Cronica Veche, 2018 (Anul 8, nr. 1-12)

2018-10-01 / nr. 10

Sibiul este impus în plan internațional foarte puternic, acolo e ceva cu totul special. Noi ne bucurăm că omul care a adus Sibiul în această situație, și teatrul de acolo, și festivalul de acolo, este un fost ieșean, adică absolvent al Liceului Negruzzi și un băiat de la țară, de pe malul Prutului, de aici, o capacitate extraordinară acest Constantin Chiriac, foarte inspirat în tot ce face, foarte bun organizator. Toată lumea îl cunoaște pe Eminescu ca poet, prozator și mai puțin în postura de dramaturg. Am constatat că tot ce este mai puțin cunoscut a reprezentat un punct de interes pentru dumneavoastră. Cum arată Eminescu dramaturgul ca și prin ochii dumneavoastră? Eminescu ar fi putut fi un mare dramaturg, în special de piese istorice, dacă ar fi avut timpul necesar. El a fost extrem de ocupat, cum bine se știe. El a fost un om care în presă putem spune fără să ne speriem de cuvinte, că a fost exploatat, la „Timpul”, cel puțin, acolo a fost pur și simplu exploatat. El făcea gazeta aceea de la prima la ultima pagină. Dacă ar fi avut timpul necesar ar fi terminat măcar două, trei dintre proiectele mari pe care le-a avut și din care a scris bucăți foarte mari, acte întregi despre istoria noastră. Alexandu Lăpușneanu, de pildă, ar fi fost o piesă extraordinară, și altele. El, din păcate, nu a terminat nimic. O piesă mică și neînsemnată, singura terminată. Marile lui proiecte nu au fost terminate. A făcut proiecte uriașe, dacă s-ar fi ocupat de asta, dacă ar fi avut timpul necesar, ar fi fost un mare dramaturg, în special de teatru istoric. Nu a realizat însă nici o piesă, nu a dus-o până la capăt, dar calitățile lui de dramaturg sunt reale, sunt mari. Știa să construiască o situație, să contureze personaje, caractere și așa mai departe. M-am ocupat de lucrul acesta, mi-am dat doctoratul cu Eminescu, omul de teatru, privindu-i din toate punctele de vedere, și ca dramaturg și critic și traducător, însă ca dramaturg, unii chiar se întreabă: „dar de ce te-ai ocupat, doar nu-i dramaturg?”. Nu-i dramaturg, însă ar fi putut să fie un mare dramaturg. Parțial putem spune că a realizat multe pagini foarte bune, teatru istoric foarte, foarte bun și psihologic. Dar, din păcate, nu a putut termina nimic, nu a avut timpul necesar, a avut foarte mari proiecte în toate domeniile, nu numai în teatru, și în poezie, și în publicistică și așa mai departe. A lucrat și la gazetele acestea care i-au omorât timpul pur și simplu. Domnule profesor, în 2002 și în 2004 am fost cu o bursă în Federația Rusă. Eu am terminat Română - Rusă. Am putut păși în marile teatre de acolo și am văzut câteva piese de teatru. Bineînțeles că am venit acasă, am mers la teatru, am făcut comparația. Vă întreb, ce ne lipsește ca să transmitem emoția către public? Știm, el e neavizat, nu e citit... în primul rând știu ce vreți..., teatrul rus este unul din marile teatre ale lumii. Dintotdeauna a fost teatru mare. A avut regizori mari, a avut actori mari, a avut dramaturgie mare. Dacă ai aceste trei elemente ești deasupra tuturor, și rușii, trebuie să recunoaștem, au un teatru mare, cum au și balet mare și muzică mare. Un popor mare, care are artă adevărată și în teatru stă excepțional. Au stat întotdeauna și stau și acuma destul de bine, foarte bine stau. Au teatru mare pentru că au aceste trei elemente: dramaturgi, regizori, școală de regie foarte bună și școală de actorie, de asemenea foarte bună. Ei concurează din punct de vedere al actoriei doar cu englezii. Numai englezii mai au actori atât de mari cum au rușii. Să încheiem dialogul nostru prin a spune celor care citesc interviul nostru de ce să se apropie să poată fructifica această clipă. Clipa, să-i dea energie, să-i dea esență, să nu o lase să treacă, ci să-i dea sens; în primul rând, teatrul trebuie să se apropie de problemele mari ale umanității. Umanitatea are azi probleme uriașe de existență, de evoluție. Asupra acestor lucruri trebuie să se aplece omul care creează, inclusiv dramaturgul, inclusiv regizorul și actorul. Aceste probleme mari ale umanității. După aceea, venind, micșorând universul, apropiindu-ne de universul uman, ca întotdeauna. Creatorii întotdeauna au sondat acest univers al omului, al individului, al relației lui cu societatea. Și aicea avem mari probleme de unde creatorii se pot inspira. Relația individului cu societatea și cu el însuși, mai ales cu el însuși, pentru că omul contemporan a ajuns la o complexitate atât de mare, atât de profundă, încât e foarte greu să îl descifrăm. De aceea numai marii creatori pot descifra adevăratele probleme ale individului, ale omului contemporan. Jean Édouard Vuillard - Atelierul croitorului, 1893 cronica veche cronica veche • arte I noroc. Mircea MORARIU HOHOTE DE RAS SI EMOȚII ÎN EDIȚIA A XII-A A FESTIVALULUI DE LA BRĂILA în anul 2004, directorul de atunci al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila, Veronica Dobrin, profitând de un context favorabil, nu doar financiar, ci și artistic (instituția devenise una performantă, colectivul actoricesc se consolidase, se mândrea cu câțiva actori tineri cu statut de vedetă, spectatorii deveniseră solidari cu artiștii) a avut și ideea, și puterea de a înființa un nou festival de teatru pe care l-a numit Zile și nopți de teatru la Brăila. Contextul favorabil i-a îngăduit Veronicăi Dobrin ca noul festival de la Brăila să dobândească rapid personalitate, să nu fie unul oarecare, ca multe altele, să dobândească o deschidere internațională, iar aceasta să viseze preponderent zona balcanică. A asociat-o, în chip de selecționer unic, pe criticul de teatru Doina Papp, și uite așa s-a construit un fenomen artistic care avea toate șansele să se dovedească unul nu doar cu personalitate, ci și de durată. Criza economică, o anume instabilitate la conducerea instituției, instabilitate ce a intervenit după retragerea Veronicăi Dobrin, neinspirate numiri de directori au pus în primejdie construcția, au debilitat-o, așa încât, în clipa în care director a devenit teatrologul Lucian Sabados, acesta s-a aflat în situația „clasică”, tipic românească, de a lua totul, aproape de la început. Câteva lucruri i-au fost clare noului director. Și anume, că festivalul trebuie să își dovedească utilitatea, priza la public, să răspundă solicitărilor comunității, să fie pentru aceasta un eveniment, o sărbătoare. Și, la urma urmei, ce vor preponderent spectatorii ca să se bucure, să simtă că festivalul le aparține lor cu adevărat? Comedie, aceasta în pofida faptului că mulți declară că ar dori să meargă la teatru spre a vedea spectacole ce întorc pe toate fețele marile probleme ale umanității (e drept, câteodată lucrul acesta e făcut și de genul de comic), și vedete. Vreme de câteva ediții, în chipuri și subtitluri felurite, acestor două deziderate le-a formulat un răspuns posibil manifestarea de cultură teatrală de la Brăila. Pare-se că astfel s-ar fi copt deja condițiile ca ea să se reinternaționalizeze, iar lucrul acesta se va petrece cu începere de anul viitor. Deocamdată, pentru cea de-a XII-a ediție, care a avut loc în septembrie 2018, Lucian Sabados a optat tot pentru comedie - Comedia între hohot și lacrimă, așa a sunat titlul - și pentru vedete. E drept că în ofertă și-au aflat locul și două drame, drame în lege, tipic americane, ambele de foarte bună calitate, exemplar interpretate de patru foarte buni actori. Teatrul-gazdă a inaugurat festivalul cu premiera Before Breakfast de Eugene O'Neill, în regia cuplului Andrei și Andreea Grosu, remarcabil interpretată de Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki, în vreme ce Unteatru a propus montarea de dată foarte recentă a ultimei scrieri a lui Sam Shepard, scriere intitulată Vârstele lunii, în regia lui Toma Dănilă, cu mare rafinament jucată de actorii Constantin Cojocaru și Gelu Nițu. în cele opt zile de festival am văzut 15 spectacole de teatru, producții de dată (relativ) recentă (unele din afișul de 3-4 ani) dintre care două ale Teatrului brăilean (celei deja amintite i s-a adăugat Regele gol în regia lui Lucian Sabados), multe spectacole bucureștene - Breaking News după Ultima oră de Mihail Sebastian, de la Teatrul de Comedie, Fata din curcubeu de Lia Bugnar, coproducție între Teatrul de Artă și Asociația „Cortina”, Pescărușul, în versiunea hui să-i zicem de studiu și experimentală de la Odeon, Visul unei nopți de vară în viziunea tinerească de la Teatrul Excelsior, 6 din 49 (adică Praf) de Spiru György (Teatrul de Artă) ...Eseu de Tudor Mușatescu (Teatrul Mic), deja menționatul Vârstele lunii, N-ai tu treabă după Dănilă Prepeleac de Ion Creangă, de la Teatrul ACT, Praf de stele de Norm Foster și Hamlet un sos picant de Aldo Nicolaj de la Nottara - două spectacole muzicale de la Piatra Neamț (Visătorul după romanul lui Ian McEwan) și de la Teatrul „Regina Maria” din Oradea (Leonce și Lena de Georg Büchner), bizarul, în sensul bun al termenului. Uimitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant de la Teatrul „Fani Tardini” din Galați. Am avut parte și de un concert al trupei Pontice. Diversitatea a caracterizat afișul și oferta celei de-a XII a ediții a festivalului brăilean. Diversitate, în sensul bun al termenului căci am asistat la spectacole pe texte din felurite zone dramaturgice (și istorice, și geografice), regizate de directori de scenă de vârste diferite - Andrei și Andreea Grosu, Lucian Sabados, Mircea Cornișteanu, Lia Bugnar, Vlad Cristache, Alexandru Maftei, Dori Ana, Toma Dănilă, Ada Milea, Mihai Măniuțiu, Alexandru Dabija, Dragoș Alexandru Mușoiu, Alexandru Jitea. Cu capete de afiș precum Mihaela Trofimov, Richard Bovnoczki, George Mihăiță, Dragoș Huluba, Marcela Motoc, Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Nicoleta Lefter, Cezar Antal, Emilian Oprea, Dana Voicu, Ovidiu Niculescu, Dan Condurache, Adriana Șchiopu, Constantin Cojocaru, Gelu Nițu, trupa tânără de la Piatra Neamț, Richard Balint , Daniel Vulcu, Marcel Iureș, Ada Navrot, Luminița Erga, Alexandru Jitea, Gabriel Răuță, Isabela Neamțu. Am văzut în formă bună și la remarcabile sau bune cote de profesionalitate mulți, foarte mulți actori tineri precum Andrei Runcanu, Emanuel Becheri, Valentin Florea, Dragoș Ionescu, Sergiu Fleșner, Andrei Seușan, Alexandru Voicu, Nicholas Catianis, Vlad Volc, Diana Roman, Răzvan Bănică, Vlad Bălan. Diversitate, în sensul rău al termenului, fiindcă sinusoida valorică a fost destul de variabilă, în parte și fiindcă au fost trimise la Brăila și spectacole de ritmate, nerepetate, demult nejucate, în care unii actori au comis și cloace, și ocheade, și amatorisme colorate. Alteori și pentru că unele erau din start malformate, indiferent că porneau de la texte, de mare rezistență, ale dramaturgiei românești interbelice, de pildă, și aveau vedete, însă nu întotdeauna în formă ori judicios distribuite. Am în vedere când spun și scriu asta îndeosebi ...Eseu de la Teatrul Mic. Semn sigur că nu tot ce e de la București e obligatoriu bun. Sălile au fost pline atât la spectacolele clasice, cu roșu și aur, vorba lui George Banu, cât și la cele de studio, neconvenționale. Spectatorii au aplaudat cu generozitate, poate excesivă, și, desigur, în picioare. Așa că ne îndreptăm cu toții încrezători și fără prejudecăți către ediția a XIII-a , internațională, care trebuie, obligatoriu, să fie una cu Gabriel BĂLAȘA DECOR SUPERB DE OCTOMBRIE PENTRU TEATRUL,,MIHAI EMINESCU" DIN BOTOȘANI . Dacă e toamnă, un nou val de evenimente culturale s-au revărsat asupra municipiului Botoșani. Iar dacă e octombrie cu siguranță teatrul botoșănean s-a aflat din nou în sărbătoare. Pentru că în perioada 11-14 octombrie au fost Zilele Teatrului „Mihai Eminescu”, manifestare de prestigiu aflată la ce de-a XIII a ediție. Sub titulatura „60 de ani de la înființarea Teatrului Mihail Eminescu cu trupă proprie” s-a derulat acest proiect, realizat și cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al municipiului Botoșani. Startul evenimentului a fost dat joi 11 octombrie când iubitorii dramaturgiei au putut viziona piesa „Unchiul Vanea”, o adaptare după A.P. Cehov, spectacol cu care teatrul botoșănean va fi prezent și la Cernăuți duminică 28 octombrie în cadrul festivalului „Aplauzele de aur ale Bucovinei”. Drept pentru care, actorii Ioan Crețescu, Marius Rogojinschi, Sorin Ciofu, Gina Pătrașcu Zamfirache, Alexandra Vicol, Lenuș Teodora Moraru, Irina Mititelu și Petruț Butuman au susținut „un meci frumos de pregătire în fața propriilor suporteri”, aceștia fiind formați din oameni de cultură, elevi și invitați de seamă ai teatrului din Botoșani. După piesa menționată a urmat înmânarea unor însemne de prețuire pentru activitatea desfășurată în slujba teatrului botoșănean. Au primit diplome și medalii aniversare foști directori ai teatrului, printre aceștia fiind Stelian Preda, Dumitru Ignat, Mihai Păunescu, Marius Rogojinschi și alții, alături de directorii teatrelor „Vasile Alecsandri” din Iași, „George Bacovia” din Bacău și „Matei Vișniec” din Suceava, dar și specialii Alexa Visarion și Mircea M. Ionescu. Iar o frumoasă diplomă, „Pentru profesionalism și prietenie dovedite în proiecte comune”, a fost acordată publicației „Informatorul Moldovei” care a consemnat de-a lungul timpului succesele spectacolelor actorilor botoșăneni pe scenele de la Cernăuți și din Basarabia. Un moment aparte a fost lansarea cărții „Spectacolul Spectacolelor Teatrului din Botoșani” scrisă de botoșăneanul Constantin Adam. Născut în satul Iacobeni din comuna Dângeni pe 11 martie 1951, Constantin Adam este de peste 25 de ani regizor de scenă, timp în care și-a relevat și calități de neobosit publicist colaborând la reviste și periodice. Ca o recunoaștere a preocupărilor sale i s-au acordat de-a lungul timpului mai multe diplome și medalii, fiind și deținătorul Premiului Galei UNITER pentru anul 2010. Despre cartea sa, autorul precizează, printre altele: „Lucrarea de față aș dori să fie privită doar ca o posibilă încercare de continuare a Istoriei Teatrului din Botoșani de la înființarea ca instituție de spectacole cu trupă proprie în septembrie 1958 și până azi... Mulțumesc d-lui. Traian Apetrei, directorul general al Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, care m-a încurajat și mi-a înlesnit posibilitatea să cercetez și să dau format acestui studiu. Dacă am reușit, las să apreciați dumneavoastră, cititorii mei”. Zilele teatrului botoșănean au continuat cu serile de 12, 13 și 14 octombrie când pe scena provizorie, aflată în incinta Casei Tinereretului din Botoșani s-au jucat piesele „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Tu ești Dumnezeul meu” după Albert Gurney jr. și „Zeul Măcelului” de Yasmina Reza. T 15