Cronica, 1990 (Anul 25, nr. 1-52)

1990-02-09 / nr. 6

cronica 3 Reculegere sub semnul lui Eminescu . Nu demult, la Iași, a poposit o delegația scriitori și artiști formată din poeții Grigore Vieru­, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Gheorghe Vodă, prozatorii Vasile Vasila­ , Vladimir Beșleagă, compozitorul Tudor Chiriac solista de operă Maria Bieșu și Pia­ Tamara Mahaeva. La sediul Sindica­ " ,Liber din învățămîntul preuniversitar,­­chinetul metodic „Mihai Eminescu“, au a­­rticipat, „de suflet să se prindă“ cu un mare număr de cadre didactice, la sărbă­torirea Poetului. Scriitorii au citit din creația lor. Dialog sala Bard și tribun înseamnă, cu­ ade­­c­v­it *■ menirea scriitorului. Da, între to­­­ «‘i ’nu există granițe spirituale. Ce granițe noi or pune Luceafărului? Elevi din Chi­ ' S^v'ui își vor Petrece vacanța la cadre di­dactice din Iași. Să ajutăm cu manuale, cu metodici colegii de dincolo de Prut. Infră­­tirea unor școli din Iași și Chișinău. Isto­­.. să ajute la stabilirea adevărului pri­vind istoria teritoriului dintre Prut și Nis­tru.M­aria Biosu a cîntece pe versurile Poetului, susținut un recital de S-au dat autografe. Nicolae Dabija : „Des­tinul ne-a fost puțin priincios, însă ca să ne putem visa împlinirea, ca să ne putem întruchipa speranțele. Dumnezeu să ne a­­jute“ . Leonida Lari: „Numai­­ întregirea de suflet ne poate asigura ziua de mîine neamului. Intr-un ceas bun, cu Dumnezeu, a frații noștri !“. în zi de sîmbătă, oaspeții și un grup de ieșeni au participat, la mănăstirea Aga­­pia, la un parastas pentru Ștefan-Vodă, Mi­hai (Eminescu), Veronica (Micle), Ion (Crean­gă), Alexandru (Vlahuță), Nicolae (Grigores­­cu), pentru eroii nemuritori ai neamului românesc, care s-au jertfit pe altarul dem­nității și libertății noastre. A oficiat un sobor preoțesc. In Gara Internațională Socola, la despăr­țire," un cor de luminări —■ a rugă și a imn, a­dor cît universul de suflet cuprins­e în­­tr-o lacrimă — pune pecete de tăcere sfîntă, de neuitare frățească pe cuvintele limbii Mihai ȚICLAU __ Bine ați venit ! B.ne ați S«.venit printre noi, domnule e Vrerii ! De-ați ști ce dor ne era de Dumneavoa­ St­ii’vă mulțumesc frumos, frații mei, pentru cuvintele calde, pentru inima Dumnea­voastră care bate lingă a 03 L.­, ca frați de singe și devrai,’ cum ne-a lăsat Dum­­nezeu Am fost de multe ori ^ România, dar aș­ vrea sa­u voc o întimplare o amintire care nu se mai desparte de mine, orice aș face . Anul trecut am avut fen­­, „ruipt să particip îm­preună cu poetul Nicolae Da­ ЬПа un distins poet și un­­ stins bărbat din Basarabia, redactorul șef al bărbăteștii „hi i­rații Literatura și Arta,­­omagierea marelui nostru Eminescu. Și la Putna, pe 15 ma­i 1989, s-a făcut un pa­rastas, la fel ca astazi la Sfinta Mănăstire Agapia, pen­­tS Ștefan cel Mare și Sfint­i pentru Eminescu. Acolo, la P„tna au venit scriitori din foarte­ multe părți ale lumii i- am aprins cu toții cite-o ,ș­i care în fața mormintului nistefan cel Mare. Și, atun­­i am văzut un lucru tulbu­­rător Printre noi se afla fi­u­.ri cu o luminare i­ai­­lîngă piatra de mormînt al­să a eternului nostru Domnitor. Un turc, cu o lu­nare aprinsa in fața mor­­ntului lui Stefan cel Mare, m—Văd că repetați, inseam­­nă­­­ră trăiți o amintire foarte ra vă tulbură și acum, vie, ce v ‘ Așa­ este este. Și> iată de ce mă gîndesc că, mai devre­­me an mai tîrziu, istoria nodtră se răzbuna pe nele­­fiiurile din trecut. în cazul de care vorbeam, e o „răzbuna­re“ creștină, pașnica, prin gu­­de aur a lui Mihai Emi­­nescu, prin puterea veșnic vie a lui Ștefan cel Mare și Si iată ca, in același , mă refer la anul 1989... un an predestinat, domnule Vieru ! I Da așa este ! Exact ! In același an, în Decembrie în filele­ fierbinți ale Revoluției Române, mai frumos ar fi a­­ „icem revoluției „mișca­rea deT sus“, cum a definit-o I­Sfînt. Și, an, pan Alexandru, la Chișinău, ne-am adunat vreo zece mii de suflete de români și am aprins cîte o luminare și am îngenun­cheat în fața Catedralei, întru pomenirea victimelor Revo­luției, rugîndu-ne, în același timp, pentru izbînda acestei mari fapte istorice, acestui neasemuit miracol , pentru că istoria noastră, a românilor, este un șirag de miracole... Miracole care s-ar numi De­­cebal, Ștefan cel Mare, Brîn­­coveanu, Alexandru Ioan Cu­­za, Mihai Viteazul, Iancu, Mi- „om din munții Ч Latiniei“ hai Eminescu, Nicolae Grigo­­rescu, George Enescu, Nicolae Iorga, într-un cuvînt, limba română, doirfa româna, isto­ria româna. —■ Limba română, fata zvel­­tă, pururea tînăra... — Frumos spus ! Și, iată că la acest neasemuit șirag de miracole s-a adăugat încă unul care se numește Revolu­ția din Decembrie. Uimitor miracol ! — Da. De mai multă vreme sînteți în România, dar în acest spațiu moldav eu vă însoțesc de două zile. La Ca­sa Corpului Didactic din Iași, am avut bucuria să vă aud, alături de alți poeți și oameni de cultură basarabeni, într-o caldă manifestare de omagiere a lui Eminescu. Cum spu­neați, istoria noastră se răz­bună mai devreme, ori mai tîrziu... Anul trecut, cu prile­jul Centenarului trecerii în e­­ternitate a Poctului Național, noi n-am avut posibilitatea să-l celebrăm pe Eminescu așa cum ,s-ar fi cuvenit. Spre lauda Dumneavoastră, a scrii­torilor din Basarabia, Televi­ziunea din Chișinău a realizat emisiuni de ținută, adevărat pa­triotice. Deci, ce a însemnat, acum, și pentru Dumneavoas­tră, sărbătorirea lui Eminescu aici, la Iași, stimate Domnule Grigore Vieru ? — Cred că aș putea să vă răspund foarte exact și foarte laconic cu un vers. Și nu al meu, ci al unui mare poet modern, care se numește Ni­­chita Stănescu : „Eminescu este steaua care mă păstrea­ză“. Nicăieri în lume, ca la Iași, nu m-a tulburat mai adine acest vers... — In România, pînă acum, vi s-au tipărit trei cărți : „Steaua de Vineri“, editată de „Junimea", în 1978, intr-o selecție de N­oria Zilieru, un alt volum reprezentativ în co­lecția „Cele mai frumoase poezii și „Rădăcina de foc", tipărită de Editura „Univers", în 1989. Unde ați mai publi­cat vremuri ? — Mi-au apărut cîteva căr­ți în lume, chiar anul trecut mi s-a publicat o carte în Le­tonia. O țară foarte frumoasă, ■ cu oameni deosebiți de demni. Letonienii îi iubesc pe basa­rabeni, cum și noi îi iubim mult. — Aveți ceva comun sub raportul demnității... — ... Dar și al suferinței spirituale. Deci, mi-au mai apărut cărți în Letonia, în Bulgaria, în Ucraina și în Uzbek­istan. Știți, eu sînt un poet liric, un poet al dragos­tei pentru mamă, pentru lim­bă, pentru pămîntul nostru, pentru chinuitul nostru pă­­mînt românesc. — A propus de dragostea Dumneavoastră pentru limba română și pentru pămîntul nostru... — Dacă mi-ar îngădui cine­va să fiu păstor în Carpați, un simplu păstor, dar care să-și audă graiul lui frumos, cum cîntă graiul meu și doi­na mea, m-aș lăsa de toate ale lumii și aș merge păstor în Carpați. — Ce ați mai făcut, în aces­te zile, în România ? — Am fost la București. Știți, în sufletul meu și nu numai al meu, ci și al româ­nilor de peste Prut — vor­besc de cei din generația mea — s-a cuibărit o mare spai­mă, încă din copilărie. O mare spaimă, în primul rînd, pentru conducătorii de stat. Am o mare spaimă față de ei, pe care nici astăzi nu o pot scoate din mine. Am și astăzi o mare frică, o groaza, numai cînd mă gîndesc­­, ia timpurile staliniste, b­ejne­­viste și bodiuliste. Și, iată, la București m-am întîlnit, la Consiliul Frontului Salvă­rii Naționale, cu domnul Ion Iliescu și am acordat, cu cei­lalți scriitori din Basarabia, un interviu și la Televiziu­nea Română. Ei, bine, întîl­­nindu-mă cu domnul Iliescu și stînd de vorbă cu el, pen­tru prima oară în viața mea,­ nu mi-a fost frică ! Poate că pentru prima oară nu m-am temut de un conducător de stat. — Vă mulțumim pentru interviul acordat, Domnule Grigore Vieru, și vă mai aș­teptăm, cit de curînd, în Ro­mania ! — Ah ! Și noi așteptăm. Vă mulțumim pentru caldele Dumneavoastră sentimente. Mult noroc românesc în Țara Românească ! Interviu realizat de Lucian TEODOSIU Mînăstirea Agapia, 19 ianua­rie 1990 Interviu cu poetul Grigore VIERU Щ Istoria românilor este un șirag de miracole . Am îngenuncheat în fața catedralei din Chișinău, întru pomenirea victimelor Revoluției ф „Eminescu este steaua care mă păstrează“... # ...aș merge păstor în Carpați ! „Moftul român“ Clasicii simt cu noi îî!­ șine s-a zis redactorul, cu Deșliu, am rezolvat-o, dar Cara­­■ te mă’­nțelegi, auto-exilatul Caragiale, haimanale-bucureștea­ Гn-ploiesteano-berlinezul Caragiale, el ce opiniune are în fața Foreinei de la care depundă­­ atîtea și atîtea TIR-uri cu adresă m­erisă)' cu ce vine el, morfologul, beștelitorul, nifilistul în fața l Ui 22 Decembrie și ,a lui 12 Ianuarie și a lui 23 Ianuarie ? Re- 1 r­artiunea noastră,­ inspirată și de studențimea română publi­­că aduce minte nos răspunsul. Iată, dar, cu ce vine : (pt. conf. ■G­­IM­­ ION LUC­A CARAGIALE STATISTICA D­­ cuvînd­ s-a publicat sub auspiciile biuroului central de a­rtistică di­n Statele Unite nord-americane o notiță statistică foarte curioasă și plină de învățăminte. Se știe că statistica este o faclă care luminează științele sociale, și se mai știe cit sunt de elocvente cifrele. . Iată ce ne spune ilustrul statistic Bob Schmecker, in notița de care vorbim . Am calculat, după îndelungate experiențe si notițe Ре [UNK]- A. _ i.a, in interesul științei, iau parte la toate tulburările V­ strada _ și am ajuns a stabili următoarele : 1 La orice revoluție sau turburară, ia parte același public care ia parte la­­ Piei și copii ambele sex­uri. vîrstă ne dă la 1 000 . Majori : 513 De la 45 la 73 ani jjq . De la 75 la 85 ani 14 De la 85 la 100 ani j Calculați pe motivele care-i mînă în învălmășeală : Din curiozitate artistică 50 Din curiozitate critică 15 Din curiozitate pură 230 Din instincte 450 Din convingerea altora 250 Din convingere proprie 5 După starea de conștiință : Pot răspunde pentru ce au luat parte la mișcare 250 Nu pot răspunde 750 Dintre cei 250 dinții : Pot răspunde : In mod fantazist In mod naiv In mod plauzibil Din capetele sparte, calculate pe 100 sunt­­ nevinovate vinovate inconștient vinovate conștient în privința rezultatelor unei mișcări populare, calculat un milion de suflete, avem : Calculați pe 120 125,5 0,5 Cîți folosesc direct 100 Cîți folosesc indirect 100 Minori : 485 Restul pin?la un milion păgubesc“, anii vîrstii . In adevăr statistica e plină de învățăminte ! Purtați în brațe sau mai mici de 7 ani 185 „Moftul român“, 1893, 11 apr.­­apud De la 7 la 10 ani 200 . I.L.C., Temă și variațiuni, ed. îngri­De la 10 la 21 ani 150 sită și prefațată de Ion Vartic, Dacia, De la 21 în 43 ani 330 Cluj", 1988, pp. 88—90). „S-a produs și un genocid cultural“ (urmare din pag. 1) M. C. : Așa cum mi-e jenă să pronunț numele dictatoru­lui, de exemplu, mi-e jenă și să pronunț numele (nomina o­­diosa­­) ale dictatorilor din viața noastră culturală. G. P. : Ei îl pronunțau pe al tău. M. C. : Sunt bine cunoscuți. E un oficiu de bun simț a spu­ne că, așa cum familia odioa­să a exercitat o dictatură și o represiune îngrozitoare la nivel social, consiliul culturii și edu­cației socialiste a făcut același lucru în lumea mai mică, lite­rară. Nu­­ a existat o carte, în ultimii 10 ani, care să apară așa cum a fost dată la edi­tură. G. P. : Ale tale au fost bine ciuruite ? M. C. : Toate cărțile mele sunt mutilate. Cele mai noi, față de celelalte, din ce în ce mai mult. G. P. : Ai avut parte de dis­cuții, de tîrguieli, de tocmeli...? M. C. : Cartea mea, Poeme de amor, a fost de două ori o­­prită în tipografie, o dată la București, apoi la B Bacău. „C.p.m.“-ul tipografilor au refuzat, chipurile, să tipărească și această carte. După cîteva in­vestigații și după cîteva frîn­­turi de explicații din partea editurii, am bănuit mina aco­liților securității din cultură, adică a celor de la revista „Săp­­tămîna“, Eugen Barbu în pri­mul rînd. Nu e bănuială, de fapt, am chiar certitudinea că el e cel care a intervenit, în cazul meu și-n ale colegilor m­ei. Ultima mea carte," Visul, o carte de proză... G .. . ...foarte bună... M. D. . ...a stat patru ani în editură , a avut nevoie de nouă ștampile, la diferite niveluri, ca să poată apărea ; a fost citi­tă de mulți, inclusiv de Mihai Dulea —■ și fiecare scotea cite ceva din ea. Am avut de lup­tat cu mine însumi ca să per­mit apariția cărții în forma în care a apărut. G. P. : După toate cele în­­tîmplate, vei putea scrie în a­­fara obsesiei politicului ? M. C. : N-am fost niciodată sub obsesia politicului și sper că nu voi fi nici pe mai de­parte. G. P. : Poți să scrii ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic ? M. C. : Nu. Asta nu. Dar pă­rerea mea e că literatura are legile ei. Are un principiu în­­globator. Chiar dacă se refe­ră la politic, politicul e asi­milat și devine literatură. Nu mizez pe politicul pur, așa cum făceau autorii „obsedantului deceniu“, să spunem, la care multe pagini erau gazetărie cu­rată. G. P. : Murdară ! M. C. : Cu atît mai mult, Politica nu se transforma în­ valoare artistică. Azi, orizon­tul care se deschide extraor­dinar prin faptul că se pot a­­borda nenumărate teme noi, tabuizate pînă acum. G. P. : N-ai sentimentul — dar te rog să mă înțelegi bine — că ai și „pierdut“ ceva , da­că pînă acum prin literatura ta nealiniată, pur literară, total străină dogmei, făceai un fel de război de gherilă, acum, a­­ceastă „șansă“ de insurgent, de disident-în-plan-literar, a dispă­rut. Ceea ce pîn-acum șoca și „trecea“ greu, va fi la-ndemi­­na oricui. M. C. : Sigur . E o problemă importantă. M-am gândit la as­ta. Dacă vrei să prelungesc ce­ea ce spui,­iată : motive litera­re ca parabola politică sau sub­terfugii ca aluzia politică, ,,șo­­pâilele“ etc. sunt pulverizate de momentul actual. Personal, n-am mizat niciodată pe acestea și de aceea nu mă tem. Va veni, după această perioadă de mare confuzie și mare speranță, vreme în care aura de glorie a­­ dizidenței va dispărea, se va șterge — și vor rămîne cărțile. Competiția va fi foarte crudă. Și numai pe criteriul valorii artistice­ G. P. : Ca în epoca interbe­lică. M. C. : Noi am avut mai multe forme de disidență. Cea politică, deschisă, activă, dar și una specifică literaturii. Mulți scriitori, fără să facă opoziție fățișă, au rezistat prin calita­tea scrisului lor ,adică nu au făcut concesii, au păstrat o pu­ritate morală și artistică re­marcabile în condițiile respec­tive. Vreau să subliniez că di­sidența e cu totul și cu totul meritorie. Este foarte bine că disidenții politici și-au recîști­­gat locurile în societate, pe ca­re le meritau. Eu sunt convins că cei care au făcut disidență politică, îndrăznind ceea ce ceilalți nu au îndrăznit, vor­bind deci cu cuvintele tuturor, sunt oamenii de cea mai mare încredere, cei care azi trebuie să conducă destinele vieții li­terare și, cel mai de seamă, pe cele ale vieții naționale. G. P. : Mulțumesc. George PRUTEAND Revista revistelor F­ARA DIPLOMAȚIE, DESPRE POLITICA ȘI LITERATURA... — titlul unui dialog exemplar (Alexandru Paleologu — Octa­­vian Paler), apărut în România Literară nr. 5/1 februarie 1990 —■ iată, credem, deviza spre care aspiră, în fond, revistele noastre literare și de cultură, cele „vechi“ și cele mai nou apărute deopotrivă (deși, fatal, cu rezultate și cu îndreptățiri diferite). Fericit formulată în împrejurarea amintită, această tendință de radicalizare, de renunțare la diplomații și esopisme, înce­puse să se impună deja, dinainte chiar de data lansării. Un exemplu, dintre altele , admirabilul articol „Bonjour, popor !** de Bedros Horasangian (R. L. 3/18 ian.), în care autorul face tocmai rechizitorul diplomației, al „descurcărelii“, de fapt al compromisurilor care au compromis, în mare măsură, intelec­tualitatea. Concluzia ? „Intelectualii (și scriitorii, nu ?) tre­­buie acum să-și recîștige prestigiul. Nu de formă ci de fond. Nu zdrăngănind talanga logosului întrupat în istorie și nici po­menind de «pruncuții» lui Brîncoveanu. Au fost oferite prea multe spectacole penibile ale vanităților și orgoliilor imflamate“. Revenind la nr. 5 al a­celeiași reviste, semnalăm scrisoarea adresată de Sorin Dumitrescu doamnei Doina Cornea, sub tit­lul Revolta blînzilor. Scrisoarea pune deschis în discuție pă­rerea „aproape generală" că, în decembrie, am fi avut de-a face numai cu o revoluție: „Uzînd de ambiguitatea constitutivă, a cuvîntului revoluție, ca și de pronunțarea lui abuzivă, pe nesimțite, au prins contur triumfalismul și habitusurile com­portamentului revoluționar. " Urmările acestui triumfalism, în fiecare zi mai încîntat de succesul pozitiv al revoluției se ma­nifestă prin terorismul revoluționar exercitat de o categorie се-și proclamă eroismul la un joc cu drepturile ce i se cuvin“. Tot „România Literară" găzduiește ceea с- am numi, cu­ o bucurie pe care n-am îndrăznit s-o visăm vreodată, eveni­mentul nr. 1 al acestui început de an în publicistica literară : 1 prezența doamnei Monica Lovinescu într-un dialog, despre li­bertate, cu d. Octavian Paler. Dialogul se constituie ca o măr­turie de un patetism ținut mereu sub control, dar cu atît mai penetrant, despre destinul tragic al unei generații de litera­turi, ai unei culturi care se vedea coborîtă dintr-un adevărat „paradis al dialogului intelectual“ într-un infern a cărui durată măsoară aproape o jumătate de­ veac. Este, însă, o mărturie nicidecum confortabilă; adevărul, de fiecare dată, este spus pînă la Capăt, obligîndu-ne să privim înapoi, la noi înșine, cu destulă mîhnire: „Scriitorii români, spre deosebire de ceilalți din Europa răsăriteană și chiar din Rusia nu prea am­ frec­ventat baricadele. In schimb, e adevărat c-au rezistat prin cul­tură. Au fost, în general, niște orfani ai curajului“. C. CIOLCA A. PODOLEANU : „Așezare de pescari"

Next