Cronica, 1989 (Anul 24, nr. 1-50 - Anul 1, nr. 1)
1989-04-07 / nr. 14
Proletari din toate țările, uniți-vă ! însuflețitor program de perspectivă In complexitatea dinamică a vieții politice din țara noastră, recenta ședință a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a oferit — prin importanța problemelor dezbătute și aprobate — un model de îmbinare creatoare a sarcinilor imediate cu marile obiective de perspectivă ale dezvoltării economico-sociale a României Socialiste. Comitetul Politic Executiv a dat o înaltă apreciere contribuției determinante a tovarășului Nicolae Ceaușescu la elaborarea, pe baze profund științifice, a propunerilor privind nivelurile orientative ale dezvoltării economico-sociale în anul 1990 și în cincinalul 1991—1995. Complexa activitate de fundamentare științifică a acestor niveluri s-a desfășurat sub îndrumarea nemijlocită a secretarului general al partidului, fapt ce a asigurat caracterul lor profund realist și conform cu cerințele esențiale ale dezvoltării economico-sociale, ale creșterii vertiginoase a forțelor de producție, cu cerințele sporirii continue a avuției naționale și progresului general al societății socialiste românești. Avind clare în față, direcțiile și sarcinile unui asemenea mobilizator program de acțiune, oamenii muncii din toate sectoarele vieții economicesocu.e, animați și de marile evenimente politice ale acestui an — a 45-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă, precum și cel de al XIV-lea Congres al partidului — au început al doilea trimestru al anului cu forțe sporite, intr-un puternic avânt revoluționar, cu hotărîrea fermă și entuziastă de a îndeplini și depăși însuflețitoarele prevederi ale programelor elaborate, conștienți fiind că astfel contribuie hotărîtor la ridicarea țării pe noi culmi de progres și civilizație, la înscrierea ei cu pondere sporită în circuitul internațional de valori, precum și in creșterea nivelului de trai material și spiritual al tuturor oamenilor muncii. Această dinamică și entuziastă angajare a întregului popor în atmosfera generală de muncă și creație pentru îndeplinirea exemplară a tuturor prevederilor și programelor elaborate de partid, de secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, dovedește încă o dată coeziunea puternică, indestructibilă dintre partid și popor, dintre gîndirea științifică profund creatoare a conducerii superioare de partid și de stat și înfăptuirea practică de către întregul popor muncitor a strategiei dezvoltării multilaterale a patriei socialiste. Analiza profund științifică pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu a făcut-o și cu acest prilej procesului dinamic, de amplă perspectivă, al făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate, prin dinamizarea activității economice și punerea eficientă în valoare a resurselor umane, tehnice, materiale și financiare disponibile se constituie ca un argument mobilizator și dinamizator pentru oamenii muncii din toate sectoarele economiei naționale — de la industrie și agricultură, la șantierele de investiții și la institutele de cercetări științifice și proiectări — în vederea concentrării tuturor eforturilor și a capacității lor de muncă și creație pentru traducerea exemplară în viață, pentru îndeplinirea neabătută a tuturor sarcinilor, a tuturor planurilor și programelor economico-sociale. In ședința Comitetului Politic Executiv s-a subliniat faptul că îndeplinirea integrală a prevederilor planului pn 1990 va asigura încheierea actualului cincinal în condițiile prevăzute de Congresul al X lII-lea și Conferința Națională ale partidului, ceea ce va marca încheierea unei importante etape în dezvoltarea țării și crearea condițiilor pentru pasul hotărîtor intr-un nou stadiu de dezvoltare economico-socială a României, un stadiu superior în drumul ascendent de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare spre comunism. S-a apreciat, de asemenea, că orientările generale ale dezvoltării în cincinalul 1991—1995, stabilite în urma unor analize științifice ale condițiilor și resurselor reale ale țării, pun principalul accent pe dezvoltarea intensivă a întregii economii naționale, pe înfăptuirea programelor de organizare științifică și modernizare a producției pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, pe realizarea unei noi calități a muncii în toate domeniile. De altfel, aceste orientări generale ale dezvoltării vor alcătui substanța esențială, miezul incandescent al Programului-directivă ce va fi dezbătut de întregul partid și popor, urmînd a fi supus aprobării celui de al XIV-lea Congres al partidului. Traducerea lor în viață în cincinalul următor va însemna realizarea integrală a programelor de modernizare, de creștere a eficienței, a nivelului tehnic și calitativ al întregii producții — aceasta fiind, cum aprecia tovarășul Nicolae Ceaușescu, caracteristica esențială a cincinalului viitor. Entuziasmul creator și spiritul revoluționar de angajare fermă a tuturor oamenilor muncii din industrie, agricultură, cercetare științifică etc. In îndeplinirea exemplară a acestui mobilizator program vor situa România pe o poziție avantajoasă intre țările care realizează produse de înalt nivel calitativ, competitive, la nivelul exigențelor mondiale. CRONICA IN CELELALTE PAGINI : Semnează : Pavel FLOREA, Mihai DRAGAN, Constantin COROIU, Ioan HOLBAN, Constantin TRANDAFIR, George POPA, Virgil CUȚITARU, Radu NEGRU, Adrian VLADIMIR, George CHIRILA, Lucian VASILIU, I. SAIZU, Zaharia SANGEORZAN, Petru ZUGUN, Tudor GHIDEANU, Gh. I. FLORESCU. BIBLIOTECA „ASTRA" S IBIU Săptămînal politic-social-cultural editat de Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Iași,anul XXIV, nr. 14 (1210), 7 aprilie 1989, 10 pagini, 3 lei Simbolistica firmamentului Toate mitologiile consideră cerul drept acoperiș al pământului și implicit reședință a feluritelor divinități, care, distanțate de lume și învăluite în mister, incită imaginația, nu numai în ordine sacrală. Pluralul ceruri presupune firmamente suprapuse, etajate , unul mai secret decît altul ; în cel de-al șaptelea — zice o legendă românească — tronează „Dumnezeu, Maica Domnului și ceata îngerească“... Textele vedice vorbesc de nu mai puțin de nouă ceruri ; tot atîtea figurează din vechile" mituri germanice : trei dintre ele celeste, trei ferestre și alte trei subpămîntene. Nouă ceruri comportă, de asemenea, Paradisul dantesc, sustras oricăror neliniști, spațiu sclipitor și pur boltindu-se triumfal peste Purgatoriu și infern. Fapt de reținut, în simbolistica tiranică firmamentul impresionează ca boltă, care, potrivit unor filozofi ai culturii (Frobenius, Spengler), ar fi spațiul caracteristic psihismului arab ! Iată-l însă pe Baudelaire, intr-un moment de elan erotic, invocînd bolta ca expresie a sublimului : Je t’adore à l’égal de la voûte nocturne... Frecvența cu care în mitologia eminesciană se repetă bolta (metonim pentru cer), doma sau domul (în gr. : casă), ține într-o măsură de tendința subiectivă spre gigantism. Cînd are in vedere construcții umane de ordin material, colosalul eminescian se traduce în termeni de arhitectură, de unde trimiteri la zidirile egiptene de la Memfis („o cetate de giganți... de-o grozavă măreție“), la „piramidele uriașe“ ori la „templele mărețe, colonade-n marmuri albe“ și, mai tipic încă, la tot felul de bolți și doine, care în arhetipologia contemplatorului ascend în fantastic și incomensurabil. Atunci cînd „sufletul visează toată istoria străveche", bolta, motiv de exaltare și uimiri, e un element indispensabil, în măsură să definească un climat. Legendara, „divina“ Memfis, «din Avatarii faraonului Tla, e un „oraș infinit cu cupole albe“ , în noaptea stră I Constantin CIOPRAGA Despărțirea de copilărie Ion Creangă n-a mai apucat să-și termine Amintirile din copilărie. Dar parcă сi-ar mai fi putut să le adauge ? Oricum, ultimele pagini redactate istorisesc drumul viitorului seminarist, în harabaua lui moș Luca, de la Humulești la Iași. Iar această călătorie, petrecută împotriva voinței eroului, este aproape simbolică, marcînd sfîrșitul vinei vîrste și trecerea într-o alta. Cînd, in dimineața zilei de tăirea capului Sfîntului loan Botezătorul, Nică se cuibărește, împreună cu Zaharia lui Gîtlan, în căruța moșneagului însurat a doua oară, el se desparte pentru totdeauna de „vîrsta fericită“. Lasă în urmă satul, cu „fetele și flăcăii gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare“, „cu bucuria zugrăvită pe fețe“, însă și un capitol, cel mai frumos, al vieții. Nu știe ce-l așteaptă. Dar presimte că nu-i va fi dat să mai cunoască bucuriile din care se înfruptase pînâ atunci : „Ne ducem surgun dracului pomană ! Că mai bine n-oi putea zice !" După un sfert de veac, își va scrie amintirile, în care nostalgia vîrstei de aur irumpe din fiecare rînd. A făcut cunoștință de-acum și cu cealaltă față a lucrurilor. S-ar putea chiar mîndri că a mers în întîmpinarea ei, că a căutat-o cu luminarea, că a făcut orice pentru a nu-i rămîne străină. Știe ce înseamnă lupta pentru existență, ce e răutatea omenească, ce sînt convențiile sociale și în ce măsură trebuie să li se supună. Iar această nedorită cunoaștere, la ale cărei începuturi se află pomenita călătorie spre capitala Moldovei, s-a lăsat un gust amar, izgonit, pentru cîteva ceasuri, de evocarea paradisului pierdut. Amintirile sînt concepute din această perspectivă, a bărbatului matur, edificat asupra suferințelor și constrîngerilor existenței și tînjind după libertățile de odinioară. Al. DOBRESCU (continuare în pag. 5) (continuare în pag. 5) Eminescu și Cuza Vodă Intre cea de-a treia epocă a istoriei noastre, după cum stabilește Eminescu, „Sura a XVIII și a XIX. Epoca de decadență“. (Mss. 2263, f. 17), și istoria națională, adică în „epoca de tranzițiune“, personalitățile istorice, care se deschid „relației vii“ cu baza existențială a istoriei, devin purtătoarele conștiinței acesteia și, prin „viclenia“ istoriei, indivizi exemplari, de importanță istorică națională. Statura lor are strălucirea „florii de aur“, cînd actele pe care le săvîrșesc — consideră poetul — au marca universalului. Intr-o asemenea epocă, plină de contradicții și-n care se pune cu stringență adaptarea poporului român la viața modernă, de autodeterminare națională, a germinării acelui „nucleu istoric românesc“ din epoca eroică a românilor, se impune cu necesitate ca universalul să se întrupeze intr-un individual ; rațiunea istoriei să se manifeste prin actele unui individ, ridicindu-l la potența universalității, ca, aprii, prin răsucirea ei vicleană, să-i anuleze individualul, să-l facă să nu-și mai aparțină, să devină expresie a necesității naționale. „Soarta oamenilor e tragică“, subliniază poetul concluziv, în Timpul, din 21 mai, 1882 (M.B. Opere, vol. XIII, p. 121), referitor la Alexandru Ioan Cuza. Nu este întîmplător că tînărul poet, însoțind trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, in vara anului 1868, trece printr-o serie de orașe transilvănene, nu altele decît cele prin care, cu doi ani mai devreme, pe sub privirea înlăcrimată a românilor de aici, trecuse, în exilul său, Alexandru Ioan Cuza ; poetul interpretează rolul Ciobanul din piesa „Răzvan și Vidra“ a lui Hașdeu, simbol al adevăratului popor român de care Domnul se legase pentru totdeauna. Iar la 1 ianuarie 1870, după ce cu două zile în urmă, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou de către cele două societăți ale studenților români de la Viena, ținuse cuvîntarea O scriere critică întru apărarea lui Aron Pumnul, unul dintre „bătrînii noștri anteluptători în cauza românilor“, M. Eminescu, în fruntea unui grup de studenți, îi face o vizită lui Alexandru Ioan Cuza, la Oberpöbling, aducindu-i, fostului domn, omagiul tinerimii române (v. V. Gherasim, Eminescu la Viena în Junimea Literară, 1923, p. 375). Este o vizită care ia proporții simbolice, fiindcă ea mărturisește, de fapt, despre continuitate la nivelul ființei și conștiinței naționale. Actele politice și social-istorice realizate de Cuza, însemnînd apariția „noului“ în istoria noastră națională, rezonează în cele de întemeiere culturală, împlinite de Eminescu, la nivelul universalității. Marele acte pe care le-a înfăptuit Cuza sînt necesitățile națiunii, aplicînd conceptele poetului, de filosofie a istoriei, de rezonanță hegeliană, el ca „agent credincios al istoriei“, ele ca parte importantă din „suma vieții noastre istorice“. Se știe că lovitura de stat, de la 2 mai 1864, a executat-o împotriva celor care se opuneau „de a duce România pe calea propășirii“, prin ea realizînd, alături de secularizarea averilor mănăstirești, o „lege de dreptate“ socială, reforma agrară și, în fine, noua lege electorală. In Mss. 2264, 3155., Eminescu subliniază : „...lovitura de stat Dumitru VELEA (continuare în pag. 2) I Concursul național de limba și literatura română „Mihai Eminescu’1 „...Echilibrul necesar intre stiinte si cultură...“ 77 7 Convorbire cu prof. univ. dr. ZOE DUMITRESCU-BUȘULENGA 7— Sînteți, de mai mulți ani, președintele Comisiei centrale a Concursului național de limba și literatura română „Mihai Eminescu". Ce v-a determinat să acceptați această misiune și ce v-ați propus în toți acești ani ? — La început, am primit această sarcină ca pe oricare alta, hotărîtă, firește, s-o duc la bun sfîrșit. N-aș putea spune că mă însuflețea un entuziasm special, deși știam ce însemnase, „pe vremea mea“, Tinerimea Română cu concursurile ei. Am descoperit, cu surprindere, că era o experiență absolut vrednică de făcut și continuat, experiență rară, a întîlnirii cu candoarea entuziasmului încă netocit, cu încrederea încă fermă a tinerilor în valorile culturii. Și am mers mai departe cu o enormă curiozitate deschisă, vreme de opt ani. Iar de propus nu mi-am propus nimic altceva decît să mă bucur de lumina ochilor tineri și să încerc s-o intensific cu slabele mele mijloace de persuasiune. — In afară de concursul propriu-zis, această manifestare complexă care este faza finală a Olimpiadei școlare prilejuiește elevilor și cunoașterea unor mari momente ale culturii și istoriei româ- Interviu realizat de Mircea VASILESCU (continuare în pag. 6) Uimiri Cînd Amintirile... Dacă, precum spunea un eseist, nașterea unui scriitor este principalul eveniment al cronologiei, pentru scripturile române în expresia lor supremă cronologia nu poate începe decît astfel : Eminescu, Creangă, Caragiale. Epoca marilor clasici, cum ne-a învățat Ibrăileanu. înainte și după domnia lor, literatura își urmează cursul, absorbind afluenți de toate mărimile, ca un fluviu încăpător în care cei trei magi își păstrează, inconfundabilă, identitatea. Ne reprezintă pe mările și oceanele lumii literare. Cronologia ne mai arată că, iată, a trecut un veac de la stingerea lui Eminescu, a lui Creangă... „Ce e vremea, cînd de veacuri / Stele-mi se înteie pe lacuri...“ Ce e vremea cînd o măsurăm „cu gîndiri și cu imagini“ de Eminescu, de Creangă... „Și timpul crește-n urma mea. Mă-ntunec“. „...și vremea se îndrepta după rîsul meu...“Oricît mă strădui, nu realizez stingerea, ci doar nașterea celor doi. Poate pentru că ei sînt fără vîrstă și vor mai fi trăind și astăzi, cum spune povestea... Poate pentru că materia gîndului lor e inepuizabilă (nu și trecătorul lor trup). Și totuși, trecătorul lor trup a străbătut toate vămile existenței, cunoscînd bucuria și suferința, împlinirea și destrămarea. Dar foaia de manuscript n-a înregistrat decît bucuria și suferința gîndului, speranța și deznădejdea visului. Dacă Eminescu e plînsul materiei, masca tragică a universului, Creangă reprezintă cealaltă față a lumii, emisfera ludicului regenerator. Amîndoi au, însă, nostalgia izvoarelor : Eminescu caută un timp nedefinit al începuturilor de lume („de lege și de datini“) . Creangă se întoarce în copilărie, care ea însăși este un etern început. Și se întîlnesc pe tărîmul poveștii, paradigma tuturor posibilităților. Făt Frumos din lacrimă este frate de cruce cu Harap Alb. La un secol distanță, românitatea (și nu numai) își încordează arcul gîndului spre a desluși noi înțelesuri operei. Pare că sintem și mai aproape de miezul pămintului care a rodit Luceafărul. Amintirile... Și pe măsură ce trece timpul vom fi (vor fi) tot mai aproape , pe cînd cornul eminescian va suna „Mai departe, mai departe / Mai încet, tot mai încet, / Sufletu-mi nemîngîiet / îndulcind cu dor de moarte“ ; și „un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Humulești“ va însufleți lumea cu vorba ceea : „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni...“ Oameni, prin vremi, au grijit locurile și lucrurile atingătoare de ființa lui Eminescu, a lui Creangă. Acum, mai mult ca oricînd, în toată țara, și dincolo de ea, se imprimăvărează locul pe unde au călcat pașii Poetului, ai Povestitorului. O carte, refăcind itinerariile eminesciene, va purta chiar acest titlu : Pașii Poetului. La Ipotești este în faza încheierii centrul documentar Eminescu. Bojdeuca ieșeană a căpătat o nouă întruchipare, durabilă. Muzeul de literatură din Iași are în patrimoniu reproducerea fotografică a manuscriselor eminesciene. La Iași se va desfășura, în zilele următoare, Concursul național de limbă și literatură „Mihai Eminescu”. De la Arad primim vestea unui alt concurs de poezie întru Eminescu. A apărut volumul XVI al ediției academice. Așteptăm, împreună cu toți cititorii, reapariția intr-un tirs de masă a Poeziilor, a Amintirilor... Nicolae TURTUREANU