Cronica, 1980 (Anul 15, nr. 1-52)

1980-01-25 / nr. 4

NICOLAE CEAUȘESCU — remarcabilă personalitate a vieții internaționale om al epocii sale, personalitate care marchează această epocă atît prin forța ideilor, cît și prin efi­ciența faptelor sale, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul gene­ral al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, a pătruns în conștiința lumii ca un simbol al patriotismului socialist, al noii unități a mișcării comuniste și muncitorești interna­ționale, al umanismului revoluțio­nar, al cooperării tuturor statelor pentru pace și bunăstarea omenirii, în numeroasele aprecieri rostite la adresa șefului statului român se desprinde cu claritate recunoașterea, pe toate meridianele, a viziunii realiste și curajoase asupra lumii contemporane pe care se întemeiază politica externă a României și, în strînsă legătură cu aceasta, recu­noașterea capacității președintelui României de a stabili, c­ar și con­cret, principalele coordonate ale ori­entării internaționale a țării noastre, modalitățile de acțiune în complica­ta și complexa evoluție a lumii de astăzi, în plan­ politic, economic, so­cial și tehnico-științific, în confrun­tare cu pozițiile de șovăială, sau re­fuz, timorare sau inconsecvență, cu rigiditatea sau interesele de conjunc­tură, cu anacronismul, opusă fun­ciar tuturor acestor și altor factori ce împiedică o conlucrare interna­țională conformă exigențelor etapei istorice pe care o traversează uma­nitatea, politica externă a României, principială și suplă, curajoasă realistă, concretă și originală întru­și­nește, în mod firesc, simpatia, apro­barea și stima opiniei publice mon­diale. Care știe, totodată, că, în pro­fundul proces al elaborării acestei politici, rolul președintelui Nicolae Ceaușescu este preponderent, că în aplicarea ei intervine direct șeful statului român. In centrul politicii externe a României stă afirmarea suverană a poporului român. Pornindu-se de la realitățile lumii contemporane, men­ționa tovarășul Nicolae Ceaușescu de la înalta tribună­, a celui de al XII-lea­ Congres al P.C.R., conclu­zia logică este că trebuie făcut to­tul pentru promovarea „unei politici bazate pe respectul independenței și suveranității naționale, pe colabo­rarea egală, reciproc avantajoasă între state“, în opinia partidului și statului nostru, în opera tovarășului Nicolae Ceaușescu, suveranitatea națională presupune asigurarea dreptului sacru al fiecărui popor,de a decide, numai el însuși, asupra destinelor proprii, respectînd, în ace­lași timp, interesele celorlalte țări și popoare ; presupune de asemenea, salvgardarea intereselor naționale și armonizarea lor cu drepturile le­gitime ale celorlalte state, ale în­tregii omeniri. Se poate spune că în toate acțiunile sale externe , ex­tinderea continuă a relațiilor de co­laborare cu statele socialiste­, cu ță­rile­ în curs de dezvoltare, cu toate celelalte țări ale lumii, cu partidele comuniste și muncitorești, cu parti­­­dele democratice, cu forțele antiim­­perialiste, înaintate, de pretutindeni; avansarea unor soluții constructive și eficiente pentru soluționarea a­­ctitelor și dramaticelor probleme ale lumii de astăzi , luările de po­ziții în legătură cu aspecte impor­­...­tante ale actualității politice și eco­nomice mondiale — P.C.R., tova­rășul Nicolae Ceaușescu, personal,­­ au reafirmat în mod practic vibran­tul apel pentru respectarea suvera­nității naționale, ca o condiție o­­biectivă, logică­­ a asigurării păcii și progresului contemporan. „Politica de independență a României, men­ționa tovarășul Nicolae Ceaușescu, s-a născut­ în lupta împotriva dom­i­­nației străine, pentru dreptul po­­­porului, de a fi stăpîn pe destinele sale,­­ de­­ a-și hotărî soarta în­ mod independent, fără nici un amestec din afara. Tocmai de aceea ,ținem atît de mult la această politică in­­­dependentă și facem totul pentru ca în relațiile internaționale,să se afir­me cu putere principiile de egali­­­tate și respect , ale independenței tuturor statelor“. . " Președintele României are meri­tul, recunoscut și consacrat în viața politică mondială, de a fi adus în fața statelor și popoarelor, un con­cept coerent, logic asupra noțiunii de­ democratizare în condițiile atît de complexe ale evoluțiilor contem­porane, identificînd, cu profundă rigoare științifică, atît necesitatea­­ înfăptuirii acestui proces, cît și mo­dalitățile prin care desfășurarea lui­­ își poate atinge finalitatea. în pro­blemele cheie ale devenirii pașnice a lumii în care trăim — noua ordi­ne economică mondială, dezarmarea, securitatea și cooperarea în Europa, reglementarea­ politică a conflictelor, creșterea rolului O.N.U. și altele —, România a adus, din inițiativa și contribuția directă a președintelui său, o serie de cristalizări necesare privind însuși conceptul acestor pro­cese, documentele românești făcute cunoscute comunității internaționale în problemele respective conținînd atît o temeinică argumentare știin­țifică, cît și preconizarea modalită­ților și măsurilor concrete prin care­ pot fi realizate obiectivele urmărite. Prin politica elaborată de pre­ședintele ei, România demonstrează capacitatea unui popor liber, suve­ran pe destinele sale, de a acționa cu eficiență și responsabilitate pe scena politică mondială, de a ridica la valoare de exemplu relațiile pe care le întreține cu toate popoarele lumii. Iată de ce marele forum al comu­niștilor români, realegîndu-l pe to­varășul Nicolae Ceaușescu în înalta funcție de secretar general, expri­­mînd voința întregului popor, a ex­primat convingerea că acest act po­litic, de înaltă responsabilitate co­munistă, reprezintă cea mai sigură garanție a înfăptuirii ferme a pro­gramului de edificare a societății socialiste multilateral dezvoltate de înaintare­a României spre comu­ni­nism, a ridicării patriei noastre pe trepte tot­ mai înalte de progres și civilizație, a întăririi independenței și suveranității naționale a țării, a afirmării idealurilor nobile de pace, libertate și colaborare internațională ale poporului român. Radu SIMIONESCU­ ­ : • A­m ст [UNK]тса CEAöSI«SCI» ..... ш [UNK] [UNK] [UNK]тт m ' -О- p : "• •­ • ’r.if IV.' d­V&ä'ä­l [UNK], • ■ [UNK]. •v >V- i > ■ ‘f­m­x. •X­'N'.S» ç er f Г f­i Г цкш.м сттши ML., Bș* Ш*« 1» tfmU WM ВИЯ Г; ЙШ ; ,;;0: ../.л;., Cărți consacrate, peste hotare, președintelui României Pe diferite meridiane ale globu­lui, în edituri de prestigiu, sub sem­­n­natura unor autori de diverse ori­entări politice, a apărut, în ulti­mul deceniu, un mare număr de­ lu­crări dedicate vieții și activității președintelui Nicolae Ceaușescu. E­­lementul comun ce caracterizează aceste volume îl constituie relie­farea puternicei personalități a secre­tarului general al partidului, pre­ședintele României, sublinierea con­tribuției sale remarcabile la dezba­terea problemelor vieții internațio­nale, la cauza apropierii și priete­niei între popoare,­ la edificarea unei lumi m­ai drepte și mai bune. CONSTANTIN TSATOS, pre­ședintele Republicii Elene, care­­ . a prefațat recentul volu­m al V- lea, apărut la­ Atena, din.Ciclul­ de opere „Nicolae Ceaușescu — România și lumea contemporană“ și intitulat „Pace, colaborare și bună vecinătate în Balcani“ : „Modul de gîndire și politica po­porului român sînt exprimate cu fidelitate de președintele Nicolae Ceaușescu, cel care le-a materia­lizat, cel care este inspiratorul și coordonatorul lor. Linia sa­ poli­tică este de a nu revendica pen­tru România decît ceea ce­ recu­noaște­ că se cuvine să revendice­ toate popoarele : securitatea lor națională, respectul independen­­­­ței și al suveranității,­­ precum­ și colaborare pașnică cu toate ce­­­­lelalte popoare. în acest spirit a­­bordează președintele Nicolae Ceaușescu îndeosebi,relațiile din­­­tre popoarele balcanice, pentru dezvoltarea cărora de o vreme­­ în­delungată, depune mari eforturi“. Prof. dr. Ram Naresh Trivedi, șeful Departamentului de științe politice al Universității din­ Ranchi, autorul cuvîntului înainte semnat în volumul apărut, în lu­na noiembrie 1979, la Delhi, în editură „Alfa — Publications“ și intitulat „Nicolae Ceaușescu, pre­ședintele Republicii Socialiste România, despre noua ordine eco­nomică internațională — garanția păcii și dezvoltării libere a po­poarelor“ . „Luînd în considerare propria experiență a poporului român și bazîndu-se pe o profundă înțele­gere a schimbărilor neîncetate din sfera politicii și­ economiei mondiale, prin contactele strînse cu realitățile din cele mai dife­rite zone geografice, președintele Nicolae Ceaușescu se manifestă ca un militant fervent pentru o nouă ordine economică și politi­că în lume, pentru participarea efectivă a tuturor statelor la so­luționarea problemelor dificile care confruntă acum omenirea“. Antonio Acone, autorul volu­mului „Nicolae Ceaușescu“ apărut în editura „Limba“ din Roma : „Ceaușescu a contribuit la mo­dernizări socialiste, prin depă­șirea „de facto“ a unor dogma­tisme care ar fi putut, să limite­ze existența lumii socialiste la niște scheme situate deasupra oa­menilor, și nu­ în favoarea lor. Azi, ca o consecință a acestui di­­­namism ideologic,­ România ofe­ră un exemplu de care trebuie să se țină seama în căutarea, recunoscută ca necesară, a căilor proprii spre socialism“. ....... .. i p.xr.w V' ' Documente inedite Memorii ale unui diplomat francez privind Unirea Principatelor La 23 octombrie 1862, după ce timp de cîteva luni vizitase Principatele Unite, baronul Adolphe d’Avril, de la Direcția poli­tica a Ministerului de Externe al Franței, trimitea ministrului său un lung memoriu, rezultat al contactelor pe care le avusese cu oamenii politici români, agenți diplomatici francezi și străini aflați la București și al observațiilor sale personale. în memoriu, primul din cele trei pe care le vom aduce în discuție, se spuneau de la bun început următoarele : „Sînt acum șase ani de cînd protecto­ratul exclusiv al Rusiei asupra Principatelor Unite, Moldova și Valahia, a fost abolit. O nouă organizare politică funcționează de patru ani. Dubla alegere a prințului Cuza a fost confirmată acum trei ani, în fine, de zece luni, o unire legislativă și admi­nistrativă a înlocuit sistemul mixt al Convenției din 1858. Care a fost rezultatul acestor înnoiri ? Această examinare nu ține nu­mai de curiozitate. într-adevăr, s-ar părea că a venit momentul de a determina cu precizie atitudinea agenților împăratului­­ Na­poleon al III-lea n.n.) într-o țară care trebuie, neapărat, să joace un mare rol în mijlocul chestiunei orientale“. O problemă de mare importanță și care ocupă mai bine de jumătate din cele 22 de pagini ale memoriului este problema in­tervenției consulare, discutată sub toate aspectele ei, cu avan­tajele și dezavantajele pe care le prezintă atunci cînd este și cînd nu este pusă în practică, încă de la începutul luării în dis­cuție a acestei chestiuni, d’Avril afirmă următoarele : „Pînă în prezent, corpul consular a intervenit în diverse faze și sub diverse forme în treburile interne ale Principatelor. Această intervenție n-a reușit, în general, decît a constata neputința străinilor de a face binele și de a preveni răul“. Desigur, fără a diminua rolul Franței la realizarea Unirii Principatelor, ajutorul acordat de agenții ei partidului unionist, afirmația de mai sus trebuie înțe­leasă altfel. Atît prințul Cuza cît și colaboratorii săi, încă din 1859 au făcut totul pentru a se sustrage oricăror ingerințe ale puterilor și au încercat, în orice situație, să răspundă de desti­nele țării fără niciun control din afară, înțelepciunea diplo­matului avea la bază o cunoaștere perfectă a situației interna­ționale și o înțelegere exactă a poziției românilor. „Trebuie de altfel să recunoaștem — spune tot el — că nu este nimic mai ener­vant și mai demoralizant pentru o țară decît intervenția străină și neînțelegerea între șase influențe care se pizmuiesc și se contrazic“. Ceea ce l-a șocat pe d’Avril, și probabil lucrul acesta s-a întîmplat și în 1855 cînd vizita pentru prima oară Principatele, a fost conștiința națională a românilor, singurii, după credința sa, ce pot fi în stare, în această parte a Europei, să înfăptu­iască un stat puternic împotriva tendințelor cotropitoare habsbur­­gice și țariste și în folosul echilibrului european. „Moldo-valahii au o latură foarte interesantă. Este persistența — spune d’Avril — abia de crezut cu care și-au păstrat naționalitatea. După patru secole de dezastre, invazii, ocupații (. . .), ’ ei sînt astăzi ceea ce erau cînd istoria îi arăta pentru prima oară“. Cele două memorii, din februarie și martie 1866, anul în care baronul d’Avril a devenit consul general al Franței la București, sînt o analiză mult mai amplă a principalelor momente din isto­ria Principatelor, începind cu anul 1855 cînd chestiunea româneas­că a devenit un element de care depindea, în esențială măsură, re­zolvarea conflictului european. Considerând că „Istoria diplomatică a Principatelor nu este, de mai bine de zece ani, decît dezvoltarea principiului unirii“, d’Avril întocmește un competent studiu din care nu lipsesc factorii importanți, interni și externi, ce au con­tribuit la realizarea și consolidarea unirii și autonomiei și au creat premizele obținerii independenței de stat, în 1859 sosise momentul ca românii înșiși să hotărască asupra propriului destin și aceasta avea să se întîmple, după afirmația lui d’Avril, cînd, „dejucînd în parte stipulațiile Convenției, Moldova și Valahia au ales același domn“. Veritabila semnificație politică a acestui act, crede diplomatul francez, era de a da „principiului unirii o consacrare solemnă“. Analizînd­ cele două memorii redactate în 1866, care slujesc, de fapt, susținerii principiului amintit mai sus, lesne se poate observa o­ altă judecată de valoare față de cel întocmit în 1862. De această dată consulul francez se afla în fața unei opere în­cheiate ; e vorba de cei 7 ani de domnie ai lui Cuza. Avînd o altă perspectivă, el dă dovadă de mai multă înțelegere, de o pătrun­dere mult mai exactă a faptelor și, implicit, de o judecată nepăr­tinitoare a actelor întreprinse de fostul domn și colaboratorii săi. Meritul lui d’Avril este de a fi sesizat și evidențiat faptul că ro­mânii, în frunte cu domnitorul lor, au vrut și au știut să impună Europei măsurile necesare care au pus bazele unui stat modern. Referind­u-se la aceste măsuri, care de cele mai multe ori puneau Europa în fața faptului împlinit, d’Avril accentuează îndeosebi pe două, care au contribuit hotărîtor asupra soartei Principatelor: „în 1861 — spune el — la cererea prințului Cuza și printr-un fir­man comunicat puterilor garante, la 4 decembrie, Poarta consimți pentru Unirea parlamentară și administrativă“. Constituția din 1858 rămăsese de domeniul diplomatic, dar nu pentru multă­ vreme căci, „prințul Cuza — afirmă în continuare consulul — în primă­vara lui 1864, modificînd el însuși această constituție aproape în întregime. Poarta, în conferința ținută la Constanti­nopol, nu nu­mai că sancționă, în afară de cîteva detalii neînsemnate ceea ce tocmai se decretase la București, dar consimți, cu încuviințarea puterilor garante, ca în viitor Principatele Unite să poată modifica sau schimba legile care cîrmuiesc administrația lor internă, cu concursul legal al tuturor puterilor garante și fără nici­ o in­tervenție“. Desigur, subliniind victoriile cîștigate de români în direcția autonomiei și chiar a independenței, consulul francez o făcea avînd un scop precis : vacanța la tron, prin abdicarea prin­­țului Cuza, aducea iarăși în discuția cabinetelor politice și diplo­matice ale Europei situația românilor, iar consulul, și în interesul țării sale, cerea­ Franței susținerea cu putere a Unirii. Pentru a fi mai convingător, d’Avril trimite împreună cu memoriul său din 24 februarie 1866 și un rezumat al domniei prințului Cuza. Din acest rezumat nu lipsește niciunul din actele majore între­prinse în timpul celor șapte ani, consulul remarcînd, de câte ori e cazul, fermitatea, tactul diplomatic, calitățile de conducător ale domnitorului Unirii. D. IVANESCU sum, ■~i .•••. s «... с­­ n.y r," r: ?îlrt35 А ■’î • i •’ *.f T. ЛУЗГА) CRONICA Coiegtu! de redacție : • ION ȚARANU, redactor șef † ȘTEFAN OPREA, redactor șef adjunct ® MIHAI DUMITRIU, secretar responsabil de redacție • PAUL BALAHAR V­­­ASILE CONSTANTINESCU Redacția și administrația : Iași­, str. V. Alecsandri nr. 8 ; telefoane : 11430,­ 15847. Tiparul : întreprinderea poligrafică, Iași, str. V. Alecsandri nr. 6. Abonamentele pentru străinătate se fac prin în­treprinderea ILEXIM, Departamentul import-ex­port presă, str. 13 Decembrie nr. 3, București, sect. I, cont 3022170/4 BRCE. ‘­­­. .­­ .v: .Trie. ci Ы [UNK].'­ллл; insOiO.m. ■ . î ga . H ’­c ... Aii A .; litlui' S bL s

Next