Cuvântul Liber, octombrie 2015 (Anul 27, nr. 190-212)

2015-10-10 / nr. 197

CUVÂNTUL SÂMBĂTĂ, 10 OCTOMBRIE 2015 Un altfel de Florin Piersic la 80 de ani, în Peer Gynt, poemul simfonic al Filarmonicii! Partitura lui Grieg pe care de multe ori Filarmonica târgumureşeană a programat-o şi este arhicunoscută pentru muzicieni, a răsunat cu totul altfel joi, când maestrul Florin Piersic, într-o formă incredibilă la 80 de ani, a trecut prin toate perioadele, tinereţea personajului, maturitatea şi bătrâneţea, amintindu-şi de cel mai important rol din cariera sa, acesta, după cum mărturiseşte într-un monolog lung cu care ne-am obişnuit cu toţii, din prefaţă. Pentru cei care îl cunosc glumeţ şi logofeic, în spectacole uşurele şi roluri de june-prim din tinereţe ca în De­­-aş fi Harap alb şi Columna, a fost rândul să îl vadă tot într-un rol al tinereţii, dar... cutremurător, ca actor de dramă. Mărturisesc, m-am înfiorat şi eu ascultând cum povesteşte la sincron cu muzica, despre fiordurile din Norvegia şi marea sa iubire Solveig, eu cunoscând foarte bine toate piesele şi personajele lui Henrik Ibsen din studenţia clujeană, când am studiat un an întreg doar cartea lui Ion Vartic, decanul de atunci al facultăţii de teatru din cadrul secţiei de filologie al Universităţii Babeş-Bolyai, „Ibsen şi teatrul invizibil". Un adevărat mamut la propriu şi figurat a fost joi seara, colosal şi în dramă, maestrul Florin Piersic, atât de legat de Târgu-Mureş, după cum de fiecare dată mărturiseşte! Toate complimentele şi felicitările pentru Filarmonica târgumureşeană şi directorul Vasile Cazan, pentru acest concert, absolut inedit! IOANA FLOREA In anu­l şcolar 2014-2015 au fost raportate 18.793 de cazuri de violenţă In şcoli în anul şcolar 2014-2015 au fost raportate 18.793 de cazuri de violenţă în şcoli sub toate formele ei, număr în scădere raportat la anul şcolar anterior, a precizat, vineri, la sediul UNICEF, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu prilejul lansării Campaniei „Eşti erou în curtea şcolii când opreşti violenţa verbală!". Dintre aceste cazuri, 3.397 au fost asociate violenţei verbale. Potrivit acestuia, una dintre măsurile care pot reduce actele de violenţă în şcoală este şi cea a instalării camerelor video de supraveghere. Reprezentantul UNICEF pentru România, Sandie Blanchet, a vorbit despre raportul global realizat de UNICEF asupra violenţei împotriva copiilor, care semnalează faptul că 41% dintre copii sunt victime ale fenomenului de intimidare în şcoli. „Campania noastră urmăreşte să atragă atenţia asupra violenţei verbale împotriva copiilor şi, totodată, să îndemne persoanele care sunt martore în situaţii de agresiune verbală să ia atitudine. Ştim că nu le este uşor copiilor să reacţioneze atunci când sunt martori la astfel de situaţii, dar ei chiar au posibilitatea de a schimba cu adevărat viaţa prietenilor lor, motiv pentru care în campania noastră ei sunt consideraţi ca fiind nişte supereroi", a afirmat Sandie Blanchet. Ministerul Educaţiei şi UNICEF au lansat, vineri, campania împotriva violenţei în şcoli, cu mesajul „Eşti erou în curtea şcolii când opreşti violenţa verbală!", care are scopul de a creşte nivelul de informare şi conştientizare la nivel naţional şi local în privinţa formelor şi consecinţelor violenţei verbale în şcoală. AGERPRES­­­________,_____________________,______________________________/ ­­ In organizarea Consiliului Jude­ţean Mureş, a Camerei Agricole Judeţene Mureş şi a Primăriei şi Consiliului Local Acăţari, ieri şi astăzi (9 - 10 octombrie 2015), la Acăţari, se desfăşoară cel mai mare eveniment agricol din acest an - „EXPO AGRICOLA", ediţia a doua, la care participă peste o sută de crescători de animale, producători agricoli, horticultori, apicultori şi meşteşugari. Pentru prima zi, sunt anunţate prezentarea standurilor, anima­lelor şi utilajelor agricole, pre­mierea expozanţilor şi târgul de produs care se prelungeşte şi pentru a doua zi, când vor fi trase şi concluziile evenimentului. Participanţii, cumpărătorii şi La AcăţariIy EXPO AGRICOLA, EDIŢIA A DOUA de mai multe concerte. Manifestarea agricolă de la Acăţari, la care parteneri sunt Oficiul Judeţean de Zootehnie, Asociaţia Crescătorilor de Taurine din Judeţul Mureş, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Mureş, Semtest BVN Sângeorgiu de Mureş, Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine şi Caprine Valea Mureşului, Asociaţia Prosperi­tate Rază de Soare, Direcţia Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor Mureş, prilejuieşte schimbul de expe­rienţă între producătorii agricoli, vizitatorii vor avea parte şi de un dar avantajaţi sunt şi cumpărătorii „Oktoberfest", cu bere, pâine de sau simpli vizitatori. (L.P.) casă şi specialităţi culinare, urmate Foto: NAGY TIBOR Protejarea copiilor împotriva infracţiunilor comise pe internet - seminar organizat de IGPR şi Ambasada SUA Metode de investigaţii online, depistarea persoanelor bănuite de infracţiuni privind copiii, investigaţii privind faptele comise prin intermediul reţelelor de socializare şi strângerea de probe în mediul informatic au fost subiectele abordate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate în cadrul unui seminar desfăşurat, joi şi vineri, la Bucureşti. La eveniment, organizat de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ambasada Statelor Unite ale Americii şi Centrul Internaţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual (ICMEC), au participat 25 de poliţişti specializaţi, reprezentanţi ai unor agenţii de aplicare a legii din Statele Unite ale Americii, precum şi alţi parteneri, a informat IGPR, printr-un comunicat de presă remis AGERPRES. „Timp de aproape două decenii, Ambasada SUA la Bucureşti a colaborat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române pentru a dezvolta iniţiative de asistenţă şi a consolida resursele instituţionale în vederea creării de mecanisme de reacţie adecvate la riscurile crescânde reprezentate de furtul, frauda sau abuzul cibernetic. Angajamentul nostru continuu de a reduce eficient pericolele reprezentate de infractorii cibernetici a condus la înfiinţarea în cadrul Poliţiei Române a unui grup respectat de anchetatori profesionişti, cărora li se solicită acum să împărtă­şească din cunoştinţele şi experienţa lor în întreaga regiune şi să fie motorul diverselor programe în domeniu finanţate de Uniunea Europeană", a afirmat Dean Thompson, adjunctul şefului misiunii diploma­tice a Statelor Unite la Bucureşti, citat în comunicat. Potrivit comisarului-şef de poliţie Virgil Spiridon, adjunct al inspectorului general al Poliţie Române, pentru IGPR, combaterea criminalităţii comise pe internet şi identificarea celor care comit ilegalităţi în mediul virtual, în special împotriva minorilor, reprezintă priorităţi. AGERPRES ( «M­fgytsmm]­ISSN 12214310 - IMPRIMAT ÎN ROMÂNIA REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: 540015, Târgu-Mures,jud. Mureş, ROMÂNIA, str. Gheorghe Doja nr.9, etajul II E-mail: cuvantul@mures.rdsmail.ro cuvantul-liber@mures.rdsmail.ro Internet: http://www.cuvantul-liber.ro Editor S. C. „ CUVÂNTUL UBER " S.R.L Redator-şef: LAZĂR LĂDARIU. TeL 0265 26.6233 IO­AN HUSAR - vicepreşedinte ec. al CA Telefon: 0265 26.62.33. Telefon/fax: 0265 26.66.29 Secretariatul de redacţie: VASILE BOTA, VASILE ORZA. Tel.: 0265 26.73.82. Tehnoredactare computerizată: EMILIA BODAN, ANA VARO • PUBLICITATE: Tel./ fax: 0265 26.03.17. ana meghieşan, AN­AM­ARI­A FODOR (cuvantul­ liber@mures.rdsmail.ro). • SOCIAL-POLITIC: IOAN CISMAŞ (şef de secţie), GHEORGHE GIURGIU, LUCRETIA POP, ILEANA SANDU. Tel. 0265 26.78.08. • ECONOMIC: VASILE BOTA. Telefon: 0265 26.73.82. • CULTURĂ: MARIANA CRISTESCU (şef de secţie), NICOLAE BĂCIUŢ, IOANA FLOREA. Tel.: 0265 26.20.91. • CORECTURĂ: NICOLETA CĂRUŢ, MIHAELA ALINA POP. • DIFUZARE: VICTOR BĂLDEAN. OOOOI2 • Cotidianul nostru inserează informaţii din ţară şi din străinătate furnizate de AGERPRES. •Responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolelor publicate revine autorilor (art. 206C.P.) • Articolele nepublicate nu se restituie. Anonimele (scrisorile nesemnate) primite la redacţie nu se iau în considerare! CORESPONDENŢI: MIRON MANEGA - Bucureşti IULIA CRISTESCU - Italia MIRCEA GHEBOREAN - Luduş; ILIE ŞANDRU - Harghita; RAZVAN DUCAN - Târnăveni; VASILE VICTOR LUCA - Sighişoara; DUMITRU HUSAR - Valea Gurghiului; JENNY POP LEE - Coreea de Sud Tiparul: SC. COMPANIA DE PRODUCTIE TIPOGRAFICA SRL CLUJ-NAPOCA­­.

Next