Cronica, 1978 (Anul 13, nr. 1-52)

1978-09-22 / nr. 38

cronica literară. Introducere în opera lui Vasile Alecsandri (Editu­­a Minerva, 1978, 221 p.) și Valori clasice (Editura Alba­­ros, 1978, 269 p.) sînt două cărți apărute recent și care­­ prilejuiesc o nouă întîlnire cu critica lui Al. Piru c­are își definitivează tot mai eficient o operă. Să­ a­­mintim în acest sens și ediția definitivă a Istoriei lite­­aturii române de la origini și pînă la 1830 (Editura­tiințifică și enciclopedică, 1977, 746 p.), sinteză care rerita efectiv o atenție mult mai mare. Studiile din ceste două volume reprezintă contribuții de istorie iterară avînd ca teme opera clasicilor români. Al. ’iru se adresează mai ales celor care vor să se iniți­­­e în opera lui Alecsandri sau Creangă, Eminescu și Călinescu. Toate studiile critice reflectă o vădită in­­enție de a instrui, de a redescoperi valori, de a corecta adecăți de apreciere eronate, de a polemiza cu adver­­arii unor puncte de vedere false (cuvinte nu prea slînde are criticul față de Șerban Cioculescu cînd i­­­iterpretează Steluța lui Alecsandri), de a face cu­­noscute opere și scriitori care au atins vîrsta clasici­­ății printr-o frumoasă tinerețe. Opera lui Vasile Alecsandri este reexaminată din perspectiva actuali­­ății și Al. Piru nu face nici o concesie cînd vine vorba de poeme sau piese de teatru care nu au suportat se­­vera judecată a timpului, care au suferit o mutație va­­orică și au părăsit arena competițiilor. Intr-un limbaj de mare sobrietate, exact și fără aspirații spre subun­­ități, aproape aforistic, criticul descrie poezia lui Rl­ecsandri, descoperind, nu o dată, spații lirice insufici­­ent explorate. Să reținem aceste aprecieri surprinză­­oare pe care critica românească nu le-a formulat : .Structura clasică, înclinația către viață la țară, în tib­ia Mirceștilor, îl orientază pe Alecsandri către poezia ipersonală, de reflectare obiectivă a lumii exterioare :a mijloacele mai ales ale picturii, poate și sub su­ 9’Stia celei dinții antologii publicate în 1866 de edit­­orul francez Lemerre sub titlul Parnasse contempo­rain. Frecventarea lui Gautier (catrenele din Poésies diverses despre portretele îngălbenite ale frumoaselor io altădată), a lui Louis Bouilhet (Festons, et astragales, 1859), a lui Louis Ménard, poeți de excelență a formei, ectura lui Vergil și Horațiu pregătiră lira lui Alec­­­andri pentru ceea ce el însuși va denumi pasteluri, poezii pictate cu culori în stilul Boucher sau Maurice tluentin de la Tour, maestru din secolul al XVIII-lea al pastelului. Totuși, prima serie de poezii de acest fel timise la Convorbiri literare și apărute la 1 aprilie 1868 nu se intitula astfel. Văzuse Alecsandri între timp expoziția de la Paris a pasteliștilor Giuseppe Gasciaro și Giuseppe de Nittis ? Fapt e că de la 15 mai 1868 și pînă la 1 septembrie 1874 el va da șapte sute de Paste­luri, adunate finalmente într-un ciclu, constituind poate cea mai rezistentă parte a poeziei sale lirice“. Multe din poemele lui Vasile Alecsandri anunță pe Eminescu, Bacovia, iar teatrul pe Caragiale. Notele specifice prozei lui V. Alecsandri le întîlnim în Bu­­chehiera de la Florența : „subiectivitatea (raportarea continuă la propria persoană), observația naturii ex­terioare, gustul pentru senzațional sau anecdotă, da­rul povestirii, dar și lipsa invenției epice, sentimen­talismul unit cu ironia și umorul, predilecția pentru pitoresc și exotic, aspectul general memorialistic, de jurnal“. Vasile Alecsandri ne apare din Introducerea... г­. VALORI CLASICE lui Al. Piru la dimensiunile reale, fără să-și piardă însă din importanța istorică pe care i-o cunoaștem. Al. Piru ne convinge de valoarea lui Vasile Alecsan­dri fără să se solidarizeze programatic cu un senti­ment de condescendență critică. Ridicată pe judecata invulnerabilă a istoricului literar, imaginea lui Al. Piru despre Alecsandri, fără să se identifice cu cea călinesciană, rămîne în picioare prin adevărurile pe care le formulează, pe care le susține, tranșant, de loc timid. Valori clasice este o culegere de studii despre cro­nicari, Eminescu, Creangă, Caragiale, Călinescu, re­­marcîndu-se prin erudiție, printr-o riguroasă demons­trație critică. N-am înțeles de ce s-a mai reprodus și aici Teatrul lui Vasile Alecsandri de vreme ce el este inclus și în Introducere... Dintre toate studiile lui Al. Piru din acest volum, cu totul remarcabil este cel despre Ion Creangă. Voința de a interpreta o operă de pe o altă poziție, modernă și fidelă cu ade­vărurile ei fundamentale se dovedește la Al. Piru constantă și fructuoasă. Nu este un Creangă trecut prin teritoriile lui G. Călinescu, ci un scriitor căruia Al. Piru îi definește mai cu seamă clasicitatea : „Prin toată structura operei sale Creangă este un scriitor de tip clasic, un moralist, observator al umanității sub latura morală, chiar în basme, unde fantastice sînt numai unele peripeții, eroii, ființele supranatu­rale înseși întruchipînd virtuți și vicii omenești. Ni­mic nenatural nu se întîmplă în­ Soacra cu trei nu­rori, poveste și mai degrabă nuvelă din viața de fa­milie. Capra cu trei iezi e o fabulă pe tema copiilor care nu ascultă sfaturile materne și a faptelor rele ce nu rămîn fără plată. Punguța cu doi bani e tot o fabulă pe tema absurdității avariției și a capriciilor hazardului. Dănilă Prepeleac expune cu mijloace co­mice rolul experienței în viața omului care pentru a prinde minte trebuie să treacă prin cit mai multe încercări. Povestea porcului înfățișează, reluînd ve­chea legendă a lui Amor și Psyche, urmările nesă­buinței în dragoste“. Preluînd o idee maioresciană, Al. Piru vede în Amintiri din copilărie un roman, căci Ion Creangă „posedă o capacitate extraordinară de a se obiectiva ca subiect. In acest sens nu e deloc greșit a spune că, în Amintiri, Nică a lui Ștefan a Petri e un caz particular al copilului universal. Cu asta nu vrem să spunem că Nică e un copil atemporal și aspațial, ci tocmai un copil reprezentativ dintr-o anume regiune a Moldovei și o anume epocă isto­rică“. Poveștile lui Creangă sînt tratate ca nuvele: „Povestea lui Harap-Alb e chiar un fel de epopee, adică un roman (Amintirile din copilărie sînt un roman de formație, un Bildungsroman). Nu credem sa greșim afirmînd că se poate vorbi de o continuare a eposului fabulos al lui Creangă la același Sadovea­nu în Frații Jderi. Lumea arhaică din povestea lui Creangă nu-i lipsită , cu totul de delimitare spațială ș­i temporală, precum lumii lui Sadoveanu in Frații Jderi nu-i lipsește dimensiunea miraculosului mitolo­gic. De altfel, Sadoveanu și-a recunoscut singur in cronicarul Ion Neculce și povestitorul Creangă pe adevărații săi precursori. In simfonia literaturii ro­mâne, Neculce a fost andantele, Creangă e un scher­zo, Sadoveanu un rondor. Dragostea lui Al. Piru pentru G. Călinescu este veche și astăzi el rămîne cel mai credincios discipol al profesorului. Reeditarea Istoriei literaturii româ­ne de la origini pînă în prezent (discuțiile din ultimul timp despre necesitatea reapariției ei au rămas, din păcate, simple discuții și nimic mai mult !) în ver­siunea ultimă pe care Al. Piru a pregătit-o cu o pasiune și un devotament exemplar, va însemna și o mărturie a iubirii sincere și dezinteresate față de opera călinesciană. Criticul, istoricul literar, eseis­tul, sînt ipostaze pe care G. Călinescu le-a ilustrat magistral și pe care Al. Piru le definește ca o im­presionantă artă a identificării originalității. Redescoperind valorile clasice ale literaturii ro­mâne, Al. Piru ne invită cordial să recitim opere de o mare valoare estetică, modele pentru literatura de azi. Zaharia SANGEORZAN mențiuni critice VASILE ALECSANDRI : Opere. III Al treilea volum din ediția aca­demică a operei lui Alecsandri vine intr-un moment cînd se aud une­le voci nemulțumite de ritmul ti­păririi marilor cărți ale culturii noastre. „Așteaptă“ ediții complete, critice, științifice autori de însem­nătatea lui Can­tem­ir, Hasdeu, Pâr­­van, Iorga. Noua apariție de care ne ocupăm oferă, între altele, o pildă conclu­dentă din eforturile unei strălucite generații (aceea numită ,,patruzeci­­optistă“) de a ieși în lume, în con­textul unui program social și na­țional de importanță capitală. Este meritul îngrijitorilor ediției, George­­ta Rădulescu-Dulgheru și Gheorghe Vrabie, și, bineînțeles, al Editurii Academiei, de a ne fi oferit toate textele de lirică populară culese ori transcrise de Alecsandri, însoțite de studiu introductiv, note, comentarii, variante, inclusiv traducerile fran­țuzești făcute de același poet și pa­triot care a deschis o epocă nu nu­mai în poezie, dar și în folcloristi­că. Se dă un răspuns complex și bine argumentat discuțiilor, durînd de un secol, privitoare la această din urmă activitate a scriitorului. Intr-adevăr, ,,folcloristul“ era, îna­inte de toate, poet. „îndreptările“ au fost operate în baza unei con­cepții la modă atunci în Europa și conform esteticii romantice, dar fără a trăda structura­ internă a poeziei populare. Alecsandri nu s-a erijat în „om de știință“, ci a voit să împlinească absența quasi-totală a folcloriștilor autorizați. Obiectivele sale au fost multiple, dintre care unul nu tre­buie uitat , ascultând, notînd, tran­scriind, „îndreptînd“, traducînd, tî­­nărul poet de atunci ucenicea în a­­telierul marelui creator anonim. Așa-zisele „falsuri“ (balade întregi compuse de el și puse în seama poetului anonim) dovedesc lăudabila străduință de a-și identifica vocația cu arta acestuia din urmă. Demo­cratizarea culturii române, vizată de generația sa, țintea o audiență to­tală în mase: împrumutarea instru­mentelor (și nu numai atit) ale creatorului popular­ era programati­că : operele „culte“ deveneau un bun al maselor prin circulație, cînd intrau în anonimat. Ideea era pro­fesată de G. Barițiu și, mult mai tîrziu, de Eminescu. Acțiunea de „îndreptare“ și „în­tocmire“ întreprinsă de Alecsandri nu numai că este „cronistice, scuza­tă“ (cum argumenta studentul E­­minescu, apărînd „zilele de aur a scripturelor române“, împotriva o­­biecțiilor aduse de „direcția nouă“), dar dezvăluie aspecte noi ale dina­micii culturii, motive de meditație încă fertile. La drept vorbind, au­tenticitatea culegerilor de folclor este o himeră. Mari folcloriști și culegători neînsemnați au intervenit, voluntar sau involuntar, în tex­tele înregistrare, din cauze u­­șor de imaginat. Mulți infor­matori erau și creatori cu stil ușor vizibil în contribuții personale, de ultimă ora, care nu mai aveau girul colectivității. (Un caz pare a fi fost Petrea Crețul Șolcan, infor­matorul principal al lui G. Dem. Teodorescu). Mijloacele moderne de înregistrare, care ar putea da iluzia autenticității, apar într-o vreme cînd informatorii sînt deja „contaminați“ de cultură livrescă prin lectura va­riantelor din colecția lui Alecsan­dri, ori prin audierea unor piese maltratate de unii interpreți de mu­zică populară. Avînd în vedere și aceste aspecte, cu atât mai mult trebuie situată co­lecția Alecsandri în cadrele ei fi­rești, ceea ce și face, cu metodă și cu obiectivitate, prezenta ediție. Pă­cat doar că greșelile de tipar nu scutesc nici volumele pînzate și au­rite... Gheorghe DRAGAN DAN VERONA Brîndușe de toamnă N-a fost niciodată frumoasă, Fecioria-i plînge ca o vulpe albastră prinsă în lac. „Pe cînd eram eu frumoasă“ îngînă ea o poveste. Așa i se topește viața , precum cînepa în apele străzii. Și nici un prinț nu trece să scuture mărul de aur Care apare în mahala la miezul de noapte. Adevăratul paradis Măruntă în comparație cu sfintele măcelării Livada, livada încă rezistă. Dacă mai vrei să trăiești Trebuie să auzi cum plouă pe pămînt Cu auzite mere brumate Dacă mai vrei să trăiești Roagă-te să mori într-o căruță cu mere Și moartea tas-o In grija căruțașului de cinci sute de ani Dacă mai vrei să trăiești. Cursă contra cronometru — Hai, Oedip, strigau cei de pe margine, pedalează Oedip ! Și Oedip pedalează Cu ciorapul soarelui pe cap Indreptîndu-se spre Colonna. O cupolă de aer niciodată nu am dorit ca acum o singură zi de pace deplină uneori precum o cireadă de nouri plutind peste ape tunetul liniștii tulbură livada ascunsă din sufletul tău uriașe coleoptere peste cumințenia pămîntului cad și asemeni unor cuvinte aruncate prin lume mîinile mele sărută atingerea ta bănuită de nouri aproape „ascultați și priviți Unicornul trece înlăcrimat prin cîmpie" sînt singur acum sufletul meu are o formă incertă cum o floare de păpădie risipită de vînt ai vrea s-o cuprinzi într-o palmă și degetele calme ar trece prin materia ei transparentă sînt singur acum în poarta­ de onix a liniștii noastre nu mai bate decît prea puțin răbdătoarea efemeridă a poeziei și nimeni nu pleacă spunînd pe mîine pe mîine (peste mine lacrima ta — o cupolă de aer sub care mă simt iar acasă) Obiecte și gesturi mărunte soției mele, Elena dar mai ales obstinația unei perpetue regăsiri în obiectele tale mărunte niciodată prea mare deplină și frustă bucuria aceasta cu nimic meritată dacă nu cu puținele rînduri prin care încerc să alcătuiesc o hartă perfectă pentru călătoriile mele spre tine de unde această mare de raze desenînd tulburătorul halou al gesturilor tale mărunte , dar mai ales candoarea întrebărilor tale cuvintele odihnindu-se pe nouri cu îndrăzneala absurdă a unei armuri de cristal tu — planeta pulsînd la intervale egale spre toate acestea privirea mea transformîndu-se într-o undă aducătoare de cîntec MIHAI VEOVEANU N Y

Next