Cuvântul Liber, ianuarie 2008 (Anul 20, nr. 1-21)

2008-01-24 / nr. 16

Să nu-l judecăm noi pe Eminescu ! (Urmare din pag.1) avem urcat pe soclu, de înălţimea unei columne, nu prin favoarea sau bunăvoinţa cuiva, ci prin forţa sa de a se detaşa de noi, ceilalţi, de ce să încercăm să-l demolăm? Doar pentru a demonstra că nimeni nu-i profet în ţara lui? Nedezminţindu-ne ca români, Eminescu a avut suficiente probleme cu contemporanii săi, care nu l-au apreciat la propria sa valoare. Pare, oarecum, un lucru de înţeles. Dar, odată cu trecerea timpului, el a urcat tot mai sus, pe scara valorii, cu fiecare generaţie apărută şi apoi dispărută, până ce a ajuns în vârf de tot şi pentru vecie, de unde va străluci mereu şi puternic ca un Luceafăr, luminându-ne calea. Iar dacă peste veacuri şi veacuri se va naşte un nou Eminescu, acela niciodată nu-l va putea înlocui, ci va veghea alături de el. N-ar fi exclus ca aceşti contestatari de serviciu să fi plecat de la ideea, justificată într-un fel, adică de ce numai Eminescu şi nu şi alţii? Sau, de ce atât de mult Eminescu şi atât de puţin ceilalţi? Sub acest aspect lucrurile s-ar mai putea discuta, dar în nici un caz prin a lua de la Eminescu şi a da celorlalţi, ci prin a da fiecăruia ceea ce i se cuvine. Nu ne putem plânge că din rândul poporului român n-au ieşit gânditori şi creatori de talie europeană sau mondială, unii risipindu-se prin alte părţi. Tristul adevăr este că noi nu avem încă suficient înrădăcinat cultul respectului faţă de marile valori naţionale. De aceea, de foarte multe ori când este vorba de a da „Cezarului ce-i a Cezarului" noi ezităm. De ce oare nu vrem să arătăm lumii, cu mai multă insistenţă, că noi avem nu numai un Eminescu, ci şi un Caragiale, un Creangă, un Coşbuc, un Rebreanu, un Goga, un Minulescu sau un Nichita Stănescu etc., dacă este să ne oprim doar la literatură, fără a mai vorbi de personalităţile româneşti din alte domenii. Adevărul trist este că după evenimentele din decembrie 1989, curentul nihilismului, ca formă de apreciere a personalităţilor proprii, naţionale, de mare marcă a luat amploare. Ne cam batem joc de înaintaşii noştri, fie că este vorba de Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, de regele Carol I, de Antonescu, cărora le oferim prea puţin pentru rolul jucat în destinul naţiei lor, dar le cerem mult mai mult pentru greşelile şi slăbiciunile lor umane. Iar dacă acestea n-au fost suficiente, am avut noi de grijă să le fabricăm şi să le potenţăm. Să ne gândim numai la gestul de acum câteva zile al lui Turcescu şi al colegului său de breaslă în încercarea de a-l macula pe Eminescu, având ca precedent­ faptele altor „epigoni" contemporani, care au îndrăznit să-i coboare într-atât din istorie pe marii noştri bărbaţi, intraţi deja în conştiinţa neamului, încât să-i pună alături de ştirista Andreea Esca sau de disidenta Doina Cornea etc., cărora nu le negăm meritele la zi, dar să lăsăm să vedem ce va mai spune şi istoria. Precedentul acesta de a ataca vârful piramidei este extrem de periculos, pentru că, odată lucrarea diavolească începută, ea poate uşor continua spre bază, până la demolarea totală a existenţei unui popor, care în decursul veacurilor n-a reuşit să dea prea multe „spectacole", tocmai pentru că avea de lucru la modestul său edificiu, râvnit şi cotropit de atâţia. Edificiu care are la temelie valori trecute deja în patrimoniul universal, iar Eminescu este unul pe care mulţi s-ar bucura să-l aibă, de aceea unii au îndrăznit chiar să şi-l adjudece. Ceea ce ne-a întristat a fost lipsa de reacţie a românilor la încercarea celor doi de a-l compromite pe Eminescu. La o naţiune care dovedeşte că ţine la patrimoniul său spiritual, la propriile valori care au devenit deja intangibile, asemenea blasfemie ar fi fost oprită din faşă. Adică, moderatorul şi ceilalţi, care au îndrăznit să-l ia pe Eminescu de gât, ar fi fost puşi „la zid" de câţiva dacă nu eminescologi, măcar filologi, dân­­du-le astfel o lecţie de bun-simţ. Doar avem o mulţime de literaţi, dacă n-au ieşit cumva la pensie. Deşi cuvintele acestea ar fi trebuit rostite de un specialist în domeniu, am considerat de cuviinţă o asemenea luare de poziţie în cazul Eminescu pentru că precedentele încep să ia amploare şi să devină foarte periculoase. Dacă vom arunca la lada cu gunoi propriile mituri şi legende, dacă ne devorăm cu atâta uşurinţă înaintaşii, care secole de-a rândul au stat drept repere neclintite ce ne-au dat forţa şi încrederea de a rezista prin vremuri tulburi, atunci noi cu ce mai rămânem? Cercetările recente au scos în evidenţă faptul deosebit de grav că Eminescu a fost asasinat. Evident, cu mână românească, ca de obicei, la comanda venită din exterior. De ce? Pentru că geniul lui Eminescu scruta viitorul pe care-l şi anticipa, iar faptul acesta nu convenea deloc unor cancelarii. El vorbea deschis despre o „Dacia Mare", care, iată s-a şi împlinit peste 3o de ani de la uciderea sa mişelească, prin România Mare de la 1918. El ştia că până la împlinirea acestui ideal este o cale lungă şi grea. De aceea încerca să insufle spirit şi avânt naţiunii, obişnuită de veacuri mai mult să suporte decât să se revolte. El a fost lovit în incinta spitalului cu o cărămidă în cap, în momentul în care intona „Deşteaptă-te române!" Aşadar, Eminescu nu este numai un geniu, ci şi un martir. Pentru sacrificiul său şi pentru ceea ce a dat naţiunii române, se cuvine să­­venerăm şi să-l respectăm. Punând punct, să consemnăm ceea ce a spus în monumentala sa lucrare, George Călinescu, despre Eminescu „Ape vor seca în albie, şi pe locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale. Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc". CUVÂNTUL JOI, 24 IANUARIE 2008 în 2008. Preţurile o iau (Urmare din pag.1) produselor şi ale serviciilor proporţional (şi chiar mai mult) cu nivelul cursului de schimb ce ameninţă să atingă pragul de 4 lei/euro. Astfel stând lucrurile, importatorii, comercianţii cu ridicata şi amănuntul, utilizatorii de servicii se grăbesc,în prea multe cazuri, fără justificare economică să crească preţurile cu procente cuprinse între 3 până la 35% şi chiar mai mult. îngrijorat de această cavalcadă ascendentă a preţurilor, primul ministru avertiza sindicatele şi pe salariaţii din sectorul public, care presează guvernul să majoreze salariile (în unele cazuri cu până la 70 %), lucru ce nu este posibil decât atât cât permite bugetul acordat fiecărui minister şi proporţional cu nivelul productivităţii realizate. Nerespectând aceste reguli, se ajunge la neplăcuta situaţie „ce se dă cu o mână se va lua cu două", datorită creşterii preţurilor şi a inflaţiei, afectând negativ nivelul de trai pe care ni-l dorim cu toţii mai bun. Liderii patronatelor şi sindicatelor din industria alimentară estimează că, în 2008, preţurile produselor alimentare de pe piaţa românească vor înregistra o creştere peste rata devalorizării monedei naţionale. Motivaţia: peste 50% din materiile prime utilizate în acest sector sunt aduse din import (în acest an preţul importurilor ar putea să fie şi mai mare). Ca urmare, de la 1 februarie este posibilă o creştere medie între 15% şi până la 20%, în unele cazuri chiar mai mare, a preţurilor la alimente. Liderii amintiţi mai precizează că evoluţia preţurilor la alimente pe piaţa românească va depinde foarte mult de preţurile practicate pe pieţele din ţările Uniunii Europene unde au loc scumpiri destul de importante din cauza anului agricol 2007, care a fost extrem de slab. în România importurile deţin o pondere de peste 70% la carnea destinată procesării, 40% din lapte, 80% din zahărul brut. Importuri de astfel de produse se fac şi din SUA, Asia sau Orientul Mijlociu, în anul 2008, se estimează o evoluţie a preţurilor la alimentele de bază (şi principalii factori de influenţă ai acesteia), astfel: la pâine o creştere între 5-10%, ca urmare a transportului grâului din import, de la distanţe mari, a devalorizării leului, scumpirea gazelor naturale şi a curentului electric; la lactate o creştere între 20-25%, datorită costurilor tot mai mari de transport, atât pentru colectarea materiei prime de la crescătorii de vite particulari, cât şi la distribuirea produselor finite, a lipsei furajelor pentru animale; la mezteluri creșterea va fi de 15% , ca urmare a măririi costurilor la nivelul procesatorilor, a adaosurilor comerciale mari practicate de distribuitori şi vânzătorii cu amănuntul; la ulei scumpirea va fi de 15%, datorită costurilor mari ale culturilor de floarea-soarelui, care s-au transferat la pocesatori, lipsa materiei prime interne, ceea ce determină apelarea masivă la importuri; la zahăr creşterea va fi de peste 10%, influenţată de importul mare de zahăr brut, în proporţie de 80% şi a costurilor mari cu energia; la ouă se estimează o creştere a preţului cu 5%, ca urmare a importurilor în perioada stagnării producţiei găinilor autohtone de la care se asigură aproximativ 95% din cantitatea de ouă de consum. E greu de spus dacă procentele estimate vor fi, cât de cât cele menţionate. Acestea pot creşte de mai multe ori din cauza alinierii preţului gazelor naturale din producţia internă la cel de pe piaţa europeană, deoarece au trecut cei doi ani de graţie acordaţi de Uniunea Europeană în acest sens. Ca urmare, Comisia Europeană cere României să majoreze cu aproape 70% preţul la gazele naturale pentru a nu face concurenţă neloială (dumping) firmelor din celelalte ţări membre UE. Alinierea preţului gazului din producţia internă trebuia făcută treptat din momentul terminării negocierilor de aderare şi până în 2008. Cum în cei doi ani de zile (de graţie) guvernul a făcut foarte puţin în acest sens, şocul majorării (alinierii) preţului gazului pe piaţa românească va fi foarte mare, dacă avem în vedere că la gazul din producţia internă se plăteşte 180 de dolari pe mia de metri cubi, iar la cel de pe piaţa europeană preţul mediu este în jur de 300 de dolari la mia de metri cubi. „Dacă România va da curs solicitării UE, în mai puţin de 12 luni, cei doi producători de gaze, Petrom, companie controlată de austriecii de la OMV şi Romgaz, deţinută de statul Român, ar trebui să urce preţul cu 120 de dolari mia de metri cubi, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 70%", însă, cum cele două companii asigură doar 60% din consumul intern de gaze, restul de 40% se importă din Rusia, preţul pe care-l plătesc românii pe gazul rusesc este mai mare decât media europeană, şi anume 370 de dolari mia de metri cubi, deci în situaţia în care România se va alinia la preţurile externe, companiile noastre vor cumpăra gazele mai scumpe cu 100 de dolari mia de metri cubi. Astfel, cele 2,5 milioane de persoane care locuiesc în 800.000 de locuinţe încălzite cu gaze naturale (centrale termice de apartament, arzătoare-sobe) şi persoanele din 600.000 de apartamente încălzite de la centrale de termoficare vor suporta şi mai greu şocul creşterii preţurilor la alimente, la produsele industriale şi la gazele naturale. Cei mai afectaţi vor fi tot pensionarii şi salariaţii cu venituri mici cărora nu le mai rămân bani pentru restul cheltuielilor. în concluzie, românilor nu li se mai potriveşte lozinca „Să trăiţi bine!", ci „Bine că mai trăim!". DOAMNE, CE VREMURI TRĂIM! (Urmare din pag.1) apărători de lege. Năravurile comuniste să înceteze!" Aţi intuit, desigur, ironia usturătoare la adresa celor care azi împart dreptatea „după chip", luptându-se cu trei bătrâne ţărănci, nu cu hoţii, nu cu mafioţii, nu cu corupţii şi cu ghiftuiţii mereu într-o ofensivă agresivă împotriva legilor româneşti şi a bunului-simţ, care au furat pe bucăţi această Românie, dând-o de pământ Ele (Filofteia Barbu - 78 de ani, Victoria Mihai - 58 de ani, Veronica Gheorghe - 68 de ani), care s-au încăpăţânat să lucreze o palmă de pământ, pe care încă dinainte de colectivizare o considerau a lor, prin acte, au despuiat ţara asta de toate! Ele au pus în mâna străinilor, pentru comisioane grase, Romtelecomul, petrolul, gazele, electricitatea, pământul, cimentul, aluminiul, bogăţiile subpământului şi ale apelor! Vă mai amintiţi de femeia aceea amărâtă, mamă a cinci copii, condamnată, pentru „furtul unui sac de cartofi", la şase luni de închisoare? Doamne, ce vremuri trăim! INVITAŢIE ! Joi, 24 ianuarie 2008, se împlinesc 149 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cu această ocazie, Inspec­toratul de Poliţie al judeţului Mureş vă invită să luaţi parte la festivitatea organizată în me­moria celui care a fost numit „Prinţul Unirii" - Alexandru Ioan­ Cuza, singurul bust al dom­nitorului din judeţul Mureş fiind amplasat în curtea Inspec­toratului. Manifestarea va începe la ora 11. EMIL DANDEA, PRIMARUL DE CARE AVEM NEVOIE (Urmare din pag.1) administrativă din fruntea urbei, clarviziunea cu care a acţionat şi s-a situat în favoarea celor care l-au ales, dar şi perioada în care a fost implicat în domeniile juridic sau publicistic,în calitate de director al ziarului „Glasul Mureşului". V­iaţa şi activitatea lui Emil Dandea -1900-1918: studii primare şi gimnaziale la Facultatea de drept, la Cluj şi la Academia Comercială din Viena, devenind doctor în drept după studiile din cadrul Universităţii din Cluj - 1916-1918: participant la Primul Război Mondial - 1918-1919: preşedinte al Societăţii Tinerimii - 1922-1926: primar al oraşului Târgu-Mureş - 1926: publică lucrarea „Chestiunea Moţilor" - 1926-1928: deputat - 31 octombrie 1928: ţine un discurs în Camera Deputaţilor- „Nemulţumirile Ardealului şi chestiunea minoritară" - 1928-1934: avocat la Târgu-Mureş - 1931-1933: membru al Consiliului Judeţean Mureş - 1934: preşedintele organizaţiei judeţene Mureş a Partidului Naţional Liberal - 1934-1937: primar al oraşului Târgu-Mureş - 1935-1940: director al ziarului „Glasul Mureşului" - 1939: membru al Frontului Renaşterii Naţionale - 1940-1944: se refugiază la Bucureşti

Next