Cuvântul Libertății, mai 2009 (Anul 21, nr. 5937-5960)

2009-05-16 / nr. 5948

sâmbătă 1­6, duminică 1­7 mai 2009 GIlltUTd Ca în fiecare an, începând din 1977, și în 2009, pe data de 18 mai, se va sărbători Ziua Internațională a Muzeelor. Consiliul Interna­țional al Muzeelor (ICOM) - recunoscut de UNESCO drept partener privilegiat pentru cer­cetarea, protejarea și punerea în valoare a pa­trimoniului cultural prin intermediul acestui tip de instituții­­ a stabilit această zi pentru a sen­sibiliza publicul cu privire la rolul muzeelor în dezvoltarea societății. Manifestarea este, din an în an, mai amplă, în 2008 fiind organizată de peste 20.000 de muzee, din 90 de țări. De această dată, tema Zilei este “Muzeele și turismul”. Cu această ocazie, mii de muzee, de pe toate continentele, vor sărbători turis­mul durabil, responsabil și etic, arătând cum este posibil ca patrimoniul să contribuie la sta­bilirea unor relații mutual benefice între turiști și comunitățile locale. Manifestarea este pa­tronată, în acest an, împreună cu Federația Mondială a Prietenilor Muzeelor (FM­AM). După cum a declarat Alessandra Cummins, președintele ICOM, tema din 2009 “încurajea­ză profesioniștii muzeelor să lucreze împreună, alături de turiști, de vizitatori, cu scopul de a provoca interacțiunea cu comunitățile locale, în măsură de a duce la descoperirea patrimo­niului, atât în interiorul, cât și în exteriorul in­cintelor muzeale”. Și în acest an, cu ocazia Zilei Internaționale, muzeele” vor organiza concursuri, ateliere,­­ce­rințe și spectacole, vor program de vizitare git și vor propune de vizitare în interiorul și în împrejurimi. ICOM și FNÎAM, ună cu UNESCO, ția Mondială a (CMT), Consiliul Internați­onal al Monumentelor și Si­tarilor (ICOMOS), Internațional de Studii pen­tru Conservarea și rarea Bunurilor (ICCROM), precum și alte organizații, atrag­erea itinerarii r­orul lor Restau- MAGDA BRATU ■ țin, de multă vreme, asupra importanței sensi­bilizării cetățenilor cu privire la o abordare du­rabilă a turismului, în favoarea patrimoniului cultural și natural. De altfel, ICOM și FMAM au semnat Declarația pentru un turism cultural durabil în lumea întreagă, ca primă etapă a unui proiect pe termen lung. Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, Biroul Comitetului Național Român ICOM, pre­zidat de dr. Virgil Ștefan Nițulescu, îi invită pe toți membrii Comitetului să celebreze, alături de publicul lor, muzeele și turismul. --------------------------------------------------------­Intrare liberă la muzeele craiovene Vizitarea muzeelor, cu ocazia Zilei In­ternaționale a Muzeelor, este un mijloc excelent de a participa la sărbătorirea a 40.000 de ani de creație umană variată și de a se asocia la angajamentul în favoa­rea patrimoniului universal, subliniază reprezentanții ICOM. La Craiova, repre­zentanții celor două importante muzee acordă intrare liberă tuturor persoane­lor care doresc să le treacă pragul. Ast­fel, cu prilejul Zilei Internaționale a Mu­zeelor, Muzeul de Artă - Palatul “Jean Mihail” poate fi vizitat gratuit astăzi - 16 mai, între orele 10.00 și 17.00 și mâine - duminică, 17 mai, între 9.00 și 17.00. Pentru a marca Noaptea Muzeelor 2009, Secția de Istorie-Arheologie și Secția de Științele Naturii ale Muzeu­lui Olteniei își așteaptă publicul vizita­tor astăzi, 16 mai, de la ora 9.00 până spre miezul nopții. cuvântul libertății / 9 Muzeele și turismul, celebrate pe 18 mai Noaptea muzeelor 2009 Unsprezece muzee bucureștene își deschid porțile în noaptea de 16 mai în cadrul Nopții Muzeelor, eveniment organizat anual în preaj­ma Zilei Internaționale a Muzeelor (18 mai). Peste 2.200 de muzee europene din 41 de țări participă la această a V-a ediție a Nopții Muze­elor, eveniment desfășurat pentru prima dată în Franța, în 1999, iar din 2005 extins în toată Europa. Manifestările din acest weekend, organiza­te în muzee din Capitală, cuprind o serie de prelegeri pe teme de istorie, însoțite de proiec­ții, ateliere practice interactive pentru copii, precum și activități dedicate elevilor din ciclul liceal. Din program nu vor lipsi ghidajele gra­tuite în expozițiile muzeului, animația în costu­me de epocă, spectacole de muzică și dans medieval. Cele 11 muzee bucureștene participante la Noaptea Muzeelor 2009 sunt Muzeul Națio­nal de Artă al României, Muzeul Militar Națio­­nal “Regele Ferdinand I”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă Contem­porană, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național “George Enescu”, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Litera­turii Române, Muzeul Național al Satului “Di­­mitrie Gusti”, Muzeul Tehnic Național “Dimi­­trie Leonida”. Acestea vor fi deschise în noap­tea de 16/17 mai 2009 între orele 16.00 și 4.00. Muzeul Național de Istorie Naturală “Gri­­gore Antipa” și Muzeul Țăranului Român lip­sesc anul acesta, din motive obiective, de pe harta instituțiilor din Capitală care vor face noapte albă pe 16 mai. Noaptea muzeelor­ a fost inițiată în 2005, la propunerea lui Dom­edieu de Vabres, atunci ministru al Culturii și Co­municării din Franța, cu scopul de a atra­ge spre instituțiile muzeale un public cât mai numeros. Astfel, Noaptea Muzee­lor s-a alăturat altui eveniment organi­zat începând cu 1999 - Primăvara Mu­zeelor. Noaptea Muzeelor a permis con­struirea și consolidarea unei rețele de muzee europene în jurul unui eveniment comun. Scopul a fost acela de a încura­ja publicul larg, în special tinerii, să des­copere colecțiile muzeelor. O troacă de 3.000 de ani, prezentată în expoziția “Sarea, timpul și omul” Muzeul Olteniei din Craiova a găz­duit, ieri, vernisajul expoziției itine­rante­, sarea, timpul și omul­. Prilej bun pentru craiovenii cărora le face plăcere să treacă pragurile muzeelor, pentru a „gusta” cu privirea, puțin câte puțin, fragmente din istorie, ge­ologie și arheologie. Așa cum reiese și din genericul expoziției, sarea este principalul element în jurul căruia se derulează expunerea publică, de alt­fel una „prea frumoasă, prea comple­xă și ușor adaptabilă”, după cum a caracterizat-o Aurelian Popescu, co­ordonatorul proiectului cultural. „Este o expoziție suplă și adapta­bilă. Ea poate fi prezentată în diferite topografii și muzee, datorită caracte­risticilor și elementelor pe care le are. I-ar sta bine și în holul unei bănci”, a apreciat Aurelian Popescu. Și, pe bună dreptate, obiectele prezente la sediul Secției de Istorie-Arheologie a muzeului s-ar încadra bine oriunde, datorită multiplelor sale trăsături, care se regăsesc atât în aria științelor naturale, a geologiei, dar și arheolo­giei. De altfel, citându-l pe unul din­tre invitați, vizitatorii au observat că „lucrările nu au nimic scris pe ele, ci, pur și simplu, vorbesc de la sine!”. Proiectul a fost demarat în anul 2005 Prezent la deschiderea expoziției, directorul Muzeului din Bistrița-Nă­­săud, Ioan Chintăuan-o personali­­tate remarcabilă în domeniul paleonto­logiei și nu numai­­ le-a mărturisit ce­lor de față că preferă să vorbească mai mult despre sare decât despre el, drept urmare asta a și făcut: „Proiectul pe care de azi (n.r. - ieri) îl puteți urmări a fost demarat în 2005, de către directo­rul Muzeului Carpaților Răsăriteni, Valerii Kavruk. A venit la mine și m-a întrebat dacă vreau să mă implic. în­tâmplător, în acea perioadă, am des­coperit piesa de rezistență - unicat în Europa - a expoziției. Apoi, șaispre­zece muzee și cinci arhive naționale s-au implicat și au lucrat la acest pro­iect, care și-a propus să prezinte ex­ploatarea preindustrială a sării”. Așa a căpătat contur expoziția Sarea, tim­pul și omul, despre al cărui aspect a continuat să ne vorbească Ioan Chin­tăuan: „Expoziția arată interesant da­torită celor trei compartimente distinc­te­­ de istoria naturii, geologie și ar­heologie. Această îmbinare te lasă să sapi, într-un loc sau altul, la piese de­osebite, la piese foarte rare, ce datea­ză din Epoca Pietrei”. Piesa de rezistență datează de la începutul Epocii Fierului După cum a subliniat Ioan Chin­tăuan, piesa centrală a expoziției este o troacă din lemn, utilizată pentru obținerea sării, care datează de la în­ceputul Epocii Fierului (anul 1000 î.Hr.), având, deci, o vechime de apro­ximativ 3.000 de ani. „Am văzut-o (n.r. - troaca) prima dată în ’75 și am scos-o din pământ în 2005. Am dus­­o, apoi, în curtea muzeului și a stat acolo 24 de ore, pentru că nu știam ce să facem cu ea. Colegii au spus că este foarte posibil să fie un obiect nu prea vechi, iar eu le-am spus că, și dacă se dovedește a fi așa, tot este importantă, pentru modul în care era folosită”, a încheiat directorul Mu­zeului din Bistrița-Năsăud. Craiove­nii sunt așteptați să viziteze expozi­ția deschisă la Secția de Istorie-Ar­heologie a Muzeului Olteniei (strada “Madona Dudu” nr. 14) până în luna octombrie. ANA-MARIA BERCEA Vase pentru obținerea V' păstrarea aăt\\ Vuon»Ai\ui V2TOQ - ătJWt n.CVri

Next