Cronica, 1989 (Anul 24, nr. 1-50 - Anul 1, nr. 1)

1989-04-07 / nr. 14

Proletari din toate țările, uniți-vă ! însuflețitor program de perspectivă In complexitatea dinamică a vieții politice din țara noastră, recenta ședință a Comitetului Po­litic Executiv al C.C. al P.C.R. a oferit — prin importanța problemelor dezbătute și aprobate — un model de îmbinare creatoare a sarcinilor i­­mediate cu marile obiective de perspectivă ale dezvoltării economico-sociale a României Socia­liste. Comitetul Politic Executiv a dat o înaltă apreciere contribuției determinante a tovarășu­lui Nicolae Ceaușescu la elaborarea, pe baze profund științifice, a propunerilor privind nive­lurile orientative ale dezvoltării economico-sociale în anul 1990 și în cincinalul 1991—1995. Complexa activitate de fundamentare științifică a acestor niveluri s-a desfășurat sub îndrumarea nemijlo­cită a secretarului general al partidului, fapt­ ce a asigurat caracterul lor profund realist și con­form cu cerințele esențiale ale dezvoltării econo­mico-sociale, ale creșterii vertiginoase a forțelor de producție, cu cerințele sporirii continue a avuției naționale și progresului general al socie­tății socialiste românești. Avind clare în față, direcțiile și sarcinile unui asemenea mobilizator program de acțiune, oame­nii muncii din toate sectoarele vieții economice­­soc­u.e, animați și de marile evenimente politice ale acestui an — a 45-a aniversare a revoluției de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă, precum și cel de al XIV-le­a Congres al partidului — au început al doilea tri­mestru al anului cu forțe sporite, intr-un puter­nic avânt revoluționar, cu hotărîrea fermă și en­tuziastă de a îndeplini și depăși însuflețitoarele prevederi ale programelor elaborate, conștienți fiind că astfel contribuie hotărîtor la ridicarea țării pe noi culmi de progres și­ civilizație, la înscrierea ei cu pondere sporită în circuitul in­ternațional de valori, precum și in creșterea ni­velului de trai material și spiritual al tuturor oamenilor muncii. Această dinamică și entuziastă angajare a în­tregului popor în atmosfera generală de muncă și creație pentru îndeplinirea exemplară a tutu­ror prevederilor și programelor elaborate de partid, de secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, dovedește încă o dată coezi­unea puternică, indestructibilă dintre partid și popor, dintre gîndirea științifică profund crea­toare a conducerii superioare de partid și de stat și înfăptuirea practică de către întregul po­por muncitor a strategiei dezvoltării multilate­rale a patriei socialiste. Analiza profund științifică pe care tovarășul Nicolae Ceaușescu a făcut-o și cu acest prilej pro­cesului dinamic, de amplă perspectivă, al făuri­rii societății socialiste multilateral dezvoltate, prin dinamizarea activității economice și pune­rea eficientă în valoare a resurselor umane, teh­­nice, materiale și financiare disponibile se con­stituie ca un argument mobilizator și dinamiza­tor pentru oamenii muncii din toate sectoarele economiei naționale — de la industrie și agri­cultură, la șantierele de investiții și la institu­tele de cercetări științifice și proiectări — în vederea concentrării tuturor eforturilor și a ca­pacității lor de muncă și creație pentru tradu­cerea exemplară în viață, pentru îndeplinirea neabătută a tuturor sarcinilor, a tuturor planuri­lor și programelor economico-sociale. In ședința Comitetului Politic Executiv s-a subliniat faptul că îndeplinirea integrală a prevederilor planu­lui pn 1990 va asigura încheierea actualului cin­cinal în condițiile prevăzute de Congresul al X lII-lea și Conferința Națională ale partidului, ceea ce va marca încheierea unei importante e­­tape în dezvoltarea țării și crearea condițiilor pentru pasul hotărîtor intr-un nou stadiu de dezvoltare economico-socială a României, un sta­diu superior în drumul ascendent de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare spre comunism. S-a apreciat, de ase­menea, că orientările generale ale dezvoltării în cincinalul 1991—1995, stabilite în urma unor a­­nalize științifice ale condițiilor și resurselor re­ale ale țării, pun principalul accent pe dezvolta­rea intensivă a întregii economii naționale, pe înfăptuirea programelor de organizare științifică și modernizare a producției pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii, pe realiza­rea unei noi calități a muncii în toate domeniile. De altfel, aceste orientări generale ale dezvoltării vor alcătui substanța esențială, miezul incandescent al Programului-directivă ce va fi dezbătut de în­tregul partid și popor, urmînd a fi supus apro­bării celui de al XIV-lea Congres al partidului. Traducerea lor în viață în cincinalul următor va însemna realizarea integrală a programelor de modernizare, de creștere a eficienței, a nive­lului tehnic și calitativ al întregii producții — aceasta fiind, cum aprecia tovarășul Nicolae Ceaușescu, caracteristica esențială a cincinalului viitor. Entuziasmul creator și spiritul revoluțio­nar de angajare fermă a tuturor oamenilor mun­cii din industrie, agricultură, cercetare științi­fică etc. In îndeplinirea exemplară a acestui mo­bilizator program vor situa România pe o poziție avantajoasă intre țările care realizează produse de înalt nivel calitativ, competitive, la nivelul exigențelor mondiale. CRONICA IN CELELALTE PAGINI : Semnează : Pavel FLOREA, Mihai DRA­­GAN, Constantin COROIU, Ioan HOLBAN, Constantin TRANDAFIR, George POPA, Virgil CUȚITARU, Radu NEGRU, Adrian VLADIMIR, George CHIRILA, Lucian VASILIU, I. SAIZU, Zaharia SANGEOR­­ZAN, Petru ZUGUN, Tudor GHIDEANU, Gh. I. FLORESCU. BIBLIOTECA „ASTRA" S IBIU Săptăm­înal politic-social-cultura­l editat de Comitetul Județean pentru Cultură și Educație Socialistă Iași,anul XXIV, nr. 14 (1210), 7 aprilie 1989, 10 pagini, 3 lei Simbolistica firmamentului Toate mitologiile consideră cerul drept acope­riș al pământului și implicit reședință a feluri­telor divinități, care, distanțate de lume și învă­luite în mister, incită imaginația, nu numai în ordine sacrală. Pluralul ceruri presupune firma­­mente suprapuse, etajate , unul mai secret decît altul ; în cel de-al șaptelea — zice o legendă ro­mânească — tronează „Dumnezeu, Maica Domnu­lui și ceata îngerească“... Textele vedice vorbesc de nu mai puțin de nouă ceruri ; tot atîtea figu­rează din vechile" mituri germanice : trei dintre ele celeste, trei ferestre și alte trei subpămîntene. Nouă ceruri comportă, de asemenea, Paradisul dantesc, sustras oricăror neliniști, spațiu sclipitor și pur boltindu-se triumfal peste Purgatoriu și infern. Fapt de reținut, în simbolistica tiranică firmamentul impresionează ca boltă, care, potri­vit unor filozofi ai culturii (Frobenius, Spengler), ar fi spațiul caracteristic psihismului arab ! Iată-l însă pe Baudelaire, intr-un moment de elan ero­tic, invocînd bolta ca expresie a sublimului : Je t’adore à l’égal de la voûte nocturne... Frecvența cu care în mitologia eminesciană se repetă bolta (metonim pentru cer), doma sau do­mul (în gr. : casă), ține într-o măsură de ten­dința subiectivă spre gigantism. Cînd are in ve­dere construcții umane de ordin material, colosa­lul eminescian se traduce în termeni de arhitec­tură, de unde trimiteri la zidirile egiptene de la Memfis („o cetate de giganți... de-o grozavă mă­reție“), la „piramidele uriașe“ ori la „templele mă­rețe, colonade-n marmuri albe“ și, mai tipic încă, la tot felul de bolți și doine, care în arhetipolo­­gia contemplatorului ascend în fantastic și inco­mensurabil. Atunci cînd „sufletul visează toată isto­­ria străveche", bolta, motiv de exaltare și uimiri, e un element indispensabil, în măsură să de­finească un climat. Legendara, „divina“ Mem­­fis, «din Avatarii faraonului Tla, e un „o­­raș infinit cu cupole albe“ , în noaptea stră­ I Constantin CIOPRAGA Despărțirea de copilărie Ion Creangă n-a mai apucat să-și termine A­­m­intirile din copilărie. Dar parcă сi-ar mai fi putut să le adauge ? Oricum, ultimele pagini re­dactate istorisesc drumul viitorului seminarist, în harabaua lui moș Luca, de la Humulești la Iași. Iar această călătorie, petrecută împotriva voinței ero­ului, este aproape simbolică, marcînd sfîrșitul vi­nei vîrste și trecerea într-o alta. Cînd, in dimi­neața zilei de tăi­rea capului Sfîntulu­i loan Bo­tezătorul, Nică se cuibărește, împreună cu Zaha­ria lui Gîtlan, în căruța moșneagului însurat a doua oară, el se desparte pentru totdeauna de „vîrsta fericită“. Lasă în urmă satul, cu „fetele și flăcăii gătiți frumos, ca în zi de sărbătoare“, „cu bucuria zugrăvită pe fețe“, însă și un capi­tol, cel mai frumos, al vieții. Nu știe ce-l aș­teaptă. Dar presimte că nu-i va fi dat să­­ mai cunoască bucuriile din care se înfruptase pînâ a­­tunci : „Ne ducem surgun dracului pomană ! Că mai bine n-oi putea zice !" După un sfert de veac, își va scrie amintirile, în care nostalgia vîrstei de aur irumpe din fiecare rînd. A făcut cunoș­tință de-acum și cu cealaltă față a lucrurilor. S-ar putea chiar mîndri că a mers în întîmpinarea ei, că a căutat-o cu luminarea, că a făcut orice pen­tru a nu-i rămîne străină. Știe ce înseamnă lupta pentru existență, ce e răutatea omenească, ce sînt convențiile sociale și în ce măsură trebuie să li se supună. Iar această nedorită cunoaștere, la ale cărei începuturi se află pomenita călătorie spre capitala Moldovei, s-a lăsat un gust amar, izgonit, pentru cîteva ceasuri, de evocarea paradisului pierdut. Amintirile sînt concepute din această per­spectivă, a bărbatului matur, edificat asupra sufe­rințelor și constrîngerilor existenței și tînjind după libertățile de odinioară. Al. DOBRESCU (continuare în pag. 5) (continuare în pag. 5) Eminescu și Cuza Vodă Intre cea de-a treia epocă a istoriei noastre, după cum stabilește Eminescu, „Sura a XVIII și a XIX. Ep­oca de decadență“. (Mss. 2263, f. 17), și istoria națională, adică în „epoca de tranzițiune“, personalitățile istorice, care se deschid „relației vii“ cu baza existențială a istoriei, devin purtă­toarele conștiinței acesteia și, prin „viclenia“ isto­riei, indivizi exemplari, de importanță istorică națională. Statura lor are strălucirea „florii de aur“, cînd actele pe care le săvîr­șesc — consi­deră poetul — au marca universalului. Intr-o a­­semenea epocă, plină de contradicții și-n care se pune cu stringență adaptarea poporului român la viața modernă, de autodeterminare națională, a germinării acelui „nucleu istoric românesc“ din epoca eroică a românilor, se impune cu necesi­tate ca universalul să se întrupeze intr-un in­dividual ; rațiunea istoriei să se manifeste prin actele unui individ, ridicindu-l la potența u­­niversalității, ca, a­prii, prin răsucirea ei viclea­nă, să-i anuleze individualul, să-l facă să nu-și mai aparțină, să devină expresie a necesității naționale. „Soarta oamenilor e tragică“, subliniază poetul concluziv, în Timpul, din 21 mai, 1882 (M.B. Opere, vol. XIII, p. 121), referitor la Alexandru Ioan Cuza. Nu este întîmplător că tînărul poet, însoțind trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, in vara anului 1868, trece printr-o serie de orașe tran­silvănene, nu altele decît cele prin care, cu doi ani mai devreme, pe sub privirea înlăcrimată a românilor de aici, trecuse, în exilul său, Ale­xandru Ioan Cuza ; poetul interpretează rolul Ciobanul din piesa „Răzvan și Vidra“ a lui Haș­­deu, simbol al adevăratului popor român de care Domnul se legase pentru totdeauna. Iar la 1 ia­nuarie 1870, după ce cu două zile în urmă, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou de către cele două societăți ale studenților români de la Viena, ți­nuse cuvîntarea O scriere critică întru apărarea lui Aron Pumnul, unul dintre „bătrînii noștri anteluptători în cauza românilor“, M. Eminescu, în fruntea unui grup de studenți, îi face o vizită lui Alexandru Ioan Cuza, la Ober­pöbling, adu­­cindu-i, fostului domn, omagiul tinerimii române (v. V. Gherasim, Eminescu la Viena în Junimea Literară, 1923, p. 375). Este o vizită care ia pro­porții simbolice, fiindcă ea mărturisește, de fapt, despre continuitate la nivelul ființei și conști­inței naționale. Actele politice și social-istorice realizate de Cuza, însemnînd apariția „noului“ în istoria noastră națională, rezonează în cele de întemeiere culturală, împlinite de Eminescu, la nivelul universalității. Marele acte pe care le-a­­ înfăptuit Cuza sînt necesitățile națiunii, aplicînd conceptele poetului, de filosofie a istoriei, de rezonanță hegeliană, el ca „agent credincios al istoriei“, ele ca parte im­portantă din „suma vieții noastre istorice“. Se știe că lovitura de stat, de la 2 mai 1864, a e­­xecutat-o împotriva celor care se opuneau „de a duce România pe calea propășirii“, prin ea rea­­lizînd, alături de secularizarea averilor mănăsti­rești, o „lege de dreptate“ socială, reforma agrară și, în fine, noua lege electorală. In Mss. 2264, 315­5., Eminescu subliniază : „...lovitura de stat Dumitru VELEA (continuare în pag. 2) I Concursul național de limba și literatura română „Mihai Eminescu’1 „...Echilibrul necesar intre stiinte si cultură...“ 7­7 7 Convorbire cu prof. univ. dr. ZOE DU­MITRESCU-BUȘULENGA 7— Sînteți, de mai mulți ani, președintele Co­misiei centrale a Concursului național de limba și literatura română „Mihai Eminescu". Ce v-a de­terminat să acceptați această misiune și ce v-ați propus în toți acești ani ? — La început, am primit această sarcină ca pe oricare alta, hotărîtă, firește, s-o duc la bun sfîrșit. N-aș putea spune că mă însuflețea un entuziasm special, deși știam ce însemnase, „pe vremea mea“, Tinerimea Română cu concursurile ei. Am descoperit, cu surprindere, că era o ex­periență absolut vrednică de făcut și continuat, experiență rară, a întîlnirii cu candoarea­ entu­ziasmului încă netocit, cu încrederea încă fermă a tinerilor în valorile culturii. Și am mers mai departe cu o enormă curiozitate deschisă, vreme de opt ani. Iar de propus nu mi-am propus nimic altceva decît să mă bucur de lumina ochilor tineri și să încerc s-o intensific cu slabele mele mijloace de persuasiune. — In afară de concursul propriu-z­is, această manifestare complexă care este faza finală a Olim­piadei școlare prilejuiește elevilor și cunoașterea unor mari momente ale culturii și istoriei rom­â- Interviu realizat de Mircea VASILESCU (continuare în pag. 6) Uimiri Cînd Amintirile... Dacă, precum spunea un eseist, nașterea u­­nui scriitor este principalul eveniment al cro­nologiei, pentru scripturile române în expresia lor supremă cronologia nu poate începe decît astfel : Eminescu, Creangă, Caragiale. Epoca ma­rilor clasici, cum ne-a învățat Ibrăileanu. înainte și după domnia lor, literatura își ur­mează cursul, absorbind afluenți de toate mă­rimile, ca un fluviu încăpător în care cei trei magi își păstrează, inconfundabilă, identitatea. Ne reprezintă pe mările și oceanele lumii lite­rare. Cronologia ne mai arată că, iată, a trecut un veac de la stingerea lui Eminescu, a lui Creangă... „Ce e vremea, cînd de veacuri / Stele-mi se în­­teie pe lacuri...“ Ce e vremea cînd o măsurăm „cu gîndiri și cu imagini“ de Eminescu, de Creangă... „Și timpul crește-n urma mea. Mă-ntu­­nec“. „...și vremea se îndrepta după rîsul meu...“­O­ricît mă strădui, nu realizez stingerea, ci doar nașterea celor doi. Poate pentru că ei sînt fără vîrstă și vor mai fi trăind și astăzi, cum spune povestea... Poate pentru că materia gîndului lor e inepuizabilă (nu și trecătorul lor trup). Și totuși, trecătorul lor trup a străbătut toate vămile existenței, cunoscînd bucuria și suferința, împlinirea și destrămarea. Dar foaia de manuscript n-a înregistrat decît bucuria și suferința gîndului, speranța și deznădejdea vi­sului. Dacă Eminescu e plînsul materiei, masca tra­gică a universului, Creangă reprezintă cealaltă față a lumii, emisfera ludicului regenerator. A­­mîndoi au, însă, nostalgia izvoarelor : Eminescu caută un timp nedefinit­­­ al începuturilor de lume („de lege și de datini“) . Creangă se în­toarce în copilărie, care ea însăși este un etern început. Și se întîlnesc pe tărîmul poveștii, pa­radigma tuturor posibilităților. Făt Frumos din lacrimă este frate de cruce cu Harap Alb. La un secol distanță, românitatea (și nu numai) își încordează arcul gîndului spre a desluși noi înțelesuri operei. Pare că sintem­ și mai aproa­pe de miezul pămintului care a rodit Lucea­fărul. Amintirile... Și pe măsură ce trece timpul vom fi (vor fi) tot mai aproape , pe cînd cornul eminescian va suna „Mai departe, mai departe / Mai încet, tot mai încet, / Sufletu-mi nemîn­­gîiet / îndulcind cu dor de moarte“ ; și „un boț cu ochi, o bucată de humă însuflețită din Hu­mulești“ va însufleți lumea cu vorba ceea : „Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni...“ Oameni, prin vremi, au grijit locurile și lu­crurile atingătoare de ființa lui Eminescu, a lui Creangă. Acum, mai mult ca oricînd, în toată țara, și dincolo de ea, se imprimăvărează locul pe unde au călcat pașii Poetului, ai Po­vestitorului. O carte, refăcind itinerariile emi­nesciene, va purta chiar acest titlu : Pașii Po­etului. La Ipotești este în faza încheierii cen­trul documentar Eminescu. Bojdeuca ieșeană a căpătat o nouă întruchipare, durabilă. Muzeul de literatură din Iași are în patrimoniu re­producerea fotografică a manuscriselor emi­nesciene. La Iași se va desfășura, în zilele următoare, Concursul național de limbă și literatură „Mihai Eminescu”. De la Arad primim vestea unui alt concurs de poezie întru Eminescu. A apărut volumul XVI al ediției academice. Așteptăm, împreună cu toți cititorii, reapariția intr-un tirs de masă a Poe­ziilor, a Amintirilor... Nicolae TURTUREANU

Next