Cuvântul Liber, ianuarie 2004 (Anul 16, nr. 1-21)

2004-01-30 / nr. 20

0 ­ SENTIMENTAL, CARAGIALE ZAMBEA „Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândeşte prea mult, ne putem mândri că cel puţin se discută foarte mult”. (I.L. Caragiale) Simt că tot mai puţin, în ianuarie, vom privi spre înaltele zidiri ale spiritualităţii noastre: Eminescu şi Caragiale. La jumătatea şi finalul primei luni din an ne-ar trebui, poate mai mult decât „tradiţionalele" vacanţe guvernamentale, două zile de limpezire sufletească. Aşa cum avem nevoie de Hora Unirii şi 1 Decembrie pentru afirmarea identităţii naţionale, tot astfel am avea nevoie de Ziua Eminescu, spre a ne adăpa din „lucrarea sfântă" a poetului, şi de Ziua Caragiale, spre a râde şi a ne regăsi cu defectele, cu metehnele şi iluziile noastre. Iar dacă Eminescu este un mit naţional fără de care nu putem trăi, de Nenea Iancu avem nevoie spre a nu ne pierde farmecul latin, topit în creuzetul balcanic de aur cu otrăvuri. Eminescu a fost şi va rămâne înaltul, aspiraţia cosmică, Nepătrunsul. Caragiale este pământeanul. Necontestatul autor al Comediei (Umane) româneşti. Şi nu numai atât. Al unei drame, Năpasta, care ar fi putut fi propusă la premiul Nobel pentru literatură, abia instituit în 1901. Ne-am fi pierdut din farmec şi n-am fi fost români, dacă în locul unui Premiu Nobel n-am fi instituit - la acea vreme - Premiul Ingratitudine, cu unic candidat Caion. Şi, încă o dată, n-am fi români dacă nu ne-am fi prelungit năravul, nepropunând peste ani, la cel mai titrat premiu, operele geniale ale lui Zaharia Stancu, Nichita, Sorescu. Caragiale râde peste tilu­p, râde peste noi, râde aşa cum s-a născut „un copilaş blagoslovit: bunătatea lui este nespusă, acuma râde de tot, vesel, vesel, din somn se deşteaptă cu râs", însă, Conu Iancu ne iubeşte! Ar fi şi acum în stare să redeschidă Berăria Gambrinus, să ne invite în sală alături de personajele dragi, Zoe, Tipătescu, Trahanache, Farfuridi, Brânzovenescu, Jupân Dumitrache, Veta, Ziţa, Efimiţa, Miţa Baston şi nu mai spun câţi şi câte altele!... Didina (ah, Didinal), Crăcănel, Pampon,Tache, Lache, Mache, şi mai cu seamă... Mitică! Intuia „onorabilul" că „dacă este ceva constantin Europa modernă, acestea sunt politica şi adulterele". Hai să zâmbim cu Caragiale, să râdem chiar neuitând însă că Dumnealui „este sentimental și nu satiric". Cred că „grecului" nu-i plăcea etimologia cuvântului „satiric". Părea degradant pentru cel care „depănase" atâta filozofie cu Eminescu. Este bine să nu uităm de Caragiale! Ne-a „împrumutat" atâtea sintagme umoristice, ne-a făcut să descoperim „autocritica naţională". Cât timp îl ţinem aproape, ne putem recunoaşte „sub masca grotescă a lumii noastre". Şi, fără îndoială, ne putem corecta. Caragiale a fost un iubitor de oameni. Venerat, dar şi atât de nedrept contestat până şi acum, în zilele noastre, Caragiale rămâne peste veacuri contemporan cu noi. Zâmbeşte ca „un meridional leneş, înzestrat cu o inteligenţă şi o fantezie supranormale...". „Simte enorm şi vede monstruos"! Nici măcar nu intuim hiperpercepţia genială a acestui om la pragul dintre două secole: „vremuri grele, începem o altă istorie mai puţin veselă decât cea de până ieri; râsul şi gluma nu ne vor mai putea sluji de mângâiere ca altădată faţă de cele ce se vor petrece în lumea noastră românească. Copiii noştri vor avea parte de ce să plângă - noi am râs destul". Las', Coane Iancule, sus fruntea! Ce naiba, suntem români!!! G. PĂTRAŞCU Festivalul de poezie „MIHAI EMINESCU", Despărţământul „Teodor Mutică" Sângeorgiu de Pădure - Secţiunea literatură şi artă, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional Mureş, Biblioteca Jude­ ediţia a lll-a I­ ţeană, Consiliul local al oraşului Sângeorgiu de Pădure, Grupul Şcolar Sângeorgiu de Pădure, Casa de Cultură din Sângeorgiu de Pădure, organizează: Festivalul de poezie „Mihai Eminescu", ediţia a lll-a, sâmbătă, 31 ianuarie 2004, ora 10, în sala mare a Casei de Cultură din Sângeorgiu de Pădure. Participă localităţile: Sângeor­giu de Pădure, Sovata, Senereuş, Nadeş, Ţigmandru, Coroisân­­mărtin, Şoimuş, Bahnea, Bobo­­halma, Târnăveni, Ibăneşti. Preşedinte, prof. EMILIA FEIER V­T Şi nenorocirile românilor se trag tot de la statul naţional! Cel puţin aşa încerca să ne lămurească unul dintre susţinătorii revizionismului maghiar, Tóth Sándor, în cartea sa „Quo vadis Românie?" (Hungarian Human Rights Fundation, Katalizátor Iroda, 1990), iar acum pe acest argument îşi întemeiază „tezele" extremiştii minorităţii maghiare din România, care vor să întemeieze, prin orice mijloace, o „mică Ungarie" în „inima României!" Adică Ţinutul Secuiesc Autonom! Dar parcă numai minoritarii unguri au avut de suferit de pe urma faptului că statul român este „naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil"? Nu! De pe urma acestui „act necugetat" li s-au tras destule ponoase, ne asigură Toth Sándor, şi românilor, ca şi altor etnii. Fiindcă de atunci au început acele „teribile pogromuri evreieşti”, în urma cărora evreii au devenit duşmanii înverşunaţi ai românilor! (Parcă ‘ rabinul şef al Genevei, dr. Alexandru Shafram, a rostit cu totul alte adevăruri, anume că „românii i-au apărat pe evrei", vorbind despre „bunul şi dreptul popor român"!). Tot în „actul necugetat" al declarării statului naţional şi unitar îşi are originea şi „politica de deznaţionalizare dusă de statul român împotriva populaţiei maghiare din Secuime, cifrată cândva la o jumătate de milion, ca şi împotriva populaţiei maghiare din fâşia vestică a ţării: Satu-Mare, Oradea, Arad, în care trăiau alte cinci sute de mii de maghiari, reprezentând atunci o majoritate de 70-80 la sută"! Aceasta a fost lăsată „la cheremul agitaţiei şovinismului românesc". Când citeşti asemenea enormităţi nu poţi să nu fii cuprins de sentimente contradictorii: ori îţi vine „să zâmbeşti a râde", vorba lui Sadoveanu, şi să spui „iartă-l, Doamne, că nu ştie ce spune!"; ori îţi vine să strigi, din toate puterile, minciuni! Pentru că, dacă s-a dus o astfel de politică „crâncenă" de „deznaţionalizare" a secuilor, dacă toţi ungurii din România au fost lăsaţi de izbelişte „la cheremul şovinismului românesc", unde or fi dispărut românii din Secuime? Fiindcă toate documentele arheologice, de antroponimie, de confesiune religioasă, de toponimie etc., din cele mai vechi timpuri până în pragul sec. XX, atestă prezenţa pe aceste meleaguri „secuieşti" a populaţiei româneşti, care reprezenta aproximativ 40 la sută din totalul populaţiei regiunii, respectiv a fostelor judeţe Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei. Aproape în fiecare sat, din cele aproximativ 150 de localităţi din Secuime, trăiau numeroşi locuitori români, de religie ortodoxă şi greco­­catolică. Culmea este că, datorită „politicii de deznaţionalizare a secuilor", au fost secuizaţi românii! Ajungându-se astfel ca, în perioada 1920-1944, populaţia românească din zonă să fie doar de 12,5 la sută! Cam tot atât cât este şi în prezent! Şi comunismul a venit peste capul nostru tot ca o consecinţă nefastă a statului unitar şi naţional! Fiindcă politica îndreptată făţiş împotriva minorităţilor, a ungurilor şi evreilor, în primul rând, a condus spre mişcări de stânga, după cum „statul naţional român a adus pe capul românilor şi organizaţiile de extremă dreaptă, făţiş antisemite şi ultra­fasciste"! De aceea „pe solul naţionalismului şovin, fascismul românesc s-a răspândit ca o buruiană: mai întâi cămăşile albastre ale profesorului Cuza, apoi cămăşile verzi, Garda de fier..."! Dar de ce o fi „uitat" Tóth Sándor ceea ce ştie toată lumea, anume că Ungaria este prima ţară europeană în care fascismul european a fost introdus pentru întâia oară în lume, de către Horthy Miklós, în martie 1920? în faţa atâtor „argumente" aduse de Tóth Sándor şi de învăţăceii lui de azi, privitoare la „nenorocirile" aduse de proclamarea statului naţional român, chiar că trebuie să „cugetăm" profund la „repararea acestei greşeli istorice"! Acest lucru este posibil prin modificarea art. 1 din Constituţia ţării şi prin acordarea unei autonomii depline mai întâi Ţinutului Secuiesc Autonom, iar apoi întregii Transilvanii, că doar de aceea s-au creat organe ce se vor a fi „naţionale": Consiliul Naţional al Secuilor şi Consiliul Naţional al Ungurilor din Transilvania! Un refuz al Parlamentului României­­ a declarat Csapó József, la Sf. Gheorghe­­ de a accepta statutul de autonomie a Ţinutului Secuiesc se va constitui, indirect, într-o formă de respingere a legislaţiei europene privitoare la dreptul minorităţilor la autodeterminare: „Un eventual răspuns negativ nu ne va fi dat numai nouă, ci şi Uniunii Europene"! Atenție, deci, domnilor parlamentari! Atenție, că iar va fi Europa cu ochii pe noi! ILIE ŞANDRU CUVÂNTUL VINERI, 30 IANUARIE 2004 MENINGITELE ■ factori cauzali, complicaţii şi profilaxie Meningitele acute, în marea lor majoritate cu apariţie epidemică, la nivelul judeţului nostru au crescut numeric faţă de perioada sezonului de iarnă a anului precedent. Din datele de la nivelul Clinicii de boli infecţioase nr. 1 din cursul lunii ianuarie, reies ca fiind luate în evidenţă un număr de circa 10 cazuri, 4 fiind de tip meningococic, unul soldat cu deces la un bărbat după un traumatism cranio-cerebral şi restul virotice. Meningitele acute sunt inflamaţii în general severe ale forţelor meningelui şi sunt provocate de agenţi infecţioşi foarte variaţi. Se realizează când, alături de sindromul clinic (instalat brusc cu febră de 39-40 de grade Celsius, cefalee, poziţie în „cocoş de puşcă" cu extensia coloanei vertebrale, redoarea cefei, convulsii şi tulburări psihice până la comă), se găsesc modificările caracteristice ale lichidului cefalorahidian, inclusiv cu prezenţa agentului patogen în l.c.r. pusă în evidenţă după puncţie. De menţionat că poate apărea aşa numitul meningism (semne clinice identice, dar fără modificările în l.c.r.) în boli infecţioase acute: gripa, virozele respiratorii, pneumonii, scarlatină toxică etc. După aspectul l.c.r., meningitele se împart în două mari categorii: 1. meningită cu l.c.r. d­ar, de etiologie cel mai frecvent virală, precum şi meningita TBC; 2. meningite puru­lente, care au etiologie bacteriană, prezentând l.c.r. tulbure cu multe leucocite şi bacterii, cea mai frecventă fiind cea meningococică (cu Nisseria meningititis) urmată de pneumococ, Haemphilus influenzaei, dar şi de alţi coci (Streptococus, stafilococ) , bacili gram negativi (Escherichia Coli, Salmonela, Proteus şi alţii). Frecvenţa relativă cu care ger­menii patogeni produc meningita variază în raport cu vârsta, fiind mai frecventă la copil şi în special în primul an de viaţă, cu sezonul şi regiunea geografică. Nou-născutul are ca factor patogen principal E. Coli sau Salmonela urmată de pneumococ, Haemphilus, Strep­tococ. S-a dovedit că nou-născutul nu are un tip de globuline, şi anume tipul 19 S, care, neputând traversa bariera placentară, îl lipseşte pe acesta de rezistenţă faţă de bacilii gram negativi, realizându-se astfel infecţii grave. în ultima lună, numărul acestor cazuri a crescut şi la nivelul Spitalului Judeţean Târgu- Mureş, cu o mortalitate dublă faţă de anul precedent. S-ar putea concluziona nu numai agresivitatea agenţilor patogeni, ci şi condiţiile sociale ale gravidelor, precum şi starea de nutriţie a acestora. La adult predomină pneumococul, urmat de meningococ, stafilo şi streptococ. S-au descris şi menin­gite determinate de două-trei specii microbiene, de obicei în legătură cu un focar oto-mastoidian. Uneori s-au diagnosticat şi meningite mixte bacteriene şi virale. Numărul relativ mare de meningite impresionează cu evoluţia lor rapidă gravă, chiar dramatică la copil, unde mortalitatea este crescută prin septicemia cu evoluţie fulminantă de etiologie meningococică, precum şi prin gravitatea sechelelor neuropsihice, a persistenţei stării infecţioase, a recidivelor; postin­­fecţios s-au descris tulburări motorii, trofice, amiotrofie, convulsii. Sechele definitive apar după unii autori într-un procent de 5 până la 40 % după meningită. Acestea sunt: paraliziile vizuale şi auditive cu cecitate (orbire) şi surditate, întârziere psihomotorie, tulburări la înghiţit, scrâşnitul din dinţi, incontinenţa urinară sau de materii fecale, epilepsia, tulburările de comportament, neatenţia şi hidrocefalia. Profilaxia acestor îmbolnăviri trebuie să cuprindă atât măsuri generale de prevenţie a bolilor infecţioase acute, precum şi măsuri specifice, cum ar fi vaccinarea antimeningococică, antivirală etc. Ameliorarea condiţiilor igienico-sanitare constituie un factor esenţial atât în mediul de viaţă, precum şi în cadrul instituţiilor, chiar al spitalelor în care în ultimele luni s-au constatat deficienţe cu rol adjuvant în îmbolnăviri. Dr. EUGENIA MOLDOVAN, medic primar Spitalul Clinic __________Judeţean Târgu-Mureş ^ „Jandarmii, la datorie” în ziua de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 11:00, un jandarm angajat din cadrul Grupării Mobile a C.J.T. Târgu-Mureş, aflându-se în misiune, în ţinută civilă, a reţinut pe strada Pavel Chinezu din Târgu-Mureş, pe MOGA IOAN, în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Târgu-Mureş,care a sustras de la casieria R.A. AQUASERV Târgu-Mureş suma de 10 (zece) milioane lei. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Purtător de cuvânt, _________________________________________col. IONEL BUCULEI^

Next