Cutezatorii, 1972 (Anul 6, nr. 1-52)
1972-05-18 / nr. 20
despre cărţi religioase. Dar au mai existat şi cărţi laice, cronicile lui Ureche şi Miron Costin, iar mai tirziu, în cultura noastră un moment important e constituit de cărţile lui Dimitrie Cantemir, unul din cei mai mari învăţaţi ai noştri. Datorită calităţilor sale deosebite, el a fost ales membru al Academiei din Berlin. Noi am mai avut în cultura noastră un moment Eliade Rădulescu. El a fost un om de geniu, ne-a lăsat o operă imensă, din care însă, din păcate, s-a publicat foarte puţin. Vine apoi epoca de mare înflorire, de după 1848, cu Vasile Alecsandri, Bălcescu şi apoi literatura noastră clasică cu Eminescu, Creangă, Caragiale, Sadoveanu. Iată, aşadar, că putem vorbi de mai multe momente esenţiale, fundamentale ale culturii noastre. Elevă ANCA BOANTA: De ce se spune despre unele cărţi că sînt capodopere ? Acad. AL. ROSETII: Capodopera este o lucrare de o importanţă şi de o valoare universală. Sînt lucrări care sînt legate de o singură epocă, nu trec veacul, altele trec nu numai veacul, dar şi hotarele ţării în care au fost create. Devin universalele pildă: Shakespeare, Goethe, Tolstoi, Balzac, Eminescu Elevă MIHAELA OPREA: Povestiţi-ne, vă rog, ceva despre timpul cînd aţi fost editor. Acad. AL. ROSETTI: Da, am fost editor. Mai întîi am avut direcţia unei mici edituri, «Cultura Naţională». Am fost apoi chemat să înfiinţez o editură pentru literatură şi artă, care avea un program mult mai bogat. Mă gîndesc cu plăcere că în timpul acela am scos la iveală o serie de scriitori care fac azi gloria literaturii noastre. Prima carte pe care am scos-o a fost aceea a unui coleg de şcoală, cunoscutul volum de versuri «Joc secund» al marelui poet Ion Barbu. Tot atunci am făcut cunoştinţă cu Camil Petrescu. Era parcă ceva mai mare decît unii dintre voi. Avea ochii vioi şi neastîmpăraţi şi era de o inteligenţă scăpărătoare. Mai tirziu am devenit prieteni şi, împreună cu el şi cu scriitorul Mihail Sebastian, am petrecut multe ceasuri în discuţii de neuitat. Conversaţiile noastre erau lungi şi vorbele de spirit treceau neîntrerupt de la unul la celălalt. Altă bucurie a mea a fost descoperirea lui George Călinescu. Citisem mai înainte o lucrare ştiinţifică de a lui, din domeniul istoriei. Cînd l-am cunoscut m-a încîntat. Era cu totul personal, uu original. Mi-a adus manuscrisul cărţii «Viaţa lui Eminescu», o carte admirabilă, care m-a încîntat. A avut un imens succes. Pentru această lucrare, el a consultat imense depozite de manuscrise. Cunoştea tot ce era legat de viaţa lui Eminescu. Elev ADRIAN NEGOESCU: Am auzit că tot dumneavoastră aţi tipărit în acea vreme «Istoria literaturii» a lui George Călinescu. Acad. AL. ROSETTI: George Călinescu avea o putere de muncă uimitoare. Era în stare să lucreze zile în şir, de dimineaţa pînă seara. Din cînd în cînd, îşi întrerupea lucrul, ieşind la plimbare, în afara oraşului, cu clinele său. El mi-a adus la Fundaţia pentru literatură şi artă un manuscris uriaş, cuprinzînd «Istoria literaturii române». Mîna sa neobosită caligrafiase tot de la început şi pînă la sfîrşit. Cartea s-a tipărit foarte repede. Dar începuse dictatura fascistă în ţară, eu am fost îndepărtat de la conducerea Fundaţiei şi n-am mai asistat la difuzarea lucrării. Elev ADRIAN NEGOESCU: Dacă aţi fi astăzi editor, aţi scoate mai repede o nouă ediţie a «Istoriei literaturii române» de Călinescu? Acad. AL. ROSETTI: Aş scoate o nouă ediţie şi aceasta fără întîrziere. Elevă IRINA RADU: Vorbiţi-ne despre poetul Ion Barbu. Acad. AL. ROSETTI: Cu Ion Barbu am fost coleg de liceu. Am dat împreună examen la Cmpulung Muscel, oraşul său de naştere. Casa lui părintească mai există şi astăzi acolo. Ne-am regăsit la Liceul «Lazăr» în clasa a lll-a și după aceea el a trecut la Liceul «Matei Basarab». La începutul carierei sale publicase cîteva poezii în revista lui Lovinescu. Prietenia noastră a fost durabilă. Ne vedeam adeseori dar tot adeseori ne certam. Am rămas însă întotdeauna în cele mai bune raporturi cu el. Locuia în Bucureşti,într-o casă de la Cotroceni, pe strada Carol Davila. îi plăceau foarte mult cîinii. Avea 12 cîini albi şi toţi se aflau mereu în jurul său. Cînd murea un cline îl înmormînta sub o salcie din curte. Întîmplarea a făcut ca a doua zi, după moartea sa, o furtună să smulgă din rădăcini acel copac de care poetul era foarte legat. Soţia sa mi-a spus apoi că a pus pe mormîntul lui Ion Barbu o bucată din lemnul sălciei. Elev DAN DUMITRESCU: Ce cărţi aţi citit cînd aveaţi vîrsta noastră şi v-au rămas întipărite în minte? Acad. AL. ROSETTI: Cînd eram mic mă interesau poveştile populare cu haiduci şi poveştile cuprinse în romanul popular «Alexandrias». Mai tirziu, la vîrsta voastră, poate eram ceva mai mare, l-am descoperit pe Haşdeu. Este unul din cei mai mari lingvişti ai noştri, un mare savant. Aş putea spune că el mi-a deschis interesul pentru preocupările mele actuale. Cînd eram în liceu m-a interesat foarte mult problema ţărănească. Cauzele răscoalei din 1907 mă preocupau în cel mai înalt grad. Căutam să citesc tot ce era legat de situaţia ţăranilor de la noi. Atunci am citit lucrarea lui Bălcescu despre muncitorul plugar şi tot ce se publica în legătură cu problema ţărănească. Elevă RUXANDRA RADU: Ce amintire plăcută v-a rămas din timpul liceului? Acad. AL. ROSETTI: Cînd am terminat liceul am luat examenul printre primii. Mi s-a oferit atunci drept premiu o excursie în Bucovina. Am mers, cred, atunci zeci de kilometri pe jos, am petrecut zile pe care nu le voi uita niciodată. Elevă ANNA-MARIA DINULESCU: L-aţi cunoscut pe Theodor Pallady şi ne-aţi arătat unele din tablourile sale pe care le aveţi Povestiţi-ne despre el Acad. AL. ROSETTI: Eram prieten cu Pallady. Era un om foarte dificil. Primele momente petrecute cu el, la începutul unei întîlniri, erau foarte neplăcute. Era morocănos. Dar după aceea, devenea un interlocutor încîntător. A lăsat un jurnal foarte interesant. După mine, jurnalul este mai interesant chiar decît pictura sa. Elevă SONIA BUZULOIU: Care este părerea dumneavoastră despre predarea gramaticii în şcoală? Ce trebuie să înveţe, în primul rînd, un elev în şcoală? Acad. AL. ROSETTI: în gramatică, noţiunile sînt legate unele de altele.Toate părţile se condiţionează. Nu poţi sări peste ceva, ca şi la matematică, care este socotită regina ştiinţelor, intre gramatică şi matematică există unele apropieri. Trebuie învăţat tot de la un cap la altul. Nu poţi sări peste ceva. Elevă SONIA BUZULOIU: Dar care este locul limbii noastre în cadrul limbilor latine? Acad. AL. ROSETTI: Limba română este una dintre limbile cele mai apropiate și totodată cele mai îndepărtate de latină. Cea mai apropiată pentru că a păstrat foarte bine armătura cuvîntului latin, de pildă latinescul aqua =apă (în franceză, cuvîntul latin e redus la un monosilabo — scris eau). Şi sintaxa este foarte apropiată de latină. Noi am păstrat vocativul. De pildă, spunem: omule! Ţin minte că o ascultătoare, la o conferinţă în străinătate, m-a întrebat la ce serveşte vocativul? Dar, în acelaşi timp, limba noastră este şi cea mai îndepărtată de latină, pentru că are şi multe elemente nelatine în vocabular, şi chiar şi unele ciudăţenii în sintaxă,ca de pildă tendinţa înlocuirii infinitivului cu subjonctivul. Elev. FLORIN CIOBANU: In momentul de faţă, pe plan mondial, cercetătorii lingvişti se ocupă de limba română? Acad. AL. ROSETTI: Studiul limbii române este în zilele noastre foarte răspîndit în străinătate. Mai ales în ţările nordice se manifestă un viu interes pentru ea. Un învăţat suedez a scris o foarte documentată carte despre verbul românesc. Elev DAN DUMITRESCU: Cît timp din zi acordaţi lecturii? Acad. AL. ROSETTI: Toată ziua. * Cînd am plecat din casa prestigiosului profesor ne-au urmărit multă vreme cascadele insului bogat cu care şi-a întovărşit nu o dată răspunsurile la întrebările noastre. Şi, multă vreme, ne-a revenit în minte chilia modestă, cu masa srtmiptă, cu dulapurile pline de cărţi, unde savantul, literatul, omul de cultură, îşi petrece multe ceasuri de muncă creatoare. Discuţie consemnată de B. CARAGIALE Foto: GR. PREPELIŢĂ