Cuvântul Liber, noiembrie 2002 (Anul 14, nr. 215-236)

2002-11-08 / nr. 220

VINERI, 8 NOIEMBRIE 2002 COMICUL ŞI UMORUL DE LIMBAJ, ÎN OPERA LUI CARAGIALE I 7 MOTTO: „Creaţiile lui Caragiale sunt multe şi toate au o­­ viaţă care le face să trăiască, chiar pentru cei / ce nu cunosc câtuşi de puţin mediul nostru / social. Dar în afară de aceasta, personagiile / lui, oricât de locale ar părea profanilor au­­ întotdeauna trăsătura eternă a sufletului omenesc." (M. Dragomirescu) Importanţa lui Caragiale rezidă în primul rând într-o modernizare a dramaturgiei naţionale pe care cel dintâi o proiectează în plan universal, la care se adaugă contribuţiile la dezvoltarea prozei scurte, el fiind iniţiatorul unei specii, „momentul", care se bazează pe surprinderea unui aspect de viaţă şi prin care concentrează o idee despre existenţă. Prin sublinierea fondului său munteano­­balcanic, Caragiale scoate un nastratinism înrudit, deşi pe altă linie geografică, cu cel al lui Creangă, devenind însuşi eroul propriei lui literaturi, un personaj proverbial. Creaţia lui Caragiale cuprinde un registru comic în care aspectele satirizate din viaţă sunt expuse în aşa fel încât să stârnească veselia cititorului. „Lui Caragiale îi plăcea să imagineze cazuri în care hazardul seamănă a voinţă răutăcioasă când capătă o fizionomie perfidă". (Paul Zarifopol). • O asemenea situaţie o întâlnim în nuvela Două loturi, în care aroganţa domnului Lefter Popescu trădează incertitudine, anxietate, şi totul se grefează pe o sete latentă de parvenire: „-Asta e culmea!... culmea!... strigă d. Lefter,... Nu e și nu e!... - Femeie, trebuie să fie-n casă... Dracu n-a venit să le ia!...". Apoi acesta,în clipa în care se crede câștigător, devine un mic tiran capricios, fiind înfumurat cu colegii, sfidător cu şefii: „Şi mai iată, „domnule Georgescu", vă rog foarte mult, şi demisia mea". Caragiale pune şi aici la contribuţie o variantă a limbii literare, şi anume stilul administrativ-juridic, atunci când transcrie textul demisiei domnului Popescu: „Domnule Ministru, Sănătatea mea prea delicată nu-mi permite să mai suport asprimile de tot felul ale serviciului. Vă rog dar respectuos să binevoiţi a-mi primi demisia din postul ce ocup la acest onor, minister. Binevoiţi, etc. Eleutheriu Popescu". De asemenea, personajul dă dovadă de energie şi aplomb cum se întâmplă şi în momentul în care bancherul îi prezintă realitatea care este, de altfel, ultimul său act plin de energie: „­ Viceversa! Nu se poate! Peste poate! Viceversa! Asta-i şarlatanie, mă-nţelegi! Vă-nvăţ eu minte pe dv. să umblaţi d-acu-ncolo cu infamii..." Caragiale este un sentimental irascibil, trecând fără nuanţă de la gingăşie la brutalitate, aşa încât se explică umoarea neagră pe care o are pentru Dl. Goe şi pentru Ionel, copiii nesuferiţi care trag semnalul de alarmă în tren sau pun dulceaţă în şoşonii musafirilor, şi de asemenea, reacţia teatrală împotriva câinelui Bubico care nu este lipsită de fund­ament autobiografic: „­ Madam! Pentru Dumnezeu, ţineţi-l să nu se dea la mine! Eu sunt nevricos şi nu ştiu ce-aş fi în stare... de frică". Formula de adresare, vocativul, dar mai cu seamă sintagma cu caracter invocativ „pentru Dumnezeu" colorează transmiterea prin enunţul lingvistic a irascibilităţii personajului-narator. Stilul simpatetic şi cel indirect liber sunt oarecum repere care conduc în centrul însuşi al artei scriitoriceşti a lui Caragiale. Ele sunt tehnici ale unui scriitor care îşi vede şi îşi ascultă „monstruos şi enorm" eroii, care nu poate să scrie despre ei decât privindu-i şi ascultându-i. Deşi eroii lui Caragiale sunt lipsiţi uneori de vulgaritate sufletească, aceştia se acoperă de ridicol prin faptul că au pretenţia de-a fi altceva decât sunt, prin limbaj (de exemplu Trahanache, în cazul căruia neologismele sunt pronunţate ca în limba de origine: „A! Ce coruptă soţietatea... nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul...") sau prin limbaj şi gesticulaţie (discursul demagogic al lui Caţavencu din aceeaşi piesă de teatru). Cu excepţia Zoei, în teatru şi în schiţe femeile sunt vulgare şi scriitorul le şarjează poate mai mult decât pe eroii masculini. De notat că tipurile serioase, chiar regăsibile în comedia clasică, precum avarul sau mizantropul, lipesc, întrucât Caragiale nu doreşte nici măcar să lase aparenţa tratării unor probleme serioase. In O scrisoare pierdută, Caţavencu e zgmotos, schelălăitor, escroc, galant, sentimental, patriot, adică acel Mitică reprezentativ al operei lui Caragiale, Mitică fiind bucureşteanul volubil, deloc singuratic, bârfitor, lichea şi intrigant, plin de limbuţie: „... Domnilor!... Onorabili concetăţeni!... Fraţilor!... (plânsul îl îneacă). Iertaţi-mă fraţilor, dacă sunt mişcat dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... suindu-mă la această tribună... pentru a vă spune şi eu... (plânsul îl îneacă mai tare). Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale... în aceste momente solemne (de-abia se mai stăpâneşte)... mă gândesc... la ţărişoara mea (plânsul l-a biruit de tot...), la România (plânge; aplauze în grup)... la fericirea ei!... (acelaşi joc de amândouă părţile), la progresul ei (asemenea, crescendo), la viitorul ei!". Tot în această piesă, găsim şi perla „curat murdar" a lui Pristanda,o perlă a calambururilor, şi care pe lângă nota de caricatură ajunge să caracterizeze de fapt ansamblul moravurilor politice avute în vedere de scriitor („curat constituţional"). Pristanda este, de asemeni, „certat" cu neologismele, lui datorându-i-se formulări de genul „remuneraţie" în loc de remuneraţie, sau „scrofolos"în loc de scrupulos. Situaţiile pe care le prezintă Caragiale sunt eterne, dar ele îşi găsesc rezolvarea într-un limbaj particular. Aşa cum poezia, din punct de vedere material, se reduce la o vibraţie de sunete, la fel bufoneria personajelor lui Caragiale se întemeiază pe structuri verbale devenite clasice în teatrul românesc. în „Amintirile din teatru" există tablouri sclipitoare de comedie. Anecdota e aleasă şi stilizată teatral, personajele, oricât de fugitiv schiţate, devin, după numai câteva replici, tipuri şi caractere. Caragiale arată şi-n acest caz puterea lui excepţională de a le încadra în evocări fulgerătoare de vremi şi locuri. Amintirile sufleorului Caragiale au şi o semnificaţie mai generală: în ele apare, monu­mental, veselia unei rase, întrucât „Caragialeştii au fost o dinastie cu geniul râsului". (Paul Zarifopol). Toţi eroii lui Caragiale sunt reprezentabili teatral, viabili în schiţe, însă nu s-ar putea face doar cu ei comedia adâncă a vieţii, fără latura limbajului. BONCUŢIU SILVIA, clasa a XI-a H, Colegiul Naţional „Al. Papiu Ilarian’. ARTE PLASTICE LUMINĂ ŞI CULOARE 9 Multe se pot spune, se pot scrie despre Nicolae Tunaru, un artist plastic plin de... lumină şi culoare. Jo­vial, de o deschidere spre oameni de-a dreptul co­pleşitoare, cuceritoare, concetăţeanul nostru, care şi-a asumat răspunderi esenţiale în plan profesional şi artistic, se află, iată, la a 11-a expoziţie personală, al cărui vernisaj a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Galeria „Unirea" din municipiul Târgu-Mureş. Pe simezele ei expune 30 de lucrări - tablouri realizate în taberele de pictură de la Cund (comuna Bahnea) şi Sovata, înconjurat de prieteni, în acea zi de toamnă, Nicolae Tunaru, care este şi preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, aproape că nu şi-a putut ascunde sensibilitatea ce-i este una dintre caracteristici. Despre „opera” lui cea mai recentă a vorbit Vasile Mureşan, artist plastic profesionist, sub îndrumarea căruia şi-a consolidat pasiunea care-l „pândeşte" în orice moment al creaţiei. „Dragi iubitori ai artelor frumoase, colegul şi prietenul nostru, pictorul Nicolae Tunaru, ne luminează privirea şi ne bucură sufletul cu tablourile sale. Sunt creaţii ale sufletului său sensibil şi bogat. Şi-a asumat în modul cel mai firesc cu putinţă o trăire directă, similară propriilor senzaţii şi gânduri, fără să cadă în capcana mistificatoare a modelor. Fiecare tablou reprezintă un spaţiu plastic prelungit deopotrivă spre exterior şi interior. Acest visător cu ochii deschişi ai minţii este un neobosit căutător al frumosului, al luminii. Motivele căutărilor sale se pot numi sate şi dealuri, păduri, flori şi naturi statice. Temperament complex, dinamic, meditativ, de cele mai multe ori liric, dar de un lirism temperat, în travaliul său creator, artistul nu copiază natura, ci caută mereu, încearcă să stabilească corelaţiile dintre forma naturală şi cea artistică. Dominate de culoare, lumină şi spontaneitate, tablourile sale sunt realizări recreate, recompuse şi filtrate prin spiritul creatorului. Peisajul şi natura statică sunt genurile în care se exprimă cu mai multă libertate, cu fermitate, nostalgie şi iubire. Prin căutări necontenite creează imagini poetice încărcate de muzică şi lumină. O expoziţie unitară, echilibrată și luminoasă. Felicitări, Nicule!" DORIN BORDA ŞI CÂINII SE ÎMPUŞCĂ, NU-I AŞA? în timp ce se afla cu turma de oi pe locul numit „Pe Şes", aparţinând de SC „ROMCIA" SA, din Petelea, ciobanul Vasile Andricuţ a asistat, îngrozit şi neputincios, la împuşcarea a trei din cei patru câini care îi păzeau stâna. Două dintre nevinovatele patrupede au murit pe loc, iar a treia „victimă" se zbate în chinurile provocate de răni. Singura explicaţie pe care stăpânul lor a primit-o a fost: „Ai prea mulţi câini!" Măcel la stână Dar, iată cum prezintă Vasile Andricuţ incidentul: „Era duminică, 3 noiembrie, cam în jurul orei 9. Foarte de dimineaţă, oile au fost scoase la păşunat pe un teren de pe care tocmai se recoltase sfecla de zahăr, iar la ora pe care v-am preci­­zat-o dormeau lângă stâna amplasată pe malul Mureşului. Eu şi celălalt cioban ne pregăteam mâncarea, când a sosit o maşină din care au coborât două persoane. Am ieşit în întâmpinarea lor să văd pe cine caută, îl cunoşteam oarecum pe Moldovan Angelus, care a fost paznic de vânătoare în zonă. Necunoscutul m-a întrebat de ce am atâţia câini, spunându-mi că a venit să-i împuşte. Menţionez că la 520 de oi, aveam 4 câini, toţi cu rujere la gât, aşa cum prevede legea silvică. în timp ce discutam cu ei, dinspre maşină a venit o altă persoană necunoscută mie, care a deschis, fără nici un avertisment, focul asupra câinilor, pe doi dintre ei împuşcân­­du-i mortal, iar pe al treilea doar rănindu-l grav, întrebându-l de ce s-a comportat atât de crud, trăgătorul mi-a răspuns că, dacă nu-mi convine, ne împuşcă şi pe noi, în aceeaşi dimineaţă, am anunţat şi organele de poliţie din Petelea de cele întâmplate. Acestea mi-au promis că vor începe cercetările, dar până azi nu s-au prezentat la faţa locului. Intenţionez ca pentru câinii ucişi să cer despăgubiri 20 de milioane de lei". Legea nu-i atât de barbară precum oamenii Pornind de la singurul reper care identifica întrucâtva „comandoul morţii", l-am contactat pe domnul Pompei Mitică, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Mureş, care ne-a declarat: „Legea 103/1996 a fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului prevede, într-adevăr, eliminarea câinilor hoinari, fără jujeu (o bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor pentru a-i împiedica să alerge după vânat) şi ai căror stăpâni nu pot fi identificaţi. în cazul concret de la Petelea - de care eu aud pentru prima dată - ar fi trebuit întocmit un proces-verbal de constatare şi nicidecum să fie împuşcaţi câinii. în acea zonă, de deal, se permit doar doi câini care să păzească turma, indiferent câte oi cuprinde aceasta. Pe lângă stână, însă, pot exista şi alţi câini, doar că aceştia trebuie să fie legaţi. Ştiu că zona Petelea este, momentan, în carantină, aici descoperindu-se cazuri de rabie. Pentru prevenirea şi combaterea acestei boli, s-a luat măsura ca animalele hoinare să fie împuşcate, dar, repet, în situaţia pe care mi-aţi relatat-o, nu trebuiau împuşcaţi câinii respectivi, ce se aflau alături de turma de oi şi de stăpânul lor". Poliţia aşteaptă plângerea scrisă Contactat, la rândul său, domnul Sorinel Harpa, şeful Postului de poliţie din Petelea, ne-a declarat: „Domnul Vasile Andricuţ ni s-a adresat, într-adevăr, însă eu l-am sfătuit să depună o reclamaţie scrisă, altfel nu putem începe cercetările. Până acum (6 noiembrie), încă nu a fost depusă o astfel de plângere. Totuşi, vă pot spune că, întâmplător, m-am întâlnit cu fostul paznic de vânătoare Moldovan Angelus, care a confirmat verbal plângerea ciobanului, exprimându-şi chiar regretul că s-a ajuns la aşa o barbarie, în concizie, imediat ce vom avea înregistrată plângerea scrisă, vom cerceta acest caz". Din surse care doresc să îşi păstreze anonimatul, am aflat că Moldovan Angelus era, în momentul incidentului, însoţit de către Dan Alexandru, şeful grupului de vânători din Reghin, şi de Neluţu Puşcaş, actualul paznic de vânătoare din zona Petelea. încă nu se ştie care dintre cei doi a apăsat pe trăgaci, dar în mod sigur acest lucru se va descoperi cu ocazia cercetărilor. Poate nu ar fi rău ca AJVPM să selecteze cu mai multă exigență persoanele cărora le acordă permis de portarmă, altfel oricând sunt posibile incidente de felul celui pe care vi l-am prezentat. Deocamdată, în bătaia puştii au căzut doar nişte bieţi câini nevinovaţi, care nu îşi făceau decât datoria. LUCREŢIA POP

Next