat în cunoștință de cauză, bazat pe cunoașterea și aplicarea legilor obiective ale dezvoltării sociale și naturale. Cunoașterea, în concepția marxistă, are un sens existențial pentru om. Religia și în general formele alienării religioase și ideologice n-au putut suprima acest mod existențial de raportare a omului la lume, cel puțin ca ființă practică la nivelul cunoașterii comune și al cunoștințelor empirice. „A ști sau a nu ști“ este marea dilemă a omului zilelor noastre, care Ion FLOREA (continuare în pag. 3) Ce fel de pasăre Eu știu de mult o pasăre măiastră Сi-și are cuib la mine în pridvor Și-mi cîntă seara cîntece de dor Și-și crește puii în livada noastră. Ce fel de pasăre-i aceea Сi-și face cuib sub streașină străină Și își ferește puii de lumină, Ce fel de pasăre-i aceea ? La noi pe plai cocorii vin mereu Vîslind prelung prin scaunele de nor. Chemați în taină de instinct și dor Cînd se-ncovoaie primul curcubeu. La noi sub streșini păsările vin Cum ar veni flăcăii de la muncă Și-aduc pe aripi ierburi de pe luncă Și-n vîrf de cioc bucăți de cer senin. Ce fel de pasăre-i aceea Care se duce ca un fel de vînt In amăgirea unui alt pămînt, Ce fel de pasăre-i aceea ? V. FILIP ______________________ in celelalte pagini: AL. ANDRIESCU cronica literară ; Z. SANGEORZAN Personaj și spațiu sadovenian AL. FLOAREȘ Iași: dezvoltarea economică și mobilitatea populației PETRE BOTEZATU Un dram de logică Liviu SUHAR : „Dimineața“ Despre esența „revizuirilor“ (III) Discreditarea altor mari critici români prin comparație (directă sau indirectă) cu Lovinescu „cel mai mare critic al literaturii noastre“ (p. 114), este tiranică în această carte de pirurete „în jurul lui E. Lovinescu“, înainte de a comenta și alte afirmații, discutabile sau complet greșite, din acest volum ce se „adresează unuiipublic ceva mai avizat“ (p. 16), să vedem ce înseamnă cercul Sburătorul în viziunea lui Alexandru George. Comparația cu Junimea este — așa-zicînd — salvatoare, deoarece spiritul „discriminator“ lucrează cu energie și nu mai puțin cu pasiunea deformației. Orientarea societății ieșene „a fost prevalent culturală [ ?], nu pur literară cum a fost aceea a Sburătorului“. Junimea, se afirmă imediat, „nu era o grupare de creatori, de oameni munciți de o mare vocație a scrisului artistic, ci mai curînd de diletanți“ (p. 128). Alecsandri, Maiorescu, Eminesciu, Slavici, Creangă, Caragiale, Zamfirescu, „diletanți ?“ Eminescu, Creangă, Caragiale nu erau, „oameni munciți de o mare vocație a scrisului artistic ?“ N-au adus aceștia în vremea Junimii și în paginile Convorbirilor literare o „noutate“ epocală în literatura română ? După afirmațiile piezise citate mai înainte, Alexandru George, scontind pe „ignoranța“ cititorului, decretează că Sburătorul și cercul revistei prin „apariția aproape simultană a lui Blaga și Barbu, maturizarea personalității unui I. Pillat, Adrian Maniu sau I. Vinea, precum și adevărata revelare a poeziei lui Bacovia (apărută aproape fără nici un fel de ecou în 1916) și în sfîrșit a celei a lui Arghezi, dau acelor ani fdupă 1919. Pecetea «noutății» într-un fel care nu se mai poate observa în trecut, decît poate odată cu efervescența spectaculoasă, dar nu atît de adîncă în urmări, a acțiunii Sămănătorului“ (p. 133). Oare apariția aproape simultană la Junimea și în paginile Convorbirilor literare, a lui Eminescu, Creangă, Slavici, puțin mai tîrziu al lui Caragiale, nu constituie o „noutate“ (și încă una absolută, deoarece este vorba de noutate estetică) pe care am putea-o „observa în trecut“, înainte de Sburătorul, și fără a s-o așezăm, în chip cu totul stupid, sub nivelul Sămănătorului care făcea apologia „ruralismului limitativ și chiar agresiv“ (p. 199) ? Aceeași metodă a injustiției este folosită și atunci cînd se fac referiri la Ibrăileanu și la Viața românească, fie pentru primele două decenii ale secolului XX, cînd sunt doar doi critici „moderni“, Lovinescu și N. Davidescu, fie pentru epoca dintre cele două războaie mondiale cînd revista ieșeană și conducătorul ei, minați de „sectarism provincial“, sînt departe de marea literatură „modernistă“ (noțiune care altă dată i se părea eseistului „foarte controversata sau vaga noțiune de modernism“ — p. 185). După 1920, Viața românească își „continuă activitatea“ într-un mod „anacronic“, o dovadă caracteristică fiind „felul în care-l privea încă pe Macedonski“ (p. 136). Ceea ce Alexandru George aprobă entuziast la E. Lovinescu (atitudine negativă față de Macedonski din Critice, VI, Revizuiri), respinge cu indignare la revista ieșeană și, implicit, la Ibrăileanu care în 1920 a scris totuși despre Macedonski, și într-un ton moderat, cu totul deosebit de acela de maltratare din „revizuirea“ lovinesciană. Mihai DRAGAN (continuare în pag. 3)