Cuvântul Liber, ianuarie 2019 (Anul 31, nr. 1-19)

2019-01-15 / nr. 8

i , Patriot şi Credincios, Eminescu între... Dumnezeu şi neamul său 1. „Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi, sistema cosmică". *** 2. „Fără Dumnezeu totul ar fi cenuşă, totul ar fi absurd. Şansa noastră este să descoperim sacrul". *** 3. „Revoluţie a făcut Dumnezeu creând lumea, s-a revoltat împotriva haosului, împotriva nefiinţei; în locul nimicului a creat fiinţa, în locul neantului a creat eternitatea". *** 4. „De ce Cristos e aşa de mare? Pentru că prin iubire a făcut ca cearta între voinţe (oameni) să fie imposibilă. Când iubirea este, şi ea este numai când e reciprocă şi reciprocă absolut va să zică universală; când iubirea e, cearta e cu neputinţă, şi de e cu putinţă, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite şi mai adânci de cum fuse-nainte". *** ___________________________________________________ 5. „Nu se mişcă un fir de păr din capul vostru fără ştirea Domnului". *** 6. „Cine neagă pe Dumnezeu, neagă ordinea morală a universului. Dar e dovedit că oricine neagă ordinea morală este pierdut// Fie ca individ, fie ca neam pe acest pământ, căci degenerează fizic şi degenerează moraliceşte". *** 7. „Dumnezeu. El e etern - are timpul. El e atotputernic, dispune de singura energie a universului. Omul e după asemănarea Lui. Omul reflectă în mintea lui - in verbum - câtestrelele calităţii ale lui. De aceea la început era verbul, şi verbul era Dumnezeu, şi Dumnezeu era verbul". *** 8. „Un popor sărac, dar sănătos, are tot lungul viitorului înaintea lui; dar un popor fizic degenerat, un popor compus din stârpituri, e condamnat a pieri pentru totdeauna". *** 9. „Iubesc acest popor bun, blând, omenesc, pe spatele căruia diplomaţii croiesc hărţi şi războaie, zugrăvesc împărăţii despre care lui nici prin gând nu-i trec. Iubesc acest popor românesc, fără a iubi pe semidocţii şi superficialităţile sale". *** 10. „Nu e indiferent în virtutea cărui principiu se selectează elementele dirigente ale unui popor" *** 11. „Să lucrăm, dar, să lucrăm inspiraţi de sfântul glas al patriei, să asudăm, dar sudoarea noastră să se scurgă pentru interesele neamului românesc". *** 12. „O adevărată literatură, trainică, care să ne placă nouă şi să fie originară pentru alţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradiţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe graiul lui. Tot ce aţi produce, în afară de geniul într-adevăr naţional, nu va avea valoare şi trăinicie, nici pentru noi, nici pentru străinătate". Preot ortodox român ________________________ILIE BUCUR SÂRMAȘANUL : Naţionalismul Cultural al lui Mihai Eminescu - puritatea limbii şi literatura naţională Idealul lui Eminescu pentru neamul românesc constă în crearea unei civilizaţii şi culturi naţionale, exprimând clar că menirea naţiunii române o constituie crearea unei culturi proprii, acordând o atenţie deosebită şi limbii, pe care o voia cât mai curată şi plină de savoarea trecutului, cât mai omogenă şi mai unitară. De asemenea, Eminescu aşază la loc de cinste literatura pe care o voia cât mai naţională şi izvorâtă din propriile realităţi de viaţă ale naţiunii, acordând o importanţă deosebită şi culturii pe care o voia ca manifestare a spiritului naţional. Astfel, în creaţia eminesciană (literară şi publicistică) se poate identifica naţionalismul cultural, ale cărui principale aspecte constau în puritatea limbii naţionale şi literatura naţională. Aspectul purităţii limbii naţionale, în activitatea sa poetică, gazetărească, într-un cuvânt culturală, Eminescu a manifestat o constantă preocupare pentru limba română. în concepţia sa, o limbă cât mai neaoşă şi cât mai cultivată reprezintă una dintre condiţiile civilizaţiei şi culturii naţionale. Conştient de însemnătatea pe care o are limba în manifestarea geniului unui neam, într-un articol manuscris, Eminescu precizează: „limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită şi scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii" (Mihai Eminescu - Scrieri politice şi literare, Bucureşti 1905, p.12). De asemenea, în opinia lui Eminescu, limba constituie „un puternic mijloc pentru a păstra vechea noastră avere naţională: unitatea în limbă şi o normă unică în pronunţie". (Mihai Eminescu - Scrieri politice şi literare, Bucureşti 1905, p.330). Asociind limba naţională spiritului naţional, Eminescu pune semnul egalităţii între „limbă" şi „naţionalitate", afirmând în articolul „Se vede că în Consiliul..." publicat în ziarul Curierul de Iaşi, în noiembrie 1876: „Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin". Astfel, limba asigură dăinuirea naţionalităţii deoarece prin limba proprie o naţiune poate exprima ce simte, ce gândeşte şi numai prin limbă se reflectă caracterul unui popor, căci prin limbă doar, naţiunea îşi poate afirma dorinţa de a se deosebi într-un fel de alte popoare. După exprimarea acestor idei, Eminescu, în conţinutul aceluiaşi articol, concluziona: „Prin urmare, simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, «una singură» ca ne alte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce încungiură, e dovadă destulă că aşa voim să fim noi, nu altfel." Referindu-se la limba înaintaşilor, în poezia „Scrisoarea II", Eminescu o numeşte „limba veche şi înţeleaptă", iar în articolul „Bălcescu şi urmaşii lui", publicat în ziarul „Timpul", la 19 noiembrie 1877, preciza: „Nicolae Bălcescu e de altmintrelea o dovadă că limba românească, pe vremea lui şi înainte de dânsul, era pe deplin formată şi în stare să reproducă gânduri cât mai înalte şi simţiri cât mai adânci, încât tot ce s-a făcut de atunci încoace în direcţia latinizării, franţuzirii şi civilizaţiei «pomădate» a fost curat în dauna limbii noastre." în acelaşi context al limbii antecesorilor, în poezia „Epigonii", Eminescu afirma: „Văd poeţi ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere". Sub aspectul purităţii limbii române, naţionalismul cultural al lui Mihai Eminescu se caracterizează prin dragostea înflăcărată pentru limba română, militarea pentru nepătarea acesteia de străinisme şi neatingerea de savantlâc şi utilizarea unei limbi izvorâte din directa comuniune a spiritului naţional cu împrejurările vieţii. Literatura naţională constituie o parte din civilizaţia unui popor, fapt conştientizat de către Eminescu referitor la însemnătatea literaturii, astfel încât într-o notă manuscrisă precizează că „elementul moral şi estetic al culturii îşi are izvorul principal în literatura naţională." Simpatia literară a lui Eminescu este orientată spre trecut, fiind convins că în perioada anterioară, toată creaţia scriitorilor constituie o manifestare a vieţii intelectuale naţionale. Eminescu îşi exprimă părerea asupra scriitorilor din deceniile anterioare, în poezia „Epigonii", lăudând o mulţime de poeţi pentru nota patriotică din operele lor (Mureşanu şi Cârlova), dragostea de ţărani (Boliac) şi pentru dragostea pentru scrierile vechi (Negruzzi). O întreagă strofă i-o dedică lui Vasile Alecsandri, în care îl cântă ca poet legat de patria naţională a cărei frumuseţe a descris-o, dar şi ca evocator al vremurilor de vitejie străbună. Eminescu manifestă un deosebit interes şi pentru poezia populară, care îi încântă sufletul prin naturaleţea şi simplitatea vieţii reieşite din această creaţie literară. Astfel, în contextul simpatiei sale pentru literatura populară, Eminescu afirma: „Şi să sperăm, că tot se vor mai găsi suflete care să nu fie jignite de rima neîndemânatecă sau de simplitatea unui cuvânt vechiu, ci vor prefera a se adăpa mai bine la isvorul curat ca ramura şi mai preţios ca aurul al poeziei noastre populare, decât să bea din izvorul de apă de zahăr şi cu portocale." întreaga viaţă, Eminescu a manifestat o dragoste nemărginită pentru literatura veche şi pentru poezia populară în care afla el oglindită viaţa şi sufletul neamului: simplă, curată şi naturală, identificând gândirea poporului exprimată într-o limbă vie, mlădioasă şi încântătoare. Imensitatea dragostei pentru acest tip de literatură, Eminescu o împărtăşeşte şi predecesorilor, îndemnându-ne spre cercetarea şi adâncirea literaturii antice şi a literaturii populare, pe care o numea el: „izvor pururi reîntineritor". SILVIU RAŢIU CUVÂNTUL MARȚI, 15 IANUARIE 2019 Mesaj din America Dragi colegi şi prieteni, Comunicarea mea de Centenar, ţinută în toate sesiunile din ţară la care am fost invitată, este pe ideea Eminescu şi Unirea, cu argumente descoperite de mine, prin cercetare proprie, nu preluate de la alţii. Textul A FOST PUBLICAT deja, ca atare, în reviste de profil. Aşadar, nu stăm pe loc, ci acum mă aflu în America, unde fac un turneu literar de la New York, în Denver Colorado, apoi Michigan, iar de voi găsi timp, poate onorez şi o invitaţie din Canada sau pe cea din Ohio.Ţin conferinţe şi lansez recentele mele cărţi. Sâmbătă, 12 ianuarie a.c., s-a desfăşurat, la New York, Simpozionul Eminescu, ajuns la a XXVI-a ediţie, şi am avut onoarea să deschid sesiunea cu comunicarea mea, intitulată „Un model de conştiinţă patriotică: pledoaria ziaristului Mihai Eminescu pentru Basarabia", cu o argumentare curajoasă şi convingătoare, în prezenţa unor invitaţi de vază între intelectualii urbei, precum directorul Institutului Cultural Român din metropolă. A fost un succes, căci mi s-a conferit şi o medalie cu M.S. Regele Carol I, pe o faţă, şi pe alta cu M.S. Regina României Elisabeta, nu alta decât Carmen Sylva. Este o medalie foarte frumoasă, la care ţin, mai ales pentru că unul dintre studiile mele asupra colaborării poetului cu regina va apărea în viitoarea mea carte despre Eminescu. Duminică, 13 ianuarie, am avut lansarea celor două cărţi recente, una de literatură, cu interviurile date între 2002 şi 2011 la Radio Eveniment, Sibiu, unde, pe atunci, era emisiunea pentru elevi şi studenţi „Gaudeamus". Au rezultat două volume de 266 şi respectiv 252 pagini, care pot fi considerate, într-un sistem mozaicat de puzzle, un inedit tratat de literatură română, cuprinzând în esenţă patru secole de făurire artistică a cuvântului pe plai mioritic. Totul în forma unor întâlniri pe calea undelor, cu literatura noastră naţională prezentată de la microfonul emisiunii culturale, care se adresa de fapt tuturor iubitorilor de literatură care o ascultau. Titlul este „întâlnire pe calea undelor. Interviuri radiofonice despre scriitori români", carte apărută la Editura Techno Media, Sibiu. Primul volum 2002-2008 are prefaţă de Ana Blandiana, iar al doilea - 2008-2011 - este prefaţat de prof. de la L.G.L- ul nostru drag, Daniela Pănăzan, o tânără valoroasă. A doua carte este o replonjare în atmosfera tensionată a Imperiului Austro-Ungar, la finele secolului al XIX-lea, când românii transilvăneni erau sufocaţi la propriu, contestându-li-se dreptul la opinie, la limbă, la manifestare culturală, totul fiind cenzurat punctual. Cartea Meditaţiuni politico-istorice. Spre Mare Unire, un al treilea volum al meu dedicat restituirii personalităţii memorandistului Nicolae Cristea, cuprinde două studii de analiză politică curajoasă, autorul neezitând să publice chiar o listă cu toate perioadele de detenţie ale ziariştilor, plus cheltuielile aferente, şi amenzile uriaşe date celor două publicaţii „Tribuna" şi „Foaia poporului" de la Sibiu, ca pedeapsă la orice afirmaţie ce nemulţumea autorităţile. Autorul denunţă în studiul său şi pe prim-ministrul României, A. D. Sturdza, care a încercat să compromită pe memorandiştii condamnaţi la procesul de la Cluj şi, nu mai puţin, a pus în pericol finanţarea din ţară a şcolilor în limba română de la Braşov. Să vezi acolo pamflet politic, susţinute pe argumente ineluctabile! Uimirea mea a fost să constat că acest text fusese publicat în 1899, deci, la 4 ani distanţă de primul,care a fost dat tiparului imediat după ieşirea din închisoare, dovedind că sibianul nostru nu se lecuise după întemniţare, nu şi-a pierdut defel curajul de a lupta, dimpotrivă..., el îşi numeşte meditaţiunea sa politică „La ţintă", cu sensul că lupta românilor trebuia dusă până la ţinta finală, eliberarea din imperiu şi unirea cu ţara, dar fără a se specifica numele autorului. Acest nume era înlocuit de o zărirea de închisoare, simbol al lipsei de libertate a cuvântului. Ce curaj aveau oamenii de atunci... Sper că nu te-am plictisit cu revenirea pe plaiuri sibiene, în timpuri de mult uitate de cei mai mulţi. Aştept să ne revedem sănătoşi în ţară. Cu dor de dor, ANCA SÎRGHIE