Cuvântul Nou, ianuarie 1997 (Anul 8, nr. 1776-1794)

1997-01-15 / nr. 1782

FAG. 2 e ct vântul nou* Anul VIII Nr. 1782 Muzeul Mihai Eminescu din Copou— Iaşi (2) Filozoful Constantin Noi­­ca copleşit de complexita­tea personalităţii lui Emi­nescu a remarcat că manu­scrisele eminesciene repre­zintă o comoară şi că ma­­rele public este lipsit de marea şansă de a le vedea, deoarece pentru a ajunge la manuscrisele poetului trebuie să fii un nume ma­re. De aceea recomandă ca acestea să fie puse in va­loare in copii şi expuse in vitrine. Ceea ce s-a reali­zat. Astăzi există în ţară trei locuri unde manuscri­sele eminesciene se pot ve­dea, expuse în copii la loc de cinste , la Muzeu. „M.­­Eminescu“ din Copou-Iaşi, la Complexul memorial Ipo­­teşti şi la Păltiniş, locul preferat de Constantin Nai­ca pentru trăirile sale filo­­zofice. Vitrinele cu manuscrisele eminesciene, în copii, se află în sala a doua a Mu­zeului din Copou, însoţite de texte ilustrative precum afirmaţiile lui C. Noica despre M. Eminescu: „Omul acesta a trăit cu suferinţa de a nu şti tot" şi despre manuscrise: „Nu e de întâl­nit în nici o cultură un do­cument atât de impresio­nant şi complet, în afară de caietele lui Leonardo“. În aceeaşi sală vizitato­rul poate admira şi o ex­poziţie de tablouri, de ope­re de artă, donaţii şi achi­ziţii ale unor artişti cunos­cuţi sau mai puţin cunos­cuţi (mulţi ieşeni) care s-au confruntat cu opera viad viaţa lui Mihai Eminescu. Amintim câteva nume: Oc­­tav Băncilă, Ligia Macovei, Dan Covătaru, Niculina Ilie, D. Hotmanu, G. Gheorghiu, Ion Pătraşcu, Traian Mo­canu, I. Bârleanu, Eugen Ştefan, Al. Ichim, Costache Agafiţei, Val Gheorghiu, M. Ispir, Ion Neagoe, Filip Ma­rin, Liviu Suhar, Eugen Ştefan, Al. Ichim, Costache M. Pavel ş.a. Sala de etaj reprezintă o incursiune în ediţiile ope­rei lui Mihai Eminescu, în­cepând cu prima, aceea ti­părită de T. Maiorescu du­pă ce poetul s-a îmbolnă­vit, până la ediţiile con­temporane , cu cele 16 vo­lume impresionante din e­­diţia naţională „Opere", e­­diţie critică întemeiată de Perpessicius în 1939 şi edi­tată la început de Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al Il­iea" şi apoi de Academia Română. Toate ediţiile prezentate sunt originale şi de mare va­loare. Obiecte aparţinând lui M. Eminescu se găsesc la Ca­sa Vasile Pogor, actualul sediu al Muzeului de Litera­tură Română din Iaşi. Este vorba de ceasul şi inelul poetului. Insă în sala de la etaj a Muzeului din Copou se află un pian de epocă, valoros pentru că, în mod cert, a aparţinut Henrietei, sora poetului din Botoşani, cu care a păstrat cele mai strânse legături şi care l-a îngrijit pe Eminescu bol­nav cu mare dragoste şi devotament. Acest pian a fost sfinţit de mâna poe­tului, aşa cum Iaşul a fost sfinţit de paşii poetului. Ast­fel, se poate spune că va­loarea sufletească, afectivă depăşeşte valoarea pianului construit la Viena în anul 1873, marca Fried­eric­h Ehr­­lie înainte de a coborî de la etajul muzeului, vizitatorul îşi mai îndreaptă privirea asupra picturii în ulei „E­­minescu şi Creangă", de Octav Băncilă şi asupra busturilor aceloraşi geniali creatori, realizate de Nicu­lina Ilie. Vizita aceasta o­­feră posibilitatea înţelege­rii mai profunde a unei opere şi a unoi Existenţe care s-au identificat de-a pururi cu aspiraţia şi des­tinul poporului român, po­por pe care Eminescu l-a cunoscut, încă din copilărie „în cruciş şi-n curmeziş". Ieşind din Muzeul ,,M. E­­minescu" şi noi, ca orice vizitator, simţim ambianţa culturală a întregului Parc Copou, cu Teiul Poetului, cu Obeliscul cu lei şi Gale­ria de busturi ale atâtor personalităţi care, trăind la Iaşi, l-au îndrăgit, pre­cum marele poet, ce, entu­ziasmat, spusese odinioară: „Doamne, ce poziţie fru­moasă are laşul ! De-aşi avea bani, aş pune să se facă un pod de aici până in Dealul Gala­ta. Inchi­­puieşte-ţi când acest pod ar exista, să­­tai în mijlo­cul lui, ce privelişte fru­moasă el avea, cred că in lumea întreagă nu mai găsi pereche !" luminiţa GRAURE.CO­RMr1 „Bankcoop rămână o bancă solidă“ fo rmare^din^pag^^^0 fiecare în parte din capi­talul nou-evoluat. - Această dispută pentru împărţirea capitalului poate afecta clienţii dv. ? - Lichidităţile de care dispune banca sunt suficien­te pentru a nu afecta clien­ţii şi depunătorii. înţelegem că există o presiune psiho­logică asupra oamenilor ca urmare a ceea ce s-a întâmplat la alte bănci, dar la noi nu sunt probleme. Banca Naţională a confir­mat, de altfel, că lichidită­ţile Bankcoop depăşesc 300 miliarde lei, iar profitul pe anul 1996 se estimează la aproximativ 66 miliarde lei. De asemenea, conform Ho­­­­tării Guvernului nr. 39/ 1996 privind înfiinţarea fon­dului de garantare a depo­zitelor în sistemul bancar, Bankcoop a asigurat un fond ce garantează toate depozitele până la 10 mi­­lioane lei/deponent. În ac­tuala conjunctură cine-şi retrage banii aduce un ve­nit ... băncii, deoarece do­bânda se recalculează la 21 la sută faţă de 35-60 la sută cât s-a stipulat la încheierea contractului. Re­zultă, aşadar, că Bankcoop rămâne o bancă solidă. (Urmare din pag. 1. - Cu ce alte probleme se mai confruntă Staţia de Salvare, domnule Postoacă? - Salariile pe care le primim sunt o altă proble­mă care afectează activita­tea personalului medical. Anul trecut am avut în medie câte 33 de bolnavi pe zi dintre care 20-22 de cazuri de urgenţă, iar în ciuda condiţiilor precare pe care le oferim popu­laţiei nu am avut nici un deces în auto-sanitară şi nici o reclamaţie din par­tea poulaţiei. Mai sunt şi altfel de probleme, avem alarme false, stări de beţie. La acest capitol ar mai fi de spus că ne-am dori mai multă atenţie din partea organelor de poliţie deoa­rece am avut cazuri în care auto-sanitarele au fost o­­prite la intersecţii, de că­tre organele de poliţie, pentru a da prioritate al­tor maşini, deşi acestea ve­neau cu giroforo­ pornit. - Ce soluţii se întrevăd la problemele amintite mai sus? - Este mare păcat că nu se lasă loc Iniţiativei pri­vate, organizate. Astfel ar apărea competiţia, iar populaţia ar avea de unde alege. Aceasta, într-adevăr, ar fi o soluţie. - Au existat sponsori­zări sau încercări de a vă ajuta, până acum? - Am avut câţiva sponsori, deşi aceştia ar putea fi mai mulţi şi mai consistenţi. Cei mai importanţi au fost­­ Secuiana Târgu Secuiesc, Eves SA şi Ape Minerale Biborţeni. Mie mi se pare cam absurd, în ceea ce pri­veşte sponsorizarea, faptul că unii preferă să sponso­rizeze o echipă de karate, de exemplu, şi nu o salvare. Eu nu zic să moară capra vecinului, dar cred că se poate da şi acolo ceva, dar şi aici.­­ Ca o concluzie, putem spune că Staţia de Salvare are mari probleme dom­nu­­le Postoacă? - Să nu credeţi că mă plâng, deoarece ştiu câ noi s­tăm cu m­ult mai bine faţă de alte judeţe, dar cred că se poate mai bine. Salvaţi Staţia de Salvare Eminescu şi religia (2) Creaţiile poetice repre­zentative de factură religi­oasă, trecute prin atâtea variante în procesul elabo­­­rării lor, pe un parcurs de 10 ani (1869-1879), din ca­re multe poezii postume, dovadă că avea de gând să le şlefuiască, sunt: În­tunericul şi poetul; Preot şi filozof; Rugăciunea unui dac ; Christ (Dumnezeu şi om); Răsad asupra mea (Lu­mină lină); Colinde, Colin­de; învierea; înger de pază şi Îngere palid. Amintirile contemporani­lor au relatat că la 8 no­iembrie 1886, bolnav la Mănăstirea Neamţului, spo­­vedindu-se, i-a spus preotu­lui : „Părinte, să mă în­gropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o mănăstire de maici şi să ascult în fiecare seară,ca la Agafton, cum cântă „Lumină, lină". In manuscrisele emines­ciene se găsesc însemnări cu conţinut religios ori sunt copiate texte religioa­se, ca de exemplu, Tatăl nostru. Poetul pune mare preţ pe morala creştină. In creaţia sa poetică şi în ar­ticolele sale, el apelează la un întreg arsenal de cu­noştinţe, printre care şi ce­le religioase, fie persionaje biblice, parabole, maxime etc., pentru ilustrarea idei­­lor şi exemplificarea conţi­nutului. Proclamând iubirea­­ „cea mai înaltă formă a e­­xistenţei umane“, poetul a arătat că „omul trebuie să aibă înaintea lui un om ca tip de perfecţiune după ca­re să-şi modeleze caracte­rul şi faptele. Precum arta modernă îşi doreşte renaş­terea modelelor antice, ast­fel creşterea lumii nouă se datoreşte prototipului omu­lui, moral, Iisus, Hristos şi care s-au încercat a se mo­­dela după al Lui, rămân creştine". Preot Ioan TAMAŞ Eminescu... "Urm­are din poe­t) - şi prezicerea s-a adeve­rit - că „literatura poetică română“ începe secolul al XX-lea „sub auspiciile ge­niului lui şi forma limbei naţionale care şi-a găsit in poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire", punct de plecare „pentru toată dezvoltarea cugetării româneşti". Nicolae Iorga a văzut în opera integrală a lui Emi­nescu o poezie, proză, dra­maturgie, publicistică - „O sinteză a sufletului româ­nesc în vremuri netulburi“, sinteza „ştiinţei, cugetării, simţirii şi instinctului a­­cestui neam". Pe opera lui se sprijină spiritualitatea noastră națională. Eminescu — 147 Astăzi, de la ora 17, la bufetul reamenajat al Teatrului din Sfântu Gheorghe vor fi reluate, într-o nouă „distribuţie“, cafenelele literare con­­duse de actorul Dan Turbatu. De această dată tema discuţiilor „cafenelei" va fi axată pe împli­nirea a 147 de ani de la naşterea poetului ne­pereche, Mihai Eminescu. (G.F.)

Next