Cuvântul Liber, ianuarie 2003 (Anul 15, nr. 1-21)

2003-01-25 / nr. 17

0 „Tila­­Uccu* ca am sufcd­e*tta vitalitate” - ne-a declarat, în exclusivitate pentru „Cuvântul liber" - doamna MARIANA NICOLESCO Mariana Nicolesco, la cursurile de măiestrie artistică, Master Classes, alături de soprana Hwang Ji-Young. La concertele doamnei Mariana Nicolesco, sălile sunt întotdeauna arhipline, ca, odinioară, la concertele maestrului Enescu, publicul este entuziast, aclamaţiile sunt nesfârşite, iar Diva este literalmente îngropată într-un ocean de flori. Este imposibil să nu fii impresionat de atmosfera creată. Recent, am purtat o discuţie telefonică şi consider că merită lumina tiparului. - Ce mai face doamna Mariana Nicolesco? - Multe! Secretul unei vieţi adevărate este să fii mereu ocupat. Nu trebuie să laşi timpul să treacă pe lângă tine. O zi în care nu ai realizat ceva deosebit este o zi pierdută. Şi mă bucur că am suficientă vitalitate pentru a le face pe toate cele câte mi le propun. Chiar în acest moment, lucrez cu o tânără soprană, de care sunt sigură că veţi auzi cuvinte frumoase în curând. - Despre cine este vorba? - O cheamă Ana-Maria Boncaso, dar deocamdată numele ei nu spune mare lucru. Când va fi pregătită să urce pe marea scenă, o va face însă cu siguranţă. Ta­lent are şi, cu ceva muncă, va putea atinge un standard înalt.­­ Sunt convins de asta, mai ales că nu ar fi primul talent descoperit de Mariana Nicolesco. în altă ordine de idei, ştiu că aţi lansat, recent, un triplu album CD şi o videocasetă.­­ Aşa este. Intitulate „Mariana Nicolesco în România", triplul album şi videocaseta conţin o selecţie din ariile interpretate de mine în concertele şi recitalurile pe care le-am susţinut în ţară de-a lungul deceniului care s-a scurs de la întoarcerea mea în România. Dacă ai văzut materialul, ai observat că are o prezentare grafică excepţională şi o calitate sonoră perfect omogenizată. Eu spun că ea se situează la nivelul producţiilor marilor case de discuri occidentale. Discurile sunt editate de Societatea Română de Radiodifuziune, în colaborare cu Fundaţia Interna­ţională „Ateneul Român", iar caseta video de Televiziunea Română, în colaborare cu aceeaşi fundaţie.­­ Cred că ar trebui adăugat aici că, în spatele tuturor, au stat exigenţa şi profesionalitatea dumneavoastră. Ştiu că, pentru a fi pe deplin mulţumită, totul trebuie să se apropie de perfecţiune.­­ Eu cred că mi-am format deja un nume şi nu-mi pot permite să lucrez cu nişte neprofesionişti. Aş vrea să mai adaug pentru cititorii voştri că primul disc are în componenţă cele două superbe „Ave Maria", de Bach- Gounod şi de Schubert, pe care le-am interpretat la Catedrala Sf.Iosif din Bucureşti, precum şi arii de Glück, Mozart, Rossini, Donizetti şi Bellini. Cel de-al doilea CD cuprinde arii de Spontini, Meyerbeer, Bizet, Leoncavallo, Cilea, Boito şi Catalani, şi celebrul ceardaş din „Liliacul" de Johann Strauss. Cei care-i iubesc pe Verdi şi pe Puccini vor găsi arii ale celor doi titani pa al treilea compact disc. Sunt aproape trei ore de muzică, pe care admiratorii mei le merită din plin. - Ce proiecte mai are doamna Mariana Nicolesco? - Anul acesta este dedicat Concursului „Darclée", dar şi altor manifestări la care voi participa. Mulţi tineri deosebit de talentaţi s-au prezentat, în vară, la Brăila, la cursurile Master Classes şi, dintre ei, unii vor urca pe scena din localitatea unde s-a născut Hariclea Darclée. Ai avut ocazia să vezi cam la ce nivel se prezintă tinerii acolo. Sper ca şi în anul acesta aşteptările să ne fie confirmate.­­ Vă mulţumesc şi vă urez succes! A consemnat IOAN LASLO Ei tinerii Plasticianul MIHAI FRUNZĂ L-am abordat cu prilejul expoziţiei care a avut loc exact în urmă cu o săptămână, la Uniunea Artiştilor Plastici, unde a avut un „colţişor" consistent de picturi, alături de profesori şi maeştri ai săi... A terminat Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu" din Cluj, la secţia Sculptură (ca şi în Liceul de Artă din Târgu-Mureş), dar îi este mai lesne să picteze, pentru că sculptura necesită mai multe spaţii, materiale, efort fizic. în studenţie a fost nedespărţit de colegul lui din liceu, Victor Chetrari, din Basarabia (în prezent, plastician la o firmă de design ambiental din Cluj), cu care a locuit, lucrând împreună, în vreo cinci cămine şi gazde..., petre­când an de an sărbătorile cu aceeaşi „gaşcă" de la Târgu- Mureş, cu care s-a regăsit şi anul acesta (muzicianul Bogdan Moraru, artistul, liber profesionist Marius Hagău, profesorul Codruţ Croşoschi, aceştia fiind doar trei „membri"). Consideră că şi-a trăit din plin studen­ţia, dar profe­sorul preferat este tot unul din liceu, domnul Gyarmaty (ar­tist care a ex­pus de câteva ori la Paris...), sub influenţa căruia s-a aflat şi îi datorează pasiunea nestinsă pentru artă şi plăcerea de a lucra în bronz. „Metalul fiind tare, teoretic, eu, practic, lasându-l, pot să-i dau orice formă­­ din răceala şi greutatea lui poţi obţine balerine". îi place să picteze clovni, paiaţe, arlechini, crede că ei, în fond, sunt trişti, restul fiind doar o mască: „Toţi suntem nişte marionete trase de sfori." Se foloseşte de el însuşi ca să picteze aceşti mimi: „îmi place expresia feţei lor, naivitatea... Am planuri mari şi îmi place ţărişoara mea «făinuţă»". IOANA FLOREA CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 25 IANUARIE 2003 Cartea cea bună ION ILIE MILEŞAN -„ CARAGIALE PRINTRE NOI" Ion Ilie Mileşan a primit, nu de mult, Diploma de excelenţă pentru activitatea sa de profesor(­ învăţământul preuniversitar şi universitar, având şi titlul de Doctor în Litere) şi scriitor (autor al cărţilor Odihna plantaţiei de pini -povestiri, 1980; Mihai Eminescu - autor dramatic - studiu, teza sa de doctorat, 1997; Grimasa Iustinei - roman, 2000). Recenta carte, Caragiale printre noi (Ed.Ardealul, Tg.-Mureş, 2002, 110 p.), provine din strângerea în volum a unei serii de 17 foiletoane publicate anterior în ziarul judeţean „Cuvântul liber", cu prilejul Anului Caragiale - 2002. Din prefaţa intitulată „Simt enorm şi văd monstruos", semnată de Lazăr Lădariu, ca şi din „Avertismentul" autorului, rezultă că opera lui Caragiale nu este perimată, dimpotrivă, este mai actuală ca oricând, lată câteva secvenţe ale scenariului, îndeajuns de relevante chiar prin simpla formulare: Degenerarea politicii, Moftangiii de ieri şi de azi, Cu cine votez?, Capriciile „sistemei", Râsul ca expresie a tristeţii. Fără a-şi propune să aducă noi contribuţii de istorie literară, autorul, chiar prin maniera de lucru - prin raportarea permanentă a lui „ieri" la „azi" - devine personal şi pertinent în demersul său. Să ne gândim la faptul că, înainte de Decembrie '89, într-o epocă totalitară, un astfel de demers era extrem de periculos, dacă nu imposibil. Sunt vizaţi cu o acuitate persiflantă: politicianul, amorezul, moftangiul, mediul corupt, amicii falşi, tinerii zgomotoşii superficiali, potentaţii sistemei. Excursul său îşi găseşte un element de forţă în sintagma „Caragiale - un Moliere al României", formulată de Bogdan Petriceicu Haşdeu, care, totuşi, din înaltul for al Academiei Române, respinge premierea autorului Scrisorii pierdute (14 aprilie 1891). Caragiale citea, în cadrul uneia dintre şedinţele „Junimii" (1879), cugetarea: „Pe marea lină, un suflet neastâmpărat caută a-şi meşteşugi singur furtuni". Să motiveze, oare, acest aforism, premonitoriu şi cu forţa unui destin, cariera de-o viaţă a unuia dintre cei mai mari scriitori români, atitudinea lui necruţătoare faţă de multiplele feţe ale răului? Iar dacă maestrul atâtor schiţe, nuvele şi comedii - devenite celebre ca expresie a râsului , ipostază estetică - a încercat adesea şi sentimentul de tristeţe, înseamnă că acest ultim sentiment era un semn de înţelegere - o „lacrimă" - pentru slăbiciunile omeneşti. Printr-un stil îngrijit, incitant şi persuasiv, deschis spre interesul lectorului, Ion Ilie Mileşan se arată a fi un bun cunoscător al operei lui Ion Luca Caragiale, a cărui imagine se fixează în posteritate prin raportare la un perpetuu „azi" şi stabileşte o efigie a sa în anul care i-a purtat numele. După ce cartea a fost oferită cititorilor din diferite centre de cultură ale judeţului Mureş, salutăm cu căldură lansarea ei în urbea noastră, sub directa organizare a Bibliotecii Municipale Târnăveni. AUREL HANCU Pagină realizată de MARIANA CRISTESCU ÎNŢELESURI PROFUNDE ALE CUVINTELOR » Când paşii pătrund timid în lumea adâncurilor, o lume a splendorilor îşi dezvăluie puritatea; aşa este şi cu istoria lumii, pe care mulţi o cred întunecată şi primitivă. Oare aşa să fie? Câte cuvinte integral noi a creat lumea contemporană? Mi-e teamă că nici unul, căci rădăcina lor se află în fondul străvechi, din negura timpului, când cuvintele desemnau zei. Astfel, lumea vedică are în Bhaga un zeu cu semnificaţii multiple, de la patron al relaţiilor intime, până la identificarea cu supremul. Bhagavat, aşa cum apare în Bhagavad-Gita, spune: „Nici zeii nu cunosc naş­terea mea, căci eu sunt singura obârşie a zeilor..." La persani, el defineşte monoteismul personal, şi de aici numele de Bahgdad (Zeul­­dat), după Jean Vertemont. BAGA stă la baza bagajului de cunoştinţe, care dă o forţă spirituală aceluia care o posedă, în magie, sub forma baghetei fermecate, ajută zâna să îndeplinească dorinţele oamenilor. Ca forţă de creaţie, prin rotacismul lo­v, defineşte organul feminin. Ca forţă supremă, şi uneori corec­­ţională, apare în „Bagă de seamă!". Moldova este ca o „moleculă" de credinţă şi spiritualitate, ca multe din DAVELE dacilor. Din ea şi-au tras seva şi cei doi prieteni, Ion Creangă şi Mihai Eminescu. Tot ea poartă un nume ca o „arhivă vie" - Bogdana sau Bogdanie. BOG­DANA este o punte a protoistoriei indoeuropene. DANA apare în limba celtică (este personificarea pământului-mamă, şi astfel mama zeilor). Strămoşii celţilor au trăit la începutul epocii prelucrării metalelor pe teritoriul nostru, deci termenul este vechi de peste 3.000-4.000 de ani. Termenul DANA are legătură cu E­DEN-ul şi cu expresia franceză „est dans" (care înseamnă „este în"). Din contopirea zeului- Tată, Bhaga, cu Dana, mama- Pământ, a apărut în această lume trecătoare prima ţară a lui Dumnezeu, Bogdana. Ea stă alături de Havila sau Valahia, să confirme peste veacuri o istorie încă neros­tită, căci Moldova are în România cea mai vie manifestare spirituală şi religioasă, reflectată atât prin den­sitatea de mănăstiri, cât şi prin trăirea umană. Un alt cuvânt cu încărcătură spirituală deosebită este Bogdaproste sau Bogdaprosti. Dureros este că unii filologi, care par să nu fi aflat încă de cele aproape două milenii de creştinism româ­nesc, caută termenul în slavă, iar slavii, de curând, au sărbătorit doar un mileniu de creştinare. BUG­DA, ca şi în Bagdad, se poate traduce prin „Dumnezeu dă". PROSTE, ca rădăcină a cuvântului prosternare, semnifică rugăciunea în urma că­reia se aşteaptă darul lui Dumnezeu. Deci, Bogdaproste înseamnă „să-ţi primească Dumnezeu rugăciunea care însoţeşte pomana dată". PO­MANA, ca şi MANA cerească, este o hrană care se împarte în amintirea (pomenirea) celor dragi, dar şi cu scop de jertfă ce însoţeşte o rugă­ciune. Perseverenţa în eroare a celor care cred că cele mai multe dintre cuvintele limbii române provin din împrumuturi recente este obsesivă şi face ca şi BOGĂ­ŢIA să fie inter­pretată ca provenind din slavă, când Zeul este BAGA, iar el „îţi BAGĂ-ŢIE în traistă comorile sale". S-ar putea ca înainte de apariţia limbii literare, înaintaşii noştri să fi pronunţat bogaţie sau bogăţie. Strămoşii noştri erau mai vechi decât cred mulţi dintre noi. CAMELIA TRIPON

Next