Cronica, 1990 (Anul 25, nr. 1-52)
1990-02-09 / nr. 6
cronica 3 Reculegere sub semnul lui Eminescu . Nu demult, la Iași, a poposit o delegația scriitori și artiști formată din poeții Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Leonida Lari, Gheorghe Vodă, prozatorii Vasile Vasila , Vladimir Beșleagă, compozitorul Tudor Chiriac solista de operă Maria Bieșu și Pia Tamara Mahaeva. La sediul Sindica " ,Liber din învățămîntul preuniversitar,chinetul metodic „Mihai Eminescu“, au articipat, „de suflet să se prindă“ cu un mare număr de cadre didactice, la sărbătorirea Poetului. Scriitorii au citit din creația lor. Dialog sala Bard și tribun înseamnă, cu adecvit *■ menirea scriitorului. Da, între to «‘i ’nu există granițe spirituale. Ce granițe noi or pune Luceafărului? Elevi din Chi ' S^v'ui își vor Petrece vacanța la cadre didactice din Iași. Să ajutăm cu manuale, cu metodici colegii de dincolo de Prut. Infrătirea unor școli din Iași și Chișinău. Isto.. să ajute la stabilirea adevărului privind istoria teritoriului dintre Prut și Nistru.Maria Biosu a cîntece pe versurile Poetului, susținut un recital de S-au dat autografe. Nicolae Dabija : „Destinul ne-a fost puțin priincios, însă ca să ne putem visa împlinirea, ca să ne putem întruchipa speranțele. Dumnezeu să ne ajute“ . Leonida Lari: „Numai întregirea de suflet ne poate asigura ziua de mîine neamului. Intr-un ceas bun, cu Dumnezeu, a frații noștri !“. în zi de sîmbătă, oaspeții și un grup de ieșeni au participat, la mănăstirea Agapia, la un parastas pentru Ștefan-Vodă, Mihai (Eminescu), Veronica (Micle), Ion (Creangă), Alexandru (Vlahuță), Nicolae (Grigorescu), pentru eroii nemuritori ai neamului românesc, care s-au jertfit pe altarul demnității și libertății noastre. A oficiat un sobor preoțesc. In Gara Internațională Socola, la despărțire," un cor de luminări —■ a rugă și a imn, ador cît universul de suflet cuprinse într-o lacrimă — pune pecete de tăcere sfîntă, de neuitare frățească pe cuvintele limbii Mihai ȚICLAU __ Bine ați venit ! B.ne ați S«.venit printre noi, domnule e Vrerii ! De-ați ști ce dor ne era de Dumneavoa Stii’vă mulțumesc frumos, frații mei, pentru cuvintele calde, pentru inima Dumneavoastră care bate lingă a 03 L., ca frați de singe și devrai,’ cum ne-a lăsat Dumnezeu Am fost de multe ori ^ România, dar aș vrea sau voc o întimplare o amintire care nu se mai desparte de mine, orice aș face . Anul trecut am avut fen, „ruipt să particip împreună cu poetul Nicolae Da ЬПа un distins poet și un stins bărbat din Basarabia, redactorul șef al bărbăteștii „hi irații Literatura și Arta,omagierea marelui nostru Eminescu. Și la Putna, pe 15 mai 1989, s-a făcut un parastas, la fel ca astazi la Sfinta Mănăstire Agapia, pentS Ștefan cel Mare și Sfinti pentru Eminescu. Acolo, la P„tna au venit scriitori din foarte multe părți ale lumii i- am aprins cu toții cite-o ,și care în fața mormintului nistefan cel Mare. Și, atuni am văzut un lucru tulburător Printre noi se afla fiu.ri cu o luminare iailîngă piatra de mormînt alsă a eternului nostru Domnitor. Un turc, cu o lunare aprinsa in fața morntului lui Stefan cel Mare, m—Văd că repetați, inseamnără trăiți o amintire foarte ra vă tulbură și acum, vie, ce v ‘ Așa este este. Și> iată de ce mă gîndesc că, mai devreme an mai tîrziu, istoria nodtră se răzbuna pe nelefiiurile din trecut. în cazul de care vorbeam, e o „răzbunare“ creștină, pașnica, prin gude aur a lui Mihai Eminescu, prin puterea veșnic vie a lui Ștefan cel Mare și Si iată ca, in același , mă refer la anul 1989... un an predestinat, domnule Vieru ! I Da așa este ! Exact ! In același an, în Decembrie în filele fierbinți ale Revoluției Române, mai frumos ar fi a „icem revoluției „mișcarea deT sus“, cum a definit-o ISfînt. Și, an, pan Alexandru, la Chișinău, ne-am adunat vreo zece mii de suflete de români și am aprins cîte o luminare și am îngenuncheat în fața Catedralei, întru pomenirea victimelor Revoluției, rugîndu-ne, în același timp, pentru izbînda acestei mari fapte istorice, acestui neasemuit miracol , pentru că istoria noastră, a românilor, este un șirag de miracole... Miracole care s-ar numi Decebal, Ștefan cel Mare, Brîncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul, Iancu, Mi- „om din munții Ч Latiniei“ hai Eminescu, Nicolae Grigorescu, George Enescu, Nicolae Iorga, într-un cuvînt, limba română, doirfa româna, istoria româna. —■ Limba română, fata zveltă, pururea tînăra... — Frumos spus ! Și, iată că la acest neasemuit șirag de miracole s-a adăugat încă unul care se numește Revoluția din Decembrie. Uimitor miracol ! — Da. De mai multă vreme sînteți în România, dar în acest spațiu moldav eu vă însoțesc de două zile. La Casa Corpului Didactic din Iași, am avut bucuria să vă aud, alături de alți poeți și oameni de cultură basarabeni, într-o caldă manifestare de omagiere a lui Eminescu. Cum spuneați, istoria noastră se răzbună mai devreme, ori mai tîrziu... Anul trecut, cu prilejul Centenarului trecerii în eternitate a Poctului Național, noi n-am avut posibilitatea să-l celebrăm pe Eminescu așa cum ,s-ar fi cuvenit. Spre lauda Dumneavoastră, a scriitorilor din Basarabia, Televiziunea din Chișinău a realizat emisiuni de ținută, adevărat patriotice. Deci, ce a însemnat, acum, și pentru Dumneavoastră, sărbătorirea lui Eminescu aici, la Iași, stimate Domnule Grigore Vieru ? — Cred că aș putea să vă răspund foarte exact și foarte laconic cu un vers. Și nu al meu, ci al unui mare poet modern, care se numește Nichita Stănescu : „Eminescu este steaua care mă păstrează“. Nicăieri în lume, ca la Iași, nu m-a tulburat mai adine acest vers... — In România, pînă acum, vi s-au tipărit trei cărți : „Steaua de Vineri“, editată de „Junimea", în 1978, intr-o selecție de Noria Zilieru, un alt volum reprezentativ în colecția „Cele mai frumoase poezii și „Rădăcina de foc", tipărită de Editura „Univers", în 1989. Unde ați mai publicat vremuri ? — Mi-au apărut cîteva cărți în lume, chiar anul trecut mi s-a publicat o carte în Letonia. O țară foarte frumoasă, ■ cu oameni deosebiți de demni. Letonienii îi iubesc pe basarabeni, cum și noi îi iubim mult. — Aveți ceva comun sub raportul demnității... — ... Dar și al suferinței spirituale. Deci, mi-au mai apărut cărți în Letonia, în Bulgaria, în Ucraina și în Uzbekistan. Știți, eu sînt un poet liric, un poet al dragostei pentru mamă, pentru limbă, pentru pămîntul nostru, pentru chinuitul nostru pămînt românesc. — A propus de dragostea Dumneavoastră pentru limba română și pentru pămîntul nostru... — Dacă mi-ar îngădui cineva să fiu păstor în Carpați, un simplu păstor, dar care să-și audă graiul lui frumos, cum cîntă graiul meu și doina mea, m-aș lăsa de toate ale lumii și aș merge păstor în Carpați. — Ce ați mai făcut, în aceste zile, în România ? — Am fost la București. Știți, în sufletul meu și nu numai al meu, ci și al românilor de peste Prut — vorbesc de cei din generația mea — s-a cuibărit o mare spaimă, încă din copilărie. O mare spaimă, în primul rînd, pentru conducătorii de stat. Am o mare spaimă față de ei, pe care nici astăzi nu o pot scoate din mine. Am și astăzi o mare frică, o groaza, numai cînd mă gîndesc, ia timpurile staliniste, bejneviste și bodiuliste. Și, iată, la București m-am întîlnit, la Consiliul Frontului Salvării Naționale, cu domnul Ion Iliescu și am acordat, cu ceilalți scriitori din Basarabia, un interviu și la Televiziunea Română. Ei, bine, întîlnindu-mă cu domnul Iliescu și stînd de vorbă cu el, pentru prima oară în viața mea, nu mi-a fost frică ! Poate că pentru prima oară nu m-am temut de un conducător de stat. — Vă mulțumim pentru interviul acordat, Domnule Grigore Vieru, și vă mai așteptăm, cit de curînd, în Romania ! — Ah ! Și noi așteptăm. Vă mulțumim pentru caldele Dumneavoastră sentimente. Mult noroc românesc în Țara Românească ! Interviu realizat de Lucian TEODOSIU Mînăstirea Agapia, 19 ianuarie 1990 Interviu cu poetul Grigore VIERU Щ Istoria românilor este un șirag de miracole . Am îngenuncheat în fața catedralei din Chișinău, întru pomenirea victimelor Revoluției ф „Eminescu este steaua care mă păstrează“... # ...aș merge păstor în Carpați ! „Moftul român“ Clasicii simt cu noi îî! șine s-a zis redactorul, cu Deșliu, am rezolvat-o, dar Cara■ te mă’nțelegi, auto-exilatul Caragiale, haimanale-bucureștea Гn-ploiesteano-berlinezul Caragiale, el ce opiniune are în fața Foreinei de la care depundă atîtea și atîtea TIR-uri cu adresă merisă)' cu ce vine el, morfologul, beștelitorul, nifilistul în fața l Ui 22 Decembrie și ,a lui 12 Ianuarie și a lui 23 Ianuarie ? Re- 1 rartiunea noastră, inspirată și de studențimea română publică aduce minte nos răspunsul. Iată, dar, cu ce vine : (pt. conf. ■GIM ION LUCA CARAGIALE STATISTICA D cuvînd s-a publicat sub auspiciile biuroului central de artistică din Statele Unite nord-americane o notiță statistică foarte curioasă și plină de învățăminte. Se știe că statistica este o faclă care luminează științele sociale, și se mai știe cit sunt de elocvente cifrele. . Iată ce ne spune ilustrul statistic Bob Schmecker, in notița de care vorbim . Am calculat, după îndelungate experiențe si notițe Ре [UNK]- A. _ i.a, in interesul științei, iau parte la toate tulburările V strada _ și am ajuns a stabili următoarele : 1 La orice revoluție sau turburară, ia parte același public care ia parte la Piei și copii ambele sexuri. vîrstă ne dă la 1 000 . Majori : 513 De la 45 la 73 ani jjq . De la 75 la 85 ani 14 De la 85 la 100 ani j Calculați pe motivele care-i mînă în învălmășeală : Din curiozitate artistică 50 Din curiozitate critică 15 Din curiozitate pură 230 Din instincte 450 Din convingerea altora 250 Din convingere proprie 5 După starea de conștiință : Pot răspunde pentru ce au luat parte la mișcare 250 Nu pot răspunde 750 Dintre cei 250 dinții : Pot răspunde : In mod fantazist In mod naiv In mod plauzibil Din capetele sparte, calculate pe 100 sunt nevinovate vinovate inconștient vinovate conștient în privința rezultatelor unei mișcări populare, calculat un milion de suflete, avem : Calculați pe 120 125,5 0,5 Cîți folosesc direct 100 Cîți folosesc indirect 100 Minori : 485 Restul pin?la un milion păgubesc“, anii vîrstii . In adevăr statistica e plină de învățăminte ! Purtați în brațe sau mai mici de 7 ani 185 „Moftul român“, 1893, 11 apr.apud De la 7 la 10 ani 200 . I.L.C., Temă și variațiuni, ed. îngriDe la 10 la 21 ani 150 sită și prefațată de Ion Vartic, Dacia, De la 21 în 43 ani 330 Cluj", 1988, pp. 88—90). „S-a produs și un genocid cultural“ (urmare din pag. 1) M. C. : Așa cum mi-e jenă să pronunț numele dictatorului, de exemplu, mi-e jenă și să pronunț numele (nomina odiosa) ale dictatorilor din viața noastră culturală. G. P. : Ei îl pronunțau pe al tău. M. C. : Sunt bine cunoscuți. E un oficiu de bun simț a spune că, așa cum familia odioasă a exercitat o dictatură și o represiune îngrozitoare la nivel social, consiliul culturii și educației socialiste a făcut același lucru în lumea mai mică, literară. Nu a existat o carte, în ultimii 10 ani, care să apară așa cum a fost dată la editură. G. P. : Ale tale au fost bine ciuruite ? M. C. : Toate cărțile mele sunt mutilate. Cele mai noi, față de celelalte, din ce în ce mai mult. G. P. : Ai avut parte de discuții, de tîrguieli, de tocmeli...? M. C. : Cartea mea, Poeme de amor, a fost de două ori oprită în tipografie, o dată la București, apoi la B Bacău. „C.p.m.“-ul tipografilor au refuzat, chipurile, să tipărească și această carte. După cîteva investigații și după cîteva frînturi de explicații din partea editurii, am bănuit mina acoliților securității din cultură, adică a celor de la revista „Săptămîna“, Eugen Barbu în primul rînd. Nu e bănuială, de fapt, am chiar certitudinea că el e cel care a intervenit, în cazul meu și-n ale colegilor mei. Ultima mea carte," Visul, o carte de proză... G .. . ...foarte bună... M. D. . ...a stat patru ani în editură , a avut nevoie de nouă ștampile, la diferite niveluri, ca să poată apărea ; a fost citită de mulți, inclusiv de Mihai Dulea —■ și fiecare scotea cite ceva din ea. Am avut de luptat cu mine însumi ca să permit apariția cărții în forma în care a apărut. G. P. : După toate cele întîmplate, vei putea scrie în afara obsesiei politicului ? M. C. : N-am fost niciodată sub obsesia politicului și sper că nu voi fi nici pe mai departe. G. P. : Poți să scrii ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic ? M. C. : Nu. Asta nu. Dar părerea mea e că literatura are legile ei. Are un principiu înglobator. Chiar dacă se referă la politic, politicul e asimilat și devine literatură. Nu mizez pe politicul pur, așa cum făceau autorii „obsedantului deceniu“, să spunem, la care multe pagini erau gazetărie curată. G. P. : Murdară ! M. C. : Cu atît mai mult, Politica nu se transforma în valoare artistică. Azi, orizontul care se deschide extraordinar prin faptul că se pot aborda nenumărate teme noi, tabuizate pînă acum. G. P. : N-ai sentimentul — dar te rog să mă înțelegi bine — că ai și „pierdut“ ceva , dacă pînă acum prin literatura ta nealiniată, pur literară, total străină dogmei, făceai un fel de război de gherilă, acum, această „șansă“ de insurgent, de disident-în-plan-literar, a dispărut. Ceea ce pîn-acum șoca și „trecea“ greu, va fi la-ndemina oricui. M. C. : Sigur . E o problemă importantă. M-am gândit la asta. Dacă vrei să prelungesc ceea ce spui,iată : motive literare ca parabola politică sau subterfugii ca aluzia politică, ,,șopâilele“ etc. sunt pulverizate de momentul actual. Personal, n-am mizat niciodată pe acestea și de aceea nu mă tem. Va veni, după această perioadă de mare confuzie și mare speranță, vreme în care aura de glorie a dizidenței va dispărea, se va șterge — și vor rămîne cărțile. Competiția va fi foarte crudă. Și numai pe criteriul valorii artistice G. P. : Ca în epoca interbelică. M. C. : Noi am avut mai multe forme de disidență. Cea politică, deschisă, activă, dar și una specifică literaturii. Mulți scriitori, fără să facă opoziție fățișă, au rezistat prin calitatea scrisului lor ,adică nu au făcut concesii, au păstrat o puritate morală și artistică remarcabile în condițiile respective. Vreau să subliniez că disidența e cu totul și cu totul meritorie. Este foarte bine că disidenții politici și-au recîștigat locurile în societate, pe care le meritau. Eu sunt convins că cei care au făcut disidență politică, îndrăznind ceea ce ceilalți nu au îndrăznit, vorbind deci cu cuvintele tuturor, sunt oamenii de cea mai mare încredere, cei care azi trebuie să conducă destinele vieții literare și, cel mai de seamă, pe cele ale vieții naționale. G. P. : Mulțumesc. George PRUTEAND Revista revistelor FARA DIPLOMAȚIE, DESPRE POLITICA ȘI LITERATURA... — titlul unui dialog exemplar (Alexandru Paleologu — Octavian Paler), apărut în România Literară nr. 5/1 februarie 1990 —■ iată, credem, deviza spre care aspiră, în fond, revistele noastre literare și de cultură, cele „vechi“ și cele mai nou apărute deopotrivă (deși, fatal, cu rezultate și cu îndreptățiri diferite). Fericit formulată în împrejurarea amintită, această tendință de radicalizare, de renunțare la diplomații și esopisme, începuse să se impună deja, dinainte chiar de data lansării. Un exemplu, dintre altele , admirabilul articol „Bonjour, popor !** de Bedros Horasangian (R. L. 3/18 ian.), în care autorul face tocmai rechizitorul diplomației, al „descurcărelii“, de fapt al compromisurilor care au compromis, în mare măsură, intelectualitatea. Concluzia ? „Intelectualii (și scriitorii, nu ?) trebuie acum să-și recîștige prestigiul. Nu de formă ci de fond. Nu zdrăngănind talanga logosului întrupat în istorie și nici pomenind de «pruncuții» lui Brîncoveanu. Au fost oferite prea multe spectacole penibile ale vanităților și orgoliilor imflamate“. Revenind la nr. 5 al aceleiași reviste, semnalăm scrisoarea adresată de Sorin Dumitrescu doamnei Doina Cornea, sub titlul Revolta blînzilor. Scrisoarea pune deschis în discuție părerea „aproape generală" că, în decembrie, am fi avut de-a face numai cu o revoluție: „Uzînd de ambiguitatea constitutivă, a cuvîntului revoluție, ca și de pronunțarea lui abuzivă, pe nesimțite, au prins contur triumfalismul și habitusurile comportamentului revoluționar. " Urmările acestui triumfalism, în fiecare zi mai încîntat de succesul pozitiv al revoluției se manifestă prin terorismul revoluționar exercitat de o categorie се-și proclamă eroismul la un joc cu drepturile ce i se cuvin“. Tot „România Literară" găzduiește ceea с- am numi, cu o bucurie pe care n-am îndrăznit s-o visăm vreodată, evenimentul nr. 1 al acestui început de an în publicistica literară : 1 prezența doamnei Monica Lovinescu într-un dialog, despre libertate, cu d. Octavian Paler. Dialogul se constituie ca o mărturie de un patetism ținut mereu sub control, dar cu atît mai penetrant, despre destinul tragic al unei generații de literaturi, ai unei culturi care se vedea coborîtă dintr-un adevărat „paradis al dialogului intelectual“ într-un infern a cărui durată măsoară aproape o jumătate de veac. Este, însă, o mărturie nicidecum confortabilă; adevărul, de fiecare dată, este spus pînă la Capăt, obligîndu-ne să privim înapoi, la noi înșine, cu destulă mîhnire: „Scriitorii români, spre deosebire de ceilalți din Europa răsăriteană și chiar din Rusia nu prea am frecventat baricadele. In schimb, e adevărat c-au rezistat prin cultură. Au fost, în general, niște orfani ai curajului“. C. CIOLCA A. PODOLEANU : „Așezare de pescari"