Cuvântul Liber, ianuarie 2000 (Anul 12, nr. 1-20)

2000-01-07 / nr. 4

CUVÂNTUL VINERI, 7 IANUARIE 2000 Din nou, „Iluzia comică”... Un punct forte al succesului spectacolului anului 1999 - „Iluzia comică", în regia lui Alexandru Darie, la Teatrul de Comedie - este, fără îndoială, interpretarea actorului George Ivașcu, pe care l-am prins, în fugă. - Este prima mea întâlnire cu Ducu Darie și sunt fericit că alături de el am reuşit să creez un soi de manifest al sufletului, am zis eu, pentru că el s-a gândit să facă acest spectacol ca o necesitate a artistului, despre intimitatea lumii tea­trale, cu o anumită tandreţe. Aşa că sunt onorat că pot fi o „portavoce " a acestui manifest. Categoric, întâlnirea cu regizorul mi-a dat o mare satisfacţie, dar şi regretul că nu pot urmări din sală un spectacol atât de bine făcut. Parcă nici n-am lucrat, a luat naştere pur şi simplu, a părut mai mult o joacă. Tocmai de asta ne mirăm cât de bine a ieşit. Despre rol, eu cred că nu l-am făcut cum ar fi trebuit. Sunt nemulţumit de mine. în faţa unei astfel de bogăţii, orice rol pare sărac, dar, cum sunt un luptător, aştept cea de a doua provocare a lui Ducu Darie - am „ridicat mănuşa "! Pare uşor să te sui pe perete, „aia pot să fac şi eu ", spune orice spectator, dar şi eu, uitându-mă la Pacino, spun acelaşi lucru. Dar, dă-mi mo­nologul, şi n-o să pot să-l fac ca el. Cea mai mare felicitare e tocmai asta, când mă întreabă lumea: „ce ai făcut pe scenă?" Am avut febră musculară, am putut spune textul in versuri fără respiraţie, am făcut tumbe, n-am avut suflu timp de un sfert de oră, pe scenă, fără să simt efortul. Din păcate, actorii de mişcare sunt blamaţi, deşi, in fond, ei ţin greul. Cu toate astea, a fost cel mai nomi-­ nalizat spectacol din stagiune, cu cel mai bun public şi cea mai bună critică de specia­litate. IOANA FLOREA TUDOR CHIRILA - Sunt bucureştean, născut la 28 mai 1974, în Gemeni. Am urmat Liceul „Neculce", l-am început la profil tehnic şi l-am terminat la uman. Am studiat clarinetul, la Şcoala de protocol. Era o alter­nativă să mă înscriu în fanfara şcolii, ca să nu recit poezii „patrio­tice". Am intrat, din „prima", la Institutul de teatru, m-am pregătit trei luni cu Horaţiu Mălăele şi o lună cu Mihaela Juvara, în for­maţia „Vama Veche" cânt din 1996, când am terminat facultatea. Jucam în „Mireasa mută", perso­najul Spirt. Apoi a fost un viol teatral, n-am mai repetat, n-a mai apărut nimic, aşa că am fost foarte fericit când am fost distribuit în „Pălăria" lui Horaţiu Mălăele, într-un­ travesti la limită. Puteam să pic în vulgar, tocmai asta era greutatea, să-l ţin cumva la mijloc. „Pălăria" mi-a adus colaborarea cu Ducu Darie, care mă ştia de mic, ca şi „copilul mamei" - Marina Demian. „Iluzia comică" este cea mai plăcută experienţă a vieţii mele de actor, pentru că aici este o adevărată familie, ceva ce găseşti mai rari în teatru, unde există atâta dezbinare, de regulă. Trăim într-o sărăcie care ne face să fim mai răi şi am fost uimit, a fost o întâlnire senzaţională, sub semnul Eclipsei. Nu am sperat să joc şi am rămas mut când Ducu m-a chemat. El a văzut toate specta­colele teatrului, dar distribuţia a fost dată foarte târziu. Rolul meu este cel al unui june prim, aparent ingrat, dar care, datorită lui Ducu, a reuşit să impună o pată de culoare. Până la urmă a ieşit un anu­­­une prim. Am parodiat ideea. S-a închegat un personaj. - N-ai filmat deloc? - Am făcut un film la Viena, care a făcut parte din selecţia Festi­valului de la Veneţia. „Nordland" se cheamă. Am vorbit în germană, şi am stat trei luni la Viena pentru ca să filmez 12 zile. Am făcut un Revelion real, în film, la Viena, cu 600.000 de oameni; am filmat cu bodyguarzi, și am dormit enorm la hotel, pentru că eram foarte obosit. IOANA FI­OREA ­­ rnA IM II - Ce invitaţii veţi avea în a doua jumătate a stagiunii?­­ Voi începe cu Concertul de Anul Nou când îl vom avea la pupitru pe maestrul Marian Ionescu-Galaţi, o somitate ce a dus arta interpretativă până departe în Japonia, Africa de Sud, America. Va fi alături de fiul lui, Florin Galaţi, o speranţă în arta interpretativă violonistică, în ianuarie vom mai ai­ea invitaţi dirijori din Ungaria, Germania şi Elveţia ce vor susţine aici concerte de excepţie. L-aş nominaliza pe dirijorul Radu Pantea (Germania), fiul lui Ionel Pantea, emi­nent cântăreţ plecat în urmă cu 20 de ani din România. Ne vom întâlni din februarie până în aprilie cu dirijorul nostru permanent Shinya Ozaki ce va susţine printre altele un concert devenit tradiţional la noi, cu muzică din filme. Am lăsat în această stagiune libertate domnului Ozaki pentru a aduce solişti de excepţie din Japonia, ca un gest firesc faţă de actul de cultură realizat de Guvernul japonez anul trecut când Filarmonica noastră a primit o donaţie de 500.000 de dolari, constând în instrumente muzicale, în mai, Zilele Muzicale Târgumureşene când dorim să marcăm cei 50 de ani de Filarmonică de Stat din Târgu- Mureş, iar la începutul lunii iunie - pentru că anul acesta este unul aniversar şi pentru Liceul de Artă -, am stabilit o strategie comună pentru a marca pe parcursul câtorva zile un program în care noi ne vom da tot concursul. De fapt, Liceul este o pepinieră de unde provin o serie de talente, care mai târziu îşi găsesc locul în formaţiile Filarmonicii. - Dumneavoastră ce pregătiţi? - Am o surpriză pentru sexul frumos. Voi dirija în jurul datei de 8 Martie un concert cu corul Filarmonicii şi ansamblul de trombon. Nu voi dezvălui mai multe pentru că doresc să rămână o surpriză, în rest două lucrări mari, vocal-simfonice la Festivalul Zilelor Târgumureşene.­­ In urmă cu un an aţi avut în vedere austeritatea bugetului. Având în vedere că 2000 este aniversar pentru Filarmonică, ce credeţi, Consiliul judeţean va da mai mulţi bani?­­ Sper că da. De fapt eu am doar cuvinte de mulţumire la adresa conducerii judeţului nostru, respectiv a domnului preşedinte cu care, spre bucuria noastră, am avut o colaborare excelentă. Recent am pomenit de acest plan al nostru, iar dumnealui a acţionat în mod pozitiv. Un asemenea eveniment se întâmplă o dată la 50 de ani, nu-i aşa? Dar vom sensibiliza şi alţi posibili sponsori care ne-ar putea ajuta. Mă gândesc la Primărie, firme, societăţi comerciale pe care le-am solicitat în aceşti ani. De altfel, cu Primăria am ajuns la o convenţie, ca pe parcursul anului 2000 să îmbogăţim această colaborare cu ocazia Zilelor Târgumureşene.­ ­ Veţi efectua turnee? - în Germania, lunile iunie, septembrie şi noiembrie. Se conturează un turneu şi în Suedia.­­ Programul dumneavoastră de conducere al Filarmonicii continuă linia fostului director Csíki Boldizsár sau vă doriţi a fi un reformator?­­ Oricine porneşte la drum are planuri personale pe care ar dori să le realizeze. Este însă prematur să spun ceva, pentru că viaţa însăşi ne oferă atâtea necunoscute încât toate planurile pe care le-aş face acum, nu s-ar putea realiza peste o jumătate de an sau un an. Nu mai departe, aniversarea celor 50 de ani a fost ideea mea şi ţin mult să o pot concretiza. Aceasta ar fi o notă în plus faţă de ceea ce s-a realizat până acum. îmi doresc schimbări în ce priveşte anumite aspecte ale repertoriului şi aş introduce aşa-numitele folk-konzert, înainte ca o jumătate de oră de concertul care începe la ora 19, în sala mare, o formaţie camerală să susţină un concert de 20 de minute în holul Palatului.­­ Ar fi o introducere în atmosferă, ce ar crea o stare spectatorilor şi ar da o ţinută holului. Că veni vorba de spectatori, care sunt procentele pe categorii de pu­blic?­ ­ Spre bucuria mea, în ultimele două stagiuni, publicul foarte tânăr e prezent în sală, rod al unor concerte propagandistice. Vom încerca să penetrăm în continuare în şcoli şi licee pentru a forma o nouă generaţie de melomani. - Există statistici? - Nu, sunt observaţii ocazionate de concerte.______ - De ce nu mai vin maturii la concerte? - Comoditate, dar şi situaţia economică, deşi un bilet la un concert nu costă mult. - Preferă adulţii să asculte muzica la conservă - disc, casetă, CD? - Niciodată nu vor avea trăirea din sala de concerte. Dar așa se justifică ei: „îmi pare rău, dar nu ne putem permite." - Amândoi știm că asta e o scuză deplorabilă. - Cred că nu este publicul suficient de selectiv pentru a găsi neapărat... - ...drumul spre sala Filarmonicii. Numiţi trei spirite semnificative care au marcat muzica acestui veac.­­ Pentru mine numărul unu e Richard Strauss. Un altul aparte mi se pare Carl Orff, punct de referinţă, o sinteză a încercărilor de până acum. Nici Enescu nu este de neglijat. Prin Oedipul enescian muzica acestui secol a fost revoluţionată. - Aţi văzut Oedipul montat de Andrei Şerban în urmă cu cinci ani la Bucureşti? - Acela era discutabil. - Care e controversa dumneavoastră fundamentală cu lumea? - Poate o slăbiciune sau un defect profesional, dar uneori judec lumea prin prisma artei şi a muzicii în special. - Ar fi frumos ca lumea să fie ordonată ca în muzică? - Tocmai de aici apare această controversă care mă bântuie. Judec oamenii, întâmplările după optica formată şi întreţinută în muzică. Ori noi trăim într-o societate ce tinde spre valori efemere - materie, bani - , în schimb valorile fundamentale au ajuns secundare. - De ce s-a ajuns aici? - Nu spun că ar fi vina mijloacelor de informare care au revoluţionat ultima jumătate de secol - televiziune, computer -, dar cred că abuzând de ele, ne-am înstrăinat. MARIAN N­OPI.IT­ ­'i'i -O SOCIETATE CE TIÎ M­­ EFEMERE - Convorbire cu VASILE CAZAN, directorul Filarmonicii de Stat Târgu-Mureș - Mărturisiri DOR DE EMINESCU înaintea zilelor de sărbători, a trecut din nou pragul redacţiei dl Petru Fanfaret, învăţător pensionar şi ... un vizionar. A adus cu dumnealui câteva documente, notiţe (nu răzleţite) despre „Luceafărul" poeziei româneşti. Dorul de Eminescu l-a mânat spre publicaţia noastră, dar şi neastâmpărul lui recunoscut, dorinţa de a lumina cu gândurile sale valori ale spiritualităţii româneşti. A pus pe masă un mic dosar conţinând file cu câteva mărturisiri despre marele poet, el fiind legat de Târgu-Mureş nu doar prin trecerea sa spre „Mica Romă" - Blajul, ci şi prin semne de dăinuire peste veacuri. Aşadar, spicuiri din mărturisirile lui Petru Fanfareţ, „în anul 1975 m-am mutat cu domi­ciliul în Târgu-Mureş, venit aici din satul Draculea unde mi-am pus şi eu semnătura pe nişte realizări de suflet. Ajuns la Târgu-Mureş, în timpul liber am vizitat monumentele oraşului. M-am trezit şi în faţa bustului lui Mihai Eminescu amplasat atunci lângă unul dintre zidurile Cetăţii Medievale. Am privit sculptura şi mărturisesc că ea nu mi s-a părut a fi întru totul reuşită. Eminescu nu corespundea nici ca fizionomie, nici ca structură, nici ca talie. Iertat să fiu dacă greşesc cumva. Eram nemulţumit sufleteşte. M-am îndreptat spre casă, în centrul oraşului m-am întâlnit cu fostul inspector cul­tural, prof. Vasile Dragoş. I-am spus despre ce este vorba şi, pentru a mă linişti, m-a informat că Mihai Eminescu nu are doar un bust, ci are o statuie in grădina casei lui Izsák Márton, situată în strada Artei nr.5, plătită de 5-6 ani, dar nu s-a mai interesat nimeni de ea. Satisfăcut de cele auzite, am mulţumit frumos şi am alergat la şedinţa cu veteranii de război, de la Casa Armatei. Am luat cuvântul şi i-am informat pe cei prezenţi despre cele auzite de la dl Vasile Dragoş. „Cine doreşte să vadă statuia lui Mihai Eminescu, să mă urmeze", am zis în incheiere. Vreo 12 veterani ne-am deplasat la adresa respectivă. Acolo, privirii ni s-a înfăţişat un alt Eminescu, între timp a apărut şi sculptorul, dl Izsák Márton, care ne-a spus povestea statuii. După demersurile făcute la autorităţile locale, ca şi după publicarea unei notiţe în revista „Flacăra", condusă de poetul Adrian Păunescu, la un an trecut de la toate acestea, statuia lui Eminescu a fost amplasată în faţa Casei de cultură a tineretului. Dezvelirea ei, în 1988, a însemnat o adevărată sărbătoare: „Mai am un singur dor/ în liniştea serii/Să mă lăsaţi să mor/La marginea mării". Cu aceste versuri îşi încheie scrie­rea Petru Fanfareţ, om între oameni, şi astăzi mândru de demersul făcut alături de alţi câţiva entuziaşti. Domnul să-i binecuvânteze! DORIN BORDA

Next