Cuvântul Liber, iunie 2016 (Anul 28, nr. 106-127)
2016-06-17 / nr. 118
CUVÂNTUL VINERI, 17 IUNIE 2016 „DOR DE EMINESCU” Mihai Eminescu, cel care a adus un plus de strălucire culturii româneşti, a fost evocat miercuri, în sala de lectură a Bibliotecii Orăşeneşti „Liviu Rusu" din Sărmaşu. Evenimentul, organizat de bibliotecara Dinica Burian, a implicat multe instituţii şi oameni de cultură: Biblioteca (sus amintită), Primăria Oraşului Sărmaşu şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş. Nu întâmplător, titlul de pe invitaţia la eveniment este: „Dor de Eminescu - 127 de ani de la moartea poetului", lucru care arată încă o dată preţuirea şi dorul pe care i-l purtăm noi românii. Unora ne este dor de poeziile sale, la alţii de casa sa părintească, la alţii de articolele sale scrise în ziar, de patriotismul cu care scria sau unii am dori să îi scriem câteva gânduri. Tocmai de aceea, programul evenimentului a inclus următoarele: copilăria, traseul iniţiatic de la Cernăuţi la Blaj, un recital poetic, un film documentar şi o scrisoare marelui poet. Cel care a avut onoarea să înceapă convorbirea a fost ing. Ioan Mocean, primarul oraşului Sărmaşu, care, prin alocuţiunea sa, a prezentat câteva aspecte legate de data evenimentului şi a apreciat implicarea bibliotecii în comemorarea marelui poet. Doamna învăţătoare Iulia Socaciu a fost următoarea care a luat cuvântul, vorbind despre copilăria poetului nepereche, accentuând interesul acordat de poet cititului. A fost descris Ipoteştiul natal, casa, familia, şcoala absolvită şi profesorul său favorit, Aron Pumnul. Firul vieţii poetului a fost prezentat în continuare de către directorul Nicolae Băciuţ, care, printre altele, nu doar că a făcut o descriere asupra instituţiilor de învăţământ unde a studiat poetul, dar a şi făcut o călătorie iniţiatică personal de la Cernăuţi la Blaj pe urmele poetului. De asemenea, domnul Nicolae Băciuţ a reamintit că se împlinesc exact 150 de ani de la acest drum iniţiatic şi fiecare loc unde a poposit poetul a devenit monument vizitat de turişti. A urmat apoi un moment de destindere în care au fost recitate cele mai frumoase poezii ale poetului, de către elevii laureaţi ai Festivalului „Ocrotiţi de Eminescu", de la Blaj din 2016. Prin emoţia pe care au transmis-o, elevii au demonstrat, încă o dată, că deşi Eminescu a murit, el trăieşte în sufletele noastre. în continuare, pentru a atinge o profunzime mai mare, s-a realizat o vizionare de film documentar, dar nu unul obişnuit, ci documentarul „Eminescu, Veronica, Creangă", filmat în 1914 când unele din rudele poetului trăiau, iar unele lucruri şi clădiri se păstrau ca pe vremea lui. Surpriza evenimentului a fost scrisoarea elevei Mihaela Bîndeanu adresată mult iubitului poet, în care eleva şi-a descris gândurile şi mai cu seamă, ce reprezintă Eminescu pentru ea. La final, invitaţii au aruncat o privire sau au răsfoit cărţile expuse de doamna bibliotecar Dinica Burian, multe din ele conţinând poeziile marelui poet sau aspecte mai puţin cunoscute din viaţa poetului. (N.B.) Mic istoric al poeziei „Doina”de Mihai Eminescu (II) Indiferent de variante, poezia reia în spirit de poezie populară ideea folosită şi în „Epigonii", de preamărire a trecutului, în contradicţie cu prezentul palid, în „Doina" fiind „cazul particular" Ştefan cel Mare, care este invocat de a veni din trecutul glorios, pentru a sluji prezentului, „neamului său oropsit" şi de a scăpa de „muscali", de „străinul", ce „ te tot paşte/ De nu te mai poţi cunoaşte "de „duşmanii în puhoi" etc. în prima ediţie a volumului „Poesii" de Mihai Eminescu, stabilită şi scoasă de Titu Maiorescu în 1883, care conţine un număr de 64 de poezii printre care şi „Doina", în aceasta lipseşte versul „Şi cum vin cu drum de fier/ Toate cântecele pier.". Scriitorul Miron Manega, cel care a semnalat în presă existenţa filmului documentar „EMINESCU, Veronica, Creangă", realizat în 1914 de Octav Minar şi descoperit de puţin timp în Arhiva Naţională de Filme, este de părerea că este o omisiune voită din partea lui Titu Maiorescu, fiindcă Eminescu încrimina „afacerea Straussberg" (prin care statul român, cu acordul şi la presiunea tacită a regelui Carol I, a concesionat în 1868, către un consorţiu prusac - condus de dr. Berthely Stroussberg - în defavoarea totală a României şi a statului român, liniile ferate: Roman-Galaţi, cu o ramură Tecuci-Bârlad; Galaţi-Brăila-Buzău-Ploieşti-Bucureşti şi Bucureşti-Slatina-Craiova-Turnu Severin- Vârciorova), unde Titu Maiorescu, (în pofida faptului că era „conservator", asemeni lui Eminescu, deci opus politic „liberalilor") era avocat al acestui consorţiu. Volumul „Poesii" de Mihai Eminescu, unde apare, aşa cum spuneam, şi poezia „Doina”, are parte, de la ediţia din 1883 (apărută de fapt în 1884) până în anul 1927, de 16 alte ediţii „identice sau cu puţine modificări", alte zeci de ediţii (unele, puţine de altfel, sub alte titluri, inclusiv acela pe care l-ar fi dorit poetul „Lumină de lună") fiind publicate până la cel de-Al Doilea Război Mondial. „Doina", acestă „poemă politică", „care este mai mult opera gazetarului politic Eminescu, ceea ce nu-i scade, ci dimpotrivă, îi pune în lumină desăvârşirea artistică, întărindu-i definirea care i s-a dat, aceea de capodoperă naţională" cum o definea prof. univ. dr. Victor Crăciun în excepţionala lucrare «Doina» lui Eminescu-125 de ani”, apărută sub egida Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, la Editura SEMNE, 2008, nu avea cum să aibă un destin prea fericit, de circulaţie liberă, „poporală", într-un regim totalitar (regimul comunist), antinaţional în prima sa perioadă, impus de afară, cu largul concurs al „cozilor noastre de topor". De ce era incomodă „Doina"? Pentru că două lucruri supărau, cu predilecţie, conducerea de la Bucureşti, care la rândul ei nu vroia să supere conducerea de la Moscova. în primul rând, versurile de deschidere a poeziei, „De la Nistrupân'la Tisa/ Tot Românul plânsu-mi-s-a..”, deranja enorm fiindcă Eminescu delimita clar spaţiul de românitate, inclusiv cu teritoriul Basarabiei şi Bucovinei, devenit, prin acaparare de la statul român, o republică sovietică, Basarabia (parte a Bucovinei fiind încorporată Ucrainei sovietice), în al doilea rând, versurile „...Din Hotin şi pân' la Mare/ Vin Muscalii de-a călare,/ Deia Mare la Hotin/ Mereu calea ne-o aţin;...", unde „muscalii", cei care „calea ne-o aţin", fiind „soldaţi, locuitori ai Moscovei"! Incompatibil cu „prietenia" între „popoarele frăţeşti"! Profesorul Ghiţă Florea, doctor în istoria literaturii române, în dialogul purtat cu eminentul profesor Victor Crăciun, în anul 2008, lasă interesante mărturii, privind pregătirea Centenarului morţii (de fapt de nemurire - n.m.) lui Eminescu, din vara anului 1989, de care era însărcinat a se ocupa: „Dădusem avizul ca «Doina» să apară în ediţiile de opere de la Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Atunci i-am comunicat (lui Nicolae Ceaşescu - n.m.) acestă opinie. «Dar de ce mi-a răspuns, să apară în ediţii cât mai multe şi să intre în librării. E un adevăr!» Şi astfel au apărut 7-9 ediţii care includeau pentru prima oară după decenii de tăcere asupra acestei creaţii, şi poema «Doina». Apoi, cu două zile înainte de festivitatea de la Ateneu am fost chemat din nou de Ceauşescu şi m-a anunţat că va lua cuvântul (...) M-am bucurat. Daria Ateneu, Ceauşescu a citit-o toată! Toată «Doina», de la cap la cap. Şi astfel, de atunci, a reintrat în circulaţie poemul...". Trebuie specificat că este vorba de o circulaţie scrisă, fiindcă „Doina" a circulat (mereu aş zice) pe cale orală prin recitările sau cântecele de excepţie ale actorilor Ştefan Ciubotăraşu, Ion Caramitru, Tudor Gheorghe etc. sau ale poetului Adrian Păunescu, în cadrul Cenaclului „Flacăra". Şi nu numai prin ei, ci şi prin zecile, sau poate sutele de mii de români care ştiau şi recitau, numai de ei ştiu unde, „Doina"!! După „Primăvara de la Praga", când armata română a refuzat să se alăture celor din Uniunea Sovietică, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Germaniei „Democrate", pentru a invada Cehoslovacia lui Dubcek, într-un avânt patriotic, pe data de 25 august 1968, poetul Adrian Păunescu a fost la Ceauşescu, cerându-i aprobare (neprimită, „spre a nu irita şi mai mult pe sovietici") de a repune poezia „Doina" în circulaţie oficială. Şi totuşi, după 16 ani, Nicolae Ceauşescu (prin Nicu Ceuşescu) îi comunică poetului Adrian Păunescu că i s-a aprobat cererea făcută cu ani în urmă. (Cererea aprobată avea un mic amendament recitarea „Doinei", dar fără să fie consemnat acest fapt în cronicile ce apăreau în revista „Flacăra"!!). Astfel, la 13 noiembrie 1984, pe stadionul de fotbal „Avântul" din Reghin, în faţa a aproximativ 7.000 de spectatori, pe un frig pătrunzător (după spusele d-lui Ioan Drăgan, fost consilier senatorial al poetului), Adrian Păunescu recită oficial, în cadrul spectacolului Cenaclului „Flacăra", pentru prima dată după 1945, poezia „Doina".Poate ar trebui ca într-un viitor nu prea îndepărtat oficialităţile din Reghin să se gândească să cinstească acest eveniment printr-o placă de marmură, cu un înscris corespunzător. Ar fi un gest care ar creşte zestrea culturală a municipiului de pe Mureş!). Poezia a fost recitată până la interzicerea Cenaclului „Flacăra", întâmplată, parcă neîntâmplător, la 15 iunie 1985! După 1990, Adrian Păunescu a continuat recitarea „Doinei", în cadrul Cenaclului „Totuşi iubirea". Şi tot ca un fapt ce ţine de istoria demersurilor de repunere în circulaţie a poeziei. Adrian Păunescu solicitase conducerii Partidului Comunist Român, cu prilejul Centenarului morţii lui Mihai Eminescu, reeditarea volumului „Poesii" de Mihai Eminescu, ediţia lui Titu Maiorescu din 1883, ediţie care cuprindea şi poezia „Doina", şi care a apărut în vara anului 1989, într-o ediţie „bibliofilă"! Alături de alte poezii reprezentative ale lui Mihai Eminescu, „Doina" a fost şi ea tradusă în zeci de limbi, de pe mapamond. Criticul şi cercetătorul literar George Călinescu (1899-1965) consideră, printre altele, „gazetăria lui Eminescu, cea mai înaltă în istoria scrisului românesc", pentru înţelegerea căruia propune analizarea „Doinei", considerând-o „schema unui articol de gazetă eminescian", „un articol în metru poporan " (în „ Opera lui Mihai Eminescu", vol. IV, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985). Gheorghe Bulgăr (1920-2002), renumit lingvist şi eminescolog, consideră „Doina" „...chintesanţa resentimentelor poetului faţă de stările de lucruri din epocă, faţă de rânduielile strâmbe şi suferinţele semenilor săi modeşti, în vreme ce puternicii şi înstăriţii zilei, în alianţă cu profitorii străini, beneficiau de aranjamente veroase în detrimentul avuţiei naţionale, ceea ce Eminescu a criticat, violent şi adesea, în publicistica lui” (în „Momentul Eminescu în cultura română", Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2000). Haralambie Corbu (1930), reputat filolog din Repulica Moldova, într-o reflecţie a sa referitor la „Doină", consideră că „poezia capătă semnificaţia unei spovedanii sângerânde şi a unui apel de mobilizare întru apărarea dreptului la viaţă şi existenţă în propria ţară, în propria casă"(în „Discursul direct - aspecte ale publicisticii eminesciene", Chişinău, 2000). Distinsul academician, scriitor şi cercetător literar, fost preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Mihai Cimpoi (1942-) consideră „Doina" „fundamentalul strigăt existenţial al lui Eminescu, identificat în cel mai înalt grad cu cel colectiv ai neamului", cea care a fost „stindardul publicistic-literar al Renaşterii basarabene", care „în anii '80 a fost recitată mereu în cadrul manifestărilor populare şi ai adunărilor intelectualităţii de creaţie, nelipsind (nici - n.m.) sub formă cantată... „Doina" eminesciană a asigurat revenirea la alfabetul latin şi oficializarea limbii române, victoria valorilor democratice în Basarabia" (în articolul „Eu şi teroarea istoriei” din cartea lui Victor Crăciun „Doina" lui Eminescu-125 de ani“). Şi ca o încheiere, spusele distinsului profesor universitar, critic şi cercetător literar, Ion Rotaru (1924-2006): „Eminescu ziaristul şi Eminescu poetul din «Doina» este al nostru, al tuturor românilor. ALTFEL NICI NU SE POATE!" RÁZVÁN DUCAN (Sfârşit)